Categorie: Scurt, dar cuprinzător

  • Oamenii purced la drum şi se minunează de înălţimea munţilor, de imensitatea talazurilor mării, de cursul prelung al râurilor, de nemărginirea cuprinsului oceanelor, de mişcarea circulară a astrelor; şi trec unul pe lângă celălalt fără să se minuneze. Sfântul Augustin, citat în Philip Yancey – Paul Brand, O făptură atât de minunată, Peregrinul, Cluj-Napoca – 2009, 5.

  • Sunt atâtea urări care-mi vin acum în minte. Zeci de gânduri se zbat să urce dinspre inimă spre vârful degetelor pentru a se imprima pe această pagină virtuală pe care din când în când se odihneşte privirea ta. Ce-aş putea să-ţi doresc la început de primăvară? Toată forţa naturii, strălucirea soarelui, speranţa pământului atât de…

  • „Dacă scrii pentru Dumnezeu, vei ajunge la inimile multor oameni şi le vei aduce bucurie. Dacă scrii pentru oameni ai să câştigi nişte bani, vei dărui unora puţină bucurie şi ai să faci puţin zgomot în lume, pentru un timp. Dacă scrii numai pentru tine, ai să citeşti ce ai scris şi zece minute mai…