Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi’ Category

Mi-au atras atenția…

Posted by Paxlaur pe 03/11/2017

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Muzica, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Ce bine e să știu că am pe cineva în ceruri, ce mângâiere să mă iubești din cer…

Posted by Paxlaur pe 02/11/2017

IMG_2926Ce bine e să știu că am pe cineva în ceruri,
ce mângâiere să mă iubești din cer…

Când îmi ridic capul

văd iubirea-ți strălucind pe cer

și coborând spre mine,

ziua și noaptea,

iarna și vara,

aer curat,

rouă învigorătoare,

lumină caldă.

 

Ce bine e să știu că am pe cineva în ceruri,

ce mângâiere să mă iubești din cer,

să mă iubești așa cum m-ai iubit pe pământ…

ba chiar mai mult!

Câtă fericire să simt coborând din cer în inima mea iubirea ta,

iubire îmbibată cu aceeași mireasmă ocrotitoare,

iubire însoțită de același zâmbet binevoitor,

iubire revărsată din ochi strălucitori…

 

Ce bine e să știu că am pe cineva în ceruri,

ce mângâiere să mă iubești din cer.

Iubirea e inconfundabilă

chiar și atunci când distanța e de la cer până la pământ.

Acum distanța dintre noi e

la un zbor de înger,

la o clipire de arhanghel.

Abia închid ochii și ești aici.

Te simt și inima mi se umple de fericire…

Printre lacrimile de bucurie te văd strălucind ca stelele,

luminând ca luna plină în cea mai adâncă noapte a vieții mele.

Ești aici!

Nicio căldură nu înflăcărează inima cum o face iubirea!

Ce poate fi mai fierbinte decât

dragostea revărsată cu îmbeșugare

din cele mai înalte și frumoase ceruri?!

Îți mulțumesc pentru că m-ai iubit pe pământ

și ai plecat spre ceruri ca să mă poți iubi cu desăvârșire!

Ce liniște a coborât în inima mea astăzi:

te voi revedea!

Da, te voi revedea…

și-atunci vom inunda Pământul cu iubire

din preaplinul iubirii Paradisului!


Toți „am pierdut” pe cineva …
și am fost triști.
Apoi „ne-am amintit” că nu sunt morți,
„am descoperit” că trăiesc în veci, acolo sus…
și-am fost inundați de noi lacrimi,
lacrimi de fericire, de spreanță, de credință…
Atunci am gustat cele mai dulci lacrimi:
lacrimile celui ce este iubit,
lacrimile celui ce luptă să ajungă la înălțimea iubirii,
la iubirea omului desăvârșit!

Atunci am gustat cele mai dulci lacrimi
și am strigat din toată inima:
ce bine e să știi că ai pe cineva în ceruri,
ce mângâiere să fii iubit din cer.

Posted in E bine de ştiut, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Cimitir. Moarte. Speranță. Credință. Rugăciune

Posted by Paxlaur pe 02/11/2017

Sa se odihneasca in pace„Viaţa credincioşilor tăi, Doamne, se schimbă, dar nu se pierde, şi, după destrămarea nestatornicei locuinţe pământeşti, le este pregătit un locaş veşnic în ceruri”. Aceasta este rugăciunea noastră astăzi, aceasta este credința și speranța noastră.

În această zi, trecând prin cimitire, amintindu-ne de cei dragi care au plecat deja din această lume, lăsăm să răsune cuvântul Domnului: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus: Mă duc să vă pregătesc un loc? Și, după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu. Și unde mă duc eu, voi știți calea” (In 14,1-4).

Noi știm calea: este Isus. El este „Calea, Adevărul și Viața” noastră! Însă ceea ce vom fi nu ni s-a arătat încă. Însă știm că atunci când îl vom revedea, atunci când și noi vom ajunge în Casa Tatălui, vom fi asemenea lui și-l vom vedea așa cum este: Domnul și Dumnezeul nostru, viața noastră (cf. 1In 3,2).

Cu această credință străbatem astăzi aleele cimitirelor. Cu această speranță ne apropiem astăzi de mormintele celor dragi, repetând cuvintele vieții, cuvintele lui Cristos: „Oricine îl vede pe Fiul şi crede în el are viaţa veşnică” (cf. In 6,40).

Chiar dacă moartea este atât de evidentă în jurul nostru; chiar dacă mulți oameni continuă să semene moarte în loc de viață, ură în loc de iubire, uitare în loc de recunoștință; chiar dacă cimitirele dau mărturie de multe ori tocmai despre ură și uitare (ura criminalilor și uitarea celor care nu se mai îngijesc de mormintele rudelor!); chiar dacă suntem conștienți zilnic de limitele noastre în fața celor muribunzi, noi nu ne oprim aici. Noi știm că facem parte din Poporul lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne cheamă la viață, la speranță. Fiii Tatălui veșnic nu se pierd în fața morții. Noi știm și mărturisim că moartea nu are ultimul cuvânt.

În fața mormintelor, în cimitire, dincolo de ură și moarte, răsună astăzi rugăciunea noastră, rugăciunea Bisericii: „Odihna cea veșnică dă-le-o lor Doamne și lumina cea fără de sfârșit să le strălucească lor”. Acea lumină în care răposații noștri îl vor vedea pe Dumnezeu așa cum este, îl vor vedea față către față. Acea lumină în care într-o zi vom străluci și noi, tresăltând de bucurie alături de frații noștri, intrând în Împărăția pregătită pentru noi încă de la întemeierea lumii (cf. Mt 25,34).

Da, așa ne rugăm! Așa credem! Așa sperăm! Suntem fiii Dumnezeului Atotputernic, suntem Templul celui care l-a înviat pe Cristos din morți și care va învia și trupurile noastre muritoare (cf. Rom 8,13).


„Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morți locuiește în voi,
cel care l-a înviat pe Cristos din morți
va învia și trupurile voastre muritoare,
prin Duhul lui care locuiește în voi”
(Rom 8,13).


2 noiembrie 2017 

Joi din săptămâna a 30-a de peste an
POMENIREA TUTUROR CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI
Iob 19,1.23-27a; Ps 26; Rom 5,5-11; In 6,37-40

LECTURA I
Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.
Citire din cartea lui Iob 19,1.23-27a
În zilele acelea, Iob a luat cuvântul şi a zis: „Ce n-aş da să fie scrise cuvintele mele, ce n-aş da să fie înscrise într-o carte! 24 Cu un condei de fier sau de plumb să fie săpate pentru totdeauna în stâncă! 25 Eu ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi că, în cele din urmă, se va ridica peste ţărână. 26 După ce îmi vor roade această piele a mea, fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu. 27a Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi, şi nu altcineva”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.7 şi 8b şi 9a.13-14 (R.: 1a sau 13)
R.: Domnul este lumina şi mântuirea mea.
sau:
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii.

1 Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.

4 Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său. R.

7 Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem:
îndură-te de mine şi răspunde-mi!
8a Eu caut, Doamne, faţa ta.
9a Nu-ţi ascunde faţa de la mine! R.

13 Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,5-11
Fraţilor, speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6 Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. 7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. 9 Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie, 10 deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui. 11 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 6,40
(Aleluia) „Aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el are viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,37-40
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: „Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38 căci m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; 39 şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40 Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

Cuvântul Domnului

Posted in Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Mi-ai dăruit o veșnicie de viață, o viață veșnică cu tine. Sunt(em) nemuritor(i)…

Posted by Paxlaur pe 06/11/2016

Nu am fi putut găsi în altă parte o consolare mai potrivită pentru aceste zile. În acest timp în care ne amintim de cei răposați și ne gândim la propria moarte (așa cum se întâmplă de obicei în fiecare an la începutul lunii noiembrie), ascultând Cuvântul primim o „mângâiere veșnică și o bună speranță”. Cu gândul la cei nevinovați care suferă și mor, cu gândul la cei dragi care au plecat din această lume, răscolim pământul căutând poate nu atât explicații, cât mai ales speranță, consolare. Am căutat mângâierea în fața morții și am găsit-o în cuvântul celui care este Dumnezeu adevărat și om adevărat: Isus Cristos.

Cuvântul pe care îl proclamăm astăzi are menirea de a ne mângâia inima: „morții învie”! Aceasta este vestea cea bună care trebuie să răsune în inima noastră: Dumnezeu Tatăl este atât de creativ încât a creat pentru noi o lume nouă, o lume diferită, o lume plină de splendoare, pentru că în acea lume vom fi ca îngerii, vom fi fii ai învierii. Cei care au murit, trăiesc, au fost înviați. Dumnezeu nu se putea lăsa învins de moarte, nu putea lăsa moartea să aibă ultimul cuvânt. Și în iubirea sa a creat o viață veșnică, a creat nemurirea de care ne face părtași tocmai trecând prin moarte!

Să ne lăsăm ființa pătrunsă de splendoarea cu care Isus ne vorbește despre viața veșnică, despre ceea ce Dumnezeu a pregătiti pentru noi. Să tresalte sufletul nostru și să ne umplem de speranță și de pace, căci iată însuși Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne spune: „morții învie!”. Mai mult, ne asigură că vom fi „asemenea îngerilor… fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii”. Doar în relatarea pe care o face evanghelistul Luca apar aceste cuvinte: „însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi … sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Ce realități mărețe: lumea cealaltă, învierea morților, fiii lui Dumnezeu, fiii învierii…

Să facem liniște câteva secunde și să lăsăm să pătrundă în inima noastră acest adevăr: morții învie! Există o lume nouă, veșnică, plină de splendoare, în care oamenii sunt luminoși ca îngerii…

Crezi tu aceasta? Este un adevăr de credință, un adevăr care nu poate trece prin viața noastră fără să nască dubii sau contradicții. Însă din acest adevăr se naște cea mai frumoasă speranță: Dumnezeu a creat o altă lume pentru noi, o veșnicie plină de splendoare!

Să ne întoarcem privirea și mintea spre pagina evanghelică propusă de Biserică pentru această duminică.

Textul de care amintesc saducei, legea aceasta invocată de ei, există în Vechiul Testament în Cartea Deuteronului, în capitolul 25 și poartă numele de „Legea leviratului”. Numele legii vine din latinul levir, care înseamnă „cumnat” și traduce cuvântul ebraic yabam. Textul este foarte clar și dur: „Când frații vor locui împreună și unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția mortului să nu se căsătorească în afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să-și facă datoria de cumnat. Cel dintâi născut pe care-l va naște să poarte numele fratelui mort ca să nu dispară numele lui din Israel. Dacă omul [acesta] nu vrea să o ia pe cumnata lui, ea să meargă la poartă, la bătrâni, și să spună: «Cumnatul-meu nu vrea să ridice fratelui său un nume în Israel, nu vrea să-și facă datoria de cumnat». Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el se îndârjește și zice: «Nu îmi place să o iau», atunci cumnata lui să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să zică: «Așa se face omului care nu vrea să ridice casă fratelui său». Și numele lui în Israel va fi: «casa celui descălțat» (Dt 25,5-10).

Așadar, văduva fără copii de parte bărbătească este luată în căsătorie de cumnat: primul fiu este atribuit răposatului și primește partea lui de moștenire. Legea aceasta avea ca scop perpetuarea descendenței și asigurarea stabilității bogățiilor, a patrimoniului familial (Cf. Gen 38 – Iuda și Tamar; cf. Rut 4 – Istoria lui Booz și Rut).

În Evanghelia după sfântul Luca lipsește un fragment din răspunsul lui Isus, fragement care apare în Matei și Marcu: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt 22,29; cf. Mc 12,18-27). Aceste cuvinte sunt adresate și saduceilor și nouă: nu cunoaștem puterea lui Dumnezeu… nu cunoaștem Scripturile… Nu cunoaștem și nu credem în mărturia dată de Cristos. Pentru aceasta suferim și ajungem pe culmile disperării în fața morții…sau ne facem despre viața viitoare imagini care nu au nimic în comun cu Evanghelia, cu Sfânta Scriptură, cu Tradiția Bisericii.

În răspunsul său, Cristos nu neagă frumusețea care există pe acest pământ. Nu se exprimă împotriva căsătoriei sau a procreației, valori pe care toți trebuie să le protejăm și cărora suntem chemați să le redăm adevărata demnitate. Însă Cristos este clar, făcând o distincție necesară: pe de o parte avem obligațiile față de familie și rude, față de angajamentele pe care unii și le-au luat la casătorie, pe de altă parte avem splendoarea vieții veșnice, splendoare care întrece orice ceremonie de căsătorie, care este dincolo de orice lege, de viață, de moarte… Isus este întotdeauna clar: lumea viitoare nu este asemănătoare cu ceea ce trăim acum și nu poate fi gândită în funcție de experiențele pe care le avem aici pe pământ.

Să privim la Cristos, la pasiunea cu care vorbește despre Împărăția și viața pe care o cunoaște atât de bine, Împărăția Tatălui și viața veșnică. Chipul său este strălucitor, ochii săi sunt plini de lumină când ne vorbește și ne privește: „Da, aceasta a pregătit Tatăl celor care îl iubesc pe el… celor pe care el îi iubește”. Glasul său seamănă cu al omului care, plecat departe de casa părintească, își descrie plin de dor patria, părinții, casa și în care a crescut și copilărit. El cunoaște atât de bine acele „locuri”, acea stare de fericire veșnică. De aceea Cristos are atât de mult soare în priviri atunci când vorbește despre veșnicia pe care o vom petrece împreună, o veșnicie în care vom fi ca îngerii, în care vom fi fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii. Aceasta este speranța noastră, aceasta este destinația noastră finală: să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna, să contemplăm cu nesaț chipul său.

Meditarea cuvintelor lui Isus, deschiderea inimii ca să pătrundă frumusețea acestui adevăr, ar trebui să ne facă să exclamăm împreună cu apostolul Paul: „Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care din Lege, ci pe aceea care din credința în Cristos, justificarea ce de la Dumnezeu, [bazată] pe credință. Pe el [vreau] să-l cunosc și puterea învierii lui și comuniunea la pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morți” (Fil 3,7-11). Câtă dragostea ardea în Apotolul neamurilor, ce frumoasă este speranța inimii sale. Cât de arzătoare era dorința lui de a ajunge la clipa învierii morților pentru a trăi cu Cristos. Inima sa ardea de dorul zilei în care nu va mai muri niciodată… Câtă speranță, câtă mângâiere: „nu vom mai muri niciodată”.

Să primim această consolare care ne vine din partea Mântuitorului: nimeni nu mai poate muri în viața veșnică. Poate suna banal, dar pentru noi, care ne confruntăm cu propria moarte și cu moartea celor dragi, este atât de puternic acest adevăr, această speranță: „cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă… nu mai pot de acum să moară”… Vom trăi veșnic cu ei și vom contempla în adorație, plini de admirație și fericire, dumnezeiasca Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Cât de des păcătuim și ne dovedim ignorați în cele spirituale, slabi în dragostea față de Dumnezeu, puțini silitori în lupta pentru viața veșnică. De prea multe ori ne asemănăm acestor saducei și gândim că învierea nu va fi altceva decât o continuare a vieții pământești. Suntem mici și lipsiți de lumina harului. Credem că în viața veșnică va fi doar partea bună a bucuriilor pământești care, ca prin minune, vor deveni toate fabuloase, fără sfârșit și fără măsură. Gândim viața veșnică mai ales în funcție de lipsurile și problemele de aici și transformăm Paradisul în locul din care vom privi cimitirul suferințelor noastre, ba chiar suntem profani gândindu-ne că vom putea dansa pe mormântul în care ne-am îngropat frustrările, neîmplinirile, suferințele. Nici măcar nu putem să ne imaginăm splendoarea lumii noi, veșnicia… Nu putem cuprinde cu mintea noastră ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi… o lume nouă, o lume diferită. El este atotputernic… Să nu punem limite măreției sale încercând să pătrundem cu mintea noastră această lume nouă, splendoarea ei. Cum spune apostolul Paul: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9)”.

Cristos, Învățătorul și Domnul nostru, ne vorbește astăzi nouă. Suntem noi cei care îi ascultăm învățătura despre învierea morților și viața veșnică. Care este gândul nostru în fața acestor adevăruri pe care le mărturisim și în Crez? Credem? Tu crezi ceea ce spui atunci când te rogi?

Acest Cristos care ne vorbește, el însuși a cunoscut moartea. El a murit o singură dată pentru totdeauna, dar acum este viu. Vii vom fi și noi, dacă învățăm să murim. Iată ce ne spune Apostolul: „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi, considerați că sunteți morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6,8-11; cf. Gal 2,19: „Eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu!”).

Cristos, cel în care credem, este viu! Credința noastră trebuie să ne ridice inima spre cer, spre lumea nouă, spre viața veșnică. Credința în Cristos nu poate fi limitată la un soi de terapie pentru a combate neliniștile noastre, depresiile, disperarea din mijlocul acestei lumi. „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii” (1Cor 15,19), ne spune apostolul Paul.

Mai mult de atât: dacă considerăm că sfârșitul omului este moartea fizică, nu doar că ne cuprinde disperarea, ci negăm existența lui Dumnezeu. El este Dumnezeu viu, el este Dumnezeul celor vii. Așa cum Abram și Isac și Iacob sunt vii și sunt fiii lui Dumnezeu, la fel suntem și noi și trebuie să mărturisim acest adevăr: „Vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem” (1In 3,1). Aceasta este speranța noastră, și este o speranță care nu ne dezamăgește (cf. Rom 5,5).

Să încercăm să aplicăm această evanghelie la viața noastră. Să ne analizăm astăzi și să vedem care este gândirea noastră despre învierea morților și viața veșnică. Să fim atenți la felul în care ne mărturisim credința atunci când spunem că așteptăm învierea morților și viața veșnică. Câtă speranță în această „așteptare”, câtă nerăbdare, câtă iubire plină de dor…

Tu când te întâlnești cu Cristos, despre ce vorbești cu el? Te interesează doar bunurile acestei lumi sau și viața veșnică? Ce îl întrebi pe Domnul în rugăciunile tale? Ce-ți răspunde?

Trăim cu adevărat ca oameni care așteaptă veșnicia? Am înțeles că nu suntem nemuritori pe acest pământ și că suntem destinați veșniciei? Vom muri ca să trăim pentru totdeauna, vom muri ca să devenim nemuritori, trup și suflet!

Cum vorbesc despre viața veșnică? Despre morți? Despre învierea morților? Răspândesc în jur credința în înviere sau cred că moartea are ultimul cuvânt în istoria oamenilor?

Să ne rugăm: Doamne, Isuse, te privesc în tăcere. Ești răstignit și totuși îți vorbesc. Ești mort pe cruce, te văd chiar acum pe altarul crucii sacrificându-te, și totuși răspunzi inimii mele. Ești viu! Trăiești și mă inviți să trăiesc împreună cu tine. Ești atât de viu în cuvântul tău, ești atât de viu în frații mei, dar mai ales ești viu și plin de forță în pâinea euharistică. Tu ești forța și hrana mea, tu ești speranța și tăria mea. Prin tine și cu tine eu cred că „morții învie”, eu cred și aștept viața veșnică. Câtă lumină inundă ființa mea la gândul că voi sta cu tine și cu cei dragi ai mei o veșnicie… o veșnicie doar ca să te ador, să-ți cânt marea milostivire cu care m-ai iubit. O veșnicie cu tine, Doamne, Domnul meu și Dumnezeul meu. O veșnicie de viață, o viață veșnică!

Lărgește, Doamne, inima mea ca să pătrundă în ea cuvântul tău, Adevărul, Viața. Fii tu lumina pașilor mei spre viața veșnică, spre ziua când voi fi asemenea îngerilor, nu pentru meritele mele, ci pentru marea ta iubire cu care m-ai creat, m-ai răscumpărat și mă eliberezi de tot ce mă neliniștește. Amin!

6 noiembrie 2016 

† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic
2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: „Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti”. 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale”. 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile. 11 Şi a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”, 12 aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă prin mâinile oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

5 Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.

8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraţilor, însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 3,1 În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28„Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie”. 34 Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

Cuvântul Domnului

Posted in E bine de ştiut, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | 3 Comments »

Despre o moarte bună…

Posted by Paxlaur pe 05/11/2016

Verano_Roma_cimitir_raposati  Apostolul spune: Lumea este răstignită pentru mine iar eu pentru lume (Gal 6,14). În afară de aceasta, ca să știm că și trăind putem să avem o moarte, însă o moarte bună, ne îndeamnă să purtăm mereu și pretutindeni în trupul nostru moartea lui Isus; căci cine are în el moartea lui Isus va avea în trupul său și viața Domnului Isus (cf. 2Cor 4,10).
Așadar, să lucreze în noi moartea, pentru ca și viața să-și împlinească lucrarea. Să vină o viață bună după moarte, adică o viață bună după victorie, o viață bună la sfârșitul bătăliei. Legea trupului să nu mai fie în stare să se opună legii duhului și să nu mai fie nici o luptă cu trupul muritor, ci în trupul muritor să domnească vic­toria. Eu însumi n-aș ști să spun dacă această moarte nu are putere mai mare decât viața. Desigur, mă simt stimulat de autoritatea Apostolului care spune: În noi lucrează moartea, iar în voi viața(2Cor 4,12). La câte popoare a dus mântuirea moartea unuia singur! De aceea, ne învață că noi, puși în această viață, trebuie să dorim această moarte, pentru ca moartea lui Cristos să strălucească în trupul nostru, acea moarte fericită, prin care omul exterior se descompune, pentru ca omul interior să se reînnoiască din zi în zi (cf. 2Cor 4,16), iar locu­ința noastră pământească să fie distrusă (cf. 2Cor 5,1), și astfel, să ni se deschidă locuința cerească.
Pentru aceasta, imită moartea celui care se sustrage de la complicitatea trupului acestuia și se dezleagă de acele lanțuri despre care vorbește Domnul prin Isaia: Dezleagă lanțurile nedreptății, rupe legăturile jugului, eliberează pe cei asupriți și sfărâmă orice jug (Is 58,6).
De aceea a permis Domnul să intre moartea ca să înceteze păcatul. Dar pentru ca moartea, la rândul ei, să nu însemne sfârșitul naturii, a fost dată învierea din morți. Astfel, prin moarte înceta păcatul, iar prin înviere, natura rămânea pentru totdeauna.
Așadar, această moarte este trecerea obligatorie pentru toți. Este necesar ca viața ta să fie o trecere continuă, să faci o trecere de la stricăciune la nestricăciune, de la mor­talitate la nemurire, de la neliniște la calm. De aceea, să nu-ți displacă numele morții; în schimb, să-ți dea bucurie binefacerile unei morți fericite. În realitate, ce este moar­tea, dacă nu înmormântarea viciilor și învierea virtu­ților? Pentru aceasta, și Balaam a spus: Fie ca eu să am parte de moartea celor drepți (Num 23,10), adică: să fiu înmormântat în așa fel încât să depun viciile și să mă îmbrac cu harul celor drepți, care poartă mereu și pretutindeni în trupul lor și în sufletul lor moartea lui Cristos.

(Din tratatul Despre o moarte bună al sfântului Ambroziu, episcop
Cap. 3, 9; 4, 15: CSEL 32, 710.716-717: să purtăm mereu în noi pătimirea lui Cristos)

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: