Arhive pentru ‘Craciun’

Ce au în comun oamenii care îl văd pe Dumnezeu?

Ceea ce au în comun oamenii care îl văd pe Dumnezeu – acei oameni care așteaptă, caută și simt imediat prezența lui Dumnezeu, asemenea Anei – nu este inteligența sau vârsta, nici bogăția sau funcția, nici sărăcia sau suferința, ci iubirea. Iar cine-l iubește cu adevărat, îl caută și îl strigă cu ardoare: vrem să vedem chipul tău! Arată-ne, Doamne, fața ta! Fă să strălucească fața ta asupra noastră și vom fi mântuiți (cfr. Ps 27,8-14; 80,7).

Și Dumnezeu li se arată. Domnul ni se arată! Se face prezent! Se face om! 

Cuvântul făcut trup, Dumnezeu făcut om: e mult mai mult decât poate suporta logica acestei lumi dacă nu e susținută de harul credinței. Nimeni în afară de Isus Cristos nu ar fi putut să umple acest abis între Dumnezeu și om. Cu adevărat e mai mare mister în faptul că Dumnezeu s-a făcut om, decât în faptul că un om a murit pentru noi. Distanța dintre Dumnezeu și om e mai mare decât distanța dintre om și moarte! Numai un Dumnezeu iubitor de oameni putea păși peste acest abis. 

Ferice de cel care răspunde cu iubire la iubire! Ferice de cel care străbate lumea căutând chipul lui Cristos, căutând prezența lui Dumnezeu în Euharistie, în Scriptură și în cei săraci!


Aleluia.
Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniţi, neamuri, şi adoraţi-l pe Domnul! Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare.
Aleluia

EVANGHELIA
Vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,36-40
În acel timp, era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, 37 era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. 38 Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. 39 Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40 Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Cuvântul Domnului

L-a luat în brațe… Era tot ce aștepta înainte de a muri!

Îmbrățișările pline de iubire și prietenie sunt cele care ne-au lipsit în acest timp virusat: îmbrățișări de revedere, de despărțire, de dor, de consolare, de durere, de rămas bun etc. Mulți au așteptat în zadar o ultimă îmbrățișare. Unii încă mai așteaptă: mici și mari, părinți și bunici, copii și nepoți, frați și surori, rude și prieteni. Unii sunt ținuți departe de virus, alții de indiferență, unii de boala trupului, alții de bolile sufletului. 

Cu cât dor aștepta bătrânul Simeon să-l îmbrățișeze pe pruncul divin! Când l-a văzut, plin de bucuria celui ce-și vede speranța împlinindu-se, l-a luat în brațe sale pe Isus și l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozește-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor și slava poporului tău, Israel!”

Noi, după două mii de ani, care este speranța din inima noastră? Ce așteptăm cu ardoare? Ce am vrea să ni se împlinească? 

În fața Pruncului Isus, care este atitudinea noastră? Vrem să-l luăm în brațe? În casă? În inima noastră? Vrem cu adevărat ca el să facă parte din viața noastră?

Ia și tu Pruncul în brațe și tresaltă de bucurie! Spune și tu: „Te-am îmbrățișat și mi-ai atins inima. Ești o pecete în inima mea! Nu-mi mai dai drumul niciodată! Tresalt de bucurie că te pot primi în Sfânta Împărtășanie, că te pot asculta în Sfânta Evanghelie și să te îmbrățișez în cei săraci și suferinzi, să îți sărut rănile și lacrimile.

Doamne, străbat lumea cu tine în cea mai strânsă îmbrățișare. Biserica, asemenea Mariei, e martora fidelă a îmbrățișării noastre: tu-mi vorbești prin Sfintele Scripturi și mă hrănești prin sfintele Sacramente, eu vorbesc lumii despre tine și te slujesc în cei săraci și suferinzi”.

29 decembrie 2020 

A 5-a zi din octava Crăciunului (29 decembrie)
Ss. Thomas Becket, ep. m. *; David, rege
1In 2,3-11; Ps 95; Lc 2,22-35

LECTURA I
Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,3-11
Preaiubiţilor, din aceasta ştim că îl cunoaştem pe Dumnezeu: dacă păzim poruncile lui. 4 Cine spune: „Eu îl cunosc”, dar nu păzeşte poruncile lui, este mincinos şi adevărul nu este în el. 5 Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că suntem în el. 6 Cel care spune că rămâne în el are datoria să trăiască aşa cum el a trăit7 Iubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveţi de la început; porunca veche este cuvântul pe care l-aţi auzit. 8 Totuşi vă scriu o poruncă nouă, care este adeverită în el şi în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată străluceşte deja. 9 Cine spune că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este în întuneric până acum. 10 Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi nu este motiv de scandal în el. 11 Însă cine-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.5b-6 (R.: 11a)
R.: Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul!

1 Cântaţi-i Domnului un cântec nou!
Cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului!
2a Cântaţi-i Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.

2b Vestiţi din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiţi printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.

5b Domnul însă a făcut cerurile.
6 Strălucirea şi maiestatea sunt înaintea feţei sale,
tăria şi frumuseţea sunt în sanctuarul său. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 2,32
(Aleluia) Acest Copil este lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău, Israel! (Aleluia)

EVANGHELIA
Lumină spre luminarea neamurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,22-35
Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, părinţii lui l-au dus pe Isus la Ierusalim, ca s-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. 25 Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon, şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să îndeplinească obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29 „Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” 33 Tatăl şi mama lui Isus se mirau de cele spuse despre el. 34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – 35 ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.

Cuvântul Domnului

Sângele care curge și astăzi

Tot ce aveau acei copii era viața. Atât! Și le-a fost luată de un tiran. Sângele lor nevinovat a inundat și a sfințit acel pământ, prevestind altă vărsăre de sânge nevinovat. Au fost uciși ca mieii nevinovați, ca Mielul fără pată! Le-a fost luat singurul lor bine: viața!

După mii de ani, mulți copii au tot atât: viață. Și aceasta pentru mulți este o viață săracă, plină de lipsuri, batjocorită și chiar ucisă de tiranii timpurilor noastre. Ieri, ca și astăzi, mor prunci nevinovați. Mai rău: sunt uciși prunci nevinovați sau sunt lăsați să moară în sărăcie, în războaie, în indiferență. Copiii abandonați, exploatați sau uciși sunt un semn al timpului nostru: ei descriu moralitatea timpului nostru, prioritățile vieții noastre, calitatea societății noastre!

În apărarea lor răsună vocea lui Cristos: lăsați copiii să vină la mine! Lăsați copiii să vină pe lume! Lăsați copiii să trăiască! Ajutați copiii să trăiască decent, fericiți. Ocrotiți copiii și copilăria! Zâmbetul lor senin are forța soarelui: încălzește orice inimă, luminează orice casă! Dar în același timp, să fim atenți: lacrimile lor răscolesc inimile noastre ca o furtună, sunt potop de suferință și remușcare în seara examenului de conștiință. 

Aceasta pentru că tot ce își doresc acești copii mici și săraci e să fie iubiți și să trăiască. Demn. Curat. Tot ce vor e o viață demnă! Și poate și două lemne în sobă și o pătrățică de ciocolată, pentru că au auzit de la alții că ciocolata e dulce ca zaharul din ceaiul puținelor dimineți norocoase!

%d blogeri au apreciat: