Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Ioan Crisostomul’ Category

Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea…

Posted by Paxlaur pe 15/03/2017

sot si sotie_mire si mireasa_familie„Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea. Căci viaţa de acum nu e nimic şi visul meu cel mai fierbinte e să o petrec împreună cu tine în aşa fel încât să fim siguri că nu vom fi despărţiţi în viața viitoare care ne aşteaptă. (…) Aşez iubirea ta mai presus de toate şi nimic n-ar fi mai dureros pentru mine decât să nu am aceleaşi gânduri ca tine” (Hom. in Eph. 20, 8. Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2365).

Acestea sunt cuvintele  pe care sfântul Ioan Gură de Aur le sugerează tinerilor soţi să le adreseze soţiei lor!

Clar că pot exersa, măcar din când în când, și soții mai puțin tineri! Ba aș zice, chiar și soțiile! 🙂

 

 

 

Anunțuri

Posted in casatorie, Familia, Ioan Crisostomul, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Scurt, dar cuprinzător

Posted by Paxlaur pe 06/11/2011

„Nu te poţi ruga acasă ca la biserică, unde sunt cei mulţi, unde strigătul este înălţat către Dumnezeu dintr-o singură inimă. Acolo este ceva mai mult, unirea cugetelor, armonia sufletelor, legătura dragostei, rugăciunea preoţilor” (sfântul Ioan Gură de Aur).

Posted in Ioan Crisostomul, Scurt, dar cuprinzător | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Sfinţii părinţi ai Bisericii: Ioan Crisostomul – Discursul crucii nu este făcut din cuvinte goale

Posted by Paxlaur pe 24/08/2011

Slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât tăria oamenilor
sau „Discursul crucii nu este făcut din cuvinte goale„, este învăţătura pe care sfântul Ioan Gură de Aur (Crisostomul) ne-o transmite în această zi prin Liturgia Orelor – Oficiul Lecturilor, în cinstea sfântului apostol Bartolomeu pe care-l sărbătoreşte întreaga Biserică.

Crucea a exercitat puterea sa de atracție asupra între­gului pământ și a făcut-o folosindu-se nu de mijloace impunătoare din punct de vedere uman, ci de aportul unor oameni mai puțin dotați. Discursul crucii nu este făcut din cuvinte goale, ci din Dumnezeu, din adevărata religie, din idealul evanghelic în aspectul său genuin, din judecata viitoare. Această învățătură i-a schimbat pe inculți în oameni culți. Din mijloacele folosite de Dumnezeu, se vede că cele nebune înaintea lui Dum­nezeu sunt mai înțelepte decât înțelepciunea oamenilor și că cele slabe sunt mai tari decât puterea umană.
    În ce sens sunt mai tari? În sensul că crucea, în ciuda împotrivirii oamenilor, s-a afirmat pe tot pământul și a atras la sine toți oamenii. Mulți au încercat să suprime numele Celui Răstignit, dar au obținut efectul contrar. Acest nume a înflorit tot mai mult și s-a dezvoltat mereu. Dușmanii, în schimb, au pierit și au căzut în ruină. Erau ființe vii care se războiau cu un mort și, cu toate aces­tea, nu l-au putut învinge. De aceea, atunci când un păgân îi spune unui creștin că este în afara vieții, spune o prostie. Atunci când mi se spune că sunt nesăbuit datorită credinței mele, mă convinge că sunt cu mult mai înțelept decât el, care se consideră înțelept. Atunci când crede că sunt slab, nu-și dă seama că el este cel slab. Filozofii, regii și, pentru a spune așa, toată lumea care se pierde în mii de treburi nu pot nici măcar să-și imagineze ceea ce au putut să facă vameșii și pescarii prin harul lui Dumnezeu.
    Gândindu-se la acest fapt, Paul exclama: Slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât toți oamenii (1Cor 1,25). Această frază este în mod clar divină. De fapt, cum le putea veni în minte celor doisprezece săr­mani oameni, cu atât mai mult că erau ignoranți, care își petrecuseră viața pe lacuri și fluvii, să întreprindă o asemenea operă? Ei poate că niciodată nu intraseră într-un oraș sau într-o piață. Atunci, cum puteau să creadă că vor înfrunta tot pământul? Faptul că erau fricoși și timizi este afirmat clar de cel care a scris viața lor fără a masca nimic și fără a ascunde defectele lor, ceea ce constituie cea mai bună garanție de adevăr a relatărilor sale. Acesta relatează că, atunci când Cris­tos a fost arestat, după atâtea minuni făcute, toți apos­tolii au fugit iar conducătorul lor l-a tăgăduit.
    Atunci, cum se explică faptul că toți aceștia, atunci când Cristos încă mai era în viață, nu au știut să reziste în fața câtorva iudei, iar apoi, el fiind mort și înmor­mântat și, conform necredincioșilor, neînviat, deci nefiind în stare să vorbească, au primit de la el atâta curaj încât să se avânte în mod victorios împotriva lumii întregi? Nu ar fi trebuit mai curând să spună: „Acum ce să facem? Nu s-a putut salva pe sine, cum ne va putea apăra pe noi? Nu a fost capabil să se ocrotească pe sine, cum va putea să ne întindă mâna, mort fiind? În viață nu a reușit să cucerească nici măcar o națiune, și noi, numai cu numele său, va trebui să cucerim lumea? Nu ar fi ceva
nebunesc nu numai să se angajeze într-o asemenea lucrare, ci chiar și numai de a o gândi?”
    De aceea, este evident că, dacă nu l-ar fi văzut înviat și nu ar fi avut o dovadă incontestabilă a puterii sale, nu s-ar fi expus la atâta risc.

Din Omiliile asupra Scrisorii întâi către Corinteni
ale sfântului Ioan Crisostomul, episcop
(Omil. 4, 3.4: PG 61, 34-36)

Posted in Ioan Crisostomul, Lecturi | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: