În lumea întreagă se vorbeşte zilele acestea despre situaţia din Algeria, luarea ostaticilor, revendicarea teroristului, desfăşurarea intervenţiilor… şi zeci de morţi (dintre care şi doi români!). Nu ai cum să rămâi indiferent în faţa răului, în faţa morţii dezlănţuite de nişte oameni care se ghidează după „altfel de principii”. Viaţa este sacră şi trebuie ocrotită, valorificată, iubită, păstrată… însă unii văd lumea altfel. Durerea care rămâne în urma morţii are cel mai pătrunzător ecou şi se simte în fiecare colţ al inimii. Pe inimă se încrestează dureri care nu trec niciodată!

Este dureros când mor oameni mari, adulţi, dar şi mai sfâşietor este atunci când auzi de moartea sângeroasă a unor copii de 10-12-15 ani. Ce inimă trebuie să ai ca să poţi omorî o fiinţă care nu ar fi în stare să-ţi facă rău?! Şi aceste atrocităţi nu sunt o apariţie a modernităţii sau a mileniului trei. Ele se întâmplă de mult timp.

De exemplu, astăzi Biserica ne invită să comemorăm martiriul unei copile de 12 ani. Sfânta Agneza a fost ucisă la începutul secolului al IV-lea, în prigoana pornită împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian. A preferat moartea decât să-l nege pe Cristos, pe care-l iubea mai presus de toate, aşa cum mărturiseşte ea: „Sunt logodită cu acela căruia îi slujesc îngerii, de a cărui frumuseţe se uimesc soarele şi luna”. Sau cum aflăm din mărturia minunată pe care o dă despre ea sfântul Ambroziu atunci când spune:

„Toţi plâng, Agneza însă nu varsă o lacrimă. Cei mai mulţi se minunează văzând-o că îşi dă cu atâta uşurinţă viaţa, pe care încă nu o gustase, şi o dă ca şi cum ar fi ajuns la capătul ei. Toţi se miră că ea se arată ca martoră a divinităţii, în timp ce, din cauza vârstei, nu putea fi încă stăpână pe sine. În sfârşit, ea a făcut să i se creadă mărturia cu privire la Dumnezeu, ea, care nu ar fi fost crezută dacă ar fi dat mărturie cu privire la oameni. Căci ceea ce depăşeşte natura vine de la Creatorul naturii.
Câte ameninţări nu a folosit călăul ca să o înspăimânte, la ce linguşiri nu a recurs ca să o convingă şi câte promisiuni nu i-a făcut ca să accepte să se mărite! Dar ea spune: „Ar însemna să-l ofensez pe Mirele meu, dacă îl voi aştepta pe cel care trebuie să mă placă. Mă va avea cel care m-a ales cel dintâi. De ce zăboveşti, călăule? Să piară trupul care poate fi iubit cu ochii, dar pe care eu nu-l vreau”. S-a ridicat, s-a rugat, şi-a plecat capul” (Din tratatul Despre fecioare, de sfântul Ambroziu, episcop, Cartea 1, cap. 2.5.7-9: PL 16 [edit. 1845], 189-191).

Mă gândesc la acel împărat: cum să te temi de forţa unei copile? Cum să-ţi pui mintea cu un copil şi să-l omori doar pentru că nu vrea să facă ceea ce vrei sau gândeşti tu? Cum să iei cu asalt o uzină întreagă şi să începi să omori în stânga şi în dreapta doar pentru că alţii gândesc şi văd lucrurile diferit, doar pentru că alţii nu vor să-ţi facă ţie mofturile?! Ce inimă trebuie să ai?! De fapt, de unde inimă?! Şi trist este şi că mai amestecă religia în astfel de atrocităţi.

Revenind la sfânta Agneza, mi-au rămas întipărite cuvintele primei lecturi de astăzi:

„Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru (Rom 8,35-39).

Nimeni şi nimic, spune apostolul, şi martirii o dovedesc, nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Totuşi, pe noi cei mai slabi, pe noi care nu doar că nu am fi capabili să ne dăm viaţa pentru Cristos, dar nici măcar nu reuşim să o trăim pentru el, pe noi ne ameninţă mereu ceva care ar putea să ne despartă de dragostea divină. Este vorba despre păcat. Păcatul ne poate îndepărta de această dragoste. Este adevărat: Dumnezeu nu fuge de la noi atunci când păcătuim. El nu se teme de păcatul nostru. Dumnezeu e mult mai puternic decât păcatul nostru. Însă fugim noi de el, îi întoarcem spatele… trăim ca şi cum nu ar exista, surzi la glasul şi la chemarea sa. Iar suferinţa pe care i-o producem este atât de dureroasă. E ca în relaţiile noastre umane când un prieten bun, pentru care ai fi în stare să mori, îţi întoarce spatele şi se comportă ca şi cum ai fi trecut niciodată prin inima lui.

Păcatul face atât de mult rău, strică atât de multe legături, pune atât de multe bariere. Şi cel mai trist este faptul că nu e luat în serios. Mulţi trăiesc ca şi cum nu ar exista, ca şi cum totul ar fi permis, indiferent dacă faci răul celuilalt. Păcatul înseamnă să nu ţii cont de oferta lui Dumnezeu şi nici de oferta oamenilor. Păcatul înseamnă să nu te intereseze decât propria persoană în modul cel mai egoist posibil. Păcatul înseamnă să nu te intereseze decât prezentul, imediatul, acel „acum” care trece şi după care nu rămâi cu nimic, decât cu remuşcare, regret, pierderi irecuperabile. Păcatul înseamnă să te pui pe tine în centrul universului şi să aştepţi ca toate să se raporteze la tine, să graviteze în jurul tău. Păcatul este surâsul amăgitor care-ţi întunecă mintea şi şoapta suavă care se strecoară spre inimă: „numai tu contezi. Simte-te bine!”.

Păcatul mai înseamnă (raportat la evanghelia acestei zile) să nu te intereseze împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu e vorba despre acel dezinteres venit din ignoranţă, ci despre o indiferenţă conştientă: găseşti o comoară uriaşă, dar nu-ţi pasă. Găseşti un mărgăritar de mare preţ, dar nu-ţi dai interesul pentru el, deşi dacă l-ai poseda ai fi extrem de fericit. Însă preferi micimea. Refuzi să-ţi ridici capul din pământ şi să priveşti albastrul cerului. Preferi să trăieşti ca şi cum tot ceea ce contează e o fărâmă de bucurie efemeră, ca şi cum tot ce e important se reduce la propria persoană.

Sfânta Angeza să ne inspire curajul de a ieşi din propria viaţă de dragul celui care s-a jertfit pentru noi. Ea să ne ajute să ne mărturisim credinţa, chiar dacă acest lucru cere sacrificii şi atrage uneori batjocuri. Sfânta copilă, omorâtă în mod atât de crud, să ne ajute să preţuim mereu viaţa noastră şi a celor din jur, să luptăm pentru libertatea religioasă şi pentru drepturile omului. Să ne aducem contribuţia noastră ca lumea aceasta să fie un pic mai bună. Făcând astfel, într-o zi, mărgăritarul de mare preţ va fi al nostru.

Vă invit să înălţăm împreună o rugăciune pentru victimele din Algeria şi să împreunăm mâinile noastre cerând pace pe pământ, pace oamenilor de bunăvoinţă!

Luni, 21 ianuarie 2013 

Luni din saptamâna a 2-a de peste an
Sf. Agneza, fc. m. **

 

LECTURA I
Nici moartea, nici viaţa nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,31b-39
Fraţilor, ^31b dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine se va ridica împotriva noastră? ³² El nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum ar putea atunci să nu ne dăruiască toate împreună cu el? ³³ Cine va aduce învinuire împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte! ³⁴ Cine va rosti sentinţa de condamnare? Cristos Isus a murit, ba mai mult, el a înviat, şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! ³⁵ Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia? ³⁶ Aşa cum spune Scriptura: Pentru tine suntem omorâţi în fiecare zi, suntem trataţi ca nişte oi duse la înjunghiat. ³⁷ Nu, căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne-a iubit pe noi. ³⁸ Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 5)
R.: Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.

¹ Când Domnul a întors pe locuitorii Sionului din robie
ni se părea că visăm.
^2ab Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
şi buzele de cântări de veselie. R.

^2cd Atunci se spunea între neamuri:
„Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
³ Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi;
ne e plină inima de bucurie. R.

⁴ Întoarce, Doamne, robia noastră
după cum întorci apele în ţinutul de miazăzi.
⁵ Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu veselie. R.

⁶ Cel care merge plângând
când aruncă sămânţa,
se întoarce cu veselie
când îşi strânge snopii. R.

ALELUIA In 15,9b.5b
(Aleluia) Rămâneţi în dragostea mea, spune Domnul;
cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,44-46
În acel timp, Isus a spus mulţimilor: ⁴⁴ „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. ⁴⁵ Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. ⁴⁶ Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.

Cuvântul Domnului