Arhive pentru ‘Matei’

L-a văzut, s-a îndurat de el și l-a ales

    Isus a văzut un om, numit Matei, stând la postul de vamă și i-a spus: Urmează-mă! (Mt 9,9). A văzut nu atât cu privirea ochilor trupului, cât, mai ales, cu cea a bunătății interioare. A văzut un vameș, și, de vreme ce, l-a privit cu sentiment de iubire și l-a ales, i-a spus: Urmează-mă! I-a spus: Urmează-mă, adică „imită-mă”. I-a spus „urmează-mă” nu atât cu mișcarea picioarelor, cât prin practica vieții. De fapt, cel care spune că rămâne în Cristos trebuie să trăiască așa cum el a trăit (1In 2,6).
    Și, ridicându-se, l-a urmat (Mt 9,9). Nu trebuie să ne uimim că un vameș, la primul cuvânt al Domnului, care îl invita, a părăsit câștigurile pământești pe care le îndră­gea și, după ce a lăsat bogățiile, a acceptat să-l urmeze pe acela pe care îl vedea că nu are nici o bogăție. De fapt, însuși Domnul, care l-a chemat în exterior prin cuvânt, l-a instruit în interior printr-un stimulent invizibil, ca să-l urmeze. A pus în mintea sa lumina harului spiri­tual, cu care să poată înțelege că acela care pe pământ îl dezlipea de lucrurile materiale era capabil să-i dea în cer comori nepieritoare.
    Pe când stătea la masă, în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii săi (Mt 9,10). Iată, așadar, că întoarcerea unui singur vameș a folosit ca stimulent pentru întoar­cerea multor vameși și păcătoși, iar iertarea păcatelor sale a fost model pentru iertarea tuturor acestora. A fost un autentic și minunat semn prevestitor al realităților viitoare. Cel care va fi apostol și învățător al credinței a atras la sine o mulțime de păcătoși încă din primul moment al convertirii sale. Chiar la început, imediat ce a învățat primele noțiuni ale credinței, el a început acea evanghelizare pe care o va duce înainte o dată cu progre­sul sfințeniei sale. Dacă dorim să pătrundem mai adânc în semnificația celor întâmplate, vom înțelege că el nu s-a limitat să-i ofere Domnului un ospăț pentru trupul său în propria locuință materială, ci, prin credință și iubire, i-a pregătit un ospăț mult mai plăcut în adâncul inimii sale. Așa afirmă cel care spune: Iată, eu stau la ușă și bat; dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, voi intra la el, voi sta la masă cu el și el cu mine (Ap 3,20).
    Îi deschidem ușa pentru a-l primi atunci când, după ce i-am auzit glasul, ne dăm de bunăvoie asentimentul față de invitațiile sale, tainice sau evidente, și ne însușim cu angajare misiunea încredințată de el. Apoi, el intră ca să stea la masă cu noi și noi cu el, pentru că, prin harul iubirii sale, el vine să locuiască în inimile celor aleși, pentru a-i reface cu lumina prezenței sale. Astfel, ei sunt în stare să înainteze tot mai mult în dorința spre cer. La rândul său, el însuși se bucură datorită iubirii lor față de cele cerești, ca și cum i-ar oferi ofrande plăcute.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 21: CCL 122, 149-151)

Oamenii ştiu să se prindă de suflet

Sunt oameni pe care pur şi simplu nu-i poţi uita. Nu-i poţi refuza. Nu-i poţi îndepărta de pe suflet.
Sunt oameni care dacă îţi spun un cuvânt te hrăneşti din el o săptămână, poate chiar mai mult.
Sunt oameni lângă care dacă stai o zi vrei să rămâi pentru totdeauna.

Oamenii ştiu să se prindă de suflet, ştiu drumul spre inimă.
Oamenii ştiu să te cucerească fără cuvinte sau gesturi măreţe; doar cu o privire profundă sau cu un zâmbet ţi se aştern direct în inimă.
Oamenii au învăţat să se strecoare uşor spre centrul inimii unde stau şi-ţi încălzesc toată viaţa, trupul şi sufletul.

Uneori îţi vine să scrii viaţa unui om doar pentru că ai trecut pe lângă el şi ţi-a zâmbit.
Alteori vrei să schimbi forma norilor şi să-i aşezi aşa încât tot cerul să arate un imaculat „Te iubesc” spus celui care a ştiut să-ţi şteargă ultima lacrimă.
Deseori simţi că vrei să culegi toate florile din lume şi să le aşterni în jurul unei inimi care te-a înţeles şi te-a primit aşa cum eşti.

Este un om, un singur om – însă mulţi care vor să-i semene!, care le-a avut pe toate acestea.

Cine l-a întâlnit cu adevărat nu l-a mai uitat,
nu l-a refuzat niciodată,
iar de sufletul lui nu s-a mai îndepărtat.
Cu un cuvânt înnoia vieţi,
cu o privire schimba chipuri,
cu o atingere ştergea răni.
Întinderea mâinii sale era atât de puternică încât ridica morţii, liniştea furtunile, salva sufletele.
Paşii săi erau atât de hotărâţi încât călcau apele mării, purtau urmele cuielor, străbăteau cerurile şi pământul.
Faţa sa era atât de strălucitoare încât lumina soarele şi îmbucura îngerii.

Şi tu te-ai fi ridicat şi ai fi plecat imediat după el dacă ţi-ar fi spus „Urmează-mă”!
Şi tu ai fi acum pe calea lui dacă te-ai fi lăsat privit măcar o dată.
Şi tu ai vorbi despre el dacă l-ai fi ascultat măcar odată.

Eu nu am uitat ziua în care mi-a spus „Urmează-mă!”.

 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,9-13
În acel timp, Isus a văzut un om, cu numele de Matei, şezând la biroul lui de vameş şi i-a zis: „Urmează-mă!” Matei s-a ridicat şi l-a urmat. 10 În timp ce stătea la masă în casa acestuia, au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au luat loc alături de el şi de ucenicii lui. 11 Văzând aceasta, fariseii au spus ucenicilor: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii?” 12 Isus auzindu-i, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi. 13 Învăţaţi ce vrea să spună Scriptura prin aceste cuvinte: „Milă vreau, nu jertfă”. Căci n-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.

%d blogeri au apreciat: