Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘tineri’ Category

Voi, tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime?

Posted by Paxlaur pe 25/02/2018

frica si viata„În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră,
devine necesar discernământul.
El ne permite să punem ordine
în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre,
pentru a acţiona în mod corect şi prudent…

Vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru
şi să „daţi un nume” fricilor voastre.
Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc,
ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult?
Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte?
Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac?”…

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului 2018

„Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30)

Dragi tineri,

Ziua Mondială a Tineretului din 2018 reprezintă un pas înainte în drumul de pregătire a celei internaţionale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Această nouă etapă a pelerinajului nostru cade în anul în care este convocată Adunarea Ordinară a Sinodului Episcopilor cu tem: Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional. Este o coincidenţă bună. Atenţia, rugăciunea şi reflecţia Bisericii vor fi îndreptate spre voi tinerii, în dorinţa de a percepe şi, mai ales, de „a primi” darul preţios care sunteţi voi pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru lume.

Aşa cum ştiţi deja, am ales să fim însoţiţi în acest itinerar de exemplul şi de mijlocirea Mariei, tânăra din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mamă a Fiului său. Ea merge cu noi spre Sinod şi spre ZMT din Panama. Dacă anul trecut ne-au condus cuvintele din cântarea sa de laudă – „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49) – învăţându-ne să comemorăm trecutul, anul acesta încercăm să ascultăm împreună cu ea glasul lui Dumnezeu care revarsă curaj şi dăruieşte harul necesar pentru a răspunde la chemarea sa: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, tânără simplă dintr-un mic sat din Galileea.

1. Nu te teme!

Cum este comprehensibil, apariţia neaşteptată a îngerului şi salutul său misterios: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), au provocat o puternică tulburare în Maria, surprinsă de această primă revelare a identităţii sale şi a vocaţiei sale, încă necunoscute de ea. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremură în faţa misterului chemării lui Dumnezeu, care într-un moment o pune în faţa imensităţii propriului plan şi o face să simtă toată micimea sa de creatură umilă. Îngerul, citind în adâncul inimii sale, îi spune: „Nu te teme!”. Dumnezeu citeşte şi în interiorul nostru. El cunoaşte bine provocările pe care trebuie să le înfruntăm în viaţă, mai ales când suntem în faţa alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi şi ceea ce vom face în această lume. Este „fiorul” pe care-l simţim în faţa deciziilor cu privire la viitorul nostru, cu privire la starea noastră de viaţă, cu privire la vocaţia noastră. În aceste momente rămânem tulburaţi şi suntem cuprinşi de atâtea temeri.

Şi voi tinerii, ce frici aveţi? Ce anume vă preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat” care există în mulţi dintre voi este aceea de a nu fi iubiţi, voiţi, de a nu fi acceptaţi pentru ceea ce sunteţi. Astăzi, sunt mulţi tinerii care au senzaţia că trebuie să fie diferiţi de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta standardelor adesea artificiale şi de nedobândit. Fac continue „retuşuri fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măştilor şi identităţilor false, devenind ei înşişi aproape un „fake”. Există în mulţi obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de „îmi place”. Şi din acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici şi incertitudini. Alţii se tem că nu reuşesc să găsească o siguranţă afectivă şi să rămână singuri. În mulţi, în faţa precarităţii muncii, intră frica de a nu reuşi să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt temeri foarte prezente astăzi în mulţi tineri, atât credincioşi cât şi necredincioşi. Şi chiar cei care au primit darul credinţei şi caută cu seriozitate propria vocaţie nu sunt desigur scutiţi de temeri. Unii gândesc: poate că Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult; poate că, parcurgând drumul pe care mi-l indică El, nu voi fi fericit cu adevărat, sau nu voi fi la înălţimea a ceea ce îmi cere. Alţii se întreabă: dacă urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arată, cine îmi garantează că voi reuşi s-o parcurg până la capăt? Mă voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi capabil să perseverez toată viaţa?

În momentele în care îndoieli şi frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul. El ne permite să punem ordine în învălmăşeala gândurilor şi sentimentelor noastre, pentru a acţiona în mod corect şi prudent. În acest proces, primul pas pentru a depăşi fricile este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu ajunge să se piardă timp şi energii fiind pradă a fantomelor fără faţă şi fără consistenţă. Pentru aceasta, vă invit pe toţi să vă priviţi înăuntru şi să „daţi un nume” fricilor voastre. Întrebaţi-vă: astăzi, în situaţia concretă pe care o trăiesc, ce anume mă nelinişteşte, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume mă blochează şi mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviţi cu onestitate la fricile voastre, să le recunoaşteţi aşa cum sunt şi să vă confruntaţi cu ele. Biblia nu neagă sentimentul uman al fricii nici multele motive care pot s-o provoace. Lui Abraham i-a fost frică (cf. Gen 12,10 şu), lui Iacob i-a fost frică (cf. Gen 31,31; 32,8) şi tot aşa şi lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69 şu) şi apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26,56). Isus însuşi, deşi la un nivel incomparabil, a simţit frică şi angoasă (cf. Mt 26,37; Lc22,44).

„De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” (Mc 4,40). Această solicitare a lui Isus adresată discipolilor ne face să înţelegem cum adesea obstacolul în calea credinţei nu este necredinţa, ci frica. Munca de discernământ, în acest sens, după ce a identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depăşim deschizându-ne la viaţă şi înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă. Pentru noi creştinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credinţă în Dumnezeu… precum şi în viaţă! Asta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a existenţei pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce la un sfârşit bun şi prin circumstanţe şi vicisitudini adesea misterioase pentru noi. În schimb dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înşine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot şi de toţi, rămânând parcă paralizaţi. Trebuie reacţionat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia „nu vă temeţi”, cu toate variantele sale. Ca şi cum ar spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică.

Discernământul devine indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocaţii. De fapt, aceasta de cele mai multe ori nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este înţeleasă puţin câte puţin. Discernământul de făcut, în acest caz, nu trebuie înţeles ca un efort individual de introspecţie, unde scopul este acela de a cunoaşte mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări şi a ajunge la un anumit echilibru. În acest caz persoana poate deveni mai puternică, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităţilor sale şi al vederilor sale. În schimb vocaţia este o chemare de sus şi discernământul în acest caz constă mai ales în deschiderea spre Celălalt care cheamă. Este necesară atunci tăcerea rugăciunii pentru a asculta glasul lui Dumnezeu care răsună în conştiinţă. El bate la uşa inimilor noastre, aşa cum a făcut cu Maria, doritor să lege prietenie cu noi prin rugăciune, să ne vorbească prin Sfintele Scripturi, să ne ofere milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, să se facă una cu noi în Împărtăşania euharistică.

Dar este importantă şi confruntarea şi dialogul cu ceilalţi, fraţii noştri şi surorile noastre în credinţă, care au mai mult experienţă şi ne ajută să vedem mai bine şi să alegem între diferitele opţiuni. Tânărul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaşte imediat şi de trei ori aleargă la Eli, bătrânul preot, care la sfârşit îi sugerează răspunsul corect de dat la chemarea Domnului: „Dacă vei mai fi chemat, spune: «Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă»” (1Sam 3,9). În îndoielile voastre, să ştiţi că puteţi să vă bazaţi pe Biserică. Ştiu că există buni preoţi, consacraţi şi consacrate, credincioşi laici, dintre care mulţi tineri la rândul lor, care ca fraţi şi surori mai mari în credinţă pot să vă însoţească; însufleţiţi de Duhul Sfânt vor şti să vă ajute să descifraţi îndoielile voastre şi să citiţi planul vocaţiei voastre personale. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci este şi cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogăţiile infinite ale existenţei pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spaţii în oraşele şi comunităţile noastre pentru a creşte, pentru a visa, pentru a privi orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu alţii. Creştinilor autentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtăşească spaţiile lor vitale transformându-le în spaţii de fraternitate. Dragi tineri, nu lăsaţi ca razele tinereţii să se stingă în întunericul unei camere închise în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. Deschideţi larg porţile vieţii voastre! Spaţiile şi timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relaţii profunde, cu care puteţi să împărtăşiţi experienţe autentice şi reale în cotidianul vostru.

2. Marie!

„Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,1). Primul motiv pentru a nu ne teme este tocmai faptul că Dumnezeu ne cheamă pe nume. Îngerul, mesager al lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A da nume îi aparţine lui Dumnezeu. În opera creaţiei, El cheamă la existenţă fiecare creatură cu numele său. În spatele numelui există o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoană, acea esenţă intimă pe care numai Dumnezeu o cunoaşte până în profunzime. Această prerogativă divină a fost împărtăşită după aceea cu omul, căruia Dumnezeu i-a acordat să dea un nume animalelor, păsărilor şi chiar propriilor copii (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împărtăşesc această viziune biblică profundă recunoscând în nume revelarea misterului mai profund al unei vieţi, semnificaţia unei existenţe.

Când cheamă o persoană pe nume, Dumnezeu îi revelează în acelaşi timp vocaţia sa, proiectul său de sfinţenie şi de bine, prin care acea persoană va deveni un dar pentru alţii şi care o va face unică. Şi atunci când Domnul vrea să lărgească orizonturile unei vieţi, alege să dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, numindu-l „Petru”. De aici a venit obiceiul de a asuma un nume nou atunci când se intră într-un ordin călugăresc, pentru a indica o nouă identitate şi o nouă misiune. Deoarece este personală şi unică, chemarea divină cere de la noi curajul de a ne elibera de presiunea omologatoare a locurilor comune, pentru ca viaţa noastră să fie cu adevărat un dar original şi irepetabil pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru alţii.

Dragi tineri, faptul de a fi chemaţi pe nume este aşadar un semn al marii noastre demnităţi în ochii lui Dumnezeu, al predilecţiei sale faţă de noi. Şi Dumnezeu cheamă pe fiecare dintre voi pe nume. Voi sunteţi „tu”-ul lui Dumnezeu, preţioşi în ochii săi, vrednici de stimă şi iubiţi (cf. Is 43,4). Primiţi cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, acest apel pe care El vi-l adresează chemându-vă pe nume.

3. Ai aflat har la Dumnezeu

Motivul principal pentru care Maria nu trebuie să se teamă este pentru că a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul „har” ne vorbeşte despre iubire gratuită, nedatorată. Cât de mult ne încurajează să ştim că nu trebuie să merităm apropierea şi ajutorul lui Dumnezeu prezentând cu anticipaţie un „curriculum de excelenţă”, plin de merite şi de succese! Îngerul îi spune Mariei care deja a aflat har la Dumnezeu, nu că îl va obţine în viitor. Şi aceeaşi formulare a cuvintelor îngerului ne fac să înţelegem că harul divin este continuativ, nu este ceva trecător sau momentan, şi pentru aceasta nu va dispare niciodată. Şi în viitor tot harul lui Dumnezeu ne va susţine, mai ales în momentele de încercare şi de întuneric.

Prezenţa continuă a harului divin ne încurajează să îmbrăţişăm cu încredere vocaţia noastră, care cere o angajare de fidelitate de reînnoit în fiecare zi. De fapt, drumul vocaţiei nu este lipsit de cruci: nu numai îndoielile de la început, ci şi ispitele frecvente care se întâlnesc de-a lungul drumului. Sentimentul de nepotrivire îl însoţeşte pe discipolul lui Cristos până la sfârşit, dar el ştie că este asistat de harul lui Dumnezeu.

Cuvintele îngerului coboară asupra fricilor umane dizolvându-le cu forţa veştii bune pe care o aduc: viaţa noastră nu este pură întâmplare şi simplă luptă pentru supravieţuire, ci fiecare dintre noi este o istorie iubită de Dumnezeu. Faptul de a fi „aflat har în ochii săi” înseamnă că Creatorul observă o frumuseţe unică în fiinţa noastră şi are un plan magnific pentru existenţa noastră. Această conştiinţă nu rezolvă desigur toate problemele sau nu elimină incertitudinile vieţii, ci are forţa de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezervă ziua de mâine nu este o ameninţare obscură din care trebuie să supravieţuim, ci un timp favorabil care ne este dat pentru a trăi unicitatea vocaţiei noastre personale şi a o împărtăşi cu fraţii noştri şi surorile noastre în Biserică şi în lume.

4. Curaj în prezent

Din certitudinea că harul lui Dumnezeu este cu noi provine forţa de a avea curaj în prezent: curaj pentru a duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici şi acum, în orice domeniu al vieţii noastre; curaj pentru a îmbrăţişa vocaţia pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj pentru a trăi credinţa noastră fără a o ascunde sau a o diminua.

Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge ziua de azi ai vieţii voastre, vă „cuprinde” aşa cum sunteţi, cu toate temerile şi limitele voastre, dar revelează şi planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi tinerii aveţi nevoie să simţiţi că într-adevăr cineva are încredere în voi: să ştiţi că papa are încredere în voi, că Biserica are încredere în voi! Şi voi, aveţi încredere în Biserică!

Tinerei Maria i-a fost încredinţată o misiune importantă tocmai pentru că era tânără. Voi tinerii aveţi forţă, treceţi printr-o fază a vieţii în care desigur că nu lipsesc energiile. Folosiţi această forţă şi aceste energii pentru a îmbunătăţi lumea, începând de la realităţile mai apropiate de voi. Doresc ca în Biserică să vă fie încredinţate responsabilităţi importante, să se aibă curajul de a vă lăsa spaţiu; şi voi, pregătiţi-vă să asumaţi aceste responsabilităţi.

Vă invit să mai contemplaţi iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamică, concretă. O iubire plină de îndrăzneală şi proiectată în întregime spre dăruirea de sine. O Biserică pătrunsă de aceste calităţi mariane va fi mereu Biserică în ieşire, care merge dincolo de propriile limite şi graniţe pentru a face să se reverse harul primit. Dacă ne vom lăsa contagiaţi de exemplul Mariei, vom trăi în concret acea caritate care ne determină să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi de noi înşine, să iubim persoanele cu care împărtăşim viaţa zilnică. Şi vom iubi şi pe cel care ni s-ar putea părea în sine mai puţin vrednic de iubit. Este o iubire care se face slujire şi dăruire, mai ales faţă de cei mai slabi şi cei mai săraci, care transformă feţele noastre şi ne umple de bucurie.

Aş vrea să închei cu frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard într-o vestită omilie a sa despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprimă aşteptarea întregii omeniri pentru răspunsul Mariei: „Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli şi vei naşte un fiu; ai auzit că aceasta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul aşteaptă răspunsul; […] Aşteptăm şi noi, Stăpână, cuvântul milostivirii. […] Prin răspunsul tău scurt, putem fi recreaţi şi chemaţi din nou la viaţă. […] Răspunsul tău îl aşteaptă lumea întreagă, care este prosternată la genunchii tăi. […] Grăbeşte-te, Fecioară, să dai răspunsul” (Om. 4, 8: Opera omnia, ed. Cisterc. 4, 1966, 53-54).

Preaiubiţi tineri, Domnul, Biserica, lumea, aşteaptă şi răspunsul vostru la chemarea unică pe care o are fiecare în această viaţă! În timp ce se apropie ZMT din Panama, vă invit să vă pregătiţi pentru această întâlnire a noastră cu bucuria şi entuziasmul celui care vrea să fie părtaş de o mare aventură. ZMT este pentru cei curajoşi! Nu pentru tineri care caută numai comoditatea şi care se dau înapoi în faţa dificultăţilor. Acceptaţi provocarea?

Din Vatican, 11 februarie 2018
Duminica a VI-a din timpul de peste an
Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, Papa Francisc, tineri, ZMT - Ziua Mondiala a Tineretului | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică

Posted by Paxlaur pe 07/02/2018

un om pentru BisericaFragmentul evanghelic de astăzi mi-a amintit exemplul pe care l-am citit zilele trecute pe e-communio.ro:

Un tânăr merge la preotul paroh și îi spune:

– Părinte, eu nu mai vin niciodată la biserică.

Preotul îl întrebă:

– Ah. Poți să-mi spui care este motivul?

Tânărul îi răspunde:

– Dumnezeule! Aici văd o femeie care bârfește despre altă femeie; domnul din față nu citește bine; cei din cor se ceartă încontinuu; în timpul Liturghiei oamenii butonează telefonul mobil; fără să mai aduc în discuție și comportamentul egoist al persoanelor după ce pleacă de la biserica…

Preotul îi spune:

– Ai dreptate. Dar înainte de a părăsi definitiv Biserica, aș vrea să-mi faci o favoare. Ia, te rog, acest pahar plin cu apă și înconjoară de trei ori biserica, fără să verși nicio picătură de apă din pahar. După poți pleca.

„Doar atât?” – s-a întrebat tânărul.

A făcut cele trei ture, așa cum i-a cerut preotul. După ce a terminat, i-a spus:

– Părinte, am făcut.

Preotul l-a întrebat:

– În timp ce înconjurai biserica cu paharul în mână, ai observat vreo persoană care o bârfea pe alta?

Și tânărul:

– Nu.

– Ai văzut persoane care butonau telefonul?

Tânărul:

– Nu.

– Știi de ce? Erai concentrat asupra paharului pentru a nu vărsa apa. Și vezi… în viața noastră e la fel. Când inimile noastre se concentrează pe Isus Cristos, nu mai avem timp să ne uităm la greșelile oamenilor. Cei care părăsesc Biserica din cauza creștinilor ipocriți, cu siguranță că niciodată nu au intrat în ea pentru Isus.

Traducere: Liviu Ursu (e-communio.ro)

Cu adevărat, cine are în mână un ciocan, vede în jurul său numai cuie. Cine are în inima sa gânduri rele, vede doar răul și devine rău în faptele sale, face răul prin deciziile și comportamentul său.

Din inima noastră iese tot ceea ce e mai rău, cum ne spune Domnul: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur” (Mc 7,20-23).

Cât de bine ne cunoaște Domnul: „el nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul însă se uită la inimă” (1Sam 16,7)!

 

Posted in Predici si meditatii, tineri | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Dumnezeu crede în tineri şi le încredinţează responsabilităţi. Fără a ezita

Posted by Paxlaur pe 07/02/2018

tineri credinta ateism

Este impresionant, pentru că apare clar că Dumnezeu crede în tineri în decursul istoriei oamenilor şi le încredinţează responsabilităţi fără a ezita, iradiind harul său pentru toţi prin intermediul acelor vieţi…

De vorbă cu cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor

De François Vayne

Eminenţă, în ce mod vor fi implicaţi tinerii creştini din Ţara Sfântă şi din Orientul Mijlociu la următorul sinod? În pofida dificultăţilor lor, au răspuns la chestionar? În ce anume credeţi că acest eveniment este şi pentru ei izvor de speranţă?

De fapt, este foarte important ca reprezentanţii noilor generaţii care trăiesc în teritoriile biblice să fie ascultaţi cu ocazia sinodului cu tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”. Bisericile latine şi catolice orientale din acea zonă au răspuns destul de amplu la consultarea pregătitoare. Trebuie să spun că Biserica mamă din Ierusalim – adică dieceza latină care se extinde din Iordania până în Cipru – a îndrăgit în mod deosebit faptul de a participa la reflecţia care va fi la sinod. Administratorul apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim – Monseniorul Pierbattista Pizzaballa – mi-a transmis informaţii esenţiale, explicându-mi, de exemplu, că vor fi organizate privegheri cu tineri, în care să se cultive gânduri despre Sinod şi să se roage pentru ca acesta să aducă roade frumoase. De altfel, la primăvară, sunt invitat să intervin în Ţara Sfântă împreună cu tinerii care se arată entuziaşti cu privire la această întâlnire internaţională voită de papa Francisc, în pofida dificultăţilor pe care trebuie să le înfrunte ei înşişi şi familiile lor. Doi dintre aceşti tineri vor veni la pre-Sinodul pe care-l organizăm la Roma, în săptămâna de la 19 la 24 martie. Toţi participanţii la întâlnirea pre-sinodală vor avea misiunea de a da mărturie cu privire la situaţia tinerilor din ţările respective şi delegaţii din Ţara Sfântă vor fi desigur ascultaţi cu atenţie deosebită.

La ce vă aşteptaţi de la pre-Sinodul tinerilor – eveniment destul de neobişnuit – organizat la primăvară? Care este motivaţia sa şi ce noutăţi reprezintă?

Vor veni tineri din toate continentele, din Conferinţele Episcopale, din asociaţii şi mişcări catolice, dar şi tineri aleşi din mediile obişnuite ale Bisericii, pentru ca toate voturile şi glasurile să fie luate în considerare în mod corespunzător cu ocazia Sinodului Episcopilor care va urma la toamnă. Lumea muncii, a sportului, a artei… fiecare va avea proprii reprezentanţi: papa Francisc a insistat pentru că trebuie să avem mare grijă faţă de cei „depărtaţi”, de tinerii din „periferii”, de cei care nu fac parte din reţeaua noastră a catolicilor practicanţi. Participanţii vor putea pune întrebări, vor putea dărui idei, aşadar vor putea fi intermediari între instituţia eclezială care derivă din poporul lui Dumnezeu şi societatea laică. Experienţa care le va fi propusă va consta în a cunoaşte mai bine Biserica, descoperind mai în profunzime ceea ce noi suntem. Aceşti tineri un pic străini de Biserică vor constitui aproximativ 25% dintre membrii pre-Sinodului, care va aduna în total circa 300 de tineri la Colegiul Pontifical Internaţional Maria Mater Ecclesiae din Roma. De asemenea vor fi prezenţi delegaţi din diferite confesiuni creştine şi din alte mari religii. Desigur, Sinodul prevăzut la toamnă se va structura în manieră foarte diferită, deoarece este vorba prin statut de o întâlnire a episcopilor cu auditori laici. Tinerii auditori – nu mai mult de treizeci – vor interveni îndeosebi în grupurile de lucru, aşa cum s-a întâmplat în timpul Sinodului despre familie. Pre-Sinodul a fost voit pentru ca tinerii să devină mai mult protagonişti. La sfârşitul întâlnirii vor aproba un document, rod al muncii din întreaga săptămână, care va exprima punctul lor de vedere cu privire la realitatea tineretului şi va prezenta aşteptările lor, îndoielile lor şi speranţele lor. După aceea acest document îi va ajuta pe părinţii sinodali să îndrepte şi să orienteze reflecţiile lor de câteva luni mai târziu. La reuniunea pre-sinodală se va putea participa şi prin social media, chiar nefiind fizic prezenţi la Roma.

Papa Francisc critică mult clericalismul, invitând clerul să-i considere pe laici ca parteneri în viaţa Bisericii şi nu ca muncitori sau servitori. Sinodul tinerilor poate să fie considerat ca o etapă importantă în aceste noi relaţii în poporul lui Dumnezeu, pentru ca vocaţiile viitoare – sacerdotale sau călugăreşti – să fie trăite în manieră mai puţin „elitară” şi mai mult în armonie cu alte vocaţii care reprezintă frumuseţea şi bogăţia Bisericii?

Desigur, este unul dintre obiectivele Sinodului. Vom porni teologic de la botez, deci de la preoţia comună a credincioşilor, apoi vom vedea cum – pornind de la această rădăcină – se realizează diferitele vocaţii în Biserică, anume căsătoria, slujirile primite prin hirotonire şi alte slujiri, carismele şi viaţa consacrată… Va trebui să se ia în considerare şi multiplele forme de voluntariat care nu sunt legate de o angajare instituţională pe viaţă. Toate idealurile frumoase ale tinerilor îi vor interesa pe părinţii sinodali la 360 de grade. Desigur vocaţiile călugăreşti şi sacerdotale ne preocupă, de aceea vom avea reprezentanţi din aceste vocaţii. Totuşi, Biserica catolică nu doreşte să ia în considerare numai propriile necesităţi, ci să se deschidă la toate angajările generoase pe care Duhul Sfânt le ridică pretutindeni. Nu trebuie să-i punem limite lui Dumnezeu, el face ceea ce vrea, Duhul său Sfânt este prezent şi activ în afara instituţiilor noastre, să nu uităm asta. „Seminţele Cuvântului” despre care vorbeau odinioară părinţii Bisericii au fost revalorizate de Conciliul al II-lea din Vatican: ceea ce este bun în lume derivă din Cuvântul lui Dumnezeu şi noi îl primi pe deplin, totuşi fără a cădea în sincretism, pentru că plinătatea Cuvântului are un singur nume, Isus Cristos, centru al istoriei, şi este vital pentru noi să-l vestim.

Dumneavoastră veţi prezida sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, la 11 februarie, în sanctuarul marian din Pirinei. Bernadette – care avea paisprezece ani când Fecioara Maria i-a încredinţat responsabilităţi importante – reprezintă un model pentru tinerii de astăzi şi va fi pentru acest motiv una dintre sfintele patroane ale Sinodului?

Am primit o publicaţie recentă de la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor care prezintă o listă neexhaustivă de 800 de tineri martori ai lui Cristos până la vârsta de treizeci ce ani, de la martirii din primele secole – ca sfântul Tarciziu – până la fericita Albertina, supranumită „mica Maria Goretti din Brazilia”. Este impresionant, pentru că apare clar că Dumnezeu crede în tineri în decursul istoriei oamenilor şi le încredinţează responsabilităţi fără a ezita, iradiind harul său pentru toţi prin intermediul acelor vieţi. Dacă vom avea sfinţi patroni pentru Sinodul tinerilor? Asta încă trebuie să se decidă; în orice caz, figuri precum Bernadette vor avea spaţiul lor, cu atât mai mult că rectorul sanctuarului de la Lourdes – părintele André Cabes – vrea ca viitoarele pelerinaje să consacre toate o perioadă de pregătire pentru Sinodul tinerilor, începând din 11 februarie, a 160-a aniversare a apariţiilor Fecioarei Maria. Iniţiativa sa m-a emoţionat mult: va permite zecilor de mii de tineri care vor merge anul acesta în pelerinaj la Lourdes să trăiască dinamica sinodală dorită de papa Francisc. Părintele Cabes dă exemplul de urmat în Biserică… sper ca îndrăzneala sa pastorală să inspire alte sanctuare în lume, pentru a încuraja trezirea şi înflorirea tuturor vocaţiilor.

După Sinodul tinerilor va fi Sinodul special despre Amazonia, în 2019, la care dumneavoastră deja lucraţi paralel. În ce anume va avea în schimb acest Sinod aparent „local” o valoare universală?

Papa Francisc a primit propunerea episcopilor din Amazonie, fericiţi să-l ofere lumii, întregii omeniri. El are o conştiinţă foarte vie despre valoarea universală a problemelor amazoniene, cum ar fi biodiversitatea, care este una dintre temele enciclicei sale Laudato si’: ecologia integrală în care omul are tot locul său, dar şi respectarea sufletului popoarelor şi a identităţii lor într-o lume globalizată… În timpul călătoriei sale în Peru, a propus acest eveniment istoric, punând piciorul pentru prima în Amazonia în calitate de papă. Din partea mea, ca secretar general al Sinodului Episcopilor, am avut o primă reuniune cu organizaţia locală – REPAM (Red Eclesial Pan Amazónica) – ce regrupează reprezentanţii din cele nouă state şi şapte conferinţe episcopale pe care Amazonia îi interesează direct, fiind o regiune care se extinde pe mai mult de şapte milioane de kilometri pătraţi. Biserica este prezentă acolo de mult timp, totuşi unele dieceze mari ca Italia dispun de doar treizeci de preoţi, care merg dintr-o comunitate în alta pe cale fluvială, dată fiind lipsa de drumuri. Trebuie să ascultăm şi să înţelegem necesităţile pastorale din Amazonia, găsind soluţii pentru ca evanghelizarea să continue, mai ales sprijinindu-se pe diaconii permanenţi cărora trebuie să li se furnizeze instrumentele necesare pentru a conduce comunităţile. Prezenţa noastră trebuie să fie mai incisivă, mai apropiată de oameni şi departe de „palate”, aşa cum ne indică papa Francisc.

Care este background-ul dumneavoastră care v-a dus să desfăşuraţi un rol aşa de esenţial, coordonând Sinodul Episcopilor şi într-un anumit mod punând în practică marile orientări ale pontificatului reformator al lui Francisc?

Oraşul meu natal este Barga di Lucca. La Pisa am fost hirotonit preot în urmă cu 54 de ani. Am celebrat anul trecut 25 de ani de episcopat, putând să aduc mulţumire cu acea ocazie pentru viaţa mea, care a fost o adevărată călătorie în jurul lumii: în serviciul diplomatic al Bisericii, în patru continente, din Guatemala în Haiti, din Paraguay în India şi în Nepal, apoi în Brazilia… Plecat în 1973, m-am întors la Roma în 2012, după 39 de ani. Secretar al Congregaţiei pentru Episcopi şi secretar al Colegiului Cardinalilor, am desfăşurat şi funcţia de secretar în conclavul din 2013. Papa Francisc – cunoscut înainte de alegerea sa, când era nunţiu apostolic în Brazilia – mi-a dat încredere, numindu-mă cardinal şi cerându-mi să coordonez Sinodul, ştiind că eu cunoşteam numeroşi episcopi, îndeosebi pe cei din marile conferinţe episcopale din Brazilia şi India. Motoul meu episcopal, „Itinere laete servire Domino” – care înseamnă „A merge în bucurie pentru a-l sluji pe Domnul” – rezumă destul de bine misiunea mea: a continua împreună cu confraţii episcopi într-o logică de colegialitate, pentru ca Biserica să devină tot mai mult o familie în care domneşte dialogul fratern.

(După Vatican Insider, 5 februarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Posted in E bine de ştiut, Lecturi, tineri | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Zece fraze pentru o nouă „primăvară” în Biserică… (pentru tineri, dar nu numai!)

Posted by Paxlaur pe 17/08/2017

Ziua Mondiala a TineretuluiAnul 2018 va fi anul Sinodului tinerilor. „A întâlni, a însoţi, a avea grijă de fiecare tânăr, niciunul exclus”, perspectiva documentului pregătitor al celui de-al doilea Sinod convocat de papa Francisc după cel despre familie, care începe în octombrie 2018 şi se poate baza deja pe un sit propriu. Asta a amintit la 12 august chiar papa, cu un tweet, invitând la participare: „Dragi tineri, voi sunteţi speranţa Bisericii. Cum visaţi viitorul vostru? Participaţi la #sinodo18! http://goo.gl/WghUvl„.

Într-un timp marcat de incertitudine, de precaritate, de nesiguranţă, Francisc – ca în urmă cu un an la Cracovia – caută încontinuu îmbrăţişarea cu tinerii, cu care dialoghează adesea liber. Iată câteva din intervenţiile mai recente, adunate în „zece fraze”.

Ochii, oglinda şi fotoliul

„Însă a avea o frumoasă istorie în urmă nu foloseşte pentru a merge cu ochii îndreptaţi în spate, nu foloseşte pentru a se privi în oglindă, nu foloseşte pentru a se aşeza comozi în fotoliu! Nu uitaţi asta: să nu mergeţi cu ochii îndreptaţi în spate, vă veţi izbi de ceva! Să nu priviţi în oglindă! Atâţia suntem urâţi, mai bine să nu ne privim în oglindă! Şi să nu vă puneţi comozi în fotoliu, asta îngraşă şi face rău la colesterol!” (30 aprilie 2017, Discurs adresat Acţiunii Catolice Italiene).

Bunicii, parohia şi oratoriul

„A vorbi cu bunicii, a te juca împreună cu prietenii şi a merge la parohie şi la oratoriu. Deoarece, cu aceste trei lucruri, tu te vei ruga mai mult” (25 martie 2017, Vizita pastorală la Milano).

„Marea” politică

„Simţiţi puternic înlăuntrul vostru responsabilitatea de a arunca sămânţa bună a Evangheliei în viaţa lumii, prin slujirea carităţii, angajarea politică – intraţi în politică, dar vă rog în marea politică, în Politica scrisă cu majusculă!” (30 aprilie 2017, Discurs adresat Acţiunii Catolice Italiene).

O baie de popor

„Este bine de primit o baie de popor. A împărtăşi viaţa oamenilor şi a învăţa să se descopere care sunt interesele lor şi căutările lor, care sunt dorinţele lor şi rănile lor cele mai profunde; şi de ce anume au nevoie de la noi. Acest lucru este fundamental pentru a nu cădea în sterilitatea de a da răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu şi le pune” (27 aprilie 2017, Discurs la Congresul Forumului Acţiunii Catolice).

Curajul de a risca…

„Noi suntem pe drum, spre Sinod şi spre Panama. Şi acest drum este riscant. Dar dacă un tânăr nu riscă, este îmbătrânit. Şi noi trebuie să riscăm. Voi tinerilor trebuie să riscaţi în viaţă. Astăzi trebuie să pregătiţi viitorul. Viitorul este în mâinile voastre. În Sinod, Biserica, toată, vrea să-i asculte pe tineri: ce gândesc, ce simt, ce vor, ce critică şi de care lucruri se căiesc. Totul. Biserica are nevoie de şi mai multă primăvară, iar primăvara este anotimpul tinerilor” (8 aprilie 2017, Discurs la Veghea de rugăciune pentru ZMT).

… şi acela de a căuta adevărul

„Dar una dintre primele forme de curaj pe care voi trebuie s-o aveţi este să vă întrebaţi: «Dar acest lucru este normal sau acest lucru nu este normal?». Curajul de a căuta adevărul. Este normal ca în fiecare zi să crească acel sentiment de indiferenţă? Nu-mi pasă ce li se întâmplă altora; indiferenţa cu prietenii, vecinii, în cartier, la locul de muncă, în şcoală… Este normal ca mulţi dintre cei de vârsta noastră, migranţi sau care provin din ţări îndepărtate, dificile, însângerate de egoisme care conduc la moarte, trăiesc în oraşele noastre în condiţii cu adevărat dificile? Este normal acest lucru? Este normal că Mediterana a devenit un cimitir? Este normal acest lucru? Este normal ca atâtea, atâtea ţări – şi nu o spun despre Italia, pentru că Italia este atât de generoasă – atâtea ţări închid porţile în faţa acestor oameni care sunt răniţi şi fug de foamete, de război, aceşti oameni exploataţi, care vin să caute un pic de siguranţă… este normal? Dacă nu este normal eu trebuie să mă implic pentru ca asta să nu se întâmple” (27 mai 2017, Vizita pastorală la Genova).

Nu există viitor fără sacrificii

„Noile generaţii au dreptul de a putea merge spre ţinte importante şi la îndemâna destinului lor în aşa fel încât, stimulaţi de idealuri nobile, să găsească forţa şi curajul de a face la rândul lor sacrificiile necesare pentru a ajunge la ţintă, pentru a construi un viitor demn de om, în relaţii, la locul de muncă, în familie şi în societate” (10 iunie 2017, Discurs la Quirinale).

Adolescenţa nu este o patologie

„Adolescenţa nu este o patologie pe care trebuie s-o combatem. Face parte din creşterea normală, naturală a vieţii copiilor noştri. Unde este viaţă este mişcare, unde este mişcare sunt schimbări, căutare, incertitudini, este speranţă, bucurie precum şi angoasă şi dezolare” (19 iunie 2017, Discurs la Întâlnirea diecezei de Roma).

În misiune în periferii

„Mergeţi, ajungeţi la toate periferiile! Mergeţi şi acolo fiţi Biserică, având forţa Duhului Sfânt” (30 aprilie 2017, Discurs la Acţiunea Catolică Italiană).

A lăsa o amprentă

„Ca tânăra din Nazaret, puteţi îmbunătăţi lumea, pentru a lăsa o amprentă care să marcheze istoria, cea a voastră şi a multor altora. Biserica şi societate au nevoie de voi. Cu apropierea voastră, cu curajul pe care-l aveţi, cu visele şi idealurile voastre, cad zidurile imobilismului şi se deschid drumuri care ne duc la o lume mai bună, mai dreaptă, mai puţin crude şi mai umane” (21 martie 2017, Videomesaj pentru următoarele ZMT).

(Papa Francisc şi tinerii: zece fraze pentru o nouă „primăvară” în Biserică
de M. Michela Nicolais
după agenţia SIR, 14 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Papa Francisc, tineri | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Prioritățile și „visele”: o singură listă

Posted by Paxlaur pe 06/08/2017

lista prioritati viseNe-am început vara cu o listă întreagă de lucruri pe care am fi vrut să le realizăm: să ne relaxăm, să ne facem prieteni noi (nu doar pe facebook, ci în realitate!) și să consolidăm vechile prietenii prin revederi și excursii. Ne-am propus să citim cărți bune, să vedem filme bune, să călătorim și să facem fapte bune, poate chiar să ajutăm ca voluntari în diferite locuri și instituții. Multe planuri, poate chiar prea multe pentru un timp atât de scurt. Însă oare timpul este scurt sau nu am reușit noi să ne organizăm bine, să ne alegem cu grijă prioritățile? Nu cumva deși visăm mult, ne organizăm puțin și mergem prea mult pe improvizații?

Viața nu poate fi trăită pășind dintr-o imporivizație în alta. Inima nu iubește improvizațiile și nu poate ajunge la fericire parcurgând drumuri improvizate. Și chiar dacă aparent improvizațiile ne pot ajuta sau salva uneori, de cele mai multe ori ele ne distrug visele și fericirea.

Așadar, unde e și cum arată lista noastră de priorități pentru această zi, această lună, acest an? Ce am realizat în această vacanță? Care sunt speranțele noastre? Suntem convinși că putem trăi mai bine luna august decât luna iulie? Care ne sunt prioritățile și care este visul nostru cel mai mare? Ce facem pentru a ni-l împlini?

Prioritatea timpului liber trebuie să fie cum să ne apropiem unii de alții, cum să creștem împreună, cum să punem împreună bunurile, bucuriile, viața, tot ceea ce avem și suntem.

Prioritatea trebuie să fie cunoașterea celuilalt, dar și cunoașterea de sine și a lui Dumnezeu. Cât timp am acordat celuilalt? Dar lui Dumenzeu? Dar cunoașterii de sine? Calea spre împlinire, spre o viață fericită trece prin aceste cunoașteri. Trebuie să (re)cunoaștem cum suntem, unde suntem și ce anume putem îmbunătăți în viața noastră.

Prioritățile vacanței trebuie să cuprindă prioritățile vieții, speranțele pe care le avem pentru viitorul nostru. Nu există un timp potrivit pentru a ne opri din visare. Nu există un timp în care să încetăm să luptăm pentru visele noastre. Nu doar vacanța trece, ci viața! De aceea, să ai o listă cu priorități înseamnă să ai vise și să trăiești bucuria împlinirii lor. De fapt, înseamnă să trăiești fericit!

Posted in Predici si meditatii, tineri | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: