Astăzi este sărbătoarea sfântului Leon cel Mare, papă între anii 440-461. Iată un fragment din una dintre cele 69 de predici care ni s-au păstrat de la el:

Slujirea specifică a misiunii noastre

Întreaga Biserică a lui Dumnezeu este organizată în grade ierarhice distincte, în aşa fel încât întregul trup sacru să fie format din diferite mădulare. Însă, aşa cum spune Apostolul, noi toţi suntem una în Cristos (cf. Gal 3,28). Împărţirea funcţiilor nu este de aşa natură încât să împie­dice ca fiecare parte, oricât de mică, să fie legată de cap. Aşadar, preaiubiţilor, prin unitatea credinţei şi a Bote­zului, există între noi o comuniune indisolubilă pe baza unei demnităţi comune. Acest lucru îl afirmă apostolul Petru: Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spi­rituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos (1Pt 2,5), şi mai apoi: Voi sunteţi un neam ales, o preoţie împă­rătească, o naţiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu (1Pt 2,9).
Toţi cei care sunt renăscuţi în Cristos dobândesc dem­nitate regească prin semnul crucii. Apoi, prin ungerea Duhului Sfânt, sunt consacraţi preoţi. Deci nu există numai acea slujire specifică proprie ministeriului nostru, deoarece toţi creştinii sunt înzestraţi cu o carismă spiri­tuală şi supranaturală care îi face părtaşi de neamul regesc şi de oficiul preoţesc. Oare nu este o funcţie regească faptul că un suflet, supus lui Dumnezeu, îşi conduce trupul? Oare nu este o funcţie preoţească a-i consacra Domnului o conştiinţă curată şi a-i oferi pe altarul inimii jertfele nepătate ale cultului nostru? Prin harul lui Dum­nezeu, aceste funcţii sunt comune pentru toţi. Însă, cât vă priveşte, este ceva sfânt şi lăudabil faptul că vă bucu­raţi pentru ziua alegerii noastre ca de o cinste personală a voastră. Astfel, întregul trup al Bisericii recunoaşte că acel caracter sacru al demnităţii pontificale este unic. Prin ungerea sfinţitoare, el se revarsă cu îmbelşugare mai mare în gradele mai înalte ale ierarhiei, dar nu lipseşte nici din gradele mai joase.
Aşadar, preaiubiţilor, comuniunea tuturor cu Scaunul Apostolic este un mare motiv de bucurie. Însă o bucurie mai genuină şi mai înaltă va fi pentru noi dacă nu vă veţi opri la luarea în considerare a sărmanei noastre per­soane, ci, mai curând, a gloriei fericitului apostol Petru. Aşadar, să fie celebrat, în această zi vrednică de cinste, mai ales cel care s-a aflat aproape de izvorul carismelor şi a fost umplut de el. Iată de ce multe prerogative erau exclusiv ale persoanei sale şi, pe de altă parte, nimic nu s-a transmis succesorilor care să nu se găsească deja în el. Atunci Cuvântul făcut trup locuia deja în mijlocul nostru. Cristos se dăruise deja total pe sine pentru răs­cumpărarea întregului neam omenesc.