Prea târziu te-am iubit...

Medjugorje… un loc unde Dumnezeu şi omul se întâlnesc!

Tocmai am văzut „Medjugorje. Filmul” ( https://youtu.be/qUXez6oQHZ8 ) și mi-am amintiti de întâlnirile mele cu Dumnezeu în acest loc de har și de cuvintele pe care le-am scris aici acum aproape 10 ani: Medjugorje… un loc unde Dumnezeu şi omul se întâlnesc!
Toata lumea crestina si….

Muntele aparitiilor si colina sfantului Rozariu

Toata lumea crestina si iubitoare de devotiuni in cinstea Sfintei Fecioare Maria a auzit ceva despre Medjugorje: unii lucruri minunate, altii povestiri la care au schitat zambete pline de sarcasm si ironie. Insa despre Medjugorje poti vorbi pertinent sau asculta fascinat doar dupa ce ai fost acolo.

Acolo, la Medjugorje, dupa cum mi s-a spus „nu mergi cand vrei tu, ci cand te cheama Ea, Maria, Doamna si Regina Pacii”. Si daca ma gandesc la modul in care am ajuns eu acolo, le dau dreptate: Domnul Isus si Buna Mama s-au folosit de oameni minunati care au facut totul pentru ca eu sa ajung la Medjugorje de Sfintele Sarbatori Pascale.

Scriu aceste randuri plin de entuziasm. Incă nu am ajuns acasa, dar le voi publica imediat ce ajung. Aceste ganduri sunt marturia mea pentru acel loc in care am simtit prezenta lui Dumnezeu. Cei…

Vezi articolul original 975 de cuvinte mai mult

acum 2 luni 1 4

De ce? (1)

Există fericiri pe care nu le înțelegi
până când nu ajungi să le trăiești!
Și asta e una dintre ele.

Era prin 2011. Veneam spre seară cu mașina (un microbuz) dinspre Pașcani spre Iași. La ieșirea din Pașcani era plin de oameni care așteptau după o zi de muncă o „ocazie” spre casă, spre sat. Dacă tot eram singur într-o mașină mare, am zis să opresc și să … ajut. Am umplut microbuzul cu „navetiști” de prin satele dintre Pașcani și Târgu Frumos. Lângă mine, în față, s-a așezat o doamnă pe la 50-60 de ani… După vreo 10 km au început să coboare, fiecare unde își avea casa sau unde mai avea treabă. Clar, toți încercau – unii insistent, alții mai mult de formă – să plătească simbolic drumul, șoferul, „ocazia”. Dar cum drumul era deja plătit de altcineva (deci nici un merit din partea mea!) l-am refuzat politicos pe primul, i-am zis celui de-al doilea să cumpere bomboane pentru copii, la fel și celui de-al treilea… Când mă pregăteam să spun și celui de-al patrulea că nu e nevoie să-mi plătească și că poate folosi banii pentru copii sau nepoți (mă rog, e mult spus banii, cred că era ceva simbolic, cred, adică poate erau 2-3 lei), doamna de lângă mine a sărit ca arsă: „De ce nu luați bani? Ce urmăriți? Nici la primul, nici la al doilea, nici … Sigur urmăriți ceva… Ce vă iese la toată afacerea asta? Trebuie să ne luați bani ca să fim siguri că nu aveți alte interese”. I-am spus să se liniștească. Sunt preot, nu șofer de microbuz. Nu trăiesc din asta și nu e niciun motiv de neliniște. Și ca să fie și mai liniștită i-am promis că atunci când va veni rândul ei, îi voi lua banii fără nicio problemă, ca să fie sigură că nu urmăresc nimic. Însă ea nici măcar nu a mimat intenția de a-mi da ceva… Era prea convinsă că urmăresc ceva… Altceva!

Suspiciunea, neîncrederea erau și sunt omniprezente. Ne-am pierdut speranța în bunătate, în gratuitate, în har. De ce oare?

Mi-am amintit de această istorie a „ocaziei” Pașcani-Iași, primind din nou o întrebare asemănătoare, doar că de data aceasta legată de campaniile Paxlaur (Detalii AICI: https://paxlaur.com): „De ce faci asta? Ce-ți iese? Ce urmărești?”.

Ca și atunci, la Pașcani, și acum, pe Paxlaur.com, motivele sunt multe. Dar cel mai puternic e pentru că niciodată nu am simțit atâta fericire ca atunci când am ajutat o persoană necunoscută, dar complet necunoscută. Ați încercat? Merită! E atât de fascinant să ajuți un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată și pe care, cel mai probabil, nu-l vei (mai) întâlni niciodată. Un om pe care nu-l cunoști și care nu te cunoaște. Ba mai mult, pe unii îi ajuți fără să-i vezi. Ajuți un om cu care ai un singur punct comun: viața pe acest pământ. Sau poate două puncte comune: viața de acum și viața de apoi. Da, ce fericire să speri că într-o zi te va recunoaște în Paradis.

Așadar, în primul rând de asta: fericire, speranță și credință. Fericirea de a ajuta un necunoscut, un străin, pe cineva care niciodată nu se va putea revanșa în această viață. Niciodată! Speranța Paradisului și a întâlnirii într-o lume mai bună, într-o lume dreaptă, egală, unde însuși Domnul va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Și nu în ultimul rând, credința: cred cu tărie în ceea ce Cristos ne-a spus despre frații săi mai mici și despre viața veșnică.

Continuăm fericiți să pășim împreună străini printre străini ajutându-ne unii pe alții fără să ne vedem chipul, dar cu speranța recunoșterii în Paradis.

Dacă vrei să te alături Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, o poți face:

prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00

AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm: https://paxlaur.com/2022/05/11/pentru-cand-sunt-importanti-copiii/

Citiți și Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie https://paxlaur.com/2022/05/16/cadoul-de-ziua-mea-trei-portii-de-copilarie/

acum 3 luni 4 6

E obligatoriu! Pentru toți!

Însuși Domnul este cel care deschide inimile oamenilor pentru ca aceștia să asculte cuvântul său (cf. Fap 16,14). Astfel am văzut că în viața noastră credința se naște ca dar din partea lui Dumnezeu, însă crește, se maturizează și aduce roade în măsura în care noi devenim colaboratori cu acest dar divin. Cu inima credem, însă pentru a ajunge la mântuire trebuie să dăm mărturie despre credința noastră, prin cuvinte și fapte, după cum spune și Apostolul: „Cu inima se crede pentru a obține justificarea, iar cu gura se dă mărturie pentru a obține mântuirea” (Rom 10,10).

Sfinții sunt cei care nu au zădărnicit harul credinței și nici suferințele lui Cristos (cf. 1Cor 1,17). Domnul a pus adevărul în inima lor iar ei au devenit colaboratori ai adevărului (cf. 3In 8). Astfel, de exemplu, astăzi putem privi spre viața sfintei Rita. Vedem că ea rămâne pentru noi, chiar și după cinci secole, un model de răbdare în fața încercărilor vieții. Ea a suportat cu răbdare cruzimea soțului ei, oferind toate jertfele sale pentru convertirea lui. Și a reușit să-l conducă spre Dumnezeu. Chiar și în fața morții soțului și a copiilor ei, sfânta Rita a rămas neclintită în credință. În cele din urmă a intrat în mănăstire, devenind călugăriță în Ordinul Sfântului Augustin, slujind Domnului, plină de umilință, până în anul 1457, când a murit.

Alături de exemplele sfinților, există un îndemn, ba chiar o „lege” care a străbătut istoria și a ajuns până la noi: „Fiți sfinți!”. La început legea era cuprinsă în aceste cuvinte: „Să fiți oameni sfinți pentru mine” (Ex 22,30) sau „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44; cf. Lev 19,2). Apoi, prin profeți, Domnul a amintit omului această lege și i-a cerut să o respecte, asigurându-l de fidelitatea și iubirea sa: „Ascultați glasul meu și faceți tot ceea ce v-am poruncit și veți fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!” (Ier 11,4). Iar la împlinirea timpului, de pe colinele Țării Sfinte au răsunat cuvintele lui Isus: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Această lege desăvârșită de Mântuitorul – Domnul care a spus despre sine: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții. Nu am venit să desființez, ci să împlinesc” (Mt 5,17) – și-a găsit ecoul în viața apostolilor și în cuvintele sfântului Petru, apostolul care astăzi ne vorbește nouă: „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați duși de poftele de mai înainte, când erați în ignoranță, ci, așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt” (1Pt 1,13-15).

„Toți credincioșii,
fiecare conform propriei condiții,
trebuie să-și adune forțele
pentru a duce o viață sfântă
și pentru a promova creșterea Bisericii
și sfințenia ei continuă”
(Codul de Drept Canonic, can. 210).