Atunci când vrem să fim credibili în ceea ce spunem sau facem, apelăm la martori. Indiferent cât de mult vor avansa sistemele de supraveghere şi cât de performantă va fi tehnologia, mărturia oamenilor va conta întotdeauna şi va fi baza multor decizii sau sentinţe (nu doar în sălile de judecată). Este adevărat că există şi riscul mărturiei false, un obicei care are vârsta existenţei omului, însă acest risc nu diminuează eficacitatea apelării la martori. Martorii vor fi mereu căutaţi, cumpăraţi, chemaţi, preţuiţi etc. Un martor, prin mărturia sa, te poate salva de la închisoare sau te poate arunca pentru totdeauna în temniţă.

Există un fragment din Vechiul Testament, din Cartea Deuteronomului, preluat şi de Isus: „orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori” (Mt 18,16; cf. Dt 19,15). Aşadar, pare să nu fie suficientă o singură mărturie, un singur martor. Totuşi evanghelia de astăzi vorbeşte despre un martor a cărui declaraţie nu are nevoie să fie dublată sau însoţită de nicio altă mărturie. Ceea ce într-o zi Cristos va spune despre noi va fi suficient pentru a se hotărî veşnicia noastră. El dă mărturie autentică şi autorizată nu pentru că vede ceea ce facem, ci pentru că ştie cum şi cine suntem, cunoaşte profunzimea fiinţei noastre. Mărturia sa are caracteristicile unui verdict pentru că el vorbeşte despre ceea ce vede în inimile noastre, aşa cum ştim, de exemplu, din alegerea lui David: Dumnezeu nu judecă după înfăţişare, ci după inima omului, după ceea ce vede în interiorul său. Or Cristos ştie cel mai bine ce este în inima noastră.

Acest gând al cunoaşterii profunde pe care o are Cristos despre noi şi faptul că într-o zi va da mărturie pentru sau împotriva noastră ar trebui să ne neliniştească măcar din când în când, dacă nu chiar clipă de clipă. Ar trebui să fim treziţi din lâncezeala spirituală, din indiferenţă, din necredinţă, din dispreţul faţă de ceilalţi sau faţă de lucrurile sfinte. Ba mai mult, citind evanghelia de astăzi ar trebui să ne dăm seama de obligaţiile pe care le avem: să fim martorii lui Cristos în lume, mărturisitorii săi.

Bun, şi eu ce trebuie să fac? Adică Isus Cristos chiar nu se descurcă fără mine? Şi apoi: oare e chiar atât de răutăcios şi răzbunător încât dacă eu nu vorbesc despre el şi nu-i sunt martor, să facă şi el la fel şi să nu-i vorbească Tatălui despre mine? Pare o copilărie! Ori e Dumnezeu bun şi iertător, ori ce?

Sunt multe moduri de a privi această situaţie. M-aş opri asupra unei singure direcţii: există oare joc de şah fără pioni? Există oare împărat fără slujitori? Există oare firmă puternică fără o reţea de publicitate? Dar aici nu e vorba de pioni, slujitori sau spoturi publicitare, aici e vorba de inimi care după ce oferă iubire aşteaptă să primească rodul acestei oferte: adică tot iubire, roadele iubirii. A vorbi despre Cristos nu înseamnă atât a-l sluji, cât mai ales înseamnă a-l iubi, a răspunde la iubirea lui. Şi, da, deşi e Dumnezeu are nevoie de martori, de mărturisitori. Să nu uităm cuvintele reluate de mai mulţi papi: „Astăzi Dumnezeu nu are nevoie atât de mult de învăţaţi (care să-l explice!), cât mai ales are nevoie de mărturisitori (care să-l arate)”. Are nevoie de mărturisitori pentru ca lumea să perceapă că nu s-a retras din această lume, că nu şi-a părăsit creaţia, că nu e indiferent, că nu este mort… că nu e nici măcar muribund. E viu. E atotputernic. E prezent. E aici. Ne priveşte. Şi privindu-ne îşi construieşte propria mărturie pe care o va da despre noi în ziua judecăţii în funcţie de mărturia pe care o dăm noi despre el astăzi, aici pe pământ.

De fapt, mărturia pe care o dăm despre el este propria viaţă. Nimic mai mult. Nu discursurile, nu făţărnicia, nu ceea ce-i facem noi pe oameni să facă sau să creadă despre noi, ci viaţa noastră aşa cum este ea în interior, în inimă şi în conştiinţă. Iar această viaţă o trăim fie ca o mărturie favorabilă pentru împărăţia cerurilor (şi am făcut cea mai mare investiţie pe termen lung!), fie ca o mărturie împotriva acestei împărăţii (şi ne-am îndepărtat de fericirea veşnică!). Noi decidem nu doar mărturia noastră, ci însăşi mărturia lui Cristos despre noi. Şi acest lucru mi se pare fantastic: totul este în mâinile noastre. Noi decidem. Noi alegem ce să spună Cristos despre noi. Fiecare pentru el, dar nu în mod egoist, ci privind cu altruism spre ceilalţi şi ajutându-i, fiindu-le exemplu.

Biserica priveşte astăzi la mărturia pe care o tânără fecioară martiră a dat-o despre mirele ei, despre Cristos. Suntem fascinaţi de exemplul şi tăria sfintei Agata. Aş vrea să vă împărtăşesc puţin din viaţa ei, ca să vedeţi ce înseamnă să fii martor, chiar dacă nouă nu ni se cere astăzi o mărturie atât de puternică, aşa cum este martiriul. De unde să fi avut ea atâta tărie şi curaj, dacă nu din iubirea pe care o simţea faţă de Cristos? Dacă nu ar fi simţit că dincolo de moarte va începe viaţa ei veşnică, nu ar fi rezistat. Iată câteva date despre ea, date preluate de pe http://www.ercis.ro:

Cultul liturgic al sfintei martire cataneze datează din antichitate: ajunge până cel puţin în secolul al V-lea, când papa Simmacus i-a dedicat o biserică pe via Aurelia (in fundum lardarium). Pare să fi fost sfântul Grigore cel Mare cel care a inclus, după un secol, numele martirei în canonul sfintei Liturghii. Dar despre martiră, foarte populară mai ales în Italia de sud şi mai ales în Sicilia, posedăm foarte puţine elemente istorice sigure: printre acestea locul de naştere, Catania, chiar dacă timp de multe secole această cinste a fost pretinsă de Palermo: oricum, în ambele provincii numele de Agata este cel mai frecvent în onomastica locală.

Izvoarele istorice sunt unanime şi în ceea ce priveşte data martiriului. Însă toate celelalte informaţii provin din izvoare nu cu totul demne de luat în seamă, chiar dacă nu sunt cu totul lipsite de veridicitate intrinsecă, după cum este just să gândim despre tradiţiile populare. Din aceste relatări aflăm că tânăra martiră cataneză aparţinea unei nobile şi bogate familii. Bogăţiile sale, unite cu o extraordinară frumuseţe, au sfârşit prin a atrage atenţia consulului Quintian însuşi, care a cerut-o de soţie. Dar Agata promisese deja viaţa ei unui alt mire, Cristos. Consulul, foarte hotărât în propunerea sa, nu s-a pierdut cu firea şi a recurs chiar la serviciile unei renumite proxenete, cu numele semnificativ de Afrodisia. Femeia, prevăzută cu toate băuturile considerate magice sub aspect erotic pe care bruta mentalitate populară le consideră cei mai eficace peţitori, a folosit toată măiestria sa, pentru ca Agata să se îndrăgostească de pretendent. Dar foarte curând Afrodisia a trebuit să declare învinsă de credinţa şi puritatea acelei fete.

Însă Quintian nu a acceptat în mod pasiv această nouă înfrângere. De la iubire a trecut la ură (trecerea fiind foarte scurtă) şi a încercat să o înfricoşeze pe tânără prin ameninţări care nu au dat rezultat şi pe care, de aceea, le-a dus la îndeplinire. Dată pe mâna călăilor, Agata a fost expusă unor cruzimi îngrozitoare, povestite cu un remarcabil simţ al adevărului de către tradiţiile populare. Quintian s-a înverşunat să chinuie sânii tinerei, care a izbucnit prin celebra aclamaţie: „Crudule tiran, nu-ţi este ruşine să chinui la o femeie chiar acel sân din care de copil ai supt viaţa?…”

Mistuită în sfârşit de cărbunii aprinşi pentru că a rezistat poftelor pretendentului, sfânta Agata este invocată de către oraşul în care s-a născut ca protectoare contra violenţei lavei incandescente a vulcanului Etna, care, potrivit tradiţiei, şi-a încetat în mod miraculos erupţiile, la un an după martiriul Agatei, care a avut loc în jurul anului 250.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Sfânta Agata să ne mijlocească harul de a ne revizui viaţa şi de a vedea când şi cum i-am fost noi martori lui Cristos în faţa lumii. Să vedem ce decizii am luat când am avut de ales între Dumnezeu şi „lume”. Faptele noastre au fost o mărturisire a credinţei în Dumnezeu? Dar gândurile? Dar cuvintele? E bine să nu uităm că nimic din ceea ce facem nu rămâne necunoscut. Nimic. „Până şi firile de păr de pe cap ne sunt numărate” (Cf. Mt 10,30). Şi aceasta nu pentru ca să ne speriem, ci să înţelegem că Dumnezeu pune preţ pe noi, pe faptele noastre, pe mărturia noastră. Pentru el noi chiar contăm, noi suntem mai „preţioşi decât toate vrăbiile din lume” (Cf. Mt 10,31). Noi suntem iubirea sa! Altfel nu ar fi murit pentru noi răstignit pe cruce!

Marţi, 5 februarie 2013 

Marti din saptamâna a 4-a de peste an
Sf. Agata, fc. m. **

 

LECTURA I
Voi sunteţi mireasa feciorelnică şi sfântă pe care eu i-am prezentat-o lui Cristos.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,17-11,2
Fraţilor, ¹⁷ cine vrea să se laude, să se laude în Domnul. ¹⁸ Căci pentru a recunoaşte misiunea cuiva nu-i de ajuns să se recomande el însuşi, ci trebuie să-l recomande Domnul. ^11,1 O, de-aţi putea suporta un pic de nebunie din partea mea! Dar, desigur, voi mă suportaţi. ² Eu simt pentru voi un fel de gelozie, gelozia lui Dumnezeu, căci v-am logodit cu un singur mire; voi sunteţi mireasa feciorelnică şi sfântă pe care eu i-am prezentat-o lui Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 123,2-3.4-5.7b-8 (R.: 7a)
R.: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului.
² De n-ar fi fost Domnul de partea noastră
când s-au năpustit oamenii peste noi,
³ aceştia ne-ar fi înghiţit de vii
în focul mâniei lor. R.

⁴ Ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
⁵ ar fi trecut peste sufletul nostru
valuri năprasnice. R.

^7b Laţul s-a rupt şi noi am scăpat.
⁸ Ajutorul nostru este în numele Domnului,
care a făcut cerul şi pământul. R.

ALELUIA Mt 10,32
(Aleluia) Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor,
şi eu voi da mărturie despre el
înaintea Tatălui meu care este în ceruri. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,28-33
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: ²⁸ „Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai curând de acela care poate să piardă şi sufletul şi trupul în Gheenă. ²⁹ Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi totuşi nici una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. ³⁰ Cât despre voi, până şi firele de păr de pe cap vă sunt numărate. ³¹ Deci nu vă temeţi: voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile din lume. ³² Dacă cineva dă mărturie despre mine înaintea oamenilor, şi eu voi da mărturie despre el înaintea Tatălui meu care este în ceruri; ³³ şi pe cel care mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu care este în ceruri”.

Cuvântul Domnului