Oscar, dar sfântul (din 3 februarie), nu premiile (din 27 februarie)!

Nu ai cum să auzi Oscar şi să nu te gândeşti la filme.
Cine va lua premiul Oscar anul acesta, la sfârşit de februarie?! Habar nu am.

Dar iată că eu scriu despre Oscar astăzi, 3 februarie, şi nu mă gândesc la filme, ci la sfântul pe care-l sărbătorim astăzi, chiar dacă e pus un pic în umbră de mult cunoscutul sfânt Blaziu, sărbătorit în aceeaşi zi.

Iată pe scurt viaţa lui, după cum e pe www.arcb.ro:

Sfântul Oscar a trăit în secolul al IX-lea şi este supranumit apostolul Europei de Nord. A fost călugăr benedectin, în vestita mănăstire de la Corbia (în Picardia – Franţa). După convertirea la creştinism a regelui Harald al Danemarcei, în anul 826, Ansgar este chemat să predice Evanghelia în Danemarca şi Scandinavia. A fost primul episcop de Hamburg şi arhiepiscop delegat pentru Scandinavia. Activitatea sa misionară a avut ca rod convertirea la creştinism a regelui Olaf. Sfântul Ansgar (Oscar) a murit la 3 februarie 865, după o viaţă dăruită cu totul vestirii Sfintei Evanghelii. A trăit 64 de ani, între care 34 de ani ca misionar.

Acum citesc dintr-o carte viaţa lui mai pe larg şi am să adaug mâine mai multe lucruri interesante.

Până atunci, sfinte Oscar, roagă-te pentru noi!

Reclame

Sfântul Blaziu: s-a dus vestea!

Ce minune e mai mare: să nu te doară gâtul sau Dumnezeu să se facă om?!

Dacă e o simplă zi de joi, lumea nu se îngrămădeşte la Biserică, la sfânta Liturghie. Deloc, pentru că e doar o zi obişnuită, o Liturghie din zi de lucru, spunem cei mai mulţi. Şi totuşi, la acea jertfă, Dumnezeu se face om, suferă, iartă, se dăruieşte. Câte haruri! Prea multe haruri pentru o biserică atât de goală…

Dar dacă această zi de joi e 3 februarie, atunci e (mai) multă lume. Explicaţia: e comemorarea sfântului Blaziu şi i s-a dus vestea. Azi e sărbătorit cel care ne apără de durerile de gât. Iar lumea vine pentru binecuvântarea specială care se dă la sfârşitul Sfintei Liturghii cu lumânări sfinţite puse în jurul gâtului, rostindu-se formula: „Prin mijlocirea sfântului Blaziu, episcop martir, să te apere Domnul de bolile de gât şi de orice rău. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.

Cam trist că am ajuns să punem un sfânt mai presus de Dumnezeu. Dar bine, totuşi, că-i avem pe ei şi că ne mai adună din când în când în jurul altarului. Să nu se supere sfântul Blaziu pe mine, dar cam aşa stau lucrurile. Dar să nu uităm: minunea nu o face sfântul, ci Dumnezeu!

Iată şi ceva date despre sfântul Blaziu, preluate de pe http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=362

Sfântul Blaziu, Episcop de Sebasta, în Armenia, este un personaj în parte nesigur din punct de vedere istoric. Totuşi el se bucură de o largă popularitate pentru un miracol ce i se atribuie, miracol ce a dat loc la cunoscuta ceremonie din ziua de 3 februarie. Într-adevăr, citim în «Passio», că pe când era condus la locul de execuţie, o femeie şi-a făcut loc prin mulţimea de curioşi şi a depus la picioarele sfântului Episcop pe fiul ei aproape mort din pricina unui os de peşte înfipt în gât. Sfântul Blaziu a pus mâinile pe capul copilului şi s-a recules în rugăciune. O clipă după aceasta, copilul era salvat. Acest episod i-a atras faima de taumaturg, îndeosebi în cazul bolilor de gât; faima a străbătut secolele, până în zilele noastre.

Datorită acestei tradiţii foarte răspândite, noul calendar, a reţinut comemorarea Sfântului Blaziu pentru ziua de 3 februarie, deşi, după cum am amintit, este vorba de un personaj discutabil din punct de vedere istoric. Sfântul Blaziu a trăit se pare la începutul secolului al IV-lea, şi a avut de suferit în timpul persecuţiei lui Liciniu, colegul împăratului Constantin; poate fi considerat unul dintre ultimii martiri creştini din acea perioadă. Era prin anul 316. Sfântul Blaziu, urmând avertismentul evanghelic, a căutat să fugă din faţa prigonitorului, ascunzându-se într-o peşteră.

Legenda, ca de obicei, este plină de amănunte încântătoare, şi ni-l prezintă pe bătrânul Episcop înconjurat de animalele pădurii, care îl vizitează, îi aduc mâncare şi aşteaptă să fie binecuvântate înainte de a se întoarce la culcuşurile lor. Dar nu rareori în urma sălbăticiunilor umblă şi vânătorii. Aşa a fost descoperit şi Sfântul Blaziu. Trimişii lui Liciniu, căutând să adune fiare sălbatice pentru circul roman, dau de Episcopul fugar; îl leagă ca pe un făcător de rele şi-l duc la închisoarea din oraş. Cu toate minunile pe care le săvârşeşte în mijlocul celor din închisoare, este adus în faţa judecăţii. Refuză cu hotărâre să tăgăduiască pe Cristos aducând jertfă idolilor şi drept pedeapsă, trupul îi este brăzdat cu dinţii pieptenului de scărmănat lână. Cu trupul strivit, dar nu cu sufletul, neînfricatul martir a avut tăria să suporte şi alte chinuri, până când i s-a tăiat capul cu spada.

Multe din faptele neobişnuite ce se atribuie sfinţilor, mai ales celor din vechime, în parte sunt rodul admiraţiei, iubirii şi fanteziei creatoare a contemporanilor şi urmaşilor; totuşi, deşi par neverosimile, ele încearcă să traducă adevăruri şi realizări profunde; fiarele sălbatice care se adună liniştite în jurul sfântului Blaziu, îi aduc hrană şi-i aşteaptă binecuvântarea, nu reprezintă decât foarte palid împăcarea deplină pe care Duhul Sfânt o aduce în sufletele şi în viaţa oamenilor prin sfinţii săi; vrăjmăşia, chiar firească, se topeşte sub razele puternice ale adevăratei iubiri de Dumnezeu.

* * *

Prenumele Blaziu, destul de răspândit la romani, are la bază porecla dată persoanelor marcate de acel defect de vorbire numit «bâlbâială» – dificultate de a rosti curent anumite sunete. Multe persoane care au purtat acest nume au vorbit foarte limpede; mai ales sfinţii, prin viaţa lor, şi adesea prin vorbele lor, au exprimat curgător şi limpede mesajul de pace şi bucurie.

Sfinte Blaziu, roagă-te pentru noi!

Toma de Aquino: contemplata aliis tradere!

Din nou, la rubrica Prea târziu!

Pentru că Prea târziu apuc să scriu câteva cuvinte despre o sărbătoare care-mi place. De fapt, despre un sărbătorit: sfântul Toma de Aquino, pe care Biserica ni-l readuce înaintea inimii şi a minţii în fiecare an, în 28 ianuarie. A fost un filozof şi un teolog desăvârşit, care merită toată preţuirea omului iubitor de înţelepciune, adevăr şi sfinţenie.

Detalii despre viaţa şi opera sa puteţi citi aici: Toma de Aquino pe www.en.wikipedia.org

Iată şi câteva cuvinte dintr-o predică pe care am ţinut-o în ziua comemorării sale.

 

„Cel mai învăţat dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre învăţaţi”

„Voi sunteţi lumina lumii, spune Domnul…
Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor
ca să vadă faptele voastre bune
şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri” (Mt 5,14.16).

După ce unii au încercat să-i facă pe oameni să-l uite pe Dumnezeu sau să nu mai creadă în el, spunând că Dumnezeu a murit, s-a văzut că efectul sperat nu s-a realizat… Oamenii au continuat să creadă. Ba unii s-au înverşunat şi mai mult şi au arătat cât de falsă şi ridicolă era această afirmaţie şi au început să promoveze cursuri, tratate, meditaţii despre cunoaşterea lui Dumnezeu!

Atunci, rivalii adevărului şi ai lui Dumnezeu, admiţând totuşi că Cineva există au spus: deşi există noi nu suntem datori a ne ocupa de el, pentru că el, Dumnezeu fiind, depăşeşte cu mult capacităţile noastre de cunoaştere, e mult deasupra puterilor noastre… Şi astfel s-a strecurat încet, încet această erezie a agnosticismului, care bântuie încă printre oameni: că Dumnezeu nu poate fi cunoscut, că e prea mare!

Împotriva acestei tendinţe, s-a ridicat în 1938, episcopul Anton Durcovici – pe atunci doar preot – ţinând în catedrala de la Bucureşti cursuri de religie pentru intelectuali spunând: „trebuie să ne dăm mai bine seama cât de necesară este tocmai în zilele noastre doctrina sfântului Toma de Aquino despre cunoaşterea lui Dumnezeu; doctrina sa ne fereşte atât de agnosticism ateu, cât şi de un misticism nebulos şi rătăcit. Sfântul Toma spulberă pentru totdeauna orice sofisme împotriva adevărului”.

Această cunoaştere este mult mai necesară astăzi, când pun stăpânire pe oameni agnosticismul, indiferentismul, relativismul şi altele la fel de nocive! Avem nevoie de cineva care să ne apropie de Dumnezeu, şi să simţim că deşi Dumnezeu este mare el ni se face cunoscut nouă celor mici: ne iubeşte şi ne lasă să-l cunoaştem prin ceea ce a făcut şi creat pentru noi, dar mai ales ne lasă să-l cunoaştem prin Fiul său.

Voind să ne apropiem de Dumnezeu, Biserica ne propune în această zi să ne însoţim de un om care a trăit în secolul al XIII-lea şi despre care biografii spun pe drept că a fost „cel mai învăţat dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre învăţaţi”. Deşi a trăit doar 49 de ani a reuşit să scrie mai mult decât unii dintre noi apucă să citească între-o viaţă de 80 de ani. Operele sale cuprind comentarii la Sfânta Scriptură, comentarii la scrierile lui Aristotel, lucrări sistematice dintre care cea mai cunoscută este cu siguranţă Summa Theologiae, plus predici şi rugăciuni.

Se spune despre el că a fost geniul cel mai echilibrat pe care omenirea l-a cunoscut vreodată… A trăit puţin însă a rămas exemplar prin felul lui de a fi, fiindcă a reuşit să îmbine calmul contemplaţiei cu febra acţiunii.

Putem spune că în el se regăseşte cu adevărat cuvântul lui Cristos: voi sunteţi sarea pământului, căci într-adevăr pline de gust sunt învăţăturile sale. Să ne amintim doar cu câtă înflăcărare ne rugăm deseori sau cântăm ceea ce el a compus:

Te ador, Isuse, Dumnezeu ascuns,
În această taină nouă nepătruns,
Şi plecând genunchii înaintea ta,
Recunosc ce-adâncă-i neputinţa mea…

Bunule Isuse, tainic Dumnezeu,
Împlineşte dorul sufletului meu:
Fă să cadă vălul de pe faţa mea
Fericit în ceruri să te pot vedea.

Sunt într-adevăr cântări şi rugăciuni ce au gustul bun al sării… ce înalţă sufletul şi-l poartă la Dumnezeu. Acesta a şi fost scopul vieţii sfântului Toma: să se apropie de Dumnezeu şi să-i ajute şi pe alţii. Şi i-a ajutat atât ca preot, cât şi ca profesor, la Paris şi la Napoli sau în orice alt loc unde trebuia să fie prezent şi unde cei din ordinul său dominican îi cereau să meargă.

Tot în el, cel numit şi „doctorul angelic” se regăsesc şi cuvintele lui Isus voi sunteţi lumina lumii: viaţa sa era lumină pentru cei din jurul său… Aşa a luminat viaţa sa încât cei din jurul său, văzându-l îl preamăreau pe Tatăl… Şi voia ca prin viaţa sa, Tatăl să fie preamărit, şi nu el, astfel încât a considerat toată munca sa un foc de paie, o nimica toată, deşi toată lumea ştia şi ştie că e o creaţie deosebită!

Ce a însemnat pentru el să fie lumina lumii? Să fie un sălaş al harurilor şi a virtuţilor; voia să trăiască o viaţă curată, sfântă şi de aceea se ruga mereu:

„O bunul meu Isus, ştiu bine că orice dar perfect depinde de puternica lucrare a providenţei tale şi că, fără tine, omul nu poate face nimic. Pentru aceasta te rog să mă aperi prin harul tău, să-mi aperi sufletul şi trupul. Şi dacă am primit în mine ceva ce mi-a pătat sufletul şi curăţia, tu care eşti domn peste toate puterile, şterge, ca să pot, cu inima imaculată, să înaintez în iubirea şi în slujirea ta”…

Aceasta trebuie să devină şi rugăciunea noastră…

Toţi avem nevoie să înaintăm cu inimă curată în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui…

Toţi avem nevoie să ne rugăm să fim lumină pentru cei din jurul nostru.

Când ne-am rugat ultima dată cerându-i Domnului să facă să fim sarea pământului sau lumina lumii? Când i-am cerut ca măcar pentru cel de lângă noi să fim lumină?

Meditând sfânta Scriptură, doctorul angelic a meditat cu siguranţă şi aceste cuvinte pe care le ascultăm şi noi în sfânta Evanghelie la Liturghia comemorării sale:

Deci cel care va călca una din cele mai mici dintre aceste porunci şi-i va învăţa pe oameni să facă la fel, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar cel care le va împlini şi-i va învăţa şi pe alţii să le împlinească, va fi numit mare în împărăţia cerurilor.

El a păstrat poruncile şi i-a învăţat şi pe oameni să le păstreze! Privindu-i viaţa şi opera fiecare om, suntem învăţaţi cum să se apropie de Dumnezeu, de sacramente şi totodată cât de important este să cauţi adevărul şi să te apropii de oameni.

Prin rugăciunea sa el ne arată cum se apropia el de Dumnezeu şi de sfintele sacramente: „Atotputernice veşnice Dumnezeule, iată, mă apropii de sacramentul Fiului tău unul-născut: mă apropii ca un bolnav de medicul său, care îi redă viaţa; ca un păcătos de izvorul milostivirii, ca un orb de lumina splendorii veşnice, ca un sărac şi un nevoiaş de Domnul cerului şi al pământului”.

Această rugăciune ne este propusă tuturor ca pregătire pentru sfânta Liturghie, căci prin sfânta Jertfă noi toţi ne apropiem de salvatorul nostru.

Descoperind împreună cu învăţătorul Bisericii toate aceste căi de a lupta împotriva agnosticismului ateu, de a lupta pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, pentru a fi sarea pământului şi lumina lumii, nu ne mai rămâne decât asemenea sfântul Toma să împlinim şi noi deviza sa: contemplata aliis tradere: să ştii să oferi şi altora cele contemplate decât să le contempli singur. Ceea ce contemplăm în Biserică, în Euharistie, în Dumnezeu, să-i învăţăm şi pe alţii să descopere.

Sfinte Toma de Aquino, roagă-te pentru noi!

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: