Arhive pentru ‘(spre) Preoţie’

Comoditatea credinței față în față cu „Mergeți!”

„Mergeți! Iată, vă trimit! Mergeți acum”!

Deși trimiși, unii nu am plecat niciodată. Sau am plecat (prea) târziu! Nu am avut curajul (adică suficientă speranță, credință și dragoste!) ca să ieșim din comoditatea „spiritualității” noastre și să trăim ca adevărați „trimiși”, „ca niște miei în mijlocul lupilor” (Lc 10,3). Mai mult, să mergem și să trăim fără nimic: „nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte” (Lc 10,4). Măcar o zi, o lună, un an în care să trăim ca trimiși. Oare chiar am plecat? Am ieșit vreodată din „siguranța” noastră? Oare am renunțat vreodată cu adevărat la comoditatea credinței noastre? 

Și dacă totuși ne-am lăsat trimiși și am mers, am respectat instrucțiunile? Este incredibil cât de bun este Isus cu noi: ne spune în detaliu ce și cum să facem (Lc 10,1-12). Ne-a oferit manualul necesar pentru folosirea carismelor primite, pentru investirea cu rod a talanților primiți. Ce am făcut cu instrucțiunile primite? Ce, cât și cum am respectat instrucțiunile Domnului?

Și încă ceva: înainte de a pleca, ne-am rugat? Rugăciunea face parte din instrucțiuni: „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!” (Lc 10,2). Mai mult, rugăciunea trebuie să preceadă orice „lucrare” a noastră. Oricâte minuni am face nu suntem altceva decât niște simpli slujitori, niște „servitori inutili care am făcut ceea ce eram datori să facem” (Lc 17,10). Nimic nu putem face fără rugăciune!

Cât de puternic și cât de necesar răsună și astăzi acest „Mergeți!” precedat de „Rugați-vă!”

Mergeți!

„Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!”.

Indiferent dacă am plecat sau (încă!) nu, acest fragment (Lc 10,1-12) este un bun manual pentru cercetarea cugetului. Este foarte bun și pentru preoți și pentru persoane consacrate și pentru laici, pentru toți creștinii. Cercetându-ne conștiința folosind acest „manual de instrucțiuni” putem constata dacă și cât împlinim în viața noastră din ceea ce ne cere Isus. Câte din instrucțiunile sale clare și precise respectăm prin felul nostru de a fi oameni, creștini, persoane consacrate, preoți? 


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-12
În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în
mijlocul lupilor! 4 Nu luaţi cu voi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7
Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»
10 Dar dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru
Sodoma decât pentru cetatea aceea”.

Cuvântul Domnului

Trei verbe și o Mamă

„Din inimă se naşte binele:
cât de important este a ţine curată inima,
a păzi viaţa interioară,
a practica rugăciunea!
Cât de important este a educa inima la îngrijire
a avea dragi persoanele şi lucrurile.
Totul începe de aici, de la îngrijirea celorlalţi, a lumii, a creaţiei.
Nu ne foloseşte să cunoaştem multe persoane şi multe lucruri
dacă nu ne îngrijim de ele.
Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaştere şi în noi îngrijiri,
să nu neglijăm îngrijirea.
Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup,
este nevoie de vaccinul pentru inimă:
şi acest vaccin este îngrijirea.
Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalţi,
aşa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi”.

Omilia Papei Francisc la 1 ianuarie 2021

[Omilia Sfântului Părinte, citită de Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin]

În lecturile de la liturgia de astăzi ies în evidenţă trei verbe, care se împlinesc în Născătoarea de Dumnezeu: a binecuvânta, a se naşte şi a găsi.

A binecuvânta. În cartea Numerilor, Domnul cere ca slujitorii sacri să binecuvânteze poporul său: „Aşa să-i binecuvântaţi pe fiii lui Israel: «Domnul să te binecuvânteze»” (6,23-24). Nu este o exortaţie pioasă, este o cerere precisă. Şi este important ca şi astăzi preoţii să binecuvânteze poporul lui Dumnezeu, fără încetare; şi ca şi toţi credincioşii să fie purtători de binecuvântare, să binecuvânteze. Domnul ştie că avem nevoie să fim binecuvântaţi: primul lucru pe care l-a făcut după creaţie a fost să cuvânteze bine despre fiecare lucru şi să cuvânteze foarte bine despre noi. Însă acum, cu Fiul lui Dumnezeu, nu primim numai cuvinte de binecuvântare, ci însăşi binecuvântarea: Isus este binecuvântarea Tatălui. În el, spune Sfântul Paul, Tatăl ne binecuvântează „cu toată binecuvântarea” (Ef 1,3). De fiecare dată când deschidem inima lui Isus, binecuvântarea lui Dumnezeu intră în viaţa noastră.

Astăzi îl celebrăm pe Fiul lui Dumnezeu, Binecuvântatul prin natură, care vine la noi prin Mama, binecuvântata prin har. Maria ne aduce astfel binecuvântarea lui Dumnezeu. Acolo unde este ea vine Isus. De aceea avem nevoie s-o primim, ca Sfânta Elisabeta, care a lăsat-o să intre în casa sa şi imediat a recunoscut binecuvântarea şi a spus: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău!” (Lc 1,42). Sunt cuvintele pe care le repetăm în Bucură-te, Marie. Făcând loc Mariei suntem binecuvântaţi, dar învăţăm şi să binecuvântăm. De fapt, Sfânta Fecioară Maria învaţă că binecuvântarea se primeşte pentru a o dărui. Ea, binecuvântata, a fost binecuvântare pentru toţi cei pe care i-a întâlnit: pentru Elisabeta, pentru mirii de la Cana, pentru apostoli în cenacol… Şi noi suntem chemaţi să binecuvântăm, să cuvântăm bine în numele lui Dumnezeu. Lumea este grav poluată de faptul de a cuvânta rău şi de a gândi rău despre alţii, despre societate, despre noi înşine. Însă vorbirea de rău corupe, face să degenereze totul, în timp ce binecuvântarea regenerează, dă forţă pentru a reîncepe în fiecare zi. Să cerem Născătoarei de Dumnezeu harul de a fi pentru ceilalţi purtători bucuroşi ai binecuvântării lui Dumnezeu, aşa cum este ea pentru noi.

A se naşte este al doilea verb. Sfântul Paul subliniază că Fiul lui Dumnezeu s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). În puţine cuvinte ne spune un lucru minunat: că Domnul s-a născut ca şi noi. N-a apărut adult, ci prunc; n-a venit în lume singur, ci dintr-o femeie, după nouă luni în sânul Mamei, din care şi-a lăsat ţesută omenitatea. Inima Domnului a început să palpite în Maria, Dumnezeul vieţii a luat oxigenul de la ea. De atunci Maria ne uneşte cu Dumnezeu, pentru că în ea Dumnezeu s-a legat cu trupul nostru şi nu l-a mai lăsat niciodată. Maria – îi plăcea sfântului Francisc să spună – „l-a făcut frate al nostru pe Stăpânul Maiestăţii” (Sfântul Bonaventura, Legenda major, 9,3). Ea nu este numai puntea dintre noi şi Dumnezeu, este mai mult: este drumul pe care Dumnezeu l-a parcurs pentru a ajunge la noi şi este drumul pe care trebuie să-l parcurgem noi pentru a ajunge la el. Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu aşa cum vrea el: în duioşie, în intimitate, în trup. Da, pentru că Isus nu este o idee abstractă, este concret, întrupat, s-a născut din femeie şi a crescut cu răbdare. Femeile cunosc această concreteţe răbdătoare: noi, bărbaţii, suntem adesea abstracţi şi vrem ceva imediat; femeile sunt concrete şi ştiu să ţeasă cu răbdare firele vieţii. Câte femei, câte mame în acest mod fac să se nască şi să se renască viaţa, dând lumii viitor!

Nu suntem în lume pentru a muri, ci pentru a genera viaţă. Sfânta Născătoare de Dumnezeu ne învaţă că primul pas pentru a da viaţă la ceea ce ne înconjoară este să o iubim în noi. Ea, spune astăzi Evanghelia, „păstra toate în inimă” (cf. Lc 2,19). Şi din inimă se naşte binele: cât de important este a ţine curată inima, a păzi viaţa interioară, a practica rugăciunea! Cât de important este a educa inima la îngrijirea avea dragi persoanele şi lucrurile. Totul începe de aici, de la îngrijirea celorlalţi, a lumii, a creaţiei. Nu ne foloseşte să cunoaştem multe persoane şi multe lucruri dacă nu ne îngrijim de ele. Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaştere şi în noi îngrijiri, să nu neglijăm îngrijirea. Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup, este nevoie de vaccinul pentru inimă: şi acest vaccin este îngrijirea. Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalţi, aşa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi.

Şi al treilea verb este a găsi. Evanghelia spune că păstorii „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul” (v. 16). N-au găsit semne minunate şi spectaculoase, ci o simplă familie. Însă, acolo l-au găsit cu adevărat pe Dumnezeu, care este măreţie în micime, tărie în duioşie. Însă cu au reuşit păstorii să găsească acest semn aşa de puţin strălucitor? Au fost chemaţi de un înger. Nici noi nu l-am fi găsit pe Dumnezeu dacă n-am fi fost chemaţi prin har. Nu puteam să ne imaginăm un asemenea Dumnezeu, care se naşte din femeie şi revoluţionează istoria cu duioşia, însă prin har l-am găsit. Şi am descoperit că iertarea sa face să ne renaştem, că mângâierea sa aprinde speranţa şi prezenţa sa dăruieşte o bucurie de nesuprimat. L-am găsit, dar nu trebuie să-l pierdem din vedere. De fapt, Domnul nu se găseşte o dată pentru totdeauna, ci trebuie găsit în fiecare zi. De aceea Evanghelia îi descrie pe păstori mereu în căutare, în mişcare: „au plecat în grabă, au găsit, au făcut cunoscut, s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu” (v. 16-17.20). Nu erau pasivi, deoarece pentru a primi harul trebuie să rămânem activi.

Şi noi, ce anume suntem chemaţi să găsim la începutul anului? Ar fi frumos să găsim timp pentru cineva. Timpul este bogăţia pe care o avem cu toţii, dar de care suntem geloşi, pentru că vrem să o folosim numai pentru noi. Trebuie cerut harul de a găsi timp, timp pentru Dumnezeu şi pentru aproapele: pentru cel care este singur, pentru cel care suferă, pentru cel care are nevoie de ascultare şi îngrijire. Dacă vom găsi timp de dăruit, vom fi uimiţi şi fericiţi, ca şi păstorii.

Sfânta Fecioară Maria, care l-a adus pe Dumnezeu în timp, să ne ajute să dăruim timpul nostru. Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ţie îţi consacrăm noul an. Tu, care ştii să păstrezi în inimă, îngrijeşte-te de noi. Binecuvântează timpul nostru şi învaţă-ne să găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Noi cu bucurie şi încredere te aclamăm: Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Şi aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sentimentul de paralizie socială și istorii de eroi care au permis tuturor să nu-și piardă speranţa

„Am învăţat să ne îngrijim de ceilalţi.
Am văzut slăbiciunea omului…
Am învăţat,
măcar în parte,
să fim atenţi cu adevărat la lucrurile care ni se întâmplă.
Atâta generozitate a rezultat,
atâtea mici istorii de «eroi»
care au permis tuturor să nu-și piardă speranţa”.

Şi Bisericile Catolice din Europa au plătit un preţ foarte mare din cauza pandemiei: sunt 400 de preoţi şi călugări bătrâni care şi-au pierdut viaţa în lunile în care Coronavirusul a străbătut cu violenţă Europa, semănând boală şi moarte. O cifră aproximativă şi imprecisă care reiese dintr-un Raport gros redactat de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) pentru a prezenta modul în care a reacţionat Biserica în timpul pandemiei de Covid-19. Din ţările scandinave până în Grecia, din Anglia până în Rusia: Raportul este compus din schiţe completate de 38 de Conferinţe Episcopale din continent. Între ţările care au plătit tributul cel mai mare de victime în rândul clerului sunt Olanda cu 181 de morţi (călugări bătrâni), Italia cu 121 şi Spania cu 70. Reiese apoi că în rândul preoţilor, în Polonia au fost 10 victime, în Belgia 5, în Ucraina 5, în Irlanda 3, în Austria 4 şi un mort în Lituania. 

Au fost diferite, de la ţară la ţară, datele de început şi sfârşit al restricţiilor celebrărilor liturgice. Însă ceea ce uneşte toate Conferinţele Episcopale Europene – spune la CCEE – a fost dialogul constant şi colaborarea strânsă pe care Bisericile le-au avut cu respectivele guverne şi autorităţi competente. Închiderea edificiilor de cult în timpul lockdown-ului a fost luată ca „un act de caritate făcut pentru a asigura înainte de toate sănătatea cetăţenilor”. Măsurile prevăzute pentru redeschiderea lor – de la folosirea măştilor la distanţare, accesul în bănci, distribuirea Împărtăşaniei – fac în aşa fel ca „astăzi Bisericile din toată Europa să fie locuri sigure şi dezinfectate”.

Episcopii au discutat foarte atent asupra consecinţelor pe care pandemia le lasă în viaţa Bisericilor lor. „Dat fiind că această criză este încă departe de a fi încheiată – afirmă Conferinţa Episcopală Irlandeză -, va fi nevoie de timp înainte de a se putea face o evaluare matură a adevăratului impact al pandemiei asupra Bisericii şi asupra societăţii. Totuşi, este evident că această criză a scos la iveală ulterior dificultăţile şi tensiunile din societate”. Preocupă mai ales efectele economice grave ale pandemiei. 

Bisericile, ca peste tot, au fost angajate în prima linie pentru a ajuta mai ales categoriile mai slabe ale populaţiei prin Caritas-uri şi asociaţiile caritative. Între toate, exemplul Bisericii din Spania care – se citeşte în schiţă – a ajutat în toate sectoarele: cu bătrânii, persoanele singure, mamele singure cu copii care aveau nevoie de hrană, medicamente. A fost şi continuă să fie prezentă în spitale, în închisori, pentru a-i ajuta să găsească de lucru pe cei care au devenit şomeri. „Am învăţat să ne îngrijim de ceilalţi”, se citeşte în schiţa Spaniei. „Am văzut slăbiciunea omului. Am conştientizat necesitatea de a colabora cu toate instituţiile pentru bunul comun”. 

În contribuţia sa, Conferinţa Episcopală Italiană scrie: „Am învăţat, măcar în parte, să fim atenţi cu adevărat la lucrurile care ni se întâmplă. Atâta generozitate a rezultat, atâtea mici istorii de «eroi» care au permis tuturor să nu piardă speranţa”. Bisericile privesc la viitor şi se întreabă cu privire la provocările care se întrevăd deja. „În aceste luni am vorbit mult. Multe dieceze cu episcopii, preoţii şi laicii s-au întrebat despre care vor putea fi consecinţele legate de coronavirus”, scriu episcopii italieni. 

„Cu siguranţă una din teme va fi un nou mod de a vesti Evanghelia şi o nouă formă de prezenţă în mijlocul străzilor din lumea noastră”. Este o preocupare care îi uneşte pe toţi. Afirmă asta Conferinţa Episcopală din Anglia şi Ţara Galilor care în schiţa sa vorbeşte despre o „lentă întoarcere a persoanelor în bisericile lor” după ce Liturghiile au putut să fie celebrate cu poporul. „Există un sentiment de paralizie socială care nu se observă numai în Biserică, ci în toate sectoarele societăţii. Va fi nevoie de timp înainte ca persoanele să se întoarcă la practicarea credinţei lor şi noi trebuie să fim gata să le primim aşa cum fac ele, furnizând un ambient sigur pentru a face asta”. 

În intervenţia sa rezumativă, părintele Pavel Ambros, de la Facultatea de Teologie din Olomouc în Republica Cehă, afirmă: „După ce s-au terminat restricţiile drastice, multe persoane au început să spună că nu au nevoie să meargă la Liturghie” şi să ceară să se permită participarea la Sfânta Liturghie prin transmisiunea în direct, „nu numai ca excepţie, ci ca practică bună”. Însă atenţie: „Dacă persoanele se obişnuiesc cu predarea la domiciliu, vor adapta mintal acest model la «serviciile» religioase pentru a satisface propriile necesităţi. Este ca şi cum s-ar cumpăra o pizza şi s-ar duce acasă, unde o scoatem afară imediat din cutie. Ar putea să se întâmple cu uşurinţă ca persoanele să vrea ca un preot să consacre ostia pentru folosinţa lor familială. Această atitudine interioară este în sine prevestitoare şi are nevoie să fie oprită în timp”.

(400 de preoţi morţi de Covid-19:
„Istorii de eroi care au permis tuturor să nu piardă speranţa”
De M. Chiara Biagioni
După 
agenţia SIR, 29 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: