Arhive pentru ‘Spovada’

Cu Diavolul împotriva lui Cristos

Cine știe să facă binele și nu-l face
comite un păcat,
săvârșește o mare nedreptate!

De prea multe ori spovezile noastre sunt concentrate doar pe răul făcut. Uităm că în orice pregătire pentru întâlnirea cu Domnul, cum este și spovada, mai întâi trebuie să-i mulțumim și să-l lăudăm pentru binele și frumosul pe care le-a pus în viața noastră. Abia apoi, cu multă smerenie și părere de rău, trebuie să mărturisim păcatele. Și nu în ultimul rând trebuie să ne exprimăm încrederea că, cu ajutorul harului său, vom sta departe de rău și de ocaziile de păcat. Așadar într-o spovadă bună se regăsesc aceste etape: preamărirea Domnului pentru binele pus în viața noastră, mai ales pentru darul credinței; spovada propriu-zisă (cercetarea cugetului, căința, hotărârea de a nu mai păcătui, mărturisirea păcatelor și împlinirea pocăinței); exprimarea încrederii în ajutorul Domnului: fără el nu putem face absolut nimic bun.

Cu toate acestea, prea des spovezile noastre vorbesc doar despre ceea ce facem, în special despre ceea ce facem rău, în timp ce vorbesc atât de puțin despre ceea ce am fi putut face bun și nu am făcut. Există păcate de care uităm să ne căim și înclinații pe care nu încercăm să le îndreptăm în viața noastră: păcatele făcute cu omisiunea! Atenție la cuvintele sfântului Iacob: cine are posibilitatea să facă binele, cine știe să facă binele, și nu-l face, comite un păcat, săvârșește o mare nedreptate (Iac4,17). Cine tace în fața răului și a nedreptății, consimte răului și nedreptății și se face vinovat înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Trebuie să ne acuzăm de indiferența cu care îi tratăm pe cei săraci și nevoiași care apelează la ajutorul nostru. Trebuie să ne acuzăm de neimplicarea în a face viața din jurul nostru, viața noastră și a celor dragi, mai bună, mai frumoasă, mai demnă. Trebuie să ne acuzăm și să regretăm acele momente când am refuzat să-i vizităm pe cei bolnavi care ne-au chemat sau care erau atât de aproape de noi. Trebuie să ne acuzăm de orice moment de nepăsare, de lașitate, de acele zile când am întors capul în altă parte prefăcându-ne că nu vedem răul care trebuie evitat sau binele care trebuia făcut. 

Să căutăm astăzi soluții pentru a reda demnitatea acelor zile în care am fost lași și nu am luat atitudine. E timpul să ne decidem, să alegem, să acționăm! Să nu tăcem în fața răului și să nu omitem binele pe care avem posibilitatea să-l facem. Cristos le spune clar ucenicilor: „Cel care nu este împotriva noastră este cu noi”, iar noi putem parafraza: „Cel care face binele este cu Cristos”. Însă ce se întâmplă cu cel care omite binele? De partea cui este omul care deși cunoaște binele nu-l iubește, nu-l împlinește? Cum poți dormi liniștit când știi că nefăcând binele nu doar că ești de partea Diavolului, ci ești împotriva lui Cristos?! Să veghem asupra faptelor noastre și să cerem curajul de a acționa pentru ca nu cumva să ne trezim că suntem împotriva Domnului. Indiferența nu este o cale de mijloc, ci un păcat. Singurele căi posibile sunt binele și răul, Domnul sau Diavolul. Ce alegem?


Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00



Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 4,13-17
Preaiubiţilor, voi ziceţi: „Astăzi sau mâine vom pleca în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face comerţ şi vom câştiga” – 14 dar nu ştiţi ce va fi mâine. Căci ce este viaţa voastră? -, voi sunteţi ca un abur care apare pentru puţin timp şi apoi dispare îndată. 15 Dimpotrivă, ar trebui să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru”. 16 Dar acum vă mândriţi cu lăudăroşenia voastră. Orice astfel de laudă este rea. 17 Aşadar, cine ştie să facă binele şi nu-l face comite păcat.

Cuvântul Domnului

De ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Nu mai avem timp pentru suflet.
Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet,
dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.

Cât de des să mă spovedesc?

„Mai des”, ne-ar răspunde sfinții care se spovedeau zilnic sau săptămânal. Însă noi, epigonii? Săptămânal, (bi)lunar, anual?

Distanța dintre spovezi nu se măsoară în timp, ci în păcate și virtuți. Acestea sunt „unități” pentru a măsura răspunsul nostru la iubirea Domnului și a aproapelui.

La spovadă nu ne poartă păcatul (mic sau mare) ori trecerea timpului (liturgic sau profan) ori cei dragi (rude sau preoți), ci cercetarea cugetului. Prin acest act vedem cum am răspuns Iubirii. Examinarea are ca rod „darul lacrimilor” (de căință sau de fericire), un impuls irezistibil spre sacramentul mângâietoarelor cuvinte: „Dumnezeu ți-a iertat păcatele. Mergi în pace”!

Prin examinarea conștiinței descoperim cadența necesară pentru îmbunătățirea calității sufletului nostru. Spovada ritmată doar de calendar, calculată matematic, este „grijă cantitativă” (uneori scrupuloasă!) față de suflet, însă cea celebrată conform impulsului dat de examinarea conștiinței este „grijă calitativă” față de suflet.

Și totuși, de ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Vinovații par ușor de identificat: societatea secularizată, pierderea simțului păcatului, scandalurile din Biserică, trecerea de la sanctificarea vieții la „smartificarea” ei etc. Cei mai mulți, când sunt întrebați dacă înainte se spovedeau mai des, spun că da, doar că acum nu mai au timp. Așadar, vinovat pare timpul… De fapt, nu timpul în sine, ci felul în care (îl) trăim. Nu mai avem timp să stăm cu noi înșine, să ne analizăm și să ne descoperim fragilitatea, limitele.

Noi suntem generația „smart”: buni, inteligenți, rapizi, prea autosuficienți pentru a mai avea nevoie de Altcineva. Orbiți de mândrie și preocupați de glorie, nu mai avem timp să conștientizăm valoarea smereniei. Iar spovada e tocmai actul celor smeriți într-o lume însetată de putere. Smerenia ne pare o slăbiciune nepotrivită cu omul „smart”. Spovada cere umilință și simplitate, conștientizarea faptului că suntem limitați. Or, despre noi nu vrem să se știe că suntem slabi… Noi vrem să părem puternici și suficienți. 

Ne amăgim! Nu avem curajul „să ne venim în fire” și să ne îmbunătățim viața (Lc 15,17). Nu avem timp să înțelegem că spovada nu e un act de condamnare, ci de iubire tridimensională: față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine.

Nu mai avem timp pentru suflet. Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet, dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.


dv863009

Oferă din puținul tău și ajută un copil să cunoască bucuria de a citi!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

%d blogeri au apreciat: