Arhive pentru ‘Ziua Mondiala a Creatiei’

Criza ne-a dat posibilitatea de a dezvolta noi moduri de a trăi

„Să consacraţi anul al cincizecilea şi să vestiţi libertatea în ţară pentru toţi locuitorii ei: să fie pentru voi an jubiliar” (Lev 25,10)

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, îndeosebi de la publicarea scrisorii enciclice Laudato si’ (LS, 24 mai 2015), prima zi din septembrie marchează pentru familia creştină Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, cu care începe Timpul Creaţiei, care se încheie la 4 octombrie, în amintirea sfântului Francisc de Assisi. În această perioadă creştinii reînnoiesc în toată lumea credinţa în Dumnezeu creatorul şi se unesc în mod special în rugăciune şi în acţiunea pentru salvgardarea casei comune.

Sunt bucuros că tema aleasă de familia ecumenică pentru celebrarea Timpului Creaţiei 2020 este „Jubileul pentru Pământ”, chiar în anul în care este a cincizecea aniversare a Zilei Pământului.

În Sfânta Scriptură, Jubileul este un timp sacru pentru amintire, întoarcere, odihnă, reparare şi bucurie.

1. Un timp pentru amintire

Suntem invitaţi să ne amintim mai ales că destinul ultim al creaţiei este de a intra în „sabatul veşnic” al lui Dumnezeu. Este o călătorie care are loc în timp, cuprinzând ritmul celor şapte zile ale săptămânii, ciclul celor şapte ani şi marele An jubiliar care vine la încheierea a şapte ani sabatici.

Jubileul este şi un timp de har pentru a comemora vocaţia originară a creaţiei de a fi şi a prospera drept comunitate de iubire. Existăm numai prin intermediul relaţiilor: cu Dumnezeu creatorul, cu fraţii şi surorile ca membri ai unei familii comune şi cu toate creaturile care locuiesc în aceeaşi casă a noastră. „Totul este în relaţie şi noi toate fiinţele umane suntem unite ca fraţi şi surori într-un minunat pelerinaj, legaţi de iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de fiecare dintre creaturile sale şi care ne uneşte şi între noi, cu afect tandru, cu fratele soare, cu sora luna, cu fratele fluviu şi cu mama pământ” (LS, 92).

De aceea, Jubileul este un timp pentru amintire, unde să păstrăm amintirea existenţei noastre inter-relaţionale. Constant avem nevoie să ne amintim că „totul este în relaţie şi că îngrijirea autentică a însăşi vieţii noastre şi a relaţiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalţi” (LS, 70).

2. Un timp pentru întoarcere

Jubileul este un timp pentru a ne întoarce şi a ne revizui. Am rupt legăturile care ne uneau cu Creatorul, cu celelalte fiinţe umane şi cu restul creaţiei. Avem nevoie să vindecăm aceste relaţii deteriorate, care sunt esenţiale pentru a ne susţine pe noi înşine şi întregul ţesut al vieţii.

Jubileul este un timp de întoarcere la Dumnezeu, creatorul nostru iubitor. Nu se poate trăi în armonie cu creaţia fără a fi în pace cu Creatorul, izvor şi origine a tuturor lucrurilor. Aşa cum a afirmat papa Benedict: „consumul brutal al creaţiei începe acolo unde nu este Dumnezeu, unde materia este de acum numai materială pentru noi, unde noi înşine suntem ultimele instanţe, unde ansamblul este pur şi simplu proprietate a noastră” (Întâlnire cu clerul din Dieceza de Bolzano-Bressanone, 6 august 2008).

Jubileul ne invită să ne gândim din nou la ceilalţi, în special la cei săraci şi la cei mai vulnerabili. Suntem chemaţi să primim din nou proiectul originar şi iubitor al lui Dumnezeu cu privire la creaţie ca o moştenire comună, un ospăţ de împărtăşit cu toţi fraţii şi surorile în spirit de comuniune; nu într-o competiţie dezlânată, ci într-o comuniune bucuroasă, în care ne susţinem şi ne ocrotim reciproc. Jubileul este un timp pentru a da libertate celor oprimaţi şi tuturor celor care sunt înlănţuiţi în lanţurile diferitelor forme de sclavie modernă, între care traficul de persoane şi munca minorilor.

În afară de asta, avem nevoie să ne întoarcem să ascultăm pământul, indicat în Scriptură ca adamah, loc din care omul, Adam, a fost luat. Astăzi glasul creaţiei ne îndeamnă, alarmat, să ne întoarcem la locul corect în ordinea naturală, să ne amintim că suntem parte, nu stăpâni, ai reţelei interconectate a vieţii. Dezintegrarea biodiversităţii, creşterea ameţitoare a dezastrelor climatice, impactul inegal al pandemiei în care ne aflăm asupra celor mai săraci şi fragili sunt semnale de alarmă în faţa avidităţii neînfrânate a consumurilor.

Îndeosebi în timpul acestui Timp al Creaţiei, să ascultăm pulsul creaţiei. De fapt, ea a fost adusă pe lume pentru a manifesta şi a comunica gloria lui Dumnezeu, pentru a ne ajuta să-l găsim în frumuseţea sa pe Domnul tuturor lucrurilor şi a ne întoarce la el (cf. Sfântul Bonaventura, In II Sent., I,2,2, q. 1, concl; Brevil., II,5.11). Aşadar, pământul din care am fost luaţi este loc de rugăciune şi de meditaţie: „să trezim simţul estetic şi contemplativ pe care Dumnezeu l-a pus în noi” (Exortaţia apostolică Querida Amazonia, 56). Capacitatea de a ne uimi şi de a contempla este ceva ce putem învăţa în special de la fraţii şi de la surorile indigeni, care trăiesc în armonie cu pământul şi cu multiplele sale forme de viaţă.

3. Un timp pentru odihnă

În înţelepciunea sa, Dumnezeu a rezervat ziua de sâmbătă pentru ca pământul şi locuitorii săi să se poată odihni şi reîmprospăta. Totuşi, astăzi, stilurile noastre de viaţă împing planeta dincolo de limitele sale. Cererea continuă de creştere şi ciclul neîncetat al producţiei şi al consumurilor extenuează ambientul. Pădurile se dizolvă, solul este erodat, câmpiile dispar, deşerturile înaintează, mările devin acide şi furtunile se intensifică: creaţia geme!

În timpul Jubileului, poporul lui Dumnezeu era invitat să se odihnească de la lucrările obişnuite, să lase, graţie scăderii consumurilor obişnuite, ca pământul să se regenereze şi lumea să se reaşeze. Astăzi este nevoie să se găsească stiluri drepte şi sustenabile de viaţă, care să-i redea pământului odihna care-i revine, căi de întreţinere suficiente pentru toţi, fără a distruge ecosistemele care ne menţin.

Pandemia actuală ne-a făcut într-un fel să redescoperim stiluri de viaţă mai simple şi sustenabile. Într-un anumit sens, criza ne-a dat posibilitatea de a dezvolta noi moduri de a trăi. A fost posibil să se constate că pământul reuşeşte să se recupereze dacă-i permitem să se odihnească: aerul a devenit mai curat, apele mai transparente, speciile animale s-au întors în multe locuri din care dispăruseră. Pandemia ne-a condus la o răscruce. Trebuie să profităm de acest moment decisiv pentru a pune capăt activităţilor şi finalităţilor superflue şi distructive şi să cultivăm valori, legături şi proiecte generative. Trebuie să examinăm obişnuinţele noastre în folosirea energiei, în consumuri, în transporturi şi în alimentaţie. Trebuie să eliminăm din economiile noastre aspecte neesenţiale şi nocive şi să dăm naştere la modalităţi rodnic de comerţ, producţie şi transport al bunurilor.

4. Un timp de reparare

Jubileul este un timp pentru a repara armonia originară a creaţiei şi pentru a vindeca raporturi umane compromise.

El invită la restabilirea de relaţii sociale drepte, restituind fiecăruia propria libertate şi propriile bunuri, şi iertând datoriile celuilalt. De aceea n-ar trebui să uităm istoria de exploatare a sudului planetei, care a provocat o datorie ecologică enormă, datorată îndeosebi prădării resurselor şi folosirii excesive a spaţiului ambiental comun pentru eliminarea deşeurilor. Este timpul unei dreptăţi reparatoare. În această privinţă, reînnoiesc apelul meu de a şterge datoria ţărilor mai fragile în lumina impactelor grave ale crizelor sanitare, sociale şi economice pe care trebuie să le înfrunte ca urmare a Covid-19. De asemenea, trebuie asigurat ca stimulentele pentru reluare, în curs de elaborare şi de realizare la nivel mondial, regional şi naţional, să fie eficiente efectiv, cu politici, legislaţii şi investiţii centrate pe bunul comun şi cu garanţia ca obiectivele sociale şi ambientale globale să fie obţinute.

De asemenea, este necesar să se repare pământul. Restabilirea unui echilibru climatic este de importanţă extremă, din moment ce ne aflăm în mijlocul unei urgenţe. Urmează să epuizăm timpul, aşa cum ne amintesc copiii şi tinerii noştri. Trebuie făcut tot posibilul pentru a limita creşterea temperaturii medii globale sub pragul de 1,5 grade Celsius, aşa cum este stabilit în Acordul de la Paris cu privire la Climă: a trece peste asta va fi catastrofal, mai ales pentru comunităţile mai sărace din toată lumea. În acest moment critic este necesar să se promoveze o solidaritate intra-generaţională şi inter-generaţională. Ca pregătire pentru importantul Summit despre Climă din Glasgow, în Regatul Unit (COP 26), invit fiecare ţară să adopte ţinte naţionale mai ambiţioase pentru a reduce emisiile.

Restabilirea biodiversităţii este la fel de crucial în contextul unei dispariţii a speciilor şi al unei degradări a ecosistemelor fără precedent. Este necesar să se susţină apelul Naţiunilor Unite de a salvgarda acel 30% din pământ ca habitat protejat până în 2030, cu scopul de a zăgăzui nivelul alarmant de pierdere a biodiversităţii. Îndemn Comunitatea internaţională să colaboreze pentru a garanta că Summit-ul despre Biodiversitate (COP 15) din Kunming, în China, să constituie un punct de cotitură spre restabilirea pământului drept casă în care viaţa să fie îmbelşugată, conform voinţei Creatorului.

Suntem obligaţi să reparăm după dreptate, asigurând ca aceia care au locuit un pământ timp de generaţii să poată recăpăta pe deplin utilizarea lui. Trebuie protejate comunităţile indigene de companii, îndeosebi multinaţionale, care, prin extragerea vătămătoare de combustibili fosili, minerali, lemn şi produse agroindustriale, „fac în ţările mai puţin dezvoltate ceea ce nu pot face în ţările care le aduc capital” (LS, 51). Această conduită în afaceri reprezintă „un nou tip de colonialism” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale, 27 aprilie 2001, cit. în Querida Amazonia, 14), care exploatează în mod ruşinos comunităţi şi ţări mai sărace aflate în căutare disperată a unei dezvoltări economice. Este necesar să se consolideze legislaţiile naţionale şi internaţionale, pentru ca să reglementeze activităţile companiilor de extracţie şi să garanteze accesul la justiţie pentru cei care sunt vătămaţi.

5. Un timp pentru bucurie

În tradiţia biblică, Jubileul reprezintă un eveniment bucuros, inaugurat de un sunet de trâmbiţă care răsună pe tot pământul. Ştim că strigătul pământului şi al săracilor a devenit, în anii trecuţi, chiar mai zgomotos. În acelaşi timp, suntem martori ai modului în care Duhul Sfânt inspiră peste tot indivizi şi comunităţi să se unească pentru a reconstrui casa comună şi a-i apăra pe cei mai vulnerabili. Asistăm la apariţia graduală a unei mari mobilizări de persoane, care de jos şi din perifericii se străduiesc cu generozitate pentru protejarea pământului şi a săracilor. Dă bucurie a vedea atâţia tineri şi comunităţi, îndeosebi indigene, în linia întâi în a răspunde la criza ecologică. Ei fac apel pentru un Jubileu al Pământului şi pentru un nou început, având conştiinţa că „lucrurile se pot schimba” (LS, 13).

De asemenea trebuie să ne bucurăm constatând că Anul special de aniversare a enciclicei Laudato si’ inspiră numeroase iniţiative la nivel local şi global pentru îngrijirea casei comune şi a săracilor. Acest an ar trebui să ducă la planuri operative pe termen lung, pentru a ajunge la practicarea unei ecologii integrale în familii, în parohii, în dieceze, în ordinele călugăreşti, în şcoli, în universităţi, în asistenţa sanitară, în firme, în ferme agricole şi în multe alte locuri.

Ne bucurăm că se unesc şi comunităţile de credinţă pentru a da naştere unei lumi mai drepte, paşnice şi sustenabile. Este motiv de bucurie deosebită că Timpul Creaţiei devine o iniţiativă cu adevărat ecumenică. Să continuăm să creştem în conştiinţa că noi toţi locuim într-o casă comună ca membri ai aceleiaşi familii!

Să ne bucurăm pentru că, în iubirea sa, Creatorul susţine eforturile noastre umile pentru pământ. Pământul este şi casa lui Dumnezeu, unde Cuvântul său „s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14), locul pe care revărsarea Duhului Sfânt îl reînnoieşte constant.

„Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului” (cf. Ps 104,30).

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 1 septembrie 2020

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate.

Dumnezeu creatorulMesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori!

În această Zi de Rugăciune doresc înainte de toate să-i mulţumesc Domnului pentru darul casei comune şi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă care se angajează ca să o păzească. Sunt recunoscător şi pentru numeroasele proiecte menite să promoveze studiul şi tutelarea ecosistemelor, pentru eforturile orientate spre dezvoltarea unei agriculturi mai sustenabile şi a unei alimentaţii mai responsabile, pentru diferitele iniţiative educative, spirituale şi liturgice care implică în îngrijirea creaţiei atâţia creştini din toată lumea.

Trebuie s-o recunoaştem: n-am ştiut să păzim creaţia cu responsabilitate. Situaţia ambientală, la nivel global precum şi în multe locuri specifice, nu se poate considera satisfăcătoare. Pe bună dreptate a reieşit necesitatea unei relaţii reînnoite şi sănătoase între omenire şi creaţie, convingerea că numai o viziune autentică şi integrală despre om ne va permite să ne îngrijim mai bine de planeta noastră spre folosul generaţiei prezente şi al celor viitoare, pentru că „nu există ecologie fără o antropologie adecvată” (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 118).

În această Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pe care Biserica catolică de câţiva ani o celebrează în unire cu fraţii şi surorile ortodocşi, şi cu adeziunea altor Biserici şi comunităţi creştine, doresc să atrag atenţia asupra problemei apei, element atât de simplu şi preţios, la care din păcate pentru mulţi este greu dacă nu imposibil să aibă acces. Şi totuşi, „accesul la apa potabilă şi sigură este un drept uman esenţial, fundamental şi universal, pentru că determină supravieţuirea persoanelor şi pentru aceasta este condiţie pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Această lume are o gravă datorie socială faţă de cei săraci care nu au acces la apa potabilă, pentru că asta înseamnă a le nega dreptul la viaţă înrădăcinat în demnitatea lor inalienabilă” (ibid., 30).

Apa ne invită să reflectăm asupra originilor noastre. Trupul uman este compus în cea mai mare parte din apă; şi multe civilizaţii, în istorie, au apărut în apropierea marilor cursuri de apă care le-au marcat identitatea. Este sugestivă imaginea folosită la începutul cărţii Genezei, unde se spune că la începuturi duhul Creatorului „plutea peste ape” (1,2).

Gândindu-mă la rolul său fundamental în creaţie şi în dezvoltarea umană, simt nevoia de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru „sora apă”, simplă şi utilă ca nimic altceva pentru viaţa de pe planetă. Tocmai pentru aceasta, a ne îngriji de izvoare şi de bazinele hidrografice este un imperativ urgent. Astăzi mai mult ca oricând se cere o privire care să meargă dincolo de imediat (cf. Laudato si’, 36), dincolo de „un criteriu utilitarist de eficienţă şi productivitate pentru profitul individual” (ibid., 159). Este nevoie de proiecte împărtăşite şi gesturi concrete, ţinând cont că orice privatizare a bunului natural al apei care merge în defavoarea dreptului umane de a putea avea acces la ea este inacceptabil.

Pentru noi creştinii, apa reprezintă un element esenţial de purificare şi de viaţă. Gândul merge imediat la Botez, sacrament al renaşterii noastre. Apa sfinţită de Duhul este materia prin intermediul căreia Dumnezeu ne-a dat viaţă şi ne-a reînnoit, este izvorul binecuvântat al unei vieţi care nu mai moare. Botezul reprezintă, pentru creştinii de diferite confesiuni, şi punctul de plecare real şi la care nu se poate renunţa pentru a trăi o fraternitate tot mai autentică de-a lungul drumului spre unitatea deplină. Isus, în decursul misiunii sale, a promis o apă în măsură să potolească pentru totdeauna setea omului (cf. In 4,14) şi a profeţit: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine şi să bea” (In 7,37). A merge la Isus, a ne adăpa din El înseamnă a-l întâlni personal ca Domn, luând din Cuvântul său sensul vieţii. Să vibreze cu putere în noi acele cuvinte pe care El le-a rostit pe cruce: „Mi-e sete” (In 19,28). Domnul ne cere încă să fie adăpat, îi este sete de iubire. Ne cere să-i dăm de băut în mulţii însetaţi de astăzi, pentru a ne spune după aceea: „Am fost însetat şi mi-aţi dat să beau” (Mt 25,35). A da de băut, în satul global, nu comportă numai gesturi personale de caritate, ci alegeri concrete şi angajare constantă pentru a garanta tuturor bunul prima al apei.

Aş vrea să ating şi problema mărilor şi oceanelor. Este necesar să-i mulţumim Creatorului pentru darul impunător şi minunat al marilor ape şi a ceea ce conţin (cf. Gen 1,20-21; Ps 146,6) şi să-l lăudăm pentru că a îmbrăcat pământul cu oceane (cf. Ps 104,6). A orienta gândurile noastre spre imensele întinderi marine, în mişcare continuă, reprezintă, într-un anumit sens, şi o oportunitate pentru a ne gândi la Dumnezeu care în mod constant însoţeşte creaţia sa făcând-o să meargă înainte, menţinând-o în existenţă (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Cateheză, 7 mai 1986).

A păzi în fiecare zi acest bun inestimabil reprezintă astăzi o responsabilitate inevitabilă, adevărată provocare: este nevoie de cooperare activă între oamenii de bunăvoinţă pentru a colabora la lucrarea continuă a Creatorului. Din păcate, atâtea eforturi dispar datorită lipsei de reglementare şi de controale efective, în special în ceea ce priveşte protejarea zonelor marine dincolo de graniţele naţionale (cf. Laudato si’, 174). Nu putem permite ca mările şi oceanele să se umple de întinderi inerte de plastic plutitor. Şi pentru această urgenţă suntem chemaţi să ne angajăm, cu mentalitate activă, rugându-ne ca şi cum totul ar depinde de Providenţa divină şi acţionând ca şi cum totul ar depinde de noi.

Să ne rugăm pentru ca apele să nu fie semn de separare între popoare, ci de întâlnire pentru comunitatea umană. Să ne rugăm pentru ca să fie salvgardată viaţa pe valuri în căutarea unui viitor mai bun. Să-i cerem Domnului şi celui care desfăşoară înalta slujire a politicii ca problemele mai delicate din epoca noastră, ca acelea legate de migraţii, de schimbările climatice, de dreptul pentru toţi de a se bucura de bunurile primare, să fie înfruntate cu responsabilitate, cu clarviziune privind la ziua de mâine, cu generozitate şi în spirit de colaborare, mai ales între ţările care au disponibilităţi mai mari. Să ne rugăm pentru cei care se dedică apostolatului mării, pentru cel care ajută să se reflecteze asupra problemelor în care se află ecosistemele marine, pentru cel care contribuie la elaborarea şi la aplicarea de normative internaţionale referitoare la mări care să poată tutela persoanele, ţările, bunurile, resursele naturale – mă gândesc de exemplu la fauna şi la flora piscicolă, precum şi la barierele de corali (cf. ibid., 41) sau la suprafeţele marine – şi să garanteze o dezvoltare integrală în perspectiva binelui comun al întregii familii umane şi nu a intereselor particulare. Amintim şi pe cei care se străduiesc pentru păzirea zonelor maritime, pentru tutelarea oceanelor şi a biodiversităţii lor, pentru ca să-şi desfăşoare această misiune în mod responsabil şi onest.

În sfârşit, avem la inimă tinerele generaţii şi pentru ele ne rugăm, pentru ca să crească în cunoaşterea şi în respectarea casei comune şi cu dorinţa de a se îngriji de bunul esenţial al apei în folosul tuturor. Dorinţa mea este ca toate comunităţile creştine să contribuie tot mai mult şi tot mai concret pentru ca toţi să se poată bucura de această resursă indispensabilă, în păzirea respectuoasă a darurilor primite de la Creator, îndeosebi a cursurilor de apă, a mărilor şi a oceanelor.

Din Vatican, 1 septembrie 2018

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Rugăciune creștină cu creația

DumnezeususincersijospepamantTe lăudăm, Tată, cu toate creaturile tale,
care au ieșit din mâna ta puternică.
Sunt ale tale și sunt pline de prezența ta
și de duioșia ta.
Lăudat să fii!

Fiule al lui Dumnezeu, Isuse,
de tine au fost create toate lucrurile.
Ai luat formă în sânul matern al Mariei,
te-ai făcut parte a acestui pământ
și ai privit această lume cu ochi omenești.
Astăzi ești viu în fiecare creatură
cu gloria ta de înviat!
Lăudat să fii!

Duhule Sfânt, care cu lumina ta
orientezi această lume spre iubirea Tatălui
și însoțești geamătul creației,
tu trăiești și în inimile noastre
pentru a ne stimula spre bine.
Lăudat să fii!

Doamne Dumnezeule, Unul și Întreit,
comunitate minunată de iubire infinită,
învață-ne să te contemplăm
în frumusețea universului,
unde totul ne vorbește despre tine.
Trezește lauda noastră și recunoștința noastră
pentru fiecare ființă pe care ai creat-o.
Dăruiește-ne harul de a ne simți intim uniți
cu tot ceea ce există.
Dumnezeu al iubirii, arată-ne locul nostru
în această lume
ca instrumente ale afectului tău
față de toate ființele de pe acest pământ,
pentru că niciuna dintre ele nu este uitată de tine.
Luminează-i pe stăpânii puterii și ai banului
pentru ca să nu cadă în păcatul indiferenței,
să iubească binele comun, să-i promoveze pe cei slabi,
și să aibă grijă de această lume în care locuim.
Săracii și pământul strigă:
Doamne, ia-ne pe noi cu puterea ta și lumina ta,
pentru a ocroti fiecare viață,
pentru a pregăti un viitor mai bun,
ca să vină împărăția ta
de dreptate, de pace, de iubire și de frumusețe.
Lăudat să fii!

Amin.

Din Scrisoarea enciclică Laudato si’
a Sfântului Părinte Papa Francisc
despre îngrijirea casei comune (24 mai 2015)

Scrisoarea poate fi citită integral AICI!

%d blogeri au apreciat: