Adormirea Maicii Domnului

Trupul tău este sfânt, este plin de glorie!

Sfinţii părinţi şi marii învăţători, în omilii şi în discursuri adresate poporului, cu ocazia sărbătorii de astăzi vorbeau despre Ridicarea la cer a Maicii lui Dumnezeu ca despre o învăţătură deja vie în conştiinţa credincioşilor şi profesată deja de ei; îi explicau pe larg semnificaţia, îi precizau şi îi aprofundau conţinutul, îi arătau marile motivaţii teologice. Ei scoteau în evidenţă îndeosebi că obiectul sărbătorii nu era numai faptul că rămăşiţele pământeşti ale fericitei Fecioare Maria au fost ferite de putrezire, ci şi triumful său asupra morţii şi glorificarea sa cerească, pentru ca Mama să copie modelul, adică să-l imite pe Fiul său unic, Cristos Isus.

Sfântul Ioan Damaschinul, care se deosebeşte între toţi ca un martor distins al acestei tradiţii, luând în considerare Înălţarea cu trupul a măreţei Născătoare de Dumnezeu în lumina celorlalte privilegii ale ei, exclamă cu o elocvenţă puternică: “Cea care la naştere şi-a păstrat neatinsă fecioria, trebuie să-şi păstreze fără corupţie trupul său după moarte. Cea care l-a purtat în sânul său pe Creator, făcut copil, trebuia să locuiască în tabernacolele divine. Cea care a fost dată ca mireasă de către Tatăl, nu putea decât să găsească locuinţă în sediile cereşti. Trebuia să-l contemple pe Fiul său în glorie la dreapta Tatălui, ea care l-a văzut pe cruce, ea care, ferită de durere, atunci când l-a născut, a fost străpunsă de sabia durerii atunci când l-a văzut murind. Era drept ca Născătoarea lui Dumnezeu să aibă ceea ce aparţine Fiului şi să fie cinstită de toate creaturile ca Mamă şi slujitoare a lui Dumnezeu”.

Sfântul German de Constantinopol credea că neputrezirea şi ridicarea la cer a trupului Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, nu numai că se cuveneau maternităţii sale divine, dar şi sfinţeniei speciale a trupului său feciorelnic: “Tu, aşa cum a fost scris, eşti în întregime strălucire: trupul tău feciorelnic este în întregime sfânt, în întregime curat, în întregime templu al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu putea să cunoască putreziciunea mormântului, dar, chiar păstrându-şi trăsăturile sale naturale, trebuie să se transfigureze în lumina incoruptibilităţii, să intre într-o existenţă nouă şi glorioasă, să se bucure de eliberarea deplină şi de viaţa perfectă”.

Un alt scriitor antic afirmă: “Cristos, mântuitorul şi Dumnezeul nostru, dătător al vieţii şi nemuririi, i-a restituit Mamei viaţa. El a făcut-o pe cea care îl născuse egală cu sine în incoruptibilitatea trupului şi pentru totdeauna. El a înviat-o din morţi şi a primit-o alături de sine, pe o cale pe care numai el o cunoaşte”.

Toate aceste consideraţii şi motivaţii ale sfinţilor părinţi, ca şi ale teologilor cu privire la aceeaşi temă, au ca fundament ultim Sfânta Scriptură. Efectiv, Biblia ne-o prezintă pe sfânta Născătoare de Dumnezeu strâns unită cu Fiul său divin şi mereu solidar cu el şi copărtaşă de starea sa.

Cât priveşte Tradiţia, nu trebuie să se uite că încă din secolul al doilea Fecioara Maria este prezentată de sfinţii părinţi ca noua Evă, intim unită cu noul Adam, deşi este supusă lui. Mama şi Fiul apar mereu asociaţi în lupta împotriva duşmanului infernal, luptă care aşa cum a fost prevestit în protoevanghelie se va termina cu victoria deplină asupra păcatului şi a morţii, adică asupra acelor duşmani pe care apostolul îi prezintă mereu uniţi. Aşadar, după cum învierea glorioasă a lui Cristos a fost parte esenţială şi semn final al acestei victorii, tot aşa şi pentru Maria lupta comună trebuia să se încheie cu glorificarea trupului său feciorelnic, conform afirmaţiilor apostolului: Atunci când acest trup coruptibil se va îmbrăca în incoruptibilitate şi acest trup muritor cu nemurire, se va împlini cuvântul Scripturii: Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

În felul acesta, măreaţa Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos încă din toată veşnicia prin acelaşi decret de predestinare, neprihănită în zămislirea sa, fecioară nepătată în maternitatea sa divină, însoţitoare generoasă a Răscumpărătorului divin, victorios asupra păcatului şi asupra morţii, la sfârşit a obţinut coroana măreţiilor sale, trecând peste putreziciunea mormântului. A învins moartea, asemenea Fiului său, şi a fost înălţată cu sufletul şi trupul în slava cerului, unde străluceşte ca Regină la dreapta Fiului său, Rege nemuritor al veacurilor.

Din Constituţia apostolică Munificentissimus Deus a lui Pius al XII-lea, papă

(AAS 42 [1950], 760-762.767-769)

Pur şi simplu, Scriptura (6)

Iartă, Doamne, fărădelegea poporului tău!

Ia aminte, poporul meu, la învăţătura mea;

pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele!

2 Voi deschide gura mea în parabole,a

voi descoperi cele tăinuite din vechime;

3 ceea ce am auzit şi am cunoscut,b

ceea ce ne‑au povestit părinţii noştri,

4 nu le vom ţine ascunse de fiii lor;

vom vesti generaţiei viitoare

faptele glorioase ale Domnului,

puterea şi minunile pe care el le‑a făcut.

5 A statornicit o mărturie în Iacob

şi a pus o lege în Israel;

a poruncit părinţilor noştri

să facă cunoscute acestea fiilor lor,c

6 pentru ca să le cunoască generaţia viitoare,

fiii care se vor naşte.

Când se vor ridica ei vor povesti copiilor lor,

7 pentru ca aceştia să‑şi pună încrederea în Dumnezeu,

să nu uite lucrările lui Dumnezeu

şi să păzească poruncile sale.

8 Să nu fie ca părinţii lor,

o generaţie neascultătoare şi răzvrătită;

o generaţie care avea o inimă nestatornică

şi al cărei duh nu a fost fidel lui Dumnezeu.

9 Fiii lui Efraim, cei ce întind arcul şi trimit săgeata,

au dat înapoi în ziua bătăliei.d

10 N-au păzit legământul lui Dumnezeu

şi au refuzat să umble în legea lui.

11 Ei au uitat de faptele lui,

de minunile pe care le arătase lor.

12 În faţa părinţilor lor a săvârşit minunie

în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.

13 A despicat marea şi i-a trecut prin ea

şi a ridicat apele ca un dig.

14 I-a călăuzit din nor în timpul zilei

şi noaptea întreagă cu lumina focului.

15 A despicat stânci în pustiu

şi le-a dat să bea ca din abisul cel mare.

16 A făcut să iasă izvoare din stâncă

şi apa să curgă în torente.

17 Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui,

să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.

18 L‑au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,f

cerându‑i mâncare după sufletul lor.

19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis:

„Oare va putea Dumnezeu

să ne întindă masă în pustiu?”

20 Iată, a lovit stânca şi au ţâşnit ape

şi s-au revărsat şuvoaie.

„Dar oare pâine e în stare să ne dea

sau să procure carne poporului său?”

21 Atunci a auzit Domnul şi s-a mâniat,

s-a aprins foc împotriva lui Iacob

şi mânia lui s-a ridicat asupra lui Israel,

22 căci nu s-au încrezut în Dumnezeu

şi n-au sperat în mântuirea lui.

23 Totuşi, el a poruncit norilor de sus

şi a deschis porţile cerului:

24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,

le‑a dat lor pâine din ceruri.

25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;g

le‑a trimis hrană din belşug.

26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit

şi a dezlănţuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.

27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea,

şi păsări înaripate cât nisipul mării,

28 le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,

de jur împrejurul corturilor lor.

29 Ei au mâncat şi s-au săturat bine,

el le-a adus ceea ce au poftit.

30 Încă nu-şi potoliseră pofta

şi mâncarea era încă în gura lor

31 când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor

şi i-a nimicit pe cei mai puternici dintre ei

şi i-a doborât pe cei aleşi ai lui Israel.

32 Cu toate acestea, au păcătuit iarăşi,

n-au crezut în faptele lui minunate.

33 De aceea a spulberat într-o suflare zilele lor

şi anii lor degrabă.

34 Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau,

se întorceau şi se îndreptau spre el.

35 Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor

şi că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este mântuitorul lor.

36 Dar îl înşelau cu gura

şi‑l minţeau cu limba.

37 Inima lor nu era sinceră faţă de el

şi nu erau fideli faţă de legământul său.

38 Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăţia,

de multe ori şi‑a potolit mânia

şi nu a dat drumul întregii sale furii.

39 Îşi amintea că ei sunt trup,

o suflare ce trece şi nu se mai întoarce.

40 De câte ori s-au răzvrătit ei în deşert

şi l-au mâniat în pământ pustiu!

41 S-au întors şi iarăşi l-au ispitit pe Dumnezeu

şi pe Cel Sfânt al lui Israel l-au supărat.

42 Nu-şi mai aminteau de braţul lui,

de ziua când i-a răscumpărat din mâna asupritorului;

43 de semnele pe care el le făcuse în Egipt

şi de minunile lui din câmpia Ţoan:

44 a prefăcut în sânge râurile şi pâraiele lor

încât să nu mai bea;

45 a trimis la ei roiuri de muşte care îi mâncau

şi broaşte care-i năpădeau;

46 a dat holdele omizilor

şi rodul muncii lor lăcustelor;

47 a nimicit cu grindină viile lor

şi cu îngheţ smochinii lor;

48 a dat pradă grindinei animalele lor

şi turmele lor, trăsnetelor.

49 A dezlănţuit asupra lor focul mâniei sale,

furia, indignarea şi strâmtorarea,

a trimis îngeri nimicitori.

50 A dat drumul mâniei sale,

n-a cruţat de moarte sufletele lor,

ci i-a dat pradă ciumei.

51 A lovit pe toţi întâii-născuţi în Egipt,

pârga tăriei lor în corturile lui Ham.h

52 A scos poporul său ca pe nişte oi

şi i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.

53 I-a dus în siguranţă şi ei nu s-au temut,

iar pe duşmanii lor i-a acoperit marea.

54 I‑a condus în locul său cel sfânt,

la muntele pe care l‑a cucerit cu dreapta lui.

55 A dezrădăcinat dinaintea lor popoare,

le-a împărţit cu funia moştenirea;

a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israel.

56 Dar ei îl ispiteau şi-l supărau

pe Dumnezeul cel Preaînalt,

şi n‑au ţinut învăţăturile lui,

57 s‑au îndepărtat de el şi l‑au trădat ca şi părinţii lor,

au tras într‑o parte, ca un arc ce alunecă din mână.

58 L‑au supărat prin cultul înălţimilor,i

cu idolii lor i‑au aprins gelozia.

59 A auzit Dumnezeu şi s‑a indignat

şi l‑a respins cu asprime pe Israel.

60 A părăsit lăcaşul său din Şilo,j

cortul în care locuia printre oameni.

61 A lăsat puterea lui în robie

şi măreţia lui în mâinile duşmanilor.

62 A dat poporul său pradă sabiei

şi s-a mâniat pe moştenirea lui.

63 Pe tinerii lui i-a mistuit focul,

iar fecioarele lui n-au avut cântare de nuntă.

64 Preoţii lui au căzut sub sabie,k

iar văduvele lui n-au cântat de jale.

65 Apoi Domnul s-a trezit ca din somn,

ca un viteaz ameţit de vin.l

66 Şi i-a lovit pe vrăjmaşii săi din urmă,

acoperindu-i cu umilire veşnică.

67 A respins cortul lui Iosif

şi nu a ales tribul lui Efraim,

68 ci a ales tribul lui Iuda,

muntele Sion, pe care îl iubeşte.

69 Şi-a zidit lăcaşul său cel sfânt ca înălţimile cerului,

ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.m

70 L-a ales pe David, slujitorul său,

şi l-a luat de la turmele de oi.

71 L-a luat de lângă oile ce alăptau

ca să-l păstorească pe Iacob, poporul său,

şi pe Israel, moştenirea sa;

72 şi i-a păstorit cu o inimă nevinovată

şi i-a călăuzit cu mâini pricepute.

(Psalmul 78 (77) )


a Cuvântul ebraic maşal indică orice fel de învăţătură: sentinţă, enigmă, poem, proverb, oracol. Aici are semnificaţia unor adevăruri profunde care sunt ascunse ochilor superficiali şi care cer efort pentru a fi descoperite.

b Vv. 3-4 delimitează cu claritate conceptul de tradiţie: ceea ce am auzit şi cunoscut… (cf. Dt 4,9; 32,7; Ps 44,2; Prov 4,3-4).

c Cuvintele pereche mărturie – lege apar şi în Ps 18,9 (cf. Ps 81,5-6). Mărturia este protocolul, atestarea oficială a alianţei lui Dumnezeu cu Israelul în timp ce legea aici este înţeleasă ca fiind conţinutul practic al mărturiei, adică decretul care obligă şi îi leagă pe Dumnezeu şi omul.

d Nu este cunoscută circumstanţa istorică a evenimentului. Poate că este o aluzie la Num 14,1-10; Jud 1,23-36. Unii consideră că ar fi o glosă care anticipă politica antisamariteană din v. 67.

e În vv. 12-72 sunt enumerate minunile şi lucrările lui Dumnezeu: în vv.12-31 avem lucrările lui Dumnezeu din Egipt şi pustiu; în vv. 32-41 avem infidelitatea părinţilor şi răbdarea lui Dumnezeu; în vv. 42-55 sunt prezentate plăgile din Egipt şi ocuparea ţării promise; în vv. 56-64 avem infidelităţile din timpul judecătorilor iar în vv. 65-72 reîntoarcerea milostivirii divine şi alegerea lui David.

f Face referinţă la ispitirea de la Massa şi Meriba considerată ca ispitirea tipică (cf. v.15; Ps 95,9; 106,32).

g Pâinea îngerilor; este versiunea din LXX şi Vg. TM are: pâinea celor puternici.

h Ham este un apelativ poetic arhaic al Egiptului (cf. Gen 10,6; Ps 105,23.27; 106,12).

i Referinţă la sanctuarele canaaneene, locuri de cult idolatric pe vârful colinelor (cf. Jud 10,6-7; Dt 32,21).

j Referinţă la capturarea arcei Domnului după 1Sam 4,1-11.

k În afară de sensul general se pare că avem o aluzie la cei doi fii ai preotului Eli, Ofni şi Finees, care au căzut în bătălia de la Afek (cf. 1Sam 4,11.19-22).

l Este un antropomorfism puternic. Imaginea este aceea a lui Samson (Jud 16,14; cf. Ps 44,24-25; 59,5; Is 51,9).

m După psalmist Dumnezeu însuşi şi-a construit templul. Ca înălţimile cerului est o expresie care aminteşte de turnul Babel (Gen 11,4).

Augustin despre Laurenţiu… ca-ntre sfinţi

A fost slujitor al sângelui lui Cristos

Astăzi Biserica din Roma celebrează ziua triumfului lui Laurenţiu, ziua în care el a respins lumea celui rău. A strivit-o atunci când se înverşuna cu ură împotriva lui şi a dispreţuit-o atunci când îl ademenea cu linguşirile sale. Şi într-un caz şi în celălalt el l-a învins pe satana care ridica persecuţia împotriva lui. Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui Cristos, şi-a vărsat sângele. Fericitul apostol Ioan a expus în mod clar misterul Cinei Domnului, spunând: După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Fraţilor, Laurenţiu a înţeles toate acestea. Le-a înţeles şi le-a pus în practică. Cu adevărat s-a achitat de ceea ce primise la această masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa.

Fraţilor, şi noi, dacă iubim cu adevărat, să imităm. Nu am putea să dăm în schimb un rod mai gustos al iubirii noastre decât cel care consistă în imitarea lui Cristos, care a pătimit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să mergem pe urmele sale. Cu această frază se pare că apostolul Petru aproape că a voit să spună că Cristos a pătimit numai pentru cei care merg pe urmele sale şi că pătimirea lui Cristos este de folos numai celor care îl urmează. Sfinţii martiri l-au urmat până la vărsarea sângelui, până la asemănarea cu el în pătimire. L-au urmat martirii, dar nu numai ei. De fapt, după ce ei au trecut, puntea nu a fost întreruptă; nici nu a secat izvorul, după ce au băut ei.

Fraţilor, grădina frumoasă a Domnului are nu numai trandafirii martirilor, dar şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie, violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea proprie: Cristos s-a oferit pentru toţi. Despre el s-a scris pe bună dreptate: El vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului.

Aşadar, să încercăm să înţelegem în ce mod, în afară de vărsarea sângelui, în afară de încercarea pătimirii, trebuie creştinul să-l urmeze pe Învăţătorul. Apostolul, vorbind despre Cristos Domnul, spune: Deşi din fire Dumnezeu, nu a socotit ca pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu. Ce desăvârşire! S-a nimicit pe sine însuşi luând chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor; s-a umilit pe sine. Ce umilinţă!

Cristos s-a umilit: iată, creştinule, exemplul care trebuie imitat. Cristos s-a făcut ascultător: tu de ce te umfli de mândrie? După ce a parcurs toate gradele acestei înjosiri, după ce a învins moartea, Cristos s-a înălţat la cer: să-l urmăm. Să-l ascultăm pe apostol care spune: Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde se află Cristos aşezat la dreapta lui Dumnezeu.

Din Discursuri de sfântul Augustin, episcop

(Disc. 304,1-4: PL 38,1395-1397)