Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Bonifaciu’ Category

Scrisoarea sfântului Bonifaciu

Posted by Paxlaur pe 05/06/2012

Astăzi, 5 iunie, Biserica ne invită să privim la viaţa sfântului Bonifaciu şi să implorăm mijlocirea sa puternică pentru toţi cei care-i poartă numele şi pentru toţi cei dragi.

Englez de origine, sfântul Bonifaciu s-a născut în anul 680 în regatul Wessex. La vârsta de şapte ani a fost admis în mănăstirea din Exeter (Anglia). Aici şi-a însuşit o cultură solidă, a devenit profesor şi chiar a compus o gramatică a limbii latine. Asemenea sfântului apostol Paul, deseori i se părea că este chemat de mulţimile care trăiau dincolo de mare, în Europa, pentru a le vesti evanghelia lui Cristos. Răspunzând acestei chemări, a trecut Marea Mânecii şi s-a oprit în Frisia, regiune aflată în nordul Olandei de astăzi. Aici a început munca de evanghelizare, însă roadele au fost puţine din cauza certurilor dintre franci şi ducii germani. În acest context, Bonifaciu a plecat în pelerinaj la Roma pentru a se ruga la mormintele martirilor şi pentru a cere binecuvântarea papei. Încurajat de papa Grigore al II-lea, tânărul misionar a primit împuternicirile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea şi a plecat spre Germania. După ce s-a oprit o vreme în Turingia, a ajuns din nou în Frisia. Truda şi curajul neobositului apostol au fost răsplătite cu numeroase convertiri. Timp de trei ani a colindat o mare parte din Germania. Până şi saxonii, consideraţi foarte îndărătnici, au răspuns cu entuziasm chemării sale. La invitaţia papei Grigore al II-lea, Bonifaciu a plecat la Roma, unde a primit consacrarea episcopală. Tradiţia ne spune că, la întoarcerea în Germania, într-o pădure din ţinutul Hessen, episcopul Bonifaciu a doborât la pământ un stejar gigantic, căruia populaţia păgână îi atribuia puteri magice, deoarece considera că în acesta locuieşte un zeu. Gestul misionarului a fost considerat o adevărată sfidare la adresa divinităţii, iar păgânii s-au adunat din toate părţile să vadă răzbunarea zeului ofensat. Bonifaciu s-a folosit de această ocazie pentru a le vesti acestora mesajul evangheliei. În locul stejarului doborât a ridicat prima biserică pe care a dedicat-o sfântului apostol Petru.

Înainte de a trece la organizarea Bisericii de pe malul drept al Rinului, Bonifaciu s-a gândit să întemeieze o mănăstire la hotarele dintre Hessen şi Turingia, care să devină centrul propulsor al spiritualităţii şi culturii religioase în Germania. Astfel a luat fiinţă celebra abaţie de la Fulda, asemănătoare prin activitatea şi prestigiul ei cu mănăstirea benedictină de la Monte Cassino.

Deşi înaintat în vârstă, împreună cu alţi 50 de călugări, Bonifaciu a plecat din nou spre Frisia, unde a stabilit o întâlnire cu catehumenii din împrejurimi, în apropiere de localitatea Dokkum. Era sărbătoarea Rusaliilor din anul 754; în timpul celebrării Liturghiei, Bonifaciu a fost ucis în urma unui atac din partea unui grup de frizoni, fiind străpuns de o sabie ce a tăiat în două şi cartea sfintelor Evanghelii cu care a încercat să se apere.

Asemenea apostolului Paul, sfântul Bonifaciu a fost un vestitor neobosit al evangheliei, întărind prin sângele său credinţa în ţinuturile Germaniei. Exemplul vieţii sale ne întăreşte şi pe noi în convingerea că nimic nu ne poate împiedica în trăirea eroismului evanghelic.

Aceste rânduri de mai sus au fost scrise de părintele Emanuel Imbrea pentru Lumina creştinului ( 7/2005) şi au fost preluate de pe http://www.ercis.ro. Vă invit acum să citim şi să medităm una dintre scrisorile sfântului Bonifaciu, text propus la oficiul lecturilor din această zi:

Păstorul atent veghează asupra turmei lui Cristos

Biserica este ca o navă mare, care brăzdează marea lumii. Lovită de diferite valuri de ispite, ea nu trebuie părăsită, ci trebuie condusă.
În Biserica primară avem exemplul lui Clement și Corneliu și al multor altora din orașul Roma, Ciprian în Cartagina, Atanasiu în Alexandria, care, sub domnia împă­raților păgâni, conduceau nava lui Cristos, mireasa lui preaiubită, care este Biserica, prin învățăturile lor, prin ocrotirea lor, prin trudele și suferințele lor, până la vărsarea sângelui.
Gândindu-mă la aceștia și la alții asemenea lor, mă înfior, căci teamă și cutremur au venit peste mine și m-a cuprins teroarea (Ps 54,6) din cauza păcatelor mele și aș fi voit să părăsesc de tot cârma Bisericii dacă aș mai fi găsit în sfinții părinți sau în Scripturi pe vreunul care să fi făcut așa ceva.
Și dacă lucrurile stau astfel, și adevărul poate să fie obiectat, dar nu poate fi învins sau înșelat, mintea noas­tră obosită se îndreaptă spre cel care spune prin Solo­mon: Încrede-te în Domnul din toată inima și nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândește-te la el și el îți va netezi toate cărările tale (Prov 3,5-6). Și în alt loc: Turn puternic este numele Domnului; cel drept la el își află scăpare și este la adăpost (Prov 18,10).
Să stăm statornici în dreptate și să ne pregătim sufle­tele pentru încercare, ca să dobândim sprijinul lui Dum­nezeu și să-i spunem: Doamne, tu ai fost locul nostru de refugiu din generație în generație (Ps 89,1).
Să ne încredem în el, cel care a pus pe umerii noștri această greutate. Ceea ce noi nu putem purta singuri să
purtăm cu ajutorul său. El este atotputernic și spune: Ju­gul meu este plăcut și povara mea este ușoară (Mt 11,30).
Să rămânem statornici în luptă până în ziua Dom­nului, pentru că au venit asupra noastră zile de neliniște și de tulburare. Dacă Dumnezeu va voi, să murim pen­tru legile sfinte ale părinților noștri, pentru a putea do­bândi, împreună cu ei, moștenirea veșnică.
Să nu fim câini muți, să nu fim spectatori tăcuți, să nu fim mercenari care fug atunci când văd lupul, ci să fim păstori plini de grijă și vigilenți asupra turmei lui Cristos. Să predicăm planurile lui Dumnezeu celor mari și celor mici, celor bogați și celor săraci. Să le vestim tuturor grupurilor și tuturor vârstelor atât timp cât Dom­nul ne va da putere, în vreme prielnică și neprielnică, în felul în care a scris sfântul Grigore în Regula pastorală.

Din Scrisorile sfântului Bonifaciu, episcop martir
(Scris. 78: MGH, Scrisori, 3, 352.354)

Anunțuri

Posted in Bonifaciu, Lecturi | Etichetat: , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: