Arhive pentru ‘Evanghelia zilei’

33. Evanghelia

Fiecare zi este un pas spre Ierusalim.
Cristos este deja acolo.
Ne așteaptă!
Să fim atenți la prezența sa.
El este Calea, Adevărul și Viața.
Să călătorim pășind pe urmele sale sfinte: Evanghelia!

(cf. Lc 13,22-30)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,22-30
În acel timp, călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăţi şi sate, învăţând. ²³ Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: ²⁴ „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea! ²⁵ După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi». ²⁶ Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». ²⁷ Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi, care săvârşiţi nedreptatea!» ²⁸ Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. ²⁹ Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. ³⁰ Şi, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!”

Cuvântul Domnului

26/10/2022 0 3

Astăzi am primit șase frați mai mici. Unul încă nenăscut!

„Cel care salvează o viață,
salvează o lume întreagă”.

În această dimineață Evanghelia are altă formă pentru că tocmai am primit șase frați mai mici (da, șase!) și vreau să vă vorbesc despre ei. De obicei publicam un text, o meditație despre lecturile zilei. Este atât de bine să începi ziua meditând un Cuvânt cu adevărat bun, un Cuvânt întrupat, acel Cuvânt care unde ajunge face bine, numai bine tuturor. Întocmai cum citim despre el, despre Isus din Nazaret: „Pe unde a trecut a făcut bine și i-a vindecat pe toți” (cfr. Fap 10,38). Oare nu pe acesta îl căutăm? Oare nu pe el îl slujim? Oare nu cu el vrem să ne întâlnim când mergem la biserică sau citim Biblia? Oare nu este el același care ne-a spus: „Oricine primește un copil în numele meu, pe mine mă primește” (Mt 18,5)?! Nu este el același care a spus „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut”. După cum a spus și „Adevăr vă spun: tot ce NU aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie NU mi-aţi făcut” (Mt 25,40.45.. deși merită citit tot fragmentul despre criteriile judecății finale! Tot! Pentru că despre asta e vorba în a fi sau a nu fi creștini!!!).

Și atunci: de ce trăiesc copii singuri pe lângă noi? De există copii neglijați? De ce nu facem mai mult pentru copii? De ce avem camere libere în casele noastre când zeci de copii sau sute sau mii dorm afară, în frig? Sau pe jos, îngrămădiți prin casele oamenilor buni, dar prea săraci ca să-i poată ajuta pe toți?! De ce? De ce am fost botezați și ne numim creștini și ne închinăm și facem cruci și aprindem lumânări dacă nu-l iubim pe Cristos prezent în cei mici și părăsiți? Poate că stăm ore întregi în adorație în fața lui Cristos, dar nu reușim să stăm o oră cu Cristos – același Cristos! – prezent în cel care plânge, în cel orfan, în cel care suferă de foame, de frig, de dor? Ce facem cu cei care ajung la noi fugind de război, de bombe, de moarte?

De când a început războiul – da, pentru că este un război cu victime inocente, un război pe care nimeni și nimic nu-l poate justifica!!! – am văzut și am auzit de sute de copii care au fugit din calea bombelor, din fața morții. Unii au ajuns la noi, în România. Adevărate tragedii: mame singure cu copii mici, foarte mici – ba chiar copii nenăscuți!!! – fără nimeni și nimic!!! Doar cu noi. Noi și Dumnezeu și dorința lor de liniște. Noi și Dumnezeu și mâinile mamelor întinse după ajutor. Noi și Dumnezeu și zâmbetul nevinovat al copiilor care sunt prea mici ca să înțeleagă toată drama. Noi, Dumnezeu și ei!

Ca și în timpul nazismului și comunismului, când sufereau și mureau mulți nevinovați, lumea se întreabă: unde este Dumnezeu? De ce nu intervine? De ce nu-și „amintește” Domnul de criminali și de toți cei responsabili și să-i cheme mai repede la judecată? De ce permite aceste tragedii? Ca și atunci, și acum această întrebare are un ecou care sună puternic și neliniștitor în inima noastră: unde este omul? Unde sunt creștinii? Unde suntem noi? Ce facem noi?

Poate că tocmai aceasta a fost partea lui Dumnezeu: să-i ajute pe acești copii să ajungă până la noi. Acum e rândul nostru să ne facem BINE partea noastră: să-i ajutăm. Nu e întâmplător că au ajuns la noi, că am aflat despre ei, că putem să-i ajutăm. Să nu uităm: „cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă” (Merită să revedem filmul: Lista lui Schindler).

Astăzi nu avem altă evanghelie de meditat decât aceasta scrisă în inima tristă și în ochii plânși ai mamelor singure cu copii. Astăzi nu ai altă evanghelie de slujit și de trăit decât aceasta a zâmbetului unui copil în care trăiește Cristos. Nimic mai demn de slujit decât această întrupare a Evangheliei! Războiul se va termina, soldații se vor opri, bombele vor tăcea, însă Evanghelia va continua să miște inimi și să salveze vieți pentru că în centrul ei este Cristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Domnul și Dumnezeu nostru veșnic viu și iubitor de oameni.

Astăzi am „adoptat” trei familii (trei mame și șase copilași, unul încă nenăscut… probabil se va naște în România)… De astăzi, am șase frați mai mici. Unul nenăscut! Ce binecuvântare, ce speranță! Cu ajutorul Domnului și prin proiectele Paxlaur sper să-i pot ajuta să se pună pe picioare! Nu au pe nimeni și nimic: suntem doar noi și Dumnezeu!!!

VĂ ROG SĂ MĂ AJUTAȚI SĂ-I AJUT!
VĂ IMPLOR SĂ-I AJUTĂM!
NU AU PE NIMENI ȘI NIMIC!
DOAR PE NOI ȘI PE DUMNEZEU!

Sunt sute de astfel de cazuri. Dar mie/nouă Providența mi-a/ne-a repartizat aceste cazuri concrete, această Evanghelie încarnată, acești copiii nevinovați, acești oameni, frații noștri mai mici… Dacă nu ați primit alți frați, veniți să-i ajutăm pe acești frați mai mici, care sunt frații noștri și frații Domnului! Au nevoie de haine, alimente, medicamente, tablete (atât de uimit să aud cum unii profesori, din subteran și printre bombardamente, continuă să țină legătura cu elevii și chiar cursuri online…)… Dar cel mai mult au nevoie să nu se simtă abandonați: au fugit din calea morții și a urii, tot ce își doresc e să găsească speranță și iubire.

În timp ce „lumea” le trimite bombe, noi le oferim iubire!!! Merită această mângâiere… Merită să vadă și să simtă că lumea e mai mult decât ura și războiul, că dragostea e mai puternică și nu are hotare… Din toată inima îmi doresc să se simtă iubiți în pofida nenorocirilor… Vă aștept alături de Proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici. Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25 și vă invit să recitiți și https://paxlaur.com/2022/01/22/oare-cum-va-fi/).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

FRAȚII MEI MAI MICI

€10.00

07/03/2022 3 4

Un ecou al evangheliei

„Căutați să împliniți cuvântul,
nu numai să-l ascultați,
înșelându-vă pe voi înșivă”.

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Zicem că știm atâtea despre Dumnezeu, despre Cristos, despre evanghelie, în timp ce faptele noastre sunt ca și cum nu l-am cunoaște. Faptele noastre sunt un ecou modern al cuvintelor: „Nu-l cunosc pe Omul acesta. Nu știu despre cine vorbești”. De ce citim Scriptura? De ce ascultăm evanghelia? Doar ca să o „știm” sau ca să o trăim? Câtă „evanghelie” este în faptele noastre? Să ne amintim ziua de ieri și să ne analizăm în fața acestei atenționări a apostolului Iacob: „Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă”. Nu e ușor să treci de la teorie la practică, dar este foarte grav atunci când nici măcar nu încerci să faci acest pas. Deseori am auzit aceste cuvinte: „Primește cuvântul lui Dumnezeu. Ai grijă ca ceea ce citești să crezi, ceea ce crezi să predici și ceea ce predici să practici”.

Să practici cuvântul lui Dumnezeu, să-l împlinești, să-l trăiești înseamnă să „nu faci rău semenului tău și să nu arunci ocară asupra aproapelui”, cum ne amintește psalmistul. Să treci de la teorie la practică înseamnă să ții cont de ceea ce astăzi ni s-a spus atât de clar: „Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume”. Și nu în ultimul rând, a împlini cuvântul înseamnă a ne asemăna cu Cristos și a-i purta pe oameni din întuneric la lumină. E adevărat că nu vom reuși toți să facem minuni și să redăm orbilor vederea, dar cu siguranță toți putem face lumină într-o inimă acoperită prea mult timp de întuneric. Putem fi, chiar astăzi, sprijinul celui care se zbate în întuneric și dorește să iasă la lumină. Suntem chemați să stăm aproape de cei care încă nu văd lucrurile clar și să-i ajutăm să distingă totul cât mai bine, să nu mai fie confuzi.

Dumnezeu să deschidă astăzi și ochii inimii noastre și să privim la cel răstignit. Pe acest Isus din Nazaret, care nu a făcut niciun rău (cf. Lc 23,41), care a vindecat orice boală și neputință (cf. Mt 9,35), l-au răstignit, l-au ucis atârnându-l pe lemn (Fap 5,30). Atunci când contemplăm acest mister al credinței – Cristos mort pe lemnul crucii – ne întrebăm: „Cine și de ce a făcut aceasta?”. Și gândul ne fuge la „orbii” care au refuzat lumina: „Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,9-11). Ei, fariseii și cărturarii, nu l-au primit pe Cristos, ci l-au condamnat la moarte. Însă noi? Noi, fariseii timpului nostru, noi cei care continuăm să refuzăm lumina trăind în întunericul păcatului, tocmai noi suntem „instrumentele tuturor chinurilor pe care le-a îndurat dumnezeiescul Răscumpărător” (cf. CBC 598).Să ne lăsăm vindecați de orice orbire și să ne străduim să facem din faptele noastre un ecou al evangheliei, împlinind cuvântul Domnului.

Miercuri din săptămâna a 6-a de peste an
Iac 1,19-27; Ps 14; Mc 8,22-26

LECTURA I
Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 1,19-27
Fraţii mei iubiţi, să ştiţi: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire şi lent la mânie, ²⁰pentru că mânia omului nu împlineşte dreptatea lui Dumnezeu! ²¹ De aceea, lăsaţi la o parte orice murdărie şi toată răutatea, primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! ²² Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă, ²³ pentru că, dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: ²⁴ s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. ²⁵ Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa. ²⁶ Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi stăpâneşte limba, din contra îşi înşală inima, religiozitatea lui este zadarnică. ²⁷Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a se păstra nepătaţi de lume.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 14(15),2-3a.3bc-4ab.5 (R.: 1b)
R.: Cine se va odihni, Doamne, pe muntele tău cel sfânt?

² Cel care umblă fără prihană,
face dreptatea şi spune adevărul din inimă;
^3a cel care nu calomniază cu limba. R.

^3bc Nu face rău semenului său,
nici nu aruncă ocară asupra aproapelui.
^4ab În ochii săi, cel nelegiuit e vrednic de dispreţ,
dar îi cinsteşte pe cei care se tem de Domnul. R.

⁵ Nu-şi împrumută banii pentru dobândă
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel care face acestea
nu se va clătina în veci. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Orbul s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,22-26
În acel timp, Isus împreună cu apostolii au venit la Betsaida, iar ei i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. ²³ Isus, luându-l de mână, l-a dus în afara satului; şi, punându-i salivă pe ochi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” ²⁴ Apoi, ridicându-şi ochii, a spus: „Văd oamenii ca nişte copaci; îi văd umblând”. ²⁵ Atunci şi-a mai pus o dată mâinile pe ochii lui, iar el a văzut clar şi s-a vindecat şi vedea toate lucrurile clar. ²⁶ Apoi l-a trimis acasă, spunându-i: „Să nu intri deloc în sat!”

Cuvântul Domnului

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!