Arhive pentru ‘Ziua Mondială a Bolnavului’

Pentru bolnavi, speranță!

Suntem aproape de primăvara calendaristică și nu de puține ori ni se întâmplă să auzim sau să spunem: „Cu o floare nu se face primăvară”. Dar oare cu o rugăciune se face „primăvară” într-o inimă congelată, într-un om înghețat de păcate? Oare poate rugăciunea să schimbe, să transforme în bine viața noastră sau a celor din jur? Răspunsul afirmativ al apostolului Iacob ne dă curaj: „Rugăciunea stăruitoare a celui drept poate înfăptui multe” (Iac 5,16).

Însă astăzi, prin cuvântul Domnul, ni se vorbește despre o realitate care înseamnă mult mai mult decât o simplă rugăciune: ne este amintită forța unui sacrament care deseori este neglijat, amânat, neînțeles sau rău interpretat. Apostolul spune: dacă cineva dintre voi este bolnav, „să-i cheme pe preoții Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! Iar rugăciunea făcută cu credință îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârșit păcate, i se vor ierta” (Iac 5,14-15). Este exact ceea ce face preotul atunci când merge la un bolnav pentru a-i administra sacramentul „Ungerea bolnavilor” sau „Sfântul Maslu”. Mulți sunt speriați de acest sacrament și îl asociază cu moartea. Deseori este privit ca un ritual aducător de moarte, ca și cum cine-l primește va muri în viitorul apropiat.

Astăzi Domnul ne reamintește valoarea acestui sacrament și mai ales ne învață că nu trebuie să ne temem de el, nu trebuie să-l amânăm până când, din păcate, este prea târziu. Ce fel de creștini suntem dacă ne temem de un sacrament?! Cum ar putea un dar al lui Dumnezeu să ne facă rău nouă sau celor dragi ai noștri? Ungerea bolnavilor este un sacrament de vindecare, un ritual făcut pentru binele și însănătoșirea celui bolnav. Acesta este un sacrament care întărește în timpul suferinței și al bătrâneții. Așa cum Isus îi binecuvânta pe copii punându-și mâinile peste ei, așa și preotul se roagă asupra celui bolnav și îl unge cu untdelemnul bolnavilor. Și face aceasta convins fiind de ceea ce evidenția apostolul Iacob: această rugăciune însuflețită de credință îl va salva pe cel bolnav; Domnul îi va aduce alinare și dacă omul a săvârșit păcate îi vor fi iertate. Chemarea preotului la cei bolnavi, rugăciunile făcute lângă patul celor aflați în suferință și ungerea bolnavilor sunt momente de har, momente care pot aduce în viața noastră acea lumină și acea mireasmă plăcută a primăverii: speranța.Să ne reînvățăm să cerem sacramentele pentru noi și pentru cei dragi ai noștri, să ne amintim mereu că suntem datori să ne rugăm unii pentru alții, să ne convertim unii pe alții aducându-ne pe calea cea bună: „dacă cineva dintre voi rătăcește departe de adevăr și un altul îl întoarce, să știe că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit își va salva sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate” (Iac 5,19-20). Ce mare har putem dobândi rugându-ne, convertindu-ne și ajutându-i pe frații noștri să simtă prezența și iubirea lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 5,13-20
Preaiubiţilor, este cineva dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi! ¹⁴ Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! ¹⁵ Iar rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta. ¹⁶ Aşadar, mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi! Rugăciunea stăruitoare a celui drept poate înfăptui multe. ¹⁷ Ilie era un om cu slăbiciuni, asemenea nouă, dar s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi nu a plouat pe pământ trei ani şi şase luni. ¹⁸ Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie, iar pământul a produs rodul său. ¹⁹ Fraţii mei, dacă cineva dintre voi rătăceşte departe de adevăr şi un altul îl întoarce, ²⁰ să ştie că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate.

Cuvântul Domnului

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

26/02/2022 0 4

Effata!

„Domnul dă boierește!”

Planurile lui Dumnezeu se împlinesc întotdeauna. Oricât de mult s-ar împotrivi omul, ceea ce Dumnezeu spune se întâmplă. Omul vindecat de Isus dă mărturie și ne trimite cu gândul la creație și la creator, la acel Dumnezeu care a spus și s-a făcut: „Să fie lumină!” și a fost lumină! Iar acum, la fel, Dumnezeu spune „Effata!”, „Deschide-te!” și urechile surdomutului s-au deschis și i s-a dezlegat și limba . Tot ca în Cartea Genezei, unde „a privit Domnul toate câte le-a făcut și iată erau foarte bune”, în evanghelie, semnul perfecțiunii divine, răsună strigătul mulțimii: „Tot ce face el este minunat”, este bun, este desăvârșit. Iar această desăvârșire se vede și din sublinierea „urechile i s-au deschis și i s-a dezlegat și limba și vorbea corect”. Întâlnim și aici desăvârșirea, plinătatea, ne întâlnim din nou cu acel Dumnezeu care nu dă cu jumătăți de măsură, ci dă totul, cu îmbelșugare, cum spunea părintele Nicolae Steinhardt: „Domnul dă boierește!”.

Să vedem acum ce putem pune în viața noastră, în mod concret, din cele ce simțim și trăim ascultând cuvântul Domnului, contemplând minunile sale. Ce face astăzi Dumnezeu pentru noi și ce facem noi pentru el?

Ceea ce s-a petrecut cu surdomutul se petrece acum în viața noastră. Același Cristos, „ridicându-și ochii spre cer”, spre casa Tatălui, ne invită să privim și noi cerul, ca o rugăciune de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, spunându-ne: nu vă lăsați dominați de cele pământești, ci priviți cerul! Priviți-l cât mai des. Domnul vrea să ne ridicăm ochii spre cer, spre locul de unde ne vin ajutorul și salvarea.

Isus a privit cerul și „a suspinat!”. Pe drept se spune că „Dumnezeu nu poate suferi, însă poate compătimi”, poate lua parte la suferința omului. Aici Cristos e copleșit de durerea pe care o simte față de oamenii suferinzi. Îi vrea vindecați, le vrea binele. Cristos suspină pentru noi: suspină la vederea problemelor noastre; suspină când vede cât de neputincioși suntem și ne asigură de revărsarea harurilor sale; suspină plin de tristețe când vede păcatele noastre și, mai ales, lipsa căinței noastre pentru tot ceea ce facem lipsiți de iubire.

Același Cristos ne spune acum „Effata”! Să se deschidă inima noastră și să nu mai luăm parte la nedreptate. Să ne lărgească Domnul inima ca să fim mai atenți la problemele și necazurile celor care trec pe lângă noi, ale celor care fac parte din viața noastră. Strigătul „Effata!” răsună pentru a ne deschide gura și a lua partea celor mici, marginalizați, neajutorați; să ni se deschidă gura și să putem proclama și noi lucrările minunate ale Domnului.

Toate acestea trebuie să se împlinească în viața noastră: cu ochii spre cer, convinși că nu suntem singuri în suferință, să privim spre cei de lângă noi, deschizându-ne urechile pentru a le auzi strigăte-le și vorbind despre faptele minunate ale Domnului.

Domnul să reverse asupra noastră harurile sale pentru ca viața să ne fie un strigăt continuu: tot ce faci tu, Doamne, este minunat!

AICI puteți citi mesajul pentru ZIUA MONDIALĂ A BOLNAVULUI – 11 februarie 2022.

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI puteți citi detalii despre Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

€10.00

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. ³² I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. ³³Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. ³⁴ Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” ³⁵ Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. ³⁶ Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea ³⁷ şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.

Cuvântul Domnului

11/02/2022 0 4

A fi alături de cel care suferă pe un drum de caritate

„Am fost bolnav şi m-aţi vizitat” (Mt 25,36).

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXX-a Zi Mondială a Bolnavului 2022

(11 februarie 2022)

„Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36).
A fi alături de cel care suferă pe un drum de caritate

Iubiţi fraţi şi surori,

În urmă cu treizeci de ani, Sfântul Ioan Paul al II-lea a instituit Ziua Mondială a Bolnavului pentru a sensibiliza poporul lui Dumnezeu, instituţiile sanitare catolice şi societatea civilă la atenţia faţă de cei bolnavi şi faţă de cei care se îngrijesc de ei[1].

Suntem recunoscători Domnului pentru drumul parcurs în aceşti ani în Bisericile particulare din întreaga lume. Mulţi paşi înainte au fost făcuţi, dar mai rămâne încă mult drum de parcurs pentru a asigura tuturor bolnavilor, şi în locurile şi în situaţiile de sărăcie şi marginalizare mai mare, asistenţa medicală de care au nevoie, precum şi însoţirea pastorală, pentru ca să poată trăi timpul bolii uniţi cu Cristos răstignit şi înviat. A 30-a Zi Mondială a Bolnavului, a cărei celebrare culminantă, din cauza pandemiei, nu va putea avea loc la Arequipa în Peru, dar se va ţine în Bazilica „Sfântul Petru” din Vatican, să ne poată ajuta să creştem în apropiere şi în slujire faţă de persoanele bolnave şi faţă de familiile lor.

1. Milostivi precum Tatăl

Tema aleasă pentru această a treizecea zi, „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36), ne face să ne îndreptăm privirea înainte de toate spre Dumnezeu „bogat în milostivire” (Ef 2,4), care priveşte mereu pe copiii săi cu iubire de tată, chiar şi atunci când se îndepărtează de el. De fapt, milostivirea este prin excelenţă numele lui Dumnezeu, care exprimă natura sa nu în maniera unui sentiment ocazional, ci ca forţă prezentă în tot ceea ce el realizează. Este forţă şi duioşie împreună. Pentru aceasta putem spune, cu uimire şi recunoştinţă, că milostivirea lui Dumnezeu are în sine fie dimensiunea paternităţii, fie pe cea a maternităţii (cf. Is 49,15), pentru că el se îngrijeşte de noi cu forţa unui tată şi cu duioşia unei mame, care doreşte mereu să ne dăruiască viaţă nouă în Duhul Sfânt.

2. Isus, milostivire a Tatălui

Martor suprem al iubirii milostive a Tatălui faţă de cei bolnavi este Fiul său Unicul Născut. De câte ori Evangheliile ne relatează întâlnirile lui Isus cu persoanele afectate de diferite boli! El „străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor” (Mt 4,23). Putem să ne întrebăm: de ce această atenţie deosebită a lui Isus faţă de cei bolnavi, până acolo încât ea devine şi activitatea principală în misiunea apostolilor, trimişi de Învăţătorul ca să vestească Evanghelia şi să vindece pe cei bolnavi? (cf. Lc 9,2).

Un gânditor din secolul al XX-lea ne sugerează o motivaţie: „Durerea izolează absolut şi din această izolare se naşte apelul faţă de celălalt, invocaţia faţă de celălalt”[2]. Când o persoană experimentează în propriul trup fragilitate şi suferinţă din cauza bolii, şi inima sa se îngreuiază, frica se măreşte, întrebările se înmulţesc, întrebarea de sens pentru tot ceea ce se întâmplă devine mai urgentă. Cum să nu amintim, în această privinţă, numeroşii bolnavi care, în timpul acestui timp de pandemie, au trăit în singurătatea unei secţii de terapie intensivă ultima parte a existenţei lor, desigur îngrijiţi de lucrători sanitari generoşi, dar departe de afectele mai dragi şi de persoanele mai importante ale vieţii lor pământeşti? Iată, aşadar, importanţa de a avea alături martori ai carităţii lui Dumnezeu care, după exemplul lui Isus, milostivire a Tatălui, să verse pe rănile bolnavilor uleiul mângâierii şi vinul speranţei[3].

3. A atinge carnea suferindă a lui Cristos

Invitaţia lui Isus de a fi milostivi precum Tatăl capătă o semnificaţie deosebită pentru lucrătorii sanitari. Mă gândesc la medici, la asistenţii medicali, la tehnicienii din laborator, la cei angajaţi în asistenţa şi în îngrijirea bolnavilor, precum şi la numeroşii voluntari care dăruiesc timp preţios celui care suferă. Dragi lucrători sanitari, slujirea voastră alături de cei bolnavi, desfăşurată cu iubire şi competenţă, transcende limitele profesiei pentru a deveni o misiune. Mâinile voastre care ating carnea suferindă a lui Cristos pot să fie semn al mâinilor milostive ale Tatălui. Fiţi conştienţi de marea demnitate a profesiei voastre, precum şi de responsabilitatea pe care ea o comportă!

Să-l binecuvântăm pe Domnul pentru progresele pe care ştiinţa medicală le-a făcut mai ales în ultimele timpuri; noile tehnologii au permis să se pregătească parcursuri terapeutice care sunt de mare folos pentru cei bolnavi; cercetarea continuă să dea contribuţia sa preţioasă pentru a înfrânge patologii vechi şi noi; medicina reabilitatoare a dezvoltat mult cunoştinţele şi competenţele sale. Însă, toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm singularitatea fiecărui bolnav, cu demnitatea sa şi cu fragilităţile sale[4]. Bolnavul este mereu mai important decât boala sa, şi pentru aceasta orice abordare terapeutică nu poate face abstracţie de ascultarea pacientului, a istoriei sale, a neliniştilor sale, a fricilor sale. Şi atunci când nu este posibil să se vindece, este posibil mereu să se îngrijească, este posibil mereu să se mângâie, este posibil mereu să se demonstreze o apropiere care arată interes faţă de persoană mai mult decât faţă de patologia sa. Pentru aceasta doresc ca parcursurile formative ale lucrătorilor din sănătate să fie capabile să-i abiliteze la ascultare şi la dimensiunea relaţională.

4. Locuri de îngrijire, case de milostivire

Ziua Mondială a Bolnavului este ocazie propice şi pentru a îndrepta atenţia noastră spre locurile de îngrijire. Milostivirea faţă de cei bolnavi, în decursul secolelor, a dus comunitatea creştină să deschidă nenumărate „hanuri ale bunului samaritean”, în care să poată fi primiţi şi îngrijiţi bolnavi de tot felul, mai ales cei care nu găseau răspunsuri la întrebarea lor despre sănătate fie din cauza lipsurilor, fie din cauza excluderii sociale sau din cauza dificultăţilor de îngrijire a unor patologii. Cei care suferă, în aceste situaţii, sunt mai ales copiii, bătrânii şi persoanele mai fragile. Milostivi precum Tatăl, atâţia misionari au însoţit vestirea Evangheliei prin construirea de spitale, dispensare şi locuri de îngrijire. Sunt opere preţioase prin care caritatea creştină a luat formă şi iubirea lui Cristos, mărturisită de discipolii săi, a devenit mai credibilă. Mă gândesc mai ales la populaţiile din zonele mai sărace ale planetei, unde uneori trebuie parcurse distanţe lungi pentru a găsi centre de îngrijire care, deşi cu resurse limitate, oferă ceea ce este disponibil. Drumul este încă lung şi în unele ţări primirea de îngrijiri adecvate rămâne un lux. Atestă asta disponibilitatea scăzută, în ţările mai sărace, de vaccinuri împotriva Covid-19; dar şi mai mult lipsa de îngrijiri pentru patologii care au nevoie de medicamente mult mai simple.

În acest context doresc să reafirm importanţa instituţiilor sanitare catolice: ele sunt o comoară preţioasă de păstrat şi de susţinut; prezenţa lor a distins istoria Bisericii prin apropierea de bolnavii mai săraci şi de situaţiile mai uitate[5]. Câţi fondatori de familii călugăreşti au ştiut să asculte strigătul fraţilor şi surorilor lipsiţi de acces la îngrijiri sau îngrijiţi rău şi s-au dedicat în slujba lor! Şi astăzi, şi în ţările mai dezvoltate, prezenţa lor este o binecuvântare, pentru că pot oferi mereu, în afară de îngrijirea trupului cu toată competenţa necesară, şi acea caritate pentru care bolnavul şi cei din familia sa sunt în centrul atenţiei. Într-un timp în care este răspândită cultura rebutului şi viaţa nu este mereu recunoscută demnă de a fi primită şi trăită, aceste structuri, în calitate de case ale milostivirii, pot fi exemplare în protejarea şi îngrijirea oricărei existenţe, chiar şi cea mai fragilă, de la începutul său până la sfârşitul său natural.

5. Milostivirea pastorală: prezenţă şi proximitate

Pe drumul acestor treizeci de ani, şi pastoraţia sănătăţii a avut tot mai recunoscută slujirea sa indispensabilă. Dacă discriminarea cea mai rea de care suferă săracii – şi bolnavii sunt săraci de sănătate – este lipsa de atenţie spirituală, nu putem neglija să le oferim apropierea lui Dumnezeu, binecuvântarea sa, Cuvântul său, celebrarea sacramentelor şi propunerea unui drum de creştere şi de maturizare în credinţă[6]. În această privinţă, aş vrea să amintesc că apropierea de cei bolnavi şi îngrijirea lor pastorală nu este numai misiunea câtorva slujitori dedicaţi în mod specific; vizitarea bolnavilor este o invitaţie adresată de Cristos tuturor discipolilor săi. Câţi bolnavi şi câte persoane bătrâne trăiesc acasă şi aşteaptă o vizită! Slujirea mângâierii este misiunea fiecărui botezat, amintindu-şi de cuvântul lui Isus: „Am fost bolnav şi m-aţi vizitat” (Mt 25,36).

Iubiţi fraţi şi surori, mijlocirii Mariei, Tămăduitoare bolnavilor, încredinţez pe toţi bolnavii şi familiile lor. Uniţi cu Cristos, care poartă asupra sa durerea lumii, să poată găsi sens, mângâiere şi încredere. Mă rog pentru toţi lucrătorii sanitari pentru ca, bogaţi în milostivire, să ofere pacienţilor, împreună cu îngrijirile corespunzătoare, apropierea lor fraternă.

Asupra tuturor împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 10 decembrie 2021, Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Loreto

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

€10.00

Note:

[1] Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către cardinalul Fiorenzo Angelini, preşedinte al Consiliului Pontifical al Pastoraţiei Lucrătorilor Sanitare, pentru instituirea Zilei Mondiale a Bolnavului (13 mai 1992).

[2] E. Lévinas, „Une éthique de la souffrance”, în Souffrances. Corps et âme, épreuves partagées, îngrijit de J.-M. von Kaenel, Autrement, Paris 1994, pag. 133-135.