Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Sfinţii Părinţi’ Category

Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea…

Posted by Paxlaur pe 15/03/2017

sot si sotie_mire si mireasa_familie„Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea. Căci viaţa de acum nu e nimic şi visul meu cel mai fierbinte e să o petrec împreună cu tine în aşa fel încât să fim siguri că nu vom fi despărţiţi în viața viitoare care ne aşteaptă. (…) Aşez iubirea ta mai presus de toate şi nimic n-ar fi mai dureros pentru mine decât să nu am aceleaşi gânduri ca tine” (Hom. in Eph. 20, 8. Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2365).

Acestea sunt cuvintele  pe care sfântul Ioan Gură de Aur le sugerează tinerilor soţi să le adreseze soţiei lor!

Clar că pot exersa, măcar din când în când, și soții mai puțin tineri! Ba aș zice, chiar și soțiile! 🙂

 

 

 

Anunțuri

Posted in casatorie, Familia, Ioan Crisostomul, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă, o durere împărtăşită este o jumătate de durere…

Posted by Paxlaur pe 11/03/2017

Citat-Sfântul-Augustin_durere_suferinta

„O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă,
o durere împărtăşită este o jumătate de durere”.

(Jacques Deval)

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Ieronim Emiliani – o inimă care vede

Posted by Paxlaur pe 08/02/2017

ieronim-emiliani-patronul-orfanilorPapa Benedict al XVI-lea ne învață: „Programul creștinului – programul bunului samaritean, programul lui Isus – este o inimă care vede. Această inimă vede unde este necesară iubirea și acționează în consecință” (Deus caritas est, 31). Cu astfel de inimi, care privesc cu gingășie și înțelepciune, sunt înzestrați oamenii sfinți, printre care și Ieronim Emiliani, născut la Veneția în anul 1486.

Obiceiurile acelor timpuri presupuneau ca tinerii din familiile nobile să urmeze cariera militară. Drumul lui Ieronim spre gloria militară a început în 1509. Deși se anunța o ascensiune rapidă și o carieră lungă, totul a luat sfârșit la 27 august 1511, când a fost făcut prizonier. În lanțuri și în deplină singurătate a avut parte de o experiență spirituală asemănătoare celei trăite de sfântul Ignațiu de Loyola. A descoperit rugăciunea și meditația și a promis sfintei fecioare Maria că, atunci când va fi eliberat, își va dedica viața slujirii celor săraci, în special tinerilor abandonați. „Prin intervenția Sfintei Fecioare”, cum povestea el, la 27 septembrie 1511 a fost eliberat în mod miraculos.

Liber fiind, și-a consacrat viața lui Dumnezeu și s-a dedicat în întregime slujirii aproapelui. În acele timpuri, ca și astăzi, erau atât de necesari oamenii dedicați slujirii sărăcilor. Epidemia de ciumă și războaiele au sărăcit Veneția și întreaga Italie, astfel încât în fiecare casă erau oameni abandonați, copii și bătrâni care sufereau. Încerca să-i ajute pe toți, însă avea inima sfâșiată de durere mai ales când întâlnea copii orfani.

În 1528 a vândut totul, inclusiv mobila din casă, pentru a-i ajuta pe săraci. A început să trăiască printre voluntari, ajutându-i pe cei atinși de ciumă. El însuși a fost cuprins de ciumă și a început să se pregătească pentru moarte. Însă, în mod miraculos, s-a vindecat.

Salvat pentru a doua oară, s-a dedicat cu și mai multă ardoare operei sale: salvarea orfanilor, a bătrânilor și a prostituatelor. „Văzând cu inima” și-a dat seama că săracii nu au nevoie doar de pâine, doar de cineva care să se îngrijească de trupul lor, ci au nevoie de cineva care să se îngrijească mai ales de sufletul și de mintea lor. Astfel, pentru a-i ajuta, a înființat un „orfelinat” unde micii săraci nu primeau doar pâine, ci și educație religioasă și instrucția necesară pentru a putea practica o meserie.

Inspirat de providența divină, susținut și de confesorul său, cardinalul Carafa (viitorul papă Paul al IV-lea) a început să colinde întreaga Italie înființând case, orfelinate, în care cei săraci primeau hrană pentru trup și pentru suflet, primeau un viitor!

După anul 1535 a fost chemat și la Roma. Însă Ieronim spunea: „În același timp mă cheamă și la Roma și în ceruri. Cred că voi alege să merg la Cristos”. A murit la 8 februarie 1537, atins de ciumă, în timp ce-i îngrija pe cei bolnavi și săraci. Însă înainte de a pleca din această lume, a înființat la Somasca, lângă Bergamo, Societatea Clericilor Regulari (Părinții Somaschi) cei care și astăzi duc mai departe opera sa, ajutându-i în special pe orfani. Pentru aceasta, după ce a fost canonizat în anul 1767, în anul 1928 papa Pius al XI-lea l-a numit patron universal al orfanilor şi al tinerilor abandonați.

Să primim astăzi îndemnul din testamentul său: „Mergeți pe urmele celui Răstignit; iubiți-vă unii pe alții; slujiți-i pe cei săraci”! Iar rugăciunea sa să devină astăzi rugăciunea noastră: „Doamne Isuse, în mare ta bunătate, reînnoiește poporul creștin și redă-i sfințenia pe care o avea în timpul apostolilor tăi”.

Sfinte Ieronim, roagă-te pentru noi! Mijlocește-ne o inimă care vede!

Posted in Predici si meditatii, Sfantul Ieronim, Sfantul Ieronim, Sfântul zilei | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Strig din cauza zbuciumului inimii mele

Posted by Paxlaur pe 16/12/2016

copil în rugăciune    Strig din cauza zbuciumului inimii mele (Ps 37[38],9). Există un suspin ascuns, pe care omul nu-l aude; totuși, dacă inima este cuprinsă de o dorință atât de puternică încât rana omului interior se exprimă printr-un strigăt care o descoperă, atunci este căutată cauza și omul se întreabă pe sine: Poate este aceasta care o face să sus­pine, sau poate este aceea care i-a făcut aceasta. Cine poate să înțeleagă, dacă nu acela ai cărui ochi și urechi sunt atinse de acest suspin. Psalmistul spune: sus
Căci însăși dorința ta este rugăciunea ta; dacă dorința este continuă, continuă este și rugăciunea. Nu fără rost a spus Apostolul: Rugați-vă fără încetare (1Tes 5,17). A voit oare cu aceasta să spună că noi trebuie, fără înce­tare, să ne plecăm genunchiul, să ne prosternăm trupul, să ne înălțăm mâinile? Dacă spunem că aceasta este rugă­ciunea noastră, atunci nu putem să o facem fără încetare.
Este o altă rugăciune, interioară, care este fără înce­tare, și aceasta este dorința. Orice ai face, dacă dorești acea odihnă de sâmbătă [odihna în Dumnezeu], atunci nu încetezi să te rogi. Dacă nu vrei să încetezi să te rogi, nu înceta să dorești.
Dacă dorința ta este continuă, continuu este și strigă­tul tău. Nu vei tăcea, decât dacă încetezi să iubești. Cine sunt cei care au tăcut? Cei despre care se spune: Din cauza înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (Mt 24,12).
Răceala iubirii este inima care tace; iubirea care arde este inima care strigă. Dacă iubirea rămâne mereu, strigă mereu, dorește mereu; dacă strigi mereu, dorești mereu; dacă dorești mereu, îți amintești de odihnă.
În fața ta e toată dorința mea. Ce se întâmplă dacă dorința ta este în fața lui, dar nu și suspinul tău? De unde poate să vină aceasta, când însăși dorința se exprimă prin suspin?
De aceea, psalmul continuă: Și suspinul meu nu-ți este ascuns (Ps 37[38],10). Ție nu-ți este ascuns, însă multor oameni le este ascuns. Uneori, se pare că umilul slujitor al lui Dumnezeu spune: Și suspinul meu nu-ți este as­cuns. Alteori, se pare că slujitorul lui Dumnezeu râde: oare dorința lui a murit în inima sa? Dacă există dorința, există și suspinul; el nu ajunge întotdeauna la urechile oamenilor, dar niciodată nu încetează să ajungă la ure­chile lui Dumnezeu.

(Din Comentariu asupra psalmilor de sfântul Augustin, episcop
Ps 37[38], 13-14: CCL 38, 391-392:
Dorința ta este rugăciunea ta)

Posted in Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Cea care a crezut prin credință, prin credință a și zămislit…

Posted by Paxlaur pe 22/11/2016

Mama Maria si Pruncul Isus    Vă rog, fiți atenți la ceea ce a spus Domnul Isus Cristos, întinzând mâna spre ucenicii săi: Iată, mama mea și frații mei; căci oricine face voința Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este și frate, și soră, și mamă (Mt 12,49-50). Oare nu a făcut voința Tatălui Fecioara Maria, care a crezut cu credință, a zămislit prin credință, a fost aleasă ca aceea din care trebuia să se nască mântuirea noastră între oameni, a fost creată de Cristos, înainte ca să fie creat Cristos în ea? Desigur că a făcut voința Tatălui preasfânta Maria și de aceea contează mai mult pentru Maria faptul că a fost ucenică a lui Cristos, decât faptul că a fost mama lui Cristos. Repetăm: pentru ea a fost o demnitate mai mare și o fericire mai mare faptul că a fost ucenică a lui Cristos decât faptul că a fost mama lui Cristos. De aceea, Maria era fericită, pentru că, înainte de a-l naște pe Învățătorul, l-a purtat în sânul ei.
Vezi dacă nu este adevărat ceea ce spun. În timp ce Domnul trecea, urmat de mulțime, și făcea minunile sale divine, o femeie a exclamat: Fericit sânul care te-a purtat! (Lc 11,27). Fericit sânul care te-a purtat! Pentru ca fericirea să nu fie căutată în trup, ce răspunde Dom­nul? Mai degrabă fericiți sunt aceia care ascultă cuvân­tul lui Dumnezeu și-l păstrează (Lc 11,28). Și Maria tocmai pentru aceasta este fericită, pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat. A păstrat mai mult adevărul în mintea sa decât trupul în sânul său. Cristos este adevăr, Cristos este trup; Cristos este adevăr în mintea Mariei, Cristos este trup în sânul Mariei. Con­tează mai mult ceea ce este în minte decât ceea ce este purtat în sân.
Sfântă este Maria, fericită este Maria, dar Biserica este mai mult decât Fecioara Maria. De ce? Pentru că Maria este o parte a Bisericii: un mădular sfânt, un mădu­lar excelent, un mădular care îi depășește pe toți în demnitate, însă este totuși întotdeauna un mădular față de întregul trup. Dacă este mădular al întregului trup, atunci desigur că are valoare mai mare trupul decât un mădular al său. Domnul este capul, iar Cristos total este cap și trup. Ce să spunem? Avem un cap divin, îl avem pe Dumnezeu ca și cap.
De aceea, preaiubiților, fiți atenți: și voi sunteți mădu­lare ale lui Cristos, și voi sunteți trupul lui Cristos. Observați în ce mod sunteți, pentru că el spune: Iată mama mea și frații mei (Mt 12,49). Cum veți putea să fiți mama lui Cristos? Oricine ascultă și oricine face voința Tatălui meu, care este în ceruri, acela îmi este și frate, și soră, și mamă (cf. Mt 12,50). Atunci când spun frați, atunci când spun surori, este clar că vreau să vorbesc despre una și aceeași moștenire. De aceea, în milostivirea sa, Cristos, fiind unic, nu vrea să fie sin­gur, ci a făcut în așa fel încât să fim moștenitori ai Tatălui și împreună-moștenitori cu el în aceeași moștenire a sa.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
Pred. 25, 7-8: PL 46, 937-938:
Cea care a crezut prin credință, prin credință a și zămislit

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: