Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Spovada’ Category

Vocații: film, blog… Tu? Noi?

Posted by Paxlaur pe 07/11/2017

ERCIS – Oficiul pentru vocații

Oficiul pentru Vocaţii din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi îşi propune prin acest blog să ofere cititorilor materiale referitoare la pastoraţia vocaţională: mărturii vocaționale, cateheze, rugăciuni… De asemenea, cititorii vor putea găsi aici informații cu privire la activitatea Oficiului pentru Vocaţii din Dieceza de Iași.
Tuturor, o lectură cât mai rodnică!
Oficiul pentru Vocații

Anunțuri

Posted in (spre) Preoţie, E bine de ştiut, Film, Preotie, Spovada | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Au mai rămas doar zece zile… iar iertarea trebuie să o cerem de la un altul!

Posted by Paxlaur pe 06/04/2017

Sfanta Fecioara Maria si Sfantul PetruToți cei care și-au pus speranța în îndurarea Domnului și participă în această zi la sfânta Liturghie se unesc în rugăciune și cer să fie ocrotiți de Dumnezeu pentru ca, „spălați de întinarea păcatelor”, să poată stărui într-o viață sfântă, să poată trăi în fiedelitate față de alianța încheiată cu Domnul și „să nu vadă moartea în veci” (In 8,51).

Condiția pentru a trăi o viață sfântă spre mântuirea sufletului este tocmai această „spălare de întinarea păcatelor”, purificare pe care o primim mai întâi prin Botez și apoi prin sfânta spovadă.

Se apropie sărbătoarea Paștelui. Ne desprart doar zece zile de învierea Domnului iar unii sunt deja îngroziți la gândul că trebuie să se spovedească. Când ne temem de spovadă, de sacramente înseamnă că nu am înțeles că această taină este izvor de viață, de pace, de bucurie pe pământ și în ceruri: însuși Tatăl face sărbătoare în cer pentru „un singur păcătos care se convertește” (cf. Lc 15,7).

De ce te temi de o spovadă bună? De ce nu te spovedești mai des? Să te spovedești mai des nu înseamnă să păcătuiești mai mult ca să ai ce spovedi, ci înseamnă să te obișnuiești să-l întâlnești pe Domnul și iertarea sa, înseamnă să simți atunci când intri în confesional că acolo e însuși Isus care te aștepta: „Curaj! Eu sunt! Nu te teme… Nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși! Cuaj! Spovedește-te și nu vei vedea moartea în veci!” (cf. Mc 2,17; In 8,52).

Sunt mulți care cred în „iertarea păcatelor”, care cred că într-adevăr sângele lui Cristos a fost vărsat spre „iertarea păcatelor” (cf. Mt 26,28), însă nu acceptă gândul că trebuie să recurgă la medierea unui alt om, la intervenția preotului pentru a se împăca cu Dumnezeu. Mulți ar prefera să se împace direct cu Dumnezeu. Însă nu se pot arunca din Evanghelie și din tezaurul credinței cuvintele lui Isus prin care i-a constituit pe apostoli și pe sucesorii și colaboratorii lor mediatori ai iertării: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,21-23).

Atunci când căutăm iertarea trebuie să o cerem de la un altul. Nimeni nu poate spune: „Eu îmi iert păcatele!” Iertarea se cere mereu de la un altul şi la Spovadă cererea este făcută Tatălui prin mijlocirea Fiului său. Totodată în celebrarea acestui sacrament preotul nu-l reprezintă numai pe Dumnezeu, ci întreaga comunitate, care se recunoaşte în fragilitatea fiecărui membru al său, care ascultă emoţionată căinţa sa, care se reconciliază cu el, care îl încurajează şi îl însoţeşte în drumul de convertire şi de maturizare umană şi creştină. Așadar, nimeni nu este singur atunci când cere și primește iertarea, ci este cu mulțimea fraților și cu însuși Cristos (cf. Papa Francisc, Audiența 19 februarie 2014; 24 de ore pentru Domnul – 2014).


Păcatele fiecăruia sunt şi împotriva fraţilor, împotriva Bisericii.
Pentru aceasta este necesar să se ceară iertare Bisericii, fraţilor,
în persoana preotului (Papa Francisc).


6 aprilie 2017 

Joi din săptămâna a 5-a din Post
Sf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului
Gen 17,3-9; Ps 104; In 8,51-59

LECTURA I
Vei fi tatăl unei mulţimi de popoare.
Citire din cartea Genezei 17,3-9
În zilele acelea, Abram a căzut cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit: 4 „Iată, eu închei alianţa mea cu tine: vei fi tatăl unei mulţimi de popoare. 5 Nu te vei mai numi, de acum încolo, Abram, ci numele tău va fi Abraham, fiindcă te-am pus ca tată al unei mulţimi de popoare. 6 Te voi face rodnic nespus de mult; din tine voi face neamuri şi regi vor ieşi din tine. 7 Voi pune alianţa mea între mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam: o alianţa veşnică. Eu voi fi Dumnezeu pentru tine şi pentru descendenţa ta după tine. 8 Vă voi da ţie şi descendenţei tale după tine o ţară în care să locuieşti ca străin, toată ţara Canaan, ca stăpânire veşnică. Eu voi fi pentru ei Dumnezeu”. 9 Dumnezeu i-a zis lui Abraham: „Tu să păzeşti alianţa mea, tu şi urmaşii tăi după tine, din neam în neam!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 104(105),4-5.6-7.8-9 (R.: 8a)
R.: Domnul îşi aduce aminte totdeauna de alianţa sa.

4 Căutaţi-l pe Domnul şi ajutorul lui,
căutaţi întotdeauna faţa lui!
5 Aduceţi-vă aminte de faptele minunate pe care le-a făcut,
de minunile sale şi de judecăţile gurii lui! R.

6 Voi, descendenţii lui Abraham, slujitorul lui,
voi, copiii lui Iacob, aleşii lui!
7 El, Domnul, este Dumnezeul nostru;
judecăţile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

8 El îşi aduce aminte totdeauna de alianţa sa,
de cuvântul pe care l-a dat pentru o mie de generaţii,
9 de alianţa pe care a încheiat-o cu Abraham,
de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ps 94(95),8ab
Astăzi nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului!

EVANGHELIA
Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,51-59
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”. 52 Iudeii i-au spus: „Acum ştim că ai diavol. Abraham a murit; profeţii de asemenea, iar tu spui: «Dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”. 53 Oare eşti tu mai mare decât părintele nostru Abraham, care a murit? Şi profeţii au murit. Cine te crezi?” 54 Isus a răspuns: „Dacă eu mă glorific pe mine, gloria mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă glorifică, el, despre care voi spuneţi: «Este Dumnezeul nostru». 55 Dar voi nu l-aţi cunoscut; însă eu îl cunosc şi, dacă aş spune că nu-l cunosc, aş fi asemenea vouă, un mincinos. Însă îl cunosc şi păstrez cuvântul lui. 56 Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi s-a bucurat”. 57 Atunci iudeii i-au spus: „Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Abraham?” 58 Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt”. 59 Atunci ei au luat pietre ca să arunce în el. Dar el s-a ascuns şi a plecat din templu.

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii, Spovada | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Angela! E prea târziu?

Posted by Paxlaur pe 24/01/2017

angela-de-folignoLa început de an, apostolul Petru ne amintește: „Fiți cu mintea clară, cumpătați în toate; puneți-vă toată speranța în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați duși de poftele de mai înainte, când erați în ignoranță, ci, așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt” (1Pt 1,14-16).

Cei care spun că e imposibil sau prea târziu pentru a fi sfânt, să privească la viața sfintei Angela de Foligno, născută în Italia, în anul 1248, într-o familie înstărită. Tinerețea sa nu anunța trăirea Evangheliei. Dimpotrivă, mai ales după moartea tatălui, bucuriile efemere au acaparat-o cu totul. Susținută în rătăcirea spirituală chiar de mama ei, credința i se risipea din suflet ca fumul. Însă în inimă simțea o continuă neliniște, pentru că – așa cum avea să povestească părintelui spiritual – își făcea simțită părerea de rău: descoperea „simțul păcatului” (acel simț pe care mulți dintre noi l-am pierdut!). A încercat de mai multe ori să facă o spovadă bună, însă Diavolul o ținea prizonieră șoptindu-i (ceea ce continuă să ne spună și nouă!): „E o rușine să mărturisești asemenea păcate”. Și astfel spovada bună era amânată zilnic.

În jurul anului 1270 s-a căsătorit și a avut mai mulți fii. Însă inima ei continua să fie neliniștită. A început să se roage, cerând ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Francisc de Assisi, canonizat la 16 iulie 1228, de către papa Grigore al IX-lea. Și cum rugăciunile nu rămân fără răspuns, a cunoscut mângâierea divină în anul 1285: sfântul Francisc i-a apărut în vis, asigurând-o că va simți milostivirea Domnului și îndemnând-o să caute calea desăvârşirii, trăind evanghelia.

Încurajată de prezența spirituală și modelul sfântului Francisc, a reușit să facă o spovadă generală, eliberându-se de toată neliniștea. Avea 37 de ani! Îmbrățișând sărăcia, și-a schimbat complet stilul de viață. Converitrea sa a strânit nemulțumirea familiei, împotrivirea mamei, a soțului, chiar și a fiilor. Însă, în anul 1288 Angela a rămas singură, moartea răpindu-i pe neașteptate oamenii dragi, soțul și fiii. Cu inima sfâșiată de durere, și-a împărțit averea săracilor, iar în anul 1291 a fost primită în rândul Terțiarilor Franciscani.

Contemporană cu Dante Alighieri, în anul 1292, Angela a început să scrie experiențele sale spirituale, din momentul convertirii până în anul 1296. Autobiografia Cartea fericitei Angela cuprinde atât trăirile mistice, revelațiile, cât și îndemnuri adresate sufletelor aflate în căutarea sfințeniei și a păcii: „Binele suprem al sufletului este pacea adevărată şi desăvârşită”, care se află doar în inima în care locuiește Dumnezeu.

Chiar dacă înțelepciunea și spiritualitatea ei i-au atras supranumele de Magistra thelogorum – Învățătoarea teologilor (sfântul Ioan Paul al II-lea, 20 iunie 1993), Angela nu a trăit doar în contemplație, ci s-a dedicat bolnavilor și săracilor, în special leproșilor. Slujirea ei ne amintește că „trebuie să trecem prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăția lui Dumnezeu” (Fap 14,22). Însă ceea ce ne ajută să iubim slujirea este harul obținut printr-o spovadă bună. Cu inima purificată prin spovadă a scris: „După ce l-am contemplat pe Dumnezeu, Binele mai mare decât tot ce se poate gândi și înțelege…, sufletului meu i-a fost dăruită o credință sigură și o speranță fermă, care mi-au alungat orice teamă”.

În această stare de har a murit la Foligno, la 4 ianurie 1309. A fost beatificată de către papa Inocențiu al XII-lea în 1693, iar papa Francisc, la 9 octombrie 2013, a declarat-o sfântă.

 

Posted in Predici si meditatii, Sfântul zilei, Spovada, Vieţile Sfinţilor | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Să depăşim frica de spovadă (Invitaţia papei Francisc)

Posted by Paxlaur pe 25/03/2014

50-Rio-de-Janeiro-26-luglio-Papa-Francesco-confessa-alcuni-giovaniÎn următoarele zile, 28 şi 29 martie 2014, se va desfăşura, pentru prima dată în toată lumea, iniţiativa „24 de ore pentru Domnul” cu scopul de a-i apropia pe credincioşi de sacramentul Pocăinţei sau al Reconcilierii. Sacramentul provine direct din Paştele lui Cristos, din pătimirea sa, din moartea sa şi din învierea sa. De fapt, în seara de Paşte, Domnul Înviat le-a apărut discipolilor, închişi în cenacol, şi după ce le-a adresat salutul: „Pace vouă!”, a suflat asupra lor şi le-a spus: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,21-23).

Cuvintele Celui Înviat dezvăluie două aspecte importante ale acestui sacrament. Înainte de toate, faptul că iertarea păcatelor comise nu este ceva ce omul îşi poate da singur. Nimeni nu poate spune: „Eu îmi iert păcatele mele!”. Iertarea se cere de la un altul şi la Spovadă cererea este făcută Tatălui prin mijlocirea Fiului său. Astfel „iertarea – a explicat Papa Francisc – nu este rod al eforturilor noastre, ci este un cadou, este un dar al Duhului Sfânt, care ne umple de baia de milostivire şi de har care curge neîncetat din inima larg deschisă a lui Cristos răstignit” (Audienţa generală din 19 februarie 2014). În afară de asta, cuvintele lui Isus amintesc că, numai dacă ne lăsăm reconciliaţi cu Tatăl şi cu fraţii, putem fi cu adevărat în pace. Şi aceasta este experienţa tuturor: mergem ca să ne spovedim, cu o povară în suflet, cu un pic de tristeţe şi atunci când primim iertarea Domnului, prin intermediul preotului, ne simţim în pace, în acea pace a sufletului aşa de puternică, pe care numai Isus o poate da.

Unii întâmpină dificultăţi să se apropie de Spovadă din cauză că trebuie să recurgă la medierea unui alt om, pentru aceasta ar vrea să se reconcilieze direct cu Dumnezeu. Desigur acest lucru ar fi mai uşor. Cuvintele lui Isus îi constituie pe apostoli şi pe succesorii şi colaboratorii lor mediatori ai iertării. Nu este suficient a cere iertare Domnului în propria minte şi în propria inimă, ci este necesar să mărturisim cu umilinţă şi cu încredere propriile păcate slujitorului Bisericii. „În celebrarea acestui sacrament – a mai spus Papa – preotul nu-l reprezintă numai pe Dumnezeu, ci întreaga comunitate, care se recunoaşte în fragilitatea fiecărui membru al său, care ascultă emoţionată căinţa sa, care se reconciliază cu el, care îl încurajează şi îl însoţeşte în drumul de convertire şi de maturizare umană şi creştină”. Cineva ar putea să spună: „Eu mă spovedesc numai lui Dumnezeu”. Da, desigur, el poate să-i spună lui Dumnezeu: „Iartă-mă” şi să-şi recunoască păcatele; însă păcatele fiecăruia sunt şi împotriva fraţilor, împotriva Bisericii. Pentru aceasta este necesar să se ceară iertare Bisericii, fraţilor, în persoana preotului.

Uneori se simte ruşine de a spune slujitorului păcatele comise. Papa încurajează: „Şi ruşinea este bună, este sănătos a simţi un pic de ruşine, pentru că a ne ruşina este salutar”. Ruşinea face bine pentru că ne face mai umili şi preotul primeşte cu iubire şi cu duioşie această mărturisire şi în numele lui Dumnezeu iartă. Deja din punct de vedere uman este eliberator a vorbi cu fratele preot şi a-i spune lucruri care sunt atât de apăsătoare în inimă. Este permis să răbufnim în faţa lui Dumnezeu, a Bisericii, a fratelui. „Să nu ne fie frică de Spovadă!”, spune Papa Francisc. Probabil atunci când stăm la rând pentru a ne spovedi simţim atâtea dificultăţi, simţim povara răului făcut şi chiar ruşinea. Însă după aceea, când se termină Spovada, fiecare iese liber, mare, frumos, iertat, alb, fericit. El atinge într-adevăr cu mâna harul lui Dumnezeu pe care l-a primit în sacrament. A încerca pentru a crede!

(De Marco Doldi,
după agenţia SIR, 25 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Papa Francisc, Sacramente, Spovada | Etichetat: , | 2 Comments »

Recunoaşte şi se va face sărbătoare în ceruri!

Posted by Paxlaur pe 25/02/2013

greseala-si-iertareEra un obicei în copilărie, păstrat cu siguranţă şi astăzi, ca atunci când greşeam şi nu se ştia vinovatul, dar eram bănuit, să mi se spună: „Hai, recunoaşte că nu-ţi fac nimic!” sau „Hai, recunoaşte, doar ştii că vina recunoscută este pe jumătate iertată”. Dar nu era chiar aşa. După ce recunoşteam, amăgit de promisiunile lor, când greşeala era mare scandalul era pe măsură. Rar ceea ce urma era doar iertarea şi, când vedeam cum decurg lucrurile, parcă îmi părea rău că am recunoscut. Mai bine tăceam. Spuneam atunci, în frumoşii ani ai copilăriei.

Astăzi văd că oamenii cu adevărat mari, cei care au coloană vertebrală, îşi recunosc greşeala şi limitele. Nu este un defect sau o slăbiciune, ci o virtute să recunoşti că ai greşit, să ştii să ceri iertare. Iar de cele mai multe ori, ceea ce rezultă în urma recunoaşterii vinovăţiei, este un progres, o apropiere, o bucurie. Nu este uşor să spui: „Acesta sunt! Asta am făcut! Atâta pot! Aici sunt limitele mele!”. Nu reuşim mereu să fim aşa, de aceea astăzi profetul Daniel ne oferă exemplul rugăciunii şi al mărturisirii sale ca o încurajare atât de necesară în acest timp al Postului Mare, un timp al convertirii, un timp al recunoaşterii şi regretării vinovăţiei. Astfel, în prima lectură de astăzi avem prezenţa unui om mare care ştie să se facă mic şi să-şi mărturisească greşeala, păcatul şi limitele. Astăzi putem găsi toţi motive să spunem împreună cu profetul:
„Doamne, Dumnezeu mare şi înfricoşător,
care păstrezi legământul şi îndurarea faţă de cei care te iubesc şi împlinesc poruncile tale!
Noi am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, ne-am purtat ca cei nelegiuiţi,
ne-am revoltat şi ne-am îndepărtat de la poruncile şi legile tale;
nu i-am ascultat pe profeţi, slujitorii tăi, care au vorbit în numele tău…
A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea obrazului…
Doamne, ruşinea obrazului este a noastră, a regilor noştri, a mai-marilor noştri, a părinţilor noştri,
căci am păcătuit împotriva ta.
A ta, Doamne Dumnezeul nostru, este îndurarea şi iertarea!” (cf. Dan 9,4-8).

Ruşinea obrazului este a noastră şi pentru că am păcătuit, dar şi pentru că ne vine greu să ne recunoaştem vinovăţia. Amânăm nepermis de mult momentul împăcării. Nu îndrăznim să ne ridicăm şi să mergem spre Dumnezeu sau spre oameni şi să spunem: „Am greşit. Te rog să mă ierţi”. Nu îndrăznim să deschidem uşa confesionalului, deşi ştim că dincolo de liniştea şi întunericul din interiorul scaunului de spovadă se află aprinsă flacăra de iubire a lui Dumnezeu care ne aşteaptă. Oare ştim că spovadă este momentul când omul se întâlneşte cu Dumnezeu şi-şi vorbesc?! Oare ştim că a cere iertare şi a ierta este un mod de a privi spre faţa lui Dumnezeu, de a-l simţi pe el aproape? Oare ştim că Dumnezeu este mereu în aşteptarea noastră, aşa cum un tată se tot uită în depărtări după fiul plecat de acasă? (cf. Lc 15,20).

Cum este acest Dumnezeu care ne aşteaptă, ne-a spus Isus astăzi în sfânta Evanghelie, tot pentru a ne încuraja: „Tatăl vostru este milostiv!” (Lc 6,36). Dacă am reuşi să ne întipărim bine în inimă acest adevăr al evangheliei nu am mai ezita, ci am alerga spre confesional, spre împăcare. De fapt, întreaga evanghelie de astăzi ar trebuie să ne-o întipărim în inimă şi minte pentru că nu doar spre confesional trebuie să alergăm, ci şi spre oameni. Iar evanghelia de astăzi ne arată cum trebuie să ne comportăm cu cei din jurul nostru: „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi, şi nu veţi fi condamnaţi; iertaţi, şi veţi fi iertaţi. Daţi, şi vi se va da; o măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf va fi turnată în desaga voastră, căci măsura de care vă folosiţi voi pentru alţii, va fi folosită şi pentru voi” (Lc 6,36-38). Dacă am reuşi măcar astăzi să trăim acest fragment evanghelic: să fim milostivi şi să nu judecăm, să nu condamnăm şi să iertăm. Măcar astăzi.

Cuvântul Domnului de astăzi este o combinaţie perfectă pentru o zi deosebită. În timp ce prima lectură ne invită să cerem iertare, să ne recunoaştem vina şi limitele, evanghelia vine şi ne învaţă să iertăm pe cei care astăzi îşi vor recunoaşte limitele, să nu-i judecăm pe cei care greşesc, să nu condamnăm pe cei care sunt altfel decât noi. Să iertăm şi să cerem iertare, să ne împăcăm cu oamenii şi cu Dumnezeu. Astăzi!

Mai este un lucru pe care cred că-l uităm sau îl trecem cu vederea atunci când amânăm recunoaşterea vinovăţiei, cererea iertării şi împăcarea. Uităm câtă bucurie aducem în viaţa celuilalt pe care l-am rănit prin răul nostru. Dacă am simţi, de exemplu, ce bucurie este în cer atunci când ne spovedim, cu siguranţă am face mai des acest gest de umilinţă. Să ne amintim cuvintele lui Isus: „Vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7).

Domnul Dumnezeu să privească spre noi în această zi şi să ne primească rugăciunea pe care o înălţăm împreună cu psalmistul: Doamne, noi recunoaştem că am greşit, dar nu ne răsplăti, Doamne, după păcatele noastre şi nu ne da nouă după mulţimea fărădelegilor noastre. Doamne, eliberează-ne şi iartă-ne păcatele pentru numele tău. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru. Amin.

Luni, 25 februarie 2013 

Luni din saptamâna a 2-a din Post
Sf. Cezar, medic

 

LECTURA I
Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi.

Citire din cartea profetului Daniel 9,4b-10
Eu, Daniel, am făcut Domnului Dumnezeului meu 4b această rugăciune şi această mărturisire: „Doamne, Dumnezeu mare şi înfricoşător, care păstrezi legământul şi îndurarea faţă de cei care te iubesc şi împlinesc poruncile tale! Noi am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, 5 ne-am purtat ca cei nelegiuiţi, ne-am revoltat şi ne-am îndepărtat de la poruncile şi legile tale; nu i-am ascultat pe profeţi, slujitorii tăi, 6 care au vorbit în numele tău, către regii noştri, către mai marii noştri, către părinţii noştri şi către tot poporul ţării. A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea obrazului, 7precum se vede astăzi la oamenii din Iudeea, la locuitorii Ierusalimului şi ai întregului Israel, la cei care sunt aproape şi la cei care sunt departe în toate ţările, în care tu i-ai izgonit din pricina fărădelegilor, pe care le-au săvârşit împotriva ta. Doamne, ruşinea obrazului este a noastră, 8 a regilor noştri, a mai-marilor noştri, a părinţilor noştri, căci am păcătuit împotriva ta. A ta, Doamne Dumnezeul nostru, este îndurarea şi iertarea, 9 căci ne-am răzvrătit împotriva ta; nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru, 10 n-am păzit legile pe care ni le-ai dat prin profeţi, slujitorii tăi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 78,8.9.11 şi 13 (R.: Ps 102,10a)
R.: Nu ne răsplăti, Doamne, după păcatele noastre.
8 Nu-ţi mai aminti de fărădelegile noastre de demult,
ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta,
căci suntem cu totul lipsiţi de putere. R.

9 Ajută-ne, Dumnezeule, mântuitorul nostru,
spre slava numelui tău,
eliberează-ne şi iartă-ne păcatele pentru numele tău. R.

11 Să ajungă până la tine gemetele celor prinşi în război,
scapă cu braţul tău puternic pe cei daţi la moarte. R.

13 Iar noi, poporul tău şi turma pe care tu o păzeşti,
te vom lăuda în veci
şi vom vesti din neam în neam mărirea ta. R.

VERS LA EVANGHELIE In 6,64b.69b
Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă;
tu ai cuvintele vieţii veşnice.

EVANGHELIA
Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,36-38
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 36 „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv. 37 Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi, şi nu veţi fi condamnaţi; iertaţi, şi veţi fi iertaţi. 38 Daţi, şi vi se va da; o măsură plină, scuturată, îndesată şi cu vârf va fi turnată în desaga voastră, căci măsura de care vă folosiţi voi pentru alţii, va fi folosită şi pentru voi”.

Cuvântul Domnului

Posted in Postul Mare, Predici si meditatii, Spovada | Etichetat: | 4 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: