Arhive pentru ‘ziua mondiala a saracilor’

Criteriul judecăţii: iubirea concretă dată sau refuzată celor mici…

„Vom fi judecaţi despre iubire.
Judecata va fi despre iubire.
Nu despre sentiment, nu:
vom fi judecaţi despre fapte,
despre compasiunea care devine apropiere şi ajutor grijuliu”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi celebrăm solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele Universului, cu care se încheie anul liturgic, marea parabolă în care se desfăşoară misterul lui Cristos: întregul an liturgic. El este Alfa şi Omega, începutul şi împlinirea istoriei; şi liturgia de astăzi se concentrează asupra lui „omega”, adică asupra destinaţiei finale. Sensul istoriei se înţelege ţinând în faţa ochilor apogeul său: sfârşitul este şi scopul. Şi tocmai asta face Matei, în Evanghelia din această duminică (25,31-46), punând discursul lui Isus despre judecata universală în epilogul vieţii sale pământeşti: El, pe care oamenii urmează să-l condamne, este în realitate judecătorul suprem. În moartea şi învierea sa, Isus se va arăta Stăpânul istoriei, Regele universului, Judecătorul tuturor. Însă paradoxul creştin este că Judecătorul nu îmbracă o regalitate înfricoşătoare, ci este un păstor plin de blândeţe şi de milostivire.

De fapt, Isus, în această parabolă a judecăţii finale, se foloseşte de imaginea păstorului. Ia imaginile de la profetul Ezechiel, care a vorbit despre intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului, împotriva păstorilor răi ai lui Israel (cf. 34,1-10). Aceştia au fost cruzi, exploatatori, preferând să se pască mai degrabă pe ei înşişi decât turma; de aceea însuşi Dumnezeu promite să se îngrijească personal de turma sa, apărând-o de nedreptăţi şi de samavolnicii. Această promisiune a lui Dumnezeu pentru poporul său s-a realizat pe deplin în Isus Cristos, Păstorul: chiar El este Bunul Păstor. Şi El însuşi spune despre sine: „Eu sunt păstorul cel bun” (In 10,11.14).

În pagina evanghelică de astăzi, Isus se identifică nu numai cu regele-păstorul, ci şi cu oile pierdute. Am putea vorbi ca despre o „dublă identitate”: regele-păstorul, Isus, se identifică şi cu oile, adică fraţii mai mici şi nevoiaşi. Şi indică astfel criteriul judecăţii: ea va fi luată pe baza iubirii concrete date sau refuzate acestor persoane, pentru că El însuşi, judecătorul, este prezent în fiecare dintre ele. El este judecător, El este Dumnezeu-om, însă El este şi săracul, El este ascuns, este prezent în persoana săracilor pe care El îi menţionează chiar aici. Spune Isus: „Adevăr vă spun: tot ceea ce aţi făcut (sau n-aţi făcut) unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi (sau nu mi-aţi) făcut” (v. 40.45). Vom fi judecaţi despre iubire. Judecata va fi despre iubire. Nu despre sentiment, nu: vom fi judecaţi despre fapte, despre compasiunea care devine apropiere şi ajutor grijuliu.

Eu mă apropii de Isus prezent în persoana bolnavilor, a săracilor, a celor suferinzi, a celor închişi, a celor cărora le este foame şi sete de dreptate? Mă apropii de Isus prezent acolo? Aceasta este întrebarea de astăzi.

Aşadar, Domnul, la sfârşitul lumii, va trece în revistă turma sa şi va face asta nu numai din partea păstorului, ci şi din partea oilor, cu care El s-a identificat. Şi ne va întreba: „Ai fost un pic păstor ca mine?”. „Ai fost păstor al meu care eram prezent în aceşti oameni care se aflau în nevoie, sau ai fost indiferent?” Fraţi şi surori, să ne ferim de logica indiferenţei, de ceea ce ne vine în minte imediat: de a privi în altă parte când vedem o problemă. Să ne amintim de parabola bunului samaritean. Acel om sărman, rănit de tâlhari, aruncat la pământ, între viaţă şi moarte, era acolo singur. A trecut un preot, a văzut, şi a plecat, a privit în altă parte. A trecut un levit, a văzut şi a privit în altă parte. Eu, în faţa fraţilor mei şi a surorilor mele aflaţi în nevoie, sunt indiferent ca acest preot, ca acest levit, şi privesc în altă parte? Voi fi judecat despre asta: despre modul în care m-am apropiat, despre modul în care l-am privit pe Isus prezent în cei nevoiaşi. Aceasta este logic, şi n-o spun eu, o spune Isus: „Ceea ce aţi făcut acestuia, acestuia, acestuia, mie mi-aţi făcut. Şi ceea ce nu aţi făcut acestuia, acestuia, acestuia, mie nu mi-aţi făcut, pentru că eu eram acolo”. Fie ca Isus să ne înveţe această logică, această logică a proximităţii, a apropierii de El, cu iubire, în persoana celor mai suferinzi.

Să cerem Fecioarei Maria să ne înveţe să domnim în slujire. Sfânta Fecioară Maria, ridicată la cer, a primit de la Fiul său coroana regală, pentru că l-a urmat cu fidelitate – este prima discipolă – pe calea Iubirii. Să învăţăm de la ea să intrăm încă de acum în Împărăţia lui Dumnezeu, pe poarta slujirii umile şi generoase. Şi să ne întoarcem acasă numai cu această frază: „Eu eram prezent acolo. Mulţumesc!” sau: „Ai uitat de mine”.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Doresc să trimit un gând special populaţiilor din Campania şi din Basilicata, la patruzeci de ani de la cutremurul dezastruos, care a avut epicentrul în Irpinia şi a semănat moarte şi distrugere. Deja patruzeci de ani! Acel eveniment dramatic, ale cărui răni şi materiale încă nu s-au vindecat total, a evidenţiat generozitatea şi solidaritatea italienilor. Sunt mărturie atâtea înfrăţiri între localităţile calamitate şi cele din nord şi din centru, ale căror legături încă subzistă. Aceste iniţiative au favorizat drumul obositor al reconstruirii şi, mai ales, fraternitatea dintre diferitele comunităţi din peninsulă.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini, care în pofida dificultăţilor actuale, şi respectând mereu regulile, aţi venit în Piaţa „Sfântul Petru”. Un salut special către familii, cărora în această perioadă le este mai greu. Cu privire la asta, gândiţi-vă la atâtea familii care sunt în dificultate în acest moment, pentru că nu au loc de muncă, au pierdut locul de muncă, au un copil, doi…; şi uneori, cu un pic de ruşine nu arată asta. Însă fiţi voi cei care să mergeţi pentru a căuta acolo unde este necesitate. Acolo unde este Isus, acolo unde Isus este în nevoie. Faceţi asta!

Urez tuturor o duminică frumoasă – şi celor de la Neprihănita, care sunt puternici! – Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere(!

Papa Francisc: Angelus (22 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluare de pe ercis.ro


copii-fericiti-zambind

Ajută un părinte să-și fericească copiii: oferă un cadou de Moș Neculae sau de Crăciun…

Redă copilăria și zâmbetul unui copil fără copilărie! Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

Visele mari și întrebările care fac veșnică viața noastră

„Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine,
decât să ne simţim bine:
şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine”
(Logodnicii, cap. XXXVIII).

Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?

Ceea ce tocmai am ascultat este ultima pagină din Evanghelia lui Matei înainte de pătimire: înainte de a ne dărui iubirea sa pe cruce, Isus ne dă ultimele sale dorinţe. Ne spune că binele pe care-l vom face unuia dintre fraţii săi mai mici – înfometaţi, însetaţi, străini, nevoiaşi, bolnavi, deţinuţi – va fi făcut Lui (cf. Mt 25,37-40). Astfel Domnul ne înmânează lista darurilor pe care le doreşte pentru nunta veşnică împreună cu noi în cer. Sunt faptele de milostenie cele care fac veşnică viaţa noastră. Fiecare dintre noi se poate întreba: le pun în practică? Fac ceva pentru cel care are nevoie? Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni? Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi? Sunt prieten al unei persoane sărace? Şi aşa mai departe, atâtea întrebări pe care ni le putem pune. „Eu sunt aici”, îţi spune Isus, „te aştept aici, acolo unde nu-ţi imaginezi şi unde eventual n-ai vrea nici măcar să priveşti, aici în cei săraci”. Eu sunt aici, unde gândirea dominantă, conform căreia viaţa merge bine dacă îmi merge bine mie, nu este interesată. Eu sunt aici, îţi spune Isus şi ţie, tânăr care încerci să realizezi visele vieţii.

Eu sunt aici, a spus Isus, în urmă cu multe secole, unui tânăr soldat. Era unul de optsprezece ani încă nebotezat. Într-o zi a văzut un sărac care cerea ajutor de la oameni, însă nu primea, pentru că „toţi treceau mai departe”. Şi acel tânăr, „văzând că celorlalţi nu le era milă, a înţeles că acel sărac îi era rezervat lui”, pentru el. Însă nu avea nimic cu el, numai ţinuta sa de lucru. Atunci şi-a tăiat mantaua şi i-a dat o jumătate săracului, îndurând glumele de batjocură ale unora din jur. În noaptea următoare a avut un vis: l-a văzut pe Isus, îmbrăcat cu partea din mantaua cu care l-a învelit pe sărac. Şi l-a auzit spunând: „Martin m-ai acoperit cu această haină” (cf. Sulpiciu Sever, Vita Martini, III). Sfântul Martin era un tânăr care a avut acel vis pentru că l-a trăit, deşi fără să ştie, ca drepţii din Evanghelia de astăzi.

Dragi tineri, iubiţi fraţi şi surori, să nu renunţăm la visele mari. Să nu ne mulţumim cu ceea ce trebuie să facem. Domnul nu vrea ca să restrângem orizonturile, nu ne vrea parcaţi la marginile vieţii, ci în cursă spre ţinte înalte, cu bucurie şi cu îndrăzneală. Nu suntem făcuţi pentru a visa vacanţe sau sfârşit de săptămână, ci pentru a realiza visele lui Dumnezeu în această lume. El ne-a făcut capabili să visăm pentru a îmbrăţişa frumuseţea vieţii. Şi faptele de milostenie sunt faptele cele mai frumoase ale vieţii. Faptele de milostenie merg chiar în centrul viselor noastre mari. Dacă ai vise de adevărată glorie, nu de glorie a lumii care vine şi pleacă, ci de glorie a lui Dumnezeu, acesta este drumul. Citeşte textul din Evanghelia de astăzi, reflectează asupra lui. Pentru că faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. Ascultaţi bine asta: faptele de milostenie dau glorie lui Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. La sfârşit, despre faptele de milostenie vom fi judecaţi.

Însă de unde se porneşte pentru a realiza mari vise? De la marile alegeri. Evanghelia ne vorbeşte astăzi şi despre asta. De fapt, în momentul judecăţii finale Domnul se bazează pe alegerile noastre. Pare că aproape nu judecă: desparte oile de capre, însă a fi buni sau răi depinde de noi. El trage numai consecinţele alegerilor noastre, le aduce la lumină şi le respectă. Aşadar, viaţa este timpul alegerilor puternice, decisive, veşnice. Alegeri banale duc la o viaţă banală, alegeri mari fac mare viaţa. De fapt, noi devenim ceea ce alegem, în bine şi în rău. Dacă alegem să furăm devenim hoţi, dacă alegem să ne gândim la noi înşine devenim egoişti, dacă alegem să urâm devenim supăraţi, dacă alegem să petrecem ore în faţa celularului devenim dependenţi. Însă dacă îl alegem pe Dumnezeu devenim în fiecare zi mai iubiţi şi dacă alegem să iubim devenim fericiţi. Aşa este, pentru că frumuseţea alegerilor depinde de iubire: nu uitaţi asta. Isus ştie că dacă trăim închişi şi indiferenţi rămânem paralizaţi, însă dacă ne dedicăm pentru alţii devenim liberi. Stăpânul vieţii ne vrea plini de viaţă şi ne dă secretul vieţii: viaţa se posedă numai dăruind-o. Şi aceasta este o regulă de viaţă: viaţa se posedă, acum şi veşnic, numai dăruind-o.

Este adevărat că există obstacole care fac dificile alegerile: adesea teama, nesiguranţa, motivele fără răspuns, atâtea motive. Însă, iubirea cere să mergem mai departe, să nu rămânem agăţaţi de motivele vieţii aşteptând ca din cer să vină un răspuns. Răspunsul a venit: este privirea Tatălui care ne iubeşte şi ni l-a trimis pe Fiul. Iubirea determină să se treacă de la pentru ce la pentru cine, de la pentru ce trăiesc la pentru cine trăiesc, de la pentru ce mi se întâmplă asta la pentru cine pot să fac bine. Pentru cine? Nu numai pentru mine: viaţa este deja plină de alegeri pe care le facem pentru noi înşine, pentru a avea un titlu de studiu, prieteni, o casă, pentru a satisface propriile interese, propriile hobby. Însă riscăm să petrecem ani gândindu-ne la noi înşine fără a începe să iubim. Manzoni a dat un sfat bun: „Ar trebui să ne gândim mai mult să facem bine, decât să ne simţim bine: şi astfel vom ajunge şi să ne simţim mai bine” (Logodnicii, cap. XXXVIII).

Însă nu sunt numai îndoielile şi motivele care ameninţă marile alegeri generoase, există atâtea alte obstacole, în toate zilele. Există febra consumurilor, care narcotizează inima cu lucruri superflue. Există obsesia distracţiei, care pare singura cale pentru a evada din probleme şi este în schimb numai o amânare a problemei. Există fixarea asupra propriilor drepturi de reclamat, uitând obligaţia de a ajuta. Şi după aceea există marea iluzie cu privire la iubire, care pare ceva de trăit în funcţie de emoţii, în timp ce a iubi este mai ales dar, alegere şi jertfă. A alege, mai ales astăzi, înseamnă a nu ne lăsa domesticiţi de omologare, înseamnă a nu ne lăsa anesteziaţi de mecanismele consumurilor care dezactivează originalitatea, înseamnă a şti să renunţăm la aparenţe şi la apariţie. A alege viaţa înseamnă a lupta împotriva mentalităţii lui foloseşte-şi-aruncă şi a lui totul-şi-imediat, pentru a conduce existenţa spre destinaţia cerului, spre visele lui Dumnezeu. A alege viaţa înseamnă a trăi, şi noi suntem născuţi pentru a trăi, nu pentru a vegeta. Acest lucru l-a spus un tânăr ca voi [fericitul Pier Giorgio Frassati]: „Eu vreau să trăiesc, nu să vegetez”.

În fiecare zi, atâtea alegeri se arată în faţa inimii. Aş vrea să vă dau un ultim sfat pentru a vă antrena să alegeţi bine. Dacă privim înăuntrul nostru, vedem că în noi apar adesea două întrebări diferite. Una este: ce-mi convine să fac? Este o întrebare care adesea înşeală, pentru că insinuează că important este să ne gândim la noi înşine şi să însoţim toate voinţele şi impulsurile care vin. Însă întrebarea pe care Duhul Sfânt o sugerează inimii este alta: nu ce îţi convine? ci ce îţi face bine? Aici se află alegerea cotidiană, ce anume îmi convine să fac sau ce anume îmi face bine? Din această căutare interioară se pot naşte alegeri banale sau alegeri de viaţă, depinde de noi. Să privim la Isus, să-i cerem curajul de a alege ceea ce ne face bine, pentru a merge în urma Lui, pe calea iubirii. Şi să găsim bucuria. Pentru a trăi, şi nu pentru a vegeta.

_________________

La finalul Liturghiei

La sfârşitul acestei celebrări euharistice, vă salut cordial pe voi toţi prezenţi aici şi pe cei care ne urmăresc prin media. Un salut deosebit se îndreaptă spre voi tinerilor, tineri panamezi şi portughezi, reprezentaţi de două delegaţii care, peste puţin timp, vor face gestul semnificativ al înmânării Crucii şi a icoanei Mariei Salus Populi Romani, simboluri ale Zilelor Mondiale ale Tineretului. Este o înmânarea importantă în pelerinajul care ne va conduce la Lisabona în 2023.

Şi în timp ce ne pregătim pentru următoarea ediţie intercontinentală a ZMT, aş vrea să relansez şi celebrarea sa în Bisericile locale. După ce au trecut treizeci şi cinci de ani de la instituirea ZMT, după ce am ascultat diferite păreri şi Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, competent cu privire la pastoraţia tineretului, am decis să transfer, începând de anul viitor, celebrarea diecezană a ZMT din Duminica Floriilor în Duminica lui Cristos Regele. În centru rămâne misterul lui Isus Cristos Răscumpărătorul omului, aşa cum a subliniat mereu sfântul Ioan Paul al II-lea, iniţiator şi patron al ZMT.

Dragi tineri, strigaţi cu viaţa voastră că Cristos trăieşte, că Cristos domneşte, că Cristos este Domnul! Dacă voi veţi tăcea, vă asigur că vor striga pietrele (cf. Lc 19,40).

Papa Francisc: Omilia la Sfânta Liturghie din solemnitatea „Cristos, Regele Universului”. Înmânarea Crucii Zilei Mondiale a Tineretului (22 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


Fac ceva pentru cel care are nevoie?
Sau fac binele numai pentru persoanele dragi şi pentru prieteni?
Ajut pe cineva care nu poate să-mi dea înapoi?
Sunt prieten al unei persoane sărace?


saracie-renuntare-incredere-in-providenta

Dăruiește cu iubire pentru cei lipsiți! Frumuseţea alegerilor depinde de iubire:

Redă copilăria unui copil fără copilărie! Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

Vindecarea nu vine prin a cumpăra mai puțin, ci prin a dărui mai mult!

Ești doar un om! 
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul, 
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

„Să nu-ți întorci capul în altă parte când vezi un sărac. Dacă poți, ajută-l. Dacă nu ai nimic de oferit, stai de vorbă cu el. Și nu uita să-i vorbești Domnului despre săraci. Da, roagă-te pentru ei. Măcar atât! Dar nu te prefă că nu-i vezi! Niciodată”! Așa mi se spunea când eram mic. Era simplitatea cu care părinții și bunicii îmi traduceau învățătura Bibliei: „Dacă cineva are bogățiile lumii și-l vede pe fratele său care este în nevoie și își închide inima față de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu?” (1In 3,17). 

Însă acum, într-o lume îngrozită de criză și grăbită (deseori) spre nicăieri, cine se mai apleacă spre tineri și copii pentru a le „traduce” cuvântul divin? În vremurile lui „time is money” mai au părinții timp, mai au bunicii loc printre experți, tehnologi și tehnologii să le povestească copiilor despre Tobia și despre ceea ce alimentează viața noastră: rugăciunea, pomana și postul (Tob 12; Mt 6,1-21; Mc 9,29)? Oare luna noiembrie, când (ar trebui să) ne pomenim răposații, ne ajută să ne smulgem din „consumism” și să fim mai generoși? Nu putem sluji și aproapelui și „consumismului”, și lui Dumnezeu și mamonei (Lc 16,13)!

Să consumi mai mult decât ai nevoie și nepăsător față de nevoile celuilalt – ba uneori chiar concurând cu celălalt (celebrele îmbulzeli de Black Friday și de sărbători) – este semnul unei grave boli de care ne putem vindeca doar prin mărinimie discretă (Mt 5,16; 6,3-4). Această boală recentă – atât de recentă încât consumismul nu și-a găsit loc deocamdată în DEX, dar se regăsește în sindromul shoppingului compulsiv – ne afectează pe toți, dar mai ales distruge generațiile viitoare. Dacă nu ne vindecăm acum de această goană după neesențial, oamenii pe care-i „construim” pentru mâine nu vor avea brațele și inima libere pentru a se ține de mână cu Dumnezeu sau pentru a îmbrățișa. Mâinile și inima încărcate de „lucruri” nu pot gusta fericirea atingerii lui Dumnezeu și a îmbrățișării omului.

Trăim prea încărcați, prea împământați, pentru o viață care năzuiește spre cer. Iar vindecarea nu vine prin a cumpăra mai puțin, ci prin a dărui mai mult! Niciodată nu vom putea dărui prea mult, însă putem dărui totul (Mc 12,41-44)!


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.


Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

%d blogeri au apreciat: