Biserica practică neîncetat pocăința și înnoirea…

augustin sfinti si pacatosi trecut si viitor„Biserica înconjoară cu dragostea sa pe toți cei apăsați de povara slăbiciunii umane;
ba mai mult,
ea recunoaște în săraci și suferinzi
chipul Întemeietorului său sărac și suferind,
își dă toată silința să înlăture mizeria lor
și vrea să-l slujească pe Cristos în ei.
Dar,
în vreme ce Cristos,
sfânt, nevinovat și fără pată (Evr 7,26)
nu a cunoscut păcatul (cf. 2Cor 5,21),
ci a venit pentru a ispăși doar păcatele poporului (cf. Evr 2, 17),
Biserica,
incluzând în sânul ei oameni păcătoși,
deopotrivă sfântă și având mereu nevoie de purificare,
practică neîncetat pocăința și înnoirea” (Lumen gentium, 8).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

 

Rugăciunea noastră…

tanar in rugaciune si sarutul lui Dumnezeu

Nouă ne sunt necesare cuvintele pentru a ne aminti și a lua în considerare ceea ce cerem, dar să nu credem că trebuie să-l informăm cu ele pe Domnul sau să-l supu­nem voințelor noastre.
Așadar, atunci când spunem: Sfințească-se numele tău, ne aprindem pe noi înșine de dorința ca numele său, care este mereu sfânt, să fie considerat sfânt și de oameni, adică să nu fie disprețuit. Acest lucru folosește oamenilor, nu lui Dumnezeu.
Apoi, când spunem: Vie împărăția ta, care va veni cu siguranță, fie că vrem, fie că nu vrem, noi aprindem aspirația noastră spre acea împărăție, ca să vină pentru noi și să merităm să domnim în ea.
Atunci când spunem: Facă-se voia ta, precum în cer așa și pe pământ, îi cerem harul ascultării, pentru ca voința sa să fie îndeplinită de către noi, așa cum este urmată, în cer, de către îngeri.
Spunând: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, prin cuvântul astăzi înțelegem timpul pre­zent. Cu termenul pâine cerem tot ceea ce ne este de trebuință, indicând ceea ce ne trebuie mai mult pentru întreținerea zilnică. Cerem și sacramentul credincioșilor, necesar în viața prezentă pentru a dobândi fericirea, nu cea temporară, ci veșnică.
Atunci când spunem: Ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri, ne amintim fie ceea ce trebuie să cerem, fie ceea ce trebuie să facem pentru a merita să primim iertarea.
Atunci când spunem: și nu ne duce pe noi în ispită, suntem îndemnați să cerem ajutorul indispensabil pentru a nu ceda ispitelor și pentru a nu fi învinși de înșelăciune sau de durere.
Atunci când spunem: Mântuiește-ne de Cel Rău, ne amintim, nouă înșine, că încă nu suntem în posesia acelui bine în care nu vom mai suferi nici un rău. Această cerere este ultima din Rugăciunea domnească. Ea are o semnificație foarte largă. De aceea, în orice nenorocire s-ar afla creștinul, prin ea el să-și exprime gemetele, prin ea să-și însoțească lacrimile, de la ea să-și înceapă rugă­ciunea, în ea să o prelungească și cu ea să o termine.
Expresiile pe care le-am văzut au avantajul de a ne aminti realitățile pe care le semnifică. Toate celelalte formule, destinate fie să trezească, fie să intensifice fervoarea interioară, nu conțin nimic care să nu se găsească deja în Rugăciunea domnească, desigur, cu condiția să o recităm bine și cu pietate. Oricine se roagă prin cuvinte care nu au nici un raport cu această rugă­ciune evanghelică poate că nu face o rugăciune rea, însă, desigur, prea umană și pământească. Motivul este că, fiind renăscuți din Duh, creștinii trebuie să se roage numai în mod spiritual.

Din Scrisoarea către Proba a sfântului Augustin, episcop
(Scris. 130, 11, 21 – 12, 22: CSEL 44, 63-64)

Rugăciunea domnească

Va trebui să dăm cont, și încă ce cont!

rugaciune meditatie„Noi, pe care Domnul, prin bunătatea sa, și nu prin meritul nostru, ne-a pus în această funcție – despre care trebuie să dăm cont, și încă ce cont! – trebuie să deose­bim foarte bine două lucruri: primul, că suntem creștini, al doilea, că suntem puși în frunte. Faptul de a fi creș­tini ne privește pe noi; faptul de a fi puși în frunte vă privește pe voi. Pentru faptul de a fi creștini trebuie să ne preocupăm de cele folositoare nouă; pentru faptul că suntem puși în frunte trebuie să ne preocupăm de mân­tuirea voastră.
Poate că mulți creștini simpli ajung la Dumnezeu par­curgând o cale mai ușoară decât a noastră și mergând cu atât mai repede cu cât este mai mică greutatea res­ponsabilității pe care o poartă pe umeri. Noi însă va trebui să-i dăm cont lui Dumnezeu mai întâi cu privire la viața noastră, ca și creștini, dar apoi va trebui să răs­pun­dem în mod deosebit cu privire la exercitarea slujirii noastre, ca păstori”.

Începutul Discursului despre păstori al sfântului Augustin, episcop
Disc. 46, 1-2: CCL 41, 529-530)
Noi suntem păstori, dar mai întâi suntem creștini

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: