Arhive pentru ‘Sfântul Nicolae’

Nu așa se calculează! Matematica lui Dumnezeu

Nu contează cât dai, ci cât păstrezi!

Toți am fost speriați cel puțin o dată în fața matematicii: lucrări de control și teze, examene de capacitate și de admitere, examenul de bacalaureat, restul corect de la cumpărături, datorii acumulate, dobânzi la creditele făcute etc. În fine, matematica este o sperietoare pentru mulți. Dar nu despre asta este vorba acum, nu despre cum calculează omul, ci despre cum calculează Domnul. Și asta sună ca o veste nu tocmai bună pentru cei certați cu matematica: există matematică și pe lumea cealaltă. Există o matematică divină, chiar dacă se spune că Dumnezeu știe să numere doar până la unu. Numai că matematica lui Dumnezeu și a Paradisului este mult diferită de a noastră. Și chiar dacă pe pământ „socoteala Domnului” este neglijată, într-o altă lume – una perfectă! – se ține cont de ea. Sau poate chiar numai de ea. 

Pe când mă pregăteam să prezint acest Proiect pentru luna decembrie, se proclama în Biserică fragmentul evanghelic despre văduva care a oferit pentru templu doar doi bănuți și a fost lăudată de Domnul. Ba mai mult, însuși Dumnezeu a socotit că ea, cu doar cele două monede mici, a pus mai mult decât toți, chiar și decât cei care puneau monede multe și mari (cf. Lc 21,1-14). Meditând acest fragment și ajutat de Sfinții Părinți (în special, sfântul Ambroziu) am înțeles „matematica lui Dumnezeu”: pentru Domnul nu contează cât dăm, ci cât păstrăm pentru noi. Nu se calculează ceea ce se dă, ci ceea ce rămâne. Dumnezeu nu a numărat atât bănuții puși de văduvă, ci a socotit ceea ce a păstrat pentru ea: nimic! A dat totul pentru Dumnezeu! De aceea a Isus a spus spre uimirea tuturor: „Vă spun: cu adevărat această văduvă săracă a pus mai mult decât toți, pentru că toți aceștia au oferit lui Dumnezeu din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la viața ei” (Lc 21,3-4).

Astăzi, de sfântul Nicolae, și până la Crăciun, până la sărbătoarea Nașterii Domnului, trăim într-o atmosferă a darurilor: primim și dăruim. Dar în timp ce inima noastră este tensionată de goana după cadouri, în jurul nostru pășește tăcută Speranța. Cu chip de copil, speranța este prezentă lângă noi. Ea este prezentă în inima și în ochii celor mici care, deși săraci, speră. Atât le-a mai rămas: speranța. Speră să vină și anul acesta – sau măcar anul acesta! – Moș Neculae, Moș Crăciun. Sau oricine cu orice, numai să simtă că cineva și-a amintit de ei. Darul primit este pentru ei lumină pentru încă un an. Darul primit este pentru ei confirmarea că încă mai există oameni buni. Și ce fain să fii om bun pentru inima unui copil fără să-i fii părinte, bunic, unchi, verișor, rudă sau prieten. Doar atât: om bun! Într-o inimă de copil, ce privește cerul cu ochii strălucindu-i de bucurie și recunoștință, stă scris: „Un om bun s-a gândit la mine! Mulțumesc, Doamne, pentru omul bun!”.

Acesta este Proiectul lunii Decembrie: să fim omul bun pentru un copil necunoscut. Să ne amintim de copiii uitați și să oferim daruri, să oferim speranță pentru încă un an, calculând totul după matematica lui Dumnezeu. Poate că în inima noastră darul ne pare a fi un gest mic, însă pentru cel care-l primește este totul, este scânteia de care are nevoie pentru ca inima să-i fie incendiată de credința în oamenii buni și în Dumnezeu, Tatăl tuturor. 

Prin acest ultim proiect al anului 2021 vă mulțumesc tuturor pentru generozitatea, dragostea și prietenia manifestate față de cei mici. Am dus multă speranță, bucurie, căldură, educație, credință, dragoste de viață în inimi încercate prea devreme de durere. Acolo unde erau lacrimi, am văzut ochi strălucind de fericire. Iar fericirea lor e meritul dvs., al tuturor celor care ați susținut și susțineți proiectele Paxlaur. Vă mulțumesc pentru că ați scris în inima copiilor: „Omul bun există”! Cred cu tărie că Domnul va folosi o matematică specială în a vă recompensa cu toate harurile de care aveți nevoie! Însutit și înmiit!

Să nu uităm: în fața Domnului nu contează cât dăm, ci cu cât rămânem atunci când dăm. Această este matematica lui Dumnezeu. Orice altă matematică este invenția oamenilor. Vă doresc gând bun și inimă generoasă de sfântul Nicolae și de Crăciun, de dragul Pruncului și al copiilor. Zile de har: Domnul este aproape! 

copil-privind-cerul-paxlaur

Luna decembrie 2021: Tu ești omul bun pentru copilul necunoscut

Dacă vreți să ajutați, puteți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau prin Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Vă mulțumesc! Dăncuță Laurențiu. Domnul să ne țină uniți în rugăciune și în facerea de bine!

€10.00

NB. Matematică din rândurile de mai sus nu conține operațiuni sau calcule destinate minții, ci inimii. Nu se recomandă folosirea acestei matematici pentru contabilitatea sau dezvoltarea firmelor și a veniturilor, ci doar pentru afacerea vieții: Paradisul! 

Pentru copii, de „moş Nicolae…cel mai darnic dintre sfinţi”

Ghetutele lui Mos Nicolae

mos nicolaeCand vine Mosul Nicolae,
Cel mai darnic dintre sfinti,
Cadouri lasa in ghetute,
Celor care-au fost cuminti.

Ghetutele, toate ghetutele,
Nerabdatoare stralucesc.
Ghetutele, toate ghetutele,
Asteapta daruri si zambesc.

As fi dorit o bicicleta,
Sau un mic automobil.
Dar e mare si nu-ncape,
In ghetute de copil.

Ghetutele, toate ghetutele,
Nerabdatoare stralucesc.
Ghetutele, toate ghetutele,
Asteapta daruri si zambesc.

Ar fi putut sa-ncapa darul,
Ghete mari de-as fi avut.
Bunicul poarta 44,
I le iau cu imprumut.

Ghetutele, toate ghetutele,
Nerabdatoare stralucesc.
Ghetutele, toate ghetutele,
Pentru cadouri multumesc.