Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,43-49 În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii. 46 De ce mă numiţi «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce vă spun? 47 Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine, pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”.
Sunt ani și ani de când zilnic auzim vorbindu-se despre Isus Cristos. Pentru mulți, fiecare zi aduce și primirea lui Isus în sfânta Împărtășanie. Între noi și el, Domnul și Dumnezeul nostru, s-au creat legături de prietenie, de iubire. Însă dacă ar trebui să scriem o carte despre el, dacă ar trebui să scriem o „evanghelie” – așa cum a scris sfântul Marcu – ce anume am evidenția din viața lui Cristos? Cât de bine îl cunoaștem pe Cristos? Cât de atenți suntem atunci când se predică despre Isus din Nazaret?
Sfântul Marcu, numit și interpretul lui Petru – pentru că în evanghelia pe care a scris-o a redat predica lui Petru – a auzit în casa sa de la Ierusalim vorbindu-se despre Isus Cristos și s-a îndrăgostit de el, de Fiul Omului și de faptele sale minunate (cf. Fap 12,12-17). Voia să știe cine este acest Isus din Nazaret, să-l cunoască cu adevărat. De altfel, tema centrală în evanghelia care-i poartă numele este tocmai identitatea lui Isus. Mulți se întreabă despre Cristos: „Cine este oare acesta, că și vântul și marea îl ascultă?” (Mc 4,41; 8,27-30; 15,1-5).
Cristos i se descoperă ca Fiul lui Dumnezeu tocmai prin moartea sa pe cruce, atunci când centurionul care stătea în fața crucii pe care era răstignit Isus din Nazaret, văzând cum și-a dat sufletul, a spus: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).
Acum însă este rândul nostru să credem că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Acum este rândul nostru să primim cu folos învăţătura sfântului Marcu despre Fiul Omului şi astfel „să mergem cu fidelitate pe urmele lui Cristos”. Mai mult, nu doar să-l urmăm pe Cristos în tăcere și singurătate, ci și să-l predicăm prin viața noastră. Poate că nu putem scrie o carte despre Cristos, dar viața noastră trebuie să devină o povestire a Evangheliei, ba chiar mai mult, o „încarnare” a Evangheliei.
Dacă l-am cunoscut cu adevărat pe Cristos, atunci trebuie să-l urmăm și să-l predicăm fraților noștri. Adevărata predică începe cu renunțarea la noi înșine – „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (Mc 8,34) – și este îmbrăcată în umilință, pentru că: „Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor smeriţi le dă har!” (1Pt 5,5).
Astăzi este rândul nostru să predicăm despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Astăzi Cristos ne întreabă: „Cine sunt eu pentru tine? Cine spui tu că sunt eu?”. Mai mult: „Ce spui lumii despre mine? Care este mărturia ta despre Evanghelie, despre Biserică, despre credința în Dumnezeu”? Astăzi Cristos ne spune nouă: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). Începe cu cel de lângă tine, cu cel cu care îți împarți viața, casa, locul de muncă, timpul. Și începe lăsând faptele să vorbească mai mult decât cuvintele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,15-20 În acel timp, Isus le-a spus celor unsprezece: „Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. 17Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”. 19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, 20 iar ei, plecând, au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.
Cuvântul Domnului
Nu de descurajăm, ci dimpotrivă, continuăm să fim alături de cei în suferință cu convingerea că noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pe care ei le înalță cu lacrimi și uneori cu disperare pentru că au pierdut totul. Totul! Le-am rămas doar noi și Dumnezeu! Uniți în rugăciune și în facerea de bine pentru pace!
În această dimineață Evanghelia are altă formă pentru că tocmai am primit șase frați mai mici (da, șase!) și vreau să vă vorbesc despre ei. De obicei publicam un text, o meditație despre lecturile zilei. Este atât de bine să începi ziua meditând un Cuvânt cu adevărat bun, un Cuvânt întrupat, acel Cuvânt care unde ajunge face bine, numai bine tuturor. Întocmai cum citim despre el, despre Isus din Nazaret: „Pe unde a trecut a făcut bine și i-a vindecat pe toți” (cfr. Fap 10,38). Oare nu pe acesta îl căutăm? Oare nu pe el îl slujim? Oare nu cu el vrem să ne întâlnim când mergem la biserică sau citim Biblia? Oare nu este el același care ne-a spus: „Oricine primește un copil în numele meu, pe mine mă primește” (Mt 18,5)?! Nu este el același care a spus „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut”. După cum a spus și „Adevăr vă spun: tot ce NU aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie NU mi-aţi făcut” (Mt 25,40.45.. deși merită citit tot fragmentul despre criteriile judecății finale! Tot! Pentru că despre asta e vorba în a fi sau a nu fi creștini!!!).
Și atunci: de ce trăiesc copii singuri pe lângă noi? De există copii neglijați? De ce nu facem mai mult pentru copii? De ce avem camere libere în casele noastre când zeci de copii sau sute sau mii dorm afară, în frig? Sau pe jos, îngrămădiți prin casele oamenilor buni, dar prea săraci ca să-i poată ajuta pe toți?! De ce? De ce am fost botezați și ne numim creștini și ne închinăm și facem cruci și aprindem lumânări dacă nu-l iubim pe Cristos prezent în cei mici și părăsiți? Poate că stăm ore întregi în adorație în fața lui Cristos, dar nu reușim să stăm o oră cu Cristos – același Cristos! – prezent în cel care plânge, în cel orfan, în cel care suferă de foame, de frig, de dor? Ce facem cu cei care ajung la noi fugind de război, de bombe, de moarte?
De când a început războiul – da, pentru că este un război cu victime inocente, un război pe care nimeni și nimic nu-l poate justifica!!! – am văzut și am auzit de sute de copii care au fugit din calea bombelor, din fața morții. Unii au ajuns la noi, în România. Adevărate tragedii: mame singure cu copii mici, foarte mici – ba chiar copii nenăscuți!!! – fără nimeni și nimic!!! Doar cu noi. Noi și Dumnezeu și dorința lor de liniște. Noi și Dumnezeu și mâinile mamelor întinse după ajutor. Noi și Dumnezeu și zâmbetul nevinovat al copiilor care sunt prea mici ca să înțeleagă toată drama. Noi, Dumnezeu și ei!
Ca și în timpul nazismului și comunismului, când sufereau și mureau mulți nevinovați, lumea se întreabă: unde este Dumnezeu? De ce nu intervine? De ce nu-și „amintește” Domnul de criminali și de toți cei responsabili și să-i cheme mai repede la judecată? De ce permite aceste tragedii? Ca și atunci, și acum această întrebare are un ecou care sună puternic și neliniștitor în inima noastră: unde este omul? Unde sunt creștinii? Unde suntem noi? Ce facem noi?
Poate că tocmai aceasta a fost partea lui Dumnezeu: să-i ajute pe acești copii să ajungă până la noi. Acum e rândul nostru să ne facem BINE partea noastră: să-i ajutăm. Nu e întâmplător că au ajuns la noi, că am aflat despre ei, că putem să-i ajutăm. Să nu uităm: „cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă” (Merită să revedem filmul: Lista lui Schindler).
Astăzi nu avem altă evanghelie de meditat decât aceasta scrisă în inima tristă și în ochii plânși ai mamelor singure cu copii. Astăzi nu ai altă evanghelie de slujit și de trăit decât aceasta a zâmbetului unui copil în care trăiește Cristos. Nimic mai demn de slujit decât această întrupare a Evangheliei! Războiul se va termina, soldații se vor opri, bombele vor tăcea, însă Evanghelia va continua să miște inimi și să salveze vieți pentru că în centrul ei este Cristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Domnul și Dumnezeu nostru veșnic viu și iubitor de oameni.
Astăzi am „adoptat” trei familii (trei mame și șase copilași, unul încă nenăscut… probabil se va naște în România)… De astăzi, am șase frați mai mici. Unul nenăscut! Ce binecuvântare, ce speranță! Cu ajutorul Domnului și prin proiectele Paxlaur sper să-i pot ajuta să se pună pe picioare! Nu au pe nimeni și nimic: suntem doar noi și Dumnezeu!!!
VĂ ROG SĂ MĂ AJUTAȚI SĂ-I AJUT! VĂ IMPLOR SĂ-I AJUTĂM! NU AU PE NIMENI ȘI NIMIC! DOAR PE NOI ȘI PE DUMNEZEU!
Sunt sute de astfel de cazuri. Dar mie/nouă Providența mi-a/ne-a repartizat aceste cazuri concrete, această Evanghelie încarnată, acești copiii nevinovați, acești oameni, frații noștri mai mici… Dacă nu ați primit alți frați, veniți să-i ajutăm pe acești frați mai mici, care sunt frații noștri și frații Domnului! Au nevoie de haine, alimente, medicamente, tablete (atât de uimit să aud cum unii profesori, din subteran și printre bombardamente, continuă să țină legătura cu elevii și chiar cursuri online…)… Dar cel mai mult au nevoie să nu se simtă abandonați: au fugit din calea morții și a urii, tot ce își doresc e să găsească speranță și iubire.
În timp ce „lumea” le trimite bombe, noi le oferim iubire!!! Merită această mângâiere… Merită să vadă și să simtă că lumea e mai mult decât ura și războiul, că dragostea e mai puternică și nu are hotare… Din toată inima îmi doresc să se simtă iubiți în pofida nenorocirilor… Vă aștept alături de Proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici. Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25 și vă invit să recitiți și https://paxlaur.com/2022/01/22/oare-cum-va-fi/).
Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;
sau prin Banca Transilvania: cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.
Prea târziu te-am iubit... 