Va trebui să dăm cont, și încă ce cont!

rugaciune meditatie„Noi, pe care Domnul, prin bunătatea sa, și nu prin meritul nostru, ne-a pus în această funcție – despre care trebuie să dăm cont, și încă ce cont! – trebuie să deose­bim foarte bine două lucruri: primul, că suntem creștini, al doilea, că suntem puși în frunte. Faptul de a fi creș­tini ne privește pe noi; faptul de a fi puși în frunte vă privește pe voi. Pentru faptul de a fi creștini trebuie să ne preocupăm de cele folositoare nouă; pentru faptul că suntem puși în frunte trebuie să ne preocupăm de mân­tuirea voastră.
Poate că mulți creștini simpli ajung la Dumnezeu par­curgând o cale mai ușoară decât a noastră și mergând cu atât mai repede cu cât este mai mică greutatea res­ponsabilității pe care o poartă pe umeri. Noi însă va trebui să-i dăm cont lui Dumnezeu mai întâi cu privire la viața noastră, ca și creștini, dar apoi va trebui să răs­pun­dem în mod deosebit cu privire la exercitarea slujirii noastre, ca păstori”.

Începutul Discursului despre păstori al sfântului Augustin, episcop
Disc. 46, 1-2: CCL 41, 529-530)
Noi suntem păstori, dar mai întâi suntem creștini

Reclame

Domnul este păstorul meu

 

Domnul este păstorul cel bun

Domnul este păstorul meu,

nu voi duce lipsă [de nimic];

el mă paşte pe păşuni verzi,

mă conduce la ape de odihnă,

îmi înviorează sufletul.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă mângâie.

Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

PSALMUL 23 (22)

Adevăratul păstor este cel care cunoaște și calea care trece prin valea morții

Bunul Pastor

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,
nu mă tem de nici un rău,
căci tu ești cu mine…” (Ps 23[22],1.4).

Adevăratul păstor este cel care cunoaște și calea care trece prin valea morții;
cel care și pe drumul ultimei singurătăți,
în care nimeni nu mă poate însoți,
merge împreună cu mine conducându-mă pentru a-l străbate:
el însuși a parcurs acest drum,
a coborât în împărăția morții,
a învins-o și s-a întors pentru a ne însoți pe noi acum
și a ne da certitudinea că, împreună cu el, se găsește o trecere.

Conștiința că există cel care și în moarte mă însoțește
și cu „toiagul și nuiaua lui îmi dă siguranță”,
așa încât „nu trebuie să mă tem de nici un rău” (cf. Ps 23[22],4) –
aceasta era noua „speranță” care se ridica deasupra vieții credincioșilor.

(din Scrisoarea enciclică Spe salvi a suveranului pontif Benedict al XVI-lea
către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către toți credincioșii
despre speranța creștină, nr. 6)

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: