Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘sfântul Petru’ Category

Dacă Dumnezeu ar fi doar iertare ar obosi

Posted by Paxlaur pe 25/05/2012

De fiecare dată când se citeşte acest pasaj (In 21,15-19) comentatorii spun că e replica trădării lui Petru şi fiecare îşi aminteşte de renegarea apostolului: de trei ori s-a lepădat, de trei ori trebuia să-şi mărturisească iubirea. Oare chiar aşa să fie? Ce trist e că-l coborâm pe Dumnezeu la logica umană şi la un fel de lege a talionului: o iubire pe-o trădare! Cel mult pasajul ar trebui să ne amintească de propriile renegări şi de propriile iubiri faţă de Dumnezeu.

În Evanghelia de astăzi e altceva, e mai mult decât reabilitare şi iertare. Aici este vorba despre Dumnezeu care îşi arată nemărginirea: nu-mi pierd încrederea în om, în Petru. Îi dau turma mea, totul meu, Biserica mea. Dumnezeu arată că nu se teme de om, că nu şi-a pierdut speranţa în cel pe care l-a creat şi l-a ales. Nu micimea lui Petru este evidenţiată aici şi nici măcar reabilitarea sau iubirea lui, ci măreţia lui Dumnezeu care zi de zi face acelaşi gest faţă de noi. În timp ce oamenii se gândesc la iertare, Dumnezeu se gândeşte la iubire!

Deseori mi-l imaginez pe sfântul Petru după înviere. Ce greu trebuie să-i fi fost. Mă gândesc că uneori şi-ar fi zis: „M-ai bine n-ar fi înviat! Cum să mai dau acum ochi cu el?! Ce o să-mi zică? Ce o să-mi facă?”. Şi umbla trist şi abătut. „Mă duc să pescuiesc. Vreau să alung gândurile astea. Trebuie să mi-l scot din mintea mea!” (cf. In 21,3). Dar nici pescuitul nu-i mai ieşea, nu prindea nimic şi, probabil, că-şi zicea: „Aşa-mi trebuie! L-am trădat pe Dumnezeu! De acum nimic nu-mi va mai merge bine”. Şi deodată apare Cristos.

Ah, numai în locul lui Petru nu aş vrea să fiu. Ce greu trebuie să fi fost acel ospăţ pe malul mării. Nimeni nu vorbea. O tăcere atât de vinovată. Mi-l văd pe Petru cu faţa în pământ, cu chipul tânjind după cuvântul iertării, cu ochii acoperiţi de lacrimi ce nu îndrăzneau să ţâşnească.

Numai Pentru nu aş vrea să fiu! Numai el nu vreau să mai fiu! Ce e cel mai greu când trădezi? Celălalt! Tot ce are: ochii şi privirile, chipul şi cuvintele, paşii şi gesturile. Dar mai ales iubirea lui. E greu degetul care nu se ridică să te învinuiască şi să te condamne, ci ca să te cheme, să-ţi facă semn să te apropii, să-i fii din nou alături. E greu când în loc să-ţi strige „Te urăsc!” îţi strigă „Urmează-mă!” şi nu-ţi vorbeşte despre răzbunare, ci despre iubire şi iertare. E grea şi fragilă cea de-a doua şansă în care ai senzaţia că trăieşte cu sabia lui Damocles deasupra capului, gata oricând să pici. Iar singurul lucru de care atârni şi te ţine în picioare e iubirea lui, a celuilalt şi nimic de la tine.

Şi chiar dacă nu mai vreau să fiu Petru, am impresia că în fiecare zi, uneori chiar de mai multe ori pe zi, sunt cel care tânjeşte după fărâme de iertare. Dis de dimineaţă îmi ciulesc urechile în speranţa că voi auzi: „Urmează-mă! Iubeşte-mă! Eşti iertat!”. Disperantă şi plină de întrebări e tăcerea vinovată.

Mâncau în tăcere şi deodată a răsunat: „Simon, fiul lui Iona”… Cred că i s-a oprit inima lui Petru. Îi vorbea… Credea că urmează o mustrare, certuri şi reproşuri. Sau măcar că Isus îi va aminti: „Ce ţi-am zis eu?! Doar ţi-am spus că vei cădea!” (cf. Mt 26,31-35)… Dar nu a fost nimic din toate astea. Dumnezeu e mai presus de om. Dincolo de căderi şi trădări, pe Dumnezeu îl interesează doar iubirea.

Dacă nu ar fi speranţa iertării aş muri în deznădejdea şi disperarea trădării, cu spatele la soare, cu ochii injectaţi de umbra neagră a pământului şi inundaţi de puhoiul apelor pătate. Dacă Dumnezeu ar fi doar iertare, ar obosi. Dar el este iubire veşnică! Dumnezeu este iubire, despre aceasta ne vorbeşte evanghelia de astăzi, toată evanghelia şi toată Scriptura.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,15-19
Isus înviat din morţi a stat la masă cu ucenicii săi pe ţărmul mării. 15 După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” El i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii mei!” 16 I-a spus Isus a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte mieii mei!” 17 Şi i-a spus a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: „Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! 18 Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi”. 19 A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: „Urmează-mă!”

Cuvântul Domnului

Posted in Evanghelia după Ioan, Predici si meditatii, sfântul Petru | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: