Arhive pentru ‘Tereza din Avila’

Prima femeie „doctor al Bisericii”: Tereza de Avila

„Nimic să nu te tulbure
nimic să nu te înspăimânte;
totul trece. 
Dumnezeu nu se schimbă; 
răbdarea obţine totul; 
celui care îl are pe Dumnezeu 
nu-i lipseşte nimic. 
Numai Dumnezeu este suficient”!

Zilele acestea, mai exact pe 27 septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la un eveniment istoric pentru Biserică: papa Paul al VI-lea, printr-o celebrare solemnă, a conferit pentru prima dată unei femei titlul de Doctor al Bisericii. Este vorba de sfânta Tereza de Avila, cunoscută și ca sfânta Tereza a lui Isus, prima femeie „Învățător al Bisericii”. Cum spunea însuși Suveranul Pontif (AICI), prin acel act solemn celebrat în 1970 nu i-a fost oferit nimic sfintei Tereza, ci i-a fost recunoscută valoarea doctrinei care era deja răspândită în Biserică, o doctrină îmbibată de virtuțile vieții sale sfinte: fusese beatificată în anul 1614 şi apoi proclamată sfântă la 12 martie 1622. În doctrina sfintei Tereza de Avila – o adevărată comoară! – strălucesc adevărul și înțelepciunea, două carisme pe care le-a pus în totalitate în slujba credinței catolice și apostolice. 

Ca să înțelegem mai bine iubirea sa pentru Biserică, pentru viața spirituală, pentru viața consacrată și bătălia ei pentru mântuirea sufletului, trebuie să parcurgem operele sale Cartea vieţiiDrumul perfecţiuniiCastelul interiorÎntemeierile.

E bine de știut: conform Micului dicționar creștin catolic „Doctor al Bisericii” este un titlu onorific conferit atât Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cât şi altor teologi care s-au remarcat prin sfinţenia vieţii şi prin credinţa adevărată expusă în operele lor. Exemple de Sfinţi Părinţi şi Doctori (Învăţători) ai Bisericii: Ambroziu, Augustin, Ieronim, Grigore cel Mare (pentru Biserica Latină); Atanaziu, Vasile, Grigore Nazianzenul şi Ioan Gură de Aur (pentru Biserica Orientală). Alţi doctori ai Bisericii: Isidor de Sevilla, Bernard de Clairveaux, Anton de Padova, Albert cel Mare, Toma de Aquino, Bonaventura, Tereza de Avila, Franscisc de Sales, Ecaterina de Siena, Alfons Maria de Liguori, Tereza de Lisieux. În liturgia catolică latină este prevăzut pentru ei un formular special complet pentru Sfânta Liturghie, precum şi rugăciuni speciale la Liturgia Orelor.

Este important să amintim și diferența dintre Doctori ai Bisericii, Sfinți Părinți ai bisericii și ceilalți Scriitori bisericești. Când vorbim despre Sfinții Părinți, conform aceluiași dicționar, ne referim la învăţătorii adevăratei credinţe care au trăit în primele veacuri. Se numesc „Sfinţi Părinţi” pentru că au fost instrumentele Duhului Sfânt prin care au fost explicate Scripturile Sfinte şi au fost precizate normele religiei creştine. Din punct de vedere teologic, Sfinţii Părinţi, numiţi şi Părinţii Bisericii, se caracterizează prin dreapta credinţă, prin sfinţenia vieţii, prin vechime şi prin faptul că sunt aprobaţi de Biserică, fie în mod expres, fie în mod tacit. În Occident, perioada patristică se încheie cu sfântul Grigore cel Mare (+604) şi sfântul Isidor de Sevilla (+634), iar în Orient cu sfântul Ioan Damascenul (+749). 

Cât despre scriitorii bisericești, sunt cei care au trăit în primele veacuri ale Bisericii, dar care NU se caracterizează în totalitate prin dreapta credinţă sau prin sfinţenia vieţii, ca în cazul sfinţilor Părinţi. Exemple de scriitori bisericeşti: Origene, Clement Alexandrinul, Tertulian, Eusebiu de Cezareea și alții.

Mai jos vă propun viața sfintei Tereza de Avila (pe care o vom sărbători peste câteva zile, pe 15 octombrie) așa cum a fost prezentată de sfântul părinte papa Benedict al XVI-lea (2 februarie 2011), material preluat de pe ercis.ro în traducerea părintelui Mihai Pătrașcu:

Iubiţi fraţi şi surori,

În cursul catehezelor pe care am voit să le dedic Părinţilor Bisericii şi marilor figuri de teologi şi de femei din evul mediu, am avut ocazia să mă opresc asupra câtorva sfinţi şi sfinte care au fost proclamaţi Învăţători ai Bisericii pentru doctrina lor eminentă. Astăzi aş vrea să încep o scurtă serie de întâlniri pentru a completa prezentarea Învăţătorilor Bisericii. Şi încep cu o sfântă care reprezintă unul din piscurile spiritualităţii creştine din toate timpurile: sfânta Tereza de Avila [a lui Isus].

Se naşte la Avila, în Spania, în anul 1515, cu numele de Tereza de Ahumada. În autobiografia sa, ea însăşi menţionează câteva amănunte din copilăria ei: naşterea din „părinţi virtuoşi şi temători de Dumnezeu”, în cadrul unei familii numeroase, cu nouă fraţi şi trei surori. Copilă fiind, mai puţin de 9 ani, are ocazia să citească vieţile câtorva martiri care îi inspiră dorinţa de martiriu, aşa încât improvizează o scurtă fugă de acasă pentru a muri martiră şi a se ridica la Cer (cf. Vita 1,4); „vreau să-l văd pe Dumnezeu”, le spune părinţilor micuţa. După câţiva ani, Tereza va vorbi despre lecturile ei din copilărie şi va afirma că a descoperit în ele adevărul, pe care îl rezumă în două principii fundamentale: pe de o parte „faptul că tot ceea ce aparţine lumii de aici, trece”, pe de altă parte că numai Dumnezeu este „pentru totdeauna, totdeauna, totdeauna”, temă care revine în poezia foarte vestită „Nimic să nu te tulbure / nimic să nu te înspăimânte; / totul trece. Dumnezeu nu se schimbă; / răbdarea obţine totul; / celui care îl are pe Dumnezeu / nu-i lipseşte nimic / Numai Dumnezeu este suficient!”. Rămasă orfană de mamă la 12 ani, îi cere Preasfintei Fecioare să-i fie mamă (cf. Vita1,7).

Dacă în adolescenţă lectura cărţilor profane au dus-o la distracţiile unei vieţi lumeşti, experienţa ca elevă a călugăriţelor augustiniene de la „Sfânta Maria a Harurilor” din Avila şi frecventarea cărţilor spirituale, mai ales clasici ai spiritualităţii franciscane, o învaţă reculegerea şi rugăciunea. La vârsta de 20 de ani, intră în mănăstirea carmelitană a Întrupării, tot la Avila; în viaţa călugărească ia numele de Tereza a lui Isus. După trei ani, se îmbolnăveşte grav, aşa încât rămâne timp de patru zile în comă, aparent moartă (cf. Vita 5,9). Şi în lupta împotriva propriile boli, Sfânta vede lupta împotriva slăbiciunilor şi a rezistenţelor la chemarea lui Dumnezeu: „Doream să trăiesc – scrie el – pentru că înţelegeam bine că nu trăiam, ci luptam cu o umbră a morţii, şi nu aveam pe nimeni care să-mi dea viaţă, şi nici eu nu puteam să mi-o iau, şi Cel care putea să mi-o dea avea dreptate să nu mă ajute, dat fiind faptul că de atâtea ori mă întorsese către El, iar eu l-am abandonat” (Vita, 8,2). În anul 1543, pierde apropierea rudelor: tatăl moare şi toţi fraţii ei emigrează unul după celălalt în America. În Postul Mare din anul 1554, la vârsta de 39 de ani, Tereza ajunge la apogeul luptei împotriva propriilor slăbiciuni. Descoperirea întâmplătoare a statuii „unui Cristos cu foarte multe răni” îi marchează profund viaţa (cf. Vita 9). Sfânta, care în perioada aceea are o consonanţă profundă cu sfântul Augustin din Confesiuni, descrie astfel ziua decisivă a experienţei sale mistice: „S-a întâmplat… că dintr-o dată am simţit prezenţa lui Dumnezeu, pe care în nici un mod nu mă puteam îndoi că este înlăuntrul meu sau că eram în întregime absorbită în El” (Vita 10,1). Paralel cu maturizarea propriei interiorităţi, Sfânta începe să dezvolte în mod concret idealul de reformă a Ordinului carmelitan: în anul 1562 întemeiază la Avila, cu sprijinul Episcopului oraşului, Alvaro de Mondoza, primul Carmel reformat, şi puţin după aceea primeşte şi aprobarea Superiorului General al Ordinului, Giovanni Battista Rossi. În anii care au urmat continuă întemeierea de noi Carmeluri, în total șaptesprezece. Este fundamentală întâlnirea cu sfântul Ioan al Crucii, cu care, în anul 1568, constituie la Duruelo, aproape de Avila, primul convent de Carmelitani Desculţi. Tereza îşi încheie viaţa pământească exact în timp ce este angajată în activitatea de întemeiere. De fapt, în anul 1582, după ce a constituit Carmelul din Burgos şi în timp ce se întorcea la Avila, moare în noaptea zilei de 15 octombrie la Alba de Tormes, repetând cu umilinţă două expresii: „Până la urmă, mor ca fiică a Bisericii” şi „De-acum e ora să ne vedem, Mirele meu”. O existenţă consumată în interiorul Spaniei, dar dedicată pentru întreaga Biserică. Beatificată de Papa Paul al V-lea în anul 1614 şi canonizată în anul 1622 de Grigore al XV-lea, este proclamată „Învăţător al Bisericii” de Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea în anul 1970.

Tereza a lui Isus nu avea o formare academică, însă a preţuit întotdeauna învăţăturile teologilor, literaţilor şi maeştrilor spirituali. Ca scriitoare, a ţinut cont mereu de ceea ce a trăit sau a văzut în experienţa altora (cf. Prolog la Drumul de Perfecţiune), adică pornind de la experienţă. Tereza are ocazia să stabilească raporturi de prietenie spirituală cu mulţi sfinţi, îndeosebi cu sfântul Ioan al Crucii. În acelaşi timp, se alimentează cu lectura Părinţilor Bisericii, sfântul Ieronim, sfântul Grigore cel mare, sfântul Augustin. Între cele mai mari lucrări ale ei trebuie amintită înainte de toate autobiografia, intitulată Cartea vieţii, pe care ea o numeşte Cartea Milostivirilor Domnului. Compusă în Carmelul din Avila în anul 1565, prezintă parcursul biografic şi spiritual, scris, aşa cum afirmă însăşi Tereza, pentru a supune sufletul ei discernământului „Maestrului spiritualilor”, sfântul Ioan de Avila. Scopul este de a evidenţia prezenţa şi acţiunea lui Dumnezeu cel milostiv în viaţa ei: pentru aceasta, lucrarea prezintă adesea dialogul de rugăciune cu Domnul. Este o lectură care fascinează, pentru că Sfânta nu numai că povesteşte, ci arată că retrăieşte experienţa profundă a raportului ei cu Dumnezeu. În anul 1566, Tereza scrie Drumul de Perfecţiune, numită de ea Avertismente şi sfaturi pe care le dă Tereza a lui Isus călugăriţelor sale. Destinatare sunt cele douăsprezece novice din Carmelul „Sfântul Iosif” din Avila. Tereza le propune lor un intens program de viaţă contemplativă în slujba Bisericii, la baza căreia sunt virtuţile evanghelice şi rugăciunea. Printre pasajele cele mai preţioase, comentariul la rugăciunea Tatăl Nostru, model de rugăciune. Cea mai vestită lucrare mistică a sfintei Tereza este Castelul interior, scrisă în anul 1577, la deplină maturitate. E vorba de o recitire a propriului drum de viaţă spirituală şi, în acelaşi timp, de o codificare a posibilei desfăşurări a vieţii creştine spre plinătatea ei, sfinţenia, sub acţiunea Duhului Sfânt. Tereza face referinţă la structura unui castel cu şapte camere, ca imagine a interiorităţii omului, introducând, în acelaşi timp, simbolul gogoşilor de mătase care se renasc în fluturi, pentru a exprima trecerea de la natural la supranatural. Sfânta se inspiră din Sfânta Scriptură, îndeosebi din Cântarea Cântărilor, pentru simbolul final al celor „doi Miri”, care îi permite să descrie, în a şaptea cameră, culmea vieţii creştină în cele patru aspecte ale sale: trinitar, cristologic, antropologic şi eclezial. Activităţii sale de fondatoare a Carmelurilor reformate, Tereza dedică Cartea fundaţiilor, scrisă între anii 1573-1582, în care vorbeşte despre viaţa grupului religios care urmează să se nască. Relatarea, ca în autobiografie, tinde să evidenţieze mai ales acţiunea lui Dumnezeu în opera de fondare a noilor mănăstiri.

Nu este uşor de rezumat în cuvinte puţine spiritualitatea tereziană profundă şi articulată. Aş vrea să menţionez câteva puncte esenţiale. În primul rând, sfânta Tereza propune virtuţile evanghelice ca bază a întregii vieţi creştine şi umane: în mod deosebit, dezlipirea de bunuri sau sărăcia evanghelică, şi acest lucru ne priveşte pe noi toţi; iubirea unii faţă de alţii ca element esenţial al vieţii comunitare şi sociale; umilinţa ca iubire faţă de adevăr; determinarea ca rod al îndrăznelii creştini; speranţa teologală, pe care o descrie ca sete de apă vie. Fără a uita virtuţile umane: afabilitate, sinceritate, modestie, respect, bucurie, cultură. În al doilea rând, sfânta Tereza propune o sintonie profundă cu marile personaje biblice şi ascultarea vie a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea se simte în consonanţă mai ales cu mireasa din Cântarea Cântărilor şi cu apostolul Paul, precum şi cu Cristos din Pătimire şi cu Isus Euharisticul.

Sfânta subliniază apoi cât de esenţială este rugăciunea; a ne ruga, spune ea, „înseamnă a frecventa cu prietenie, pentru că frecventăm faţă în faţă pe Cel care ştim că ne iubeşte” (Vita 8,5). Ideea sfintei Tereza coincide cu definiţia pe care sfântul Toma de Aquino o dă despre caritatea teologală, ca „amicitia quaedam hominis ad Deum”, un tip de prietenie a omului cu Dumnezeu, care cel dintâi a oferit prietenia sa omului; iniţiativa vine de la Dumnezeu (cf. Summa Theologiae, II-II, 23, 1). Rugăciunea este viaţă şi se dezvoltă treptat la acelaşi pas cu creşterea vieţii creştine: începe cu rugăciunea vocală, trece prin interiorizare prin meditaţie şi reculegere, ajungând la unirea de iubire cu Cristos şi cu Preasfânta Treime. Desigur, nu e vorba de o dezvoltare în care a urca la treptele cele mai înalte înseamnă a părăsi tipul precedent de rugăciune, ci este mai degrabă o aprofundare treptată a raportului cu Dumnezeu care învăluie toată viaţa. Mai mult decât o pedagogie a rugăciunii, pedagogia Terezei este o adevărată „mistagogie”: pe cel care citeşte operele sale îl învaţă să se roage rugându-se ea însăşi împreună cu el; de fapt, frecvent întrerupe relatarea sau expunerea pentru a răbufni într-o rugăciune.

O altă temă îndrăgită de Sfântă este centralitatea omenităţii lui Cristos. De fapt, pentru Tereza viaţa creştină este relaţie personală cu Isus, care culminează în unirea cu El prin har, prin iubire şi prin imitare. De aici importanţa pe care ea o atribuie meditării Pătimirii şi Euharistiei, ca prezenţă a lui Cristos, în Biserică, pentru viaţa oricărui credincios şi ca inimă a liturgiei. Sfânta Tereza trăieşte o iubire necondiţionată faţă de Biserică: ea manifestă un viu „sensus Ecclesiae” în faţa episoadelor de dezbinare şi conflict în Biserica din timpul ei. Reformează Ordinul carmelitan cu intenţia de a sluji mai bine şi de a apăra mai bine „Sfânta Biserică Catolică Romană”, şi este dispusă să-şi dea viaţa pentru ea (cf. Vita 33,5). Un ultim aspect esenţial al doctrinei tereziene, pe care aş vrea să-l subliniez, este perfecţiunea, ca aspiraţie a întregii vieţi creştine şi ţinta ei finală. Sfânta are o idee foarte clară despre „plinătatea” lui Cristos, retrăită de creştin. La sfârşitul parcursului din Castelul interior, în ultima „cameră” Tereza descrie această plinătate, realizată prin locuirea Treimii, în unirea cu Cristos prin misterul omenităţii sale.

Iubiţi fraţi şi surori, sfânta Tereza a lui Isus este adevărată maestră de viaţă creştină pentru credincioşii din orice timp. În societatea noastră, adesea carentă de valori spirituale, sfânta Tereza ne învaţă să fim martori neobosiţi ai lui Dumnezeu, ai prezenţei lui şi ai acţiunii lui, ne învaţă să simţim realmente această sete de Dumnezeu care există în profunzimea inimii noastre, această dorinţă de a-l vedea pe Dumnezeu, de a-l căuta pe Dumnezeu, de a fi în colocviu cu El şi de a fi prietenii lui. Aceasta este prietenia care este necesară pentru noi toţi şi pe care trebuie să o căutăm, zi de zi, din nou. Exemplul acestei Sfinte, profund contemplativă şi în mod eficace activă, să ne facă şi pe noi să dedicăm în fiecare zi timpul just pentru rugăciune, pentru această deschidere spre Dumnezeu, pentru acest drum pentru a-l căuta pe Dumnezeu, pentru a-l vedea, pentru a găsi prietenia lui şi astfel viaţa adevărată; pentru că realmente mulţi dintre noi ar trebui să spună: „nu trăiesc, nu trăiesc realmente, pentru că nu trăiesc esenţa vieţii mele”. Pentru aceasta, timpul rugăciunii nu este timp pierdut, este timp în care se deschide drumul vieţii, se deschide drumul pentru a învăţa de la Dumnezeu o iubire arzătoare faţă de El, faţă de Biserica lui, şi o caritate concretă faţă de fraţii noştri. Mulţumesc.

AICI puteți citi și alte articole despre sfânta Tereza de Avila publicate pe PAXLAUR.

„Cel care îl are ca prieten pe Cristos Isus
și urmează un conducător așa de mărinimos ca el
poate, desigur, să suporte orice;
Isus ajută și dă putere,
nu înșală pe nimeni niciodată
și iubește în mod sincer.
De fapt, am recunoscut mereu
și încă văd clar că nu putem să-i fim plăcuți lui Dumnezeu
și să primim de la el haruri mari,
decât prin preasfânta omenitate a lui Cristos,
în care el a spus că își găsește toată bucuria”.

Din Operele sfintei Tereza a lui Isus, fecioară
Opusc. De libro vitæ, cap. 22, 6-7.14:
Să ne aducem aminte întotdeauna de iubirea lui Cristos

Dumnezeule, care, prin Duhul tău, ai inspirat-o pe sfânta Tereza din Avila să arate Bisericii o cale spre desăvârșire, dă-ne harul să aflăm mereu hrană în învă­țătura ei spirituală și să fim înflăcărați de dorul după adevărata sfințenie. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!

Isus ajută și dă putere, nu înșală pe nimeni niciodată și iubește în mod sincer!

Tereza De Avila_1„Cel care îl are ca prieten pe Cristos Isus
și urmează un conducător așa de mărinimos ca el
poate, desigur, să suporte orice;
Isus ajută și dă putere,
nu înșală pe nimeni niciodată
și iubește în mod sincer.
De fapt, am recunoscut mereu
și încă văd clar că nu putem să-i fim plăcuți lui Dumnezeu
și să primim de la el haruri mari,
decât prin preasfânta omenitate a lui Cristos,
în care el a spus că își găsește toată bucuria”.

Din Operele sfintei Tereza a lui Isus, fecioară
Opusc. De libro vitæ, cap. 22, 6-7.14:
Să ne aducem aminte întotdeauna de iubirea lui Cristos


Dumnezeule, care, prin Duhul tău, ai inspirat-o pe sfânta Tereza din Avila să arate Bisericii o cale spre desăvârșire, dă-ne harul să aflăm mereu hrană în învă­țătura ei spirituală și să fim înflăcărați de dorul după adevărata sfințenie. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!

Femeia care s-a bucurat de haina de nuntă și de ospățul regelui

Tereza lui IsusLa ce ne folosește nouă astăzi exemplul sfinților? Ne mai ating pe noi scrierile lor? Viața lor mai devine pentru noi un imbold spre propria sfințenie? Ne mai petrecem timpul liber, pe care uneori îl avem duminica, citind viețile sfinților sau scrierile sfinților? Ce ecou au în inima noastră aceste cuvinte ale sfintei Tereza de Avila, numită pe drept și Tereza cea Mare: „Cel care îl are ca prieten pe Cristos Isus și urmează un conducător așa de mărinimos ca el poate, desigur, să suporte orice; Isus ajută și dă putere, nu înșală pe nimeni niciodată și iubește în mod sincer. De fapt, am recunoscut mereu și încă văd clar că nu putem să-i fim plăcuți lui Dumnezeu și să primim de la el haruri mari, decât prin preasfânta omenitate a lui Cristos, în care el a spus că își găsește toată bucuria. Eu am experimentat aceasta de multe ori și mi-a spus-o însuși Domnul. Am văzut clar că trebuie să trecem prin această poartă dacă dorim ca Maiestatea supremă să ne arate marile sale secrete. Nu trebuie căutată altă cale, chiar dacă s-a ajuns la culmea contemplației, deoarece pe această cale suntem siguri. De la el, Domnul nostru, ne vin toate bunurile. El ne va instrui. Meditând viața sa, nu se va găsi model mai desăvârșit”.

Duminica aceasta trebuie să fie pentru noi un impuls spre sfințenie. Avem modelul acestei femei care a ascultat cuvântul lui Dumnezeu, l-a păzit și l-a împlinit: s-a îmbrăcat cu „haina de nuntă”, veșmântul curăției și al sărăciei, și a ascultat de chemarea regelui la ospăț (Mt 22,4.12).

Împreună cu modelul oferit de ea, avem imboldul și chemarea pe care însuși Domnul și profetul Isaia ni le adresează: să ne bucurăm și să ne veselim de mântuirea pe care Dumnezeu ne-o aduce. El va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Să ne apropiem cu smerenie de Domnul. Cu sufletul purificat să luăm parte la ospățul Regelui, la sfânta Liturghie duminicală. Să ne apropiem de casa Domnului, căci în Domnul ne-am pus speranța (cf. Is 25,6-9).

Să spunem în această zi împreună cu Apostolul: „Toate le pot în cel care mă întăreşte” (Fil 4,13). Prin Cristos și cu Cristos putem totul, chiar și să fim sfinți. În agitația acestei lumi deseori ni se pare imposibil de atins viața de sfințenie. Mereu ne scuzăm și ne lăsăm descurajați în drumul spre sfințenie spunând că alții au reușit pentru că au trăit în alte timpuri, în vremurile când era mult mai ușor să fii un om virtuos, să fii un om de caracter, un creștin care nu se lăsa ademenit de nimic. Însă, dacă suntem sinceri cu noi înșine și studiem istoria, vedem că niciodată nu a fost ușor să fii sfânt. Fiecare timp își are greutățile sale, după cum fiecare timp își are sfinții săi. Astăzi este timpul nostru pentru a trece dincolo de greutăți și ispite și să fim sfinți. Tu vrei să fii sfânt?


Sfințenia este alegerea zilnică
de a colabora cu harul divin
și de a refuza răul, păcatul, compromisul.


15 octombrie 2017 

† DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Tereza din Avila, fc. înv.
Is 25,6-10a; Ps 22; Fil 4,12-14.19-20; Mt 22,1-14 (Mt 22,1-10)

LECTURA I
Domnul Dumnezeu va face un ospăţ şi va şterge lacrimile de pe faţa tuturor.
Citire din cartea profetului Isaia 25,6-10a
Domnul Sabaot va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese, cu mâncăruri pline de măduvă şi cu băuturi alese şi rafinate. 7Pe muntele acesta, va înlătura vălul pus pe faţa tuturor popoarelor şi acoperitoarea care acoperea toate neamurile. 8 Va înlătura moartea pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe faţa tuturor şi va îndepărta ruşinea poporului său de pe tot pământul, căci Domnul

a vorbit. 9 În ziua aceea se va spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care am sperat că ne va mântui, acesta este Domnul în care ne-am pus speranţa: să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui!” 10a Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 6cd)
R.: Voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paşte pe păşuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele. R.

LECTURA A II-A
Toate le pot în cel care mă întăreşte.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 4,12-14.19-20
Fraţilor, ştiu şi să duc lipsă, şi să am din prisos. În toate şi în orice împrejurare m-am deprins şi să fiu sătul, şi să-mi fie foame, şi să am din prisos, şi să duc lipsă. 13 Toate le pot în cel care mă întăreşte. 14 Totuşi aţi făcut bine că aţi luat parte la necazul meu. 19 Iar Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus. 20 Lui Dumnezeu şi Tatălui nostru să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să lumineze ochii inimii noastre, ca să cunoaştem care este speranţa chemării noastre! (Aleluia)

EVANGHELIA
Mergeţi şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 22,1-14
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit arhiereilor şi fariseilor în parabole, zicând: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. 3 Şi i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. 4 A trimis din nou alţi servitori, zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!» 5 Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; 6 iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit şi i-au ucis. 7 Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. 8 Apoi a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. 9 Mergeţi, aşadar, la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă”. 10Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut. 11 Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă 12 şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit. 13 Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi»”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: