Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Sfântul Augustin’ Category

O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă, o durere împărtăşită este o jumătate de durere…

Posted by Paxlaur pe 11/03/2017

Citat-Sfântul-Augustin_durere_suferinta

„O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă,
o durere împărtăşită este o jumătate de durere”.

(Jacques Deval)

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Strig din cauza zbuciumului inimii mele

Posted by Paxlaur pe 16/12/2016

copil în rugăciune    Strig din cauza zbuciumului inimii mele (Ps 37[38],9). Există un suspin ascuns, pe care omul nu-l aude; totuși, dacă inima este cuprinsă de o dorință atât de puternică încât rana omului interior se exprimă printr-un strigăt care o descoperă, atunci este căutată cauza și omul se întreabă pe sine: Poate este aceasta care o face să sus­pine, sau poate este aceea care i-a făcut aceasta. Cine poate să înțeleagă, dacă nu acela ai cărui ochi și urechi sunt atinse de acest suspin. Psalmistul spune: sus
Căci însăși dorința ta este rugăciunea ta; dacă dorința este continuă, continuă este și rugăciunea. Nu fără rost a spus Apostolul: Rugați-vă fără încetare (1Tes 5,17). A voit oare cu aceasta să spună că noi trebuie, fără înce­tare, să ne plecăm genunchiul, să ne prosternăm trupul, să ne înălțăm mâinile? Dacă spunem că aceasta este rugă­ciunea noastră, atunci nu putem să o facem fără încetare.
Este o altă rugăciune, interioară, care este fără înce­tare, și aceasta este dorința. Orice ai face, dacă dorești acea odihnă de sâmbătă [odihna în Dumnezeu], atunci nu încetezi să te rogi. Dacă nu vrei să încetezi să te rogi, nu înceta să dorești.
Dacă dorința ta este continuă, continuu este și strigă­tul tău. Nu vei tăcea, decât dacă încetezi să iubești. Cine sunt cei care au tăcut? Cei despre care se spune: Din cauza înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (Mt 24,12).
Răceala iubirii este inima care tace; iubirea care arde este inima care strigă. Dacă iubirea rămâne mereu, strigă mereu, dorește mereu; dacă strigi mereu, dorești mereu; dacă dorești mereu, îți amintești de odihnă.
În fața ta e toată dorința mea. Ce se întâmplă dacă dorința ta este în fața lui, dar nu și suspinul tău? De unde poate să vină aceasta, când însăși dorința se exprimă prin suspin?
De aceea, psalmul continuă: Și suspinul meu nu-ți este ascuns (Ps 37[38],10). Ție nu-ți este ascuns, însă multor oameni le este ascuns. Uneori, se pare că umilul slujitor al lui Dumnezeu spune: Și suspinul meu nu-ți este as­cuns. Alteori, se pare că slujitorul lui Dumnezeu râde: oare dorința lui a murit în inima sa? Dacă există dorința, există și suspinul; el nu ajunge întotdeauna la urechile oamenilor, dar niciodată nu încetează să ajungă la ure­chile lui Dumnezeu.

(Din Comentariu asupra psalmilor de sfântul Augustin, episcop
Ps 37[38], 13-14: CCL 38, 391-392:
Dorința ta este rugăciunea ta)

Posted in Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Cea care a crezut prin credință, prin credință a și zămislit…

Posted by Paxlaur pe 22/11/2016

Mama Maria si Pruncul Isus    Vă rog, fiți atenți la ceea ce a spus Domnul Isus Cristos, întinzând mâna spre ucenicii săi: Iată, mama mea și frații mei; căci oricine face voința Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este și frate, și soră, și mamă (Mt 12,49-50). Oare nu a făcut voința Tatălui Fecioara Maria, care a crezut cu credință, a zămislit prin credință, a fost aleasă ca aceea din care trebuia să se nască mântuirea noastră între oameni, a fost creată de Cristos, înainte ca să fie creat Cristos în ea? Desigur că a făcut voința Tatălui preasfânta Maria și de aceea contează mai mult pentru Maria faptul că a fost ucenică a lui Cristos, decât faptul că a fost mama lui Cristos. Repetăm: pentru ea a fost o demnitate mai mare și o fericire mai mare faptul că a fost ucenică a lui Cristos decât faptul că a fost mama lui Cristos. De aceea, Maria era fericită, pentru că, înainte de a-l naște pe Învățătorul, l-a purtat în sânul ei.
Vezi dacă nu este adevărat ceea ce spun. În timp ce Domnul trecea, urmat de mulțime, și făcea minunile sale divine, o femeie a exclamat: Fericit sânul care te-a purtat! (Lc 11,27). Fericit sânul care te-a purtat! Pentru ca fericirea să nu fie căutată în trup, ce răspunde Dom­nul? Mai degrabă fericiți sunt aceia care ascultă cuvân­tul lui Dumnezeu și-l păstrează (Lc 11,28). Și Maria tocmai pentru aceasta este fericită, pentru că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păstrat. A păstrat mai mult adevărul în mintea sa decât trupul în sânul său. Cristos este adevăr, Cristos este trup; Cristos este adevăr în mintea Mariei, Cristos este trup în sânul Mariei. Con­tează mai mult ceea ce este în minte decât ceea ce este purtat în sân.
Sfântă este Maria, fericită este Maria, dar Biserica este mai mult decât Fecioara Maria. De ce? Pentru că Maria este o parte a Bisericii: un mădular sfânt, un mădu­lar excelent, un mădular care îi depășește pe toți în demnitate, însă este totuși întotdeauna un mădular față de întregul trup. Dacă este mădular al întregului trup, atunci desigur că are valoare mai mare trupul decât un mădular al său. Domnul este capul, iar Cristos total este cap și trup. Ce să spunem? Avem un cap divin, îl avem pe Dumnezeu ca și cap.
De aceea, preaiubiților, fiți atenți: și voi sunteți mădu­lare ale lui Cristos, și voi sunteți trupul lui Cristos. Observați în ce mod sunteți, pentru că el spune: Iată mama mea și frații mei (Mt 12,49). Cum veți putea să fiți mama lui Cristos? Oricine ascultă și oricine face voința Tatălui meu, care este în ceruri, acela îmi este și frate, și soră, și mamă (cf. Mt 12,50). Atunci când spun frați, atunci când spun surori, este clar că vreau să vorbesc despre una și aceeași moștenire. De aceea, în milostivirea sa, Cristos, fiind unic, nu vrea să fie sin­gur, ci a făcut în așa fel încât să fim moștenitori ai Tatălui și împreună-moștenitori cu el în aceeași moștenire a sa.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
Pred. 25, 7-8: PL 46, 937-938:
Cea care a crezut prin credință, prin credință a și zămislit

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Să iubim în speranță…

Posted by Paxlaur pe 16/11/2016

19 ianuarie 2014 iubirea si fratii    Cel drept se va bucura în Domnul și va nădăjdui în el și vor fi lăudați toți cei drepți cu inima (Ps 63[64],11). Acestea le-am cântat nu numai cu glasul, ci și cu inima. Aceste cuvinte le-a adresat lui Dumnezeu conștiința și limba creștină. Cel drept se va bucura nu în lume, ci în Domnul. În altă parte spune: Pentru cel drept a răsărit lumina, și pentru cei cu inima curată, bucuria (Ps 96[97],11). Poate ai vrea să întrebi de unde vine această bucurie. Ascultă: Cel drept se va bucura în Domnul, și în altă parte: Caută-ți bucuria în Domnul și el va asculta cererile inimii tale (Ps 36[37],4).
Ce anume ni se poruncește și ce anume ni se oferă? Ce anume ni se comandă și ce anume ni se dă? Să ne bucurăm în Domnul! Dar cine se bucură de ceea ce nu vede? Sau poate că noi îl vedem pe Domnul? Acesta este numai obiect al promisiunii. Acum însă umblăm prin credință, cât timp locuim în trup, suntem departe de Domnul (2Cor 5,7.6). În credință, și nu în viziune. Când vom fi în viziune? Atunci când se va împlini ceea ce spune însuși Ioan: Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Știm că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).
Atunci vom dobândi fericirea mare și desăvârșită, atunci va fi bucurie deplină, unde nu ne va mai sprijini speranța, ci ne va îndestula însăși realitatea. Totuși, și acum, înainte de a sosi la noi această realitate, înainte ca noi să ajungem la acea realitate, să ne bucurăm în Domnul. De fapt, nu aduce o bucurie mică acea speranță care este urmată de realitate.
Așadar, acum să iubim în speranță. Iată de ce spune Scrip­tura: Cel drept se va bucura în Domnul și, imediat după aceea, deoarece acesta încă nu vede realitatea, adau­gă: și își va pune speranța în el.
Totuși, avem primele roade ale spiritului și poate ceva mai mult de atât. De fapt, suntem deja acum aproape de cel pe care îl iubim. Deja acum ne este dată o mostră și o pregustare a acelei hrane și a acelei bău­turi, de care într-o zi ne vom sătura cu îmbelșugare.
Dar cum am putea să ne bucurăm în Domnul, dacă el este atât de departe de noi? Departe? Nu. El nu este departe, exceptând cazul în care tu îl constrângi să se îndepărteze de tine. Iubește și-l vei simți aproape. Iubește și el va veni să locuiască în tine. Domnul este aproape: nu vă îngrijorați pentru nimic (Fil 4,5-6). Vrei să vezi că el stă cu tine dacă îl vei iubi? Dumnezeu este iubire (1In 4,8).
Dar tu ai vrea să mă întrebi: „Ce este iubirea?” Iubirea este virtutea prin care iubim. Ce anume iubim? Un bine inefabil, un bine benefic, binele care a creat toate bunu­rile. El însuși să fie bucuria ta, pentru că de la el pri­mești tot ceea ce provoacă bucuria ta. Desigur că nu vorbesc despre păcat. De fapt, numai păcatul nu-l pri­mești de la el. În afară de păcat, tu ai de la el toate celelalte lucruri pe care le ai.

(Din Predicile sfântului Augustin, episcop
Pred. 21, 1-4: CCL 41, 276-278:
Inima celui drept va tresălta de bucurie în Domnul)

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Augustin!

Posted by Paxlaur pe 20/09/2015

augustin

Creștinii slabi

Domnul spune: Nu ați întărit oile slabe, pe cele bol­nave nu le-ați îngrijit (Ez 34,4). El le vorbea păstorilor răi, păstorilor falși, păstorilor care caută interesele proprii, nu pe cele ale lui Isus Cristos, care sunt foarte grijulii bucurându-se de lapte și de lână, dar care nu au grijă deloc de turmă și nu-l întăresc pe cel care este bolnav. Deoarece se vorbește despre bolnavi și despre infirmi, chiar dacă pare că este vorba de același lucru, s-ar putea admite o diferență. Luând bine în conside­rație cuvintele în ele însele, bolnav este tocmai cel care este deja atins de rău, în timp ce infirm este cel care nu este constant și este numai slab.
Fraților, bineînțeles că aceste idei, pe care ne străduim să le deosebim, le-am putea preciza cu mai multă stră­danie și desigur că ar face-o mai bine un altul care ar ști mai mult sau ar fi mai plin de fervoare; însă, acum, ca să nu vă simțiți dezamăgiți, vreau să vă spun ceea ce simt, ca un comentariu la cuvintele Scripturii. Pentru cel care este slab trebuie să existe temerea ca ispita să nu-l asalteze și să-l răpună. Bolnavul, în schimb, este deja afectat de vreo patimă, și aceasta îl împiedică să intre pe calea lui Dumnezeu, să se supună jugului lui Cristos.
Unii oameni care vor să trăiască bine și și-au propus deja să trăiască în mod virtuos, au o capacitate mai mică să suporte răul decât disponibilitatea de a face binele. Dar chiar virtutea creștină este cea care nu numai că face binele, ci știe și să suporte relele. Așadar, cei care par fervoroși în a face binele, dar nu vor sau nu știu să suporte suferințele care vin asupra lor, sunt infirmi, adică slabi. Dar cel care iubește lumea din cauza unei voințe nesănătoase și se abate și de la faptele bune este deja învins de rău și este bolnav. Boala îl face lipsit de puteri și incapabil să facă ceva bun.
Așa era sufletul acelui paralitic care nu a putut să fie adus înaintea Domnului. Atunci, cei care îl transportau au dat acoperișul la o parte și pe acolo l-au coborât. Și tu trebuie să te comporți ca și cum ai vrea să faci același lucru în lumea interioară a omului: să dai acoperișul său la o parte și să depui înaintea Domnului sufletul paralizat, răpus în toate mădularele și incapabil să facă fapte bune, oprimat de păcatele sale și suferind din cauza bolii avariției sale. Medicul există și stă în inimă. Acesta este adevăratul sens ascuns al Scripturii care trebuie explicată. Dacă, deci, te afli în fața unui bolnav amorțit în mădulare și lovit de paralizie interioară, fă-l să ajungă la medic, deschide acoperișul și coboară parali­ticul, adică fă-l să intre în el însuși și dezvăluie-i ceea ce este ascuns în cutele inimii sale. Arată-i răul său și medicul care trebuie să-l vindece.
Celui care neglijează să facă aceasta, ați auzit ce reproș îi este adresat? Acesta: Nu ați întărit oile slabe, nu le-ați îngrijit pe cele infirme, nu le-ați pansat pe cele rănite (Ez 34,4). Rănitul despre care se vorbește aici este, așa cum am spus, cel care este terorizat de ispită. Medicamentul care trebuie dat în acest caz este în aceste cuvinte mângâietoare: Dumnezeu este credincios și nu va permite să fiți ispitiți peste ceea ce puteți, ci, o dată cu ispita, vă va da și o ieșire, ca să o puteți îndura (1Cor 10,13).

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 13: CCL 41, 539-540)

Posted in Lecturi, Sfântul Augustin, Sfinţii Părinţi | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: