LECTURA I În timp ce-i loveai pe adversarii noştri, pe noi ne chemai la mărire.
Citire din cartea Înţelepciunii 18,6-9
Acea noapte pascală – a eliberării din robia Egiptului – a fost anunţată dinainte părinţilor noştri,
pentru ca fiind asiguraţi de promisiunile în care crezuseră, să fie plini de bucurie.
7 Şi poporul tău a văzut, în acelaşi timp, mântuirea celor drepţi şi pieirea duşmanilor săi.
8 În timp ce-i loveai pe adversarii noştri, pe noi ne chemai să ne duci la mărire.
9 Urmaşii credincioşi ai celor drepţi aduceau jertfe în ascuns; ei au statornicit, într-un singur gând, această lege divină: că sfinţii trebuie să fie părtaşi deopotrivă atât la cele bune cât şi la cele rele şi intonau deja cântecele de laudă ale părinţilor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,1 şi 12.18-19.20 şi 22 (R.: 12b)
R.: Fericit este poporul pe care Domnul şi l-a ales de moştenire.
1 Drepţilor, strigaţi de bucurie către Domnul;
cei fără de prihană se cuvine să-i înalţe cântarea de laudă.
12 Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
fericit este poporul pe care el şi l-a ales de moştenire. R…
18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să-i scape de la moarte
şi să-i hrănească în timp de foamete. R…
20 Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul,
pentru că este ajutorul şi apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum şi speranţa noastră este în tine. R…
LECTURA A II-A Abraham aştepta cetatea, al cărei arhitect şi constructor este însuşi Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea către Evrei 11,1-2.8-19
Fraţilor, credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada lucrurilor pe care nu le vedem.
2 Când Scriptura dă mărturie despre cei vechi, o face datorită credinţei lor.
8 Datorită credinţei, a ascultat Abraham de chemarea lui Dumnezeu şi a plecat către o ţară care urma să-i fie dată ca moştenire; a plecat fără să ştie unde merge.
9 Datorită credinţei, el s-a stabilit ca un străin în ţara promisă, a trăit într-un cort, la fel Isaac şi Iacob, moştenitorii aceleiaşi făgăduinţe,
10 căci el aştepta cetatea cu temelii solide, al cărei arhitect şi constructor este însuşi Dumnezeu.
11 Datorită credinţei chiar şi Sara, deşi era înaintată în vârstă, a primit puterea de a deveni mamă,
pentru că ea se gândise că Dumnezeu va fi credincios promisiunii făcute.
12 Iată pentru ce, dintr-un singur om, şi acela aproape de moarte, au putut să se nască aşa de mulţi oameni, câte stele sunt pe cer şi câte fire de nisip pe malul mării, încât nimeni nu-i poate număra.
13 Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi ajuns la împlinirea promisiunilor, însă au văzut-o şi au salutat-o de departe, afirmând că pe pământ erau străini şi călători.
14 Însă, a vorbi în acest fel, înseamnă a arăta limpede, că ei erau în căutarea unei patrii.
15 Dacă s-ar fi gândit la aceea pe care o părăsiseră, ar fi avut posibilitatea să se reîntoarcă;
16 de fapt însă ei aspirau către o patrie mai bună, cea din ceruri. De aceea, Dumnezeu nu i-a oprit să-l invoce ca Dumnezeul lor, deoarece el le-a pregătit o cetate cerească.
17 Atunci când a fost pus la încercare, datorită credinţei, Abraham l-a oferit pe Isaac ca jertfă. El oferea pe fiul său unic, după ce primise promisiunile 18 şi auzise acest cuvânt: „Din Isaac ţi se vor naşte urmaşi, care-ţi vor purta numele”.
19 El se gândea că Dumnezeu poate să ajungă până acolo, încât să învie morţii. Iată pentru ce i-a fost redat fiul, şi acesta era un fapt profetic.
Cuvântul Domnului
ALELUIA cf. Lc 12,35.40
(Aleluia) Vegheaţi şi fiţi gata, spune Domnul; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi. (Aleluia)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,32-48
În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi:
32 „Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa.
33 Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană, faceţi-vă pungi care nu se învechesc, procuraţi-vă o comoară în ceruri, o comoară nesecată, de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade.
34 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
35 Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse;
36 să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă.
37 Fericiţi sunt servitorii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi.
38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre ziuă, şi-i va găsi veghind, ferice de ei.
39 Voi ştiţi prea bine: dacă stăpânul ar şti în care ceas vine hoţul, nu ar lăsa să-i spargă casa.
40 Deci şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi”.
41 Atunci Petru i-a zis: „Doamne, această poruncă o spui numai pentru noi, sau şi pentru toţi ceilalţi?”.
42 Domnul i-a răspuns: „Cine este oare administratorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul îl va pune peste servitorii săi, ca să le împartă la timpul cuvenit porţia de mâncare?
43 Fericit este acel servitor, pe care stăpânul, sosind, îl va găsi lucrând.
44 Vă spun adevărul: îl va face administratorul întregii sale averi.
45 Dar dacă acelaşi servitor şi-ar zice: «Stăpânul meu întârzie», şi ar începe să-i bată pe servitori şi pe servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete;
46 stăpânul său va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu l-a prevăzut, îl va pedepsi cu asprime şi-l va pune printre cei infideli.
47 Servitorul care, deşi a cunoscut voinţa stăpânului, n-a făcut nimic sau n-a împlinit această voinţă, va primi multe lovituri.
48 Dar acela care, fără să-i cunoască voinţa, a făcut ceva vrednic de pedeapsă, va primi puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere”.
Cuvântul Domnului
Aici puteţi asculta Sfânta Liturghie şi predica în format audio
„Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 32,12)
Se povesteşte despre un român, numit Dumitru, că avea o soţie grav bolnavă. S-a întâmplat ca aceasta să fie vindecată în mod miraculos, de un pastor canadian, Martin. Acesta a vindecat-o de la distanţă, având în faţă doar fotografia ei. La patru ani după acest miracol, Dumitru îl caută din nou pe pastorul făcător de minuni pentru a-i mulţumi. Dar nu-l mai găseşte. Ba mai mult, află că era un escroc: nu avea nici o putere taumaturgică, între timp fusese şi condamnat la doi ani de închisoare, iar acum îşi câştiga existenţa lucrând într-un bar.
Dumitru merge în acel bar. Îl găseşte, îi mulţumeşte din nou şi îi aminteşte de minunea ce s-a petrecut în urmă cu 4 ani. Dar fostul pastor răbufneşte:
„Sunt un farsor, nu am făcut nicicând minuni, vindecarea soţiei dumitale e o simplă sugestie, de altfel am plătit pentru minciunile şi înşelătoriile mele cu doi ani de închisoare. Cât despre Dumnezeu, află că Dumnezeu nu există! Dumnezeu a murit… Lasă-mă, nu-mi aminti de trecut, pleacă.” Şi deoarece Dumitru tot stăruie şi-i arată fotografia şi-l copleşeşte cu mulţumiri şi-l slăveşte pe Dumnezeu, impostorul izbucneşte exasperat: „Dumnezeu s-a retras din lume, a dispărut. Pentru noi, oamenii, e ca şi mort. Putem spune, fără urmă de nelegiuire, că Dumnezeu a murit, pur şi simplu, pentru că nu ne mai e accesibil. S-a retras, s-a ascuns undeva…iar acel undeva nu face parte din lumea noastră… A murit!”…
Ştiţi cum a răspuns Dumitru, om simplu, acestei formulări a morţii lui Dumnezeu? Nu prin argumente teologice, nu tunând şi fulgerând,ci simplu de tot:
„Să vă dea Dumnezeu noroc, doctore Martin. Noroc şi sănătate. Dar degeaba încercaţi să mă speriaţi dumneavoastră cum că Dumnezeu ar trage să moară. Nu mă las eu aşa uşor păcălit de o glumă… Nu mă păcăliţi cu una cu două… Degeaba vă trudiţi dumneavoastră să mă duceţi în ispită”… Apoi îşi face semnul crucii şi spune „Doamne fereşte”… Credinţa simplă, dar fermă, îl face ca vorbirea despre moartea lui Dumnezeu să fie o năzdrăvănie a minţii, curată hulă şi divagaţie care nu poate fi întâmpinată mai eficace decât prin urări calmante, vorbe de exorcizare (ca Doamne fereşte!) şi facerea semnului Sfintei Cruci…
Această lecţie de credinţă este o relatare din nuvela O fotografie veche de 14 ani, a lui Mircea Eliade.
Zilnic ne întâlnim şi noi, sub diferite forme, cu această negare a prezenţei lui Dumnezeu în lume. Cum reacţionăm noi? În situaţii asemănătoare, când se strigă: „Dumnezeu a murit”, când este izgonit din viaţa de zi cu zi, care este reacţia noastră?! Cum îl apărăm pe Dumnezeu când e atacat de mass-media, de crime, de răutate, de nedreptate sau de necredinţă? Ne asemănăm noi cu acest creştin, Dumitru?
Participând la sfânta Liturghie noi îl întâlnim pe acest Dumnezeu refuzat şi contestat. Noi, fiind aici împreună, în biserică, sau prin intermediului postului Radio Iaşi, ne mărturisim credinţa în el. Dar… aş vrea ca astăzi să ne răspundem la o întrebare: ce facem cu Dumnezeu pe care-l întâlnim acum, aici, la sfânta Jertfă? Îl primim în inima noastră împărtăşindu-ne sau îl primim în mintea şi fiinţa noastră ascultându-i şi meditându-i cuvintele… dar apoi? Când se termin slujba, ce se întâmplă cu el? Unde-l lăsăm? Într-un colţ al inimii sau al minţii? De ce atunci când suntem în afara Liturghiei ceilalţi îl întâlnesc atât de greu pe Dumnezeu în noi? De ce comportamentul nostru zilnic nu le vorbeşte mai mult celorlalţi despre Dumnezeu, despre credinţa noastră în El?
Am ascultat cu toţii: cui i s-a dat mult, mult i se va cere, cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere. Tuturor ni s-a dat mult şi ni se va cere mult… Ce trebuie să facem?
Evanghelia din această duminică ne oferă câteva dintre aşteptările lui Dumnezeu cu privire la noi:
Nu vă temeţi: „Nu te teme, turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia sa”. Cu siguranţă avem cu toţii motive de teamă, situaţii care ne împovărează, lucruri care ne îngrijorează, însă însuşi Dumnezeu ne apără şi ne încurajează. Nu trebuie să ne temem nu pentru că suntem noi puternici, ci pentru că el, atotputernicul, este de partea noastră. Nu trebuie să ne temem pentru că avem în noi darul credinţei. Credinţa trebuie să alunge teama: ea trebuie să ne facă să sperăm vremuri mai bune. „Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada lucrurilor pe care nu le vedem”, aşa cum am ascultat în lectura a II-a. Nu vedem încă zilele mai bune, fără teamă, fără griji; acum poate nu întrezărim încă o viaţă mai bună, mai liniştită, dar trebuie să credem că ele vor veni.
Credinţa puternică alungă orice teamă şi face să se întâmple minuni. Am auzit ce s-a întâmplat în viaţa lui Abraham şi a Sarei, datorită credinţei. Oare ce se va spune despre noi şi despre credinţa noastră după moarte? Datorită credinţei a fost un preot bun, dispus să renunţe la tot pentru Cristos şi pentru oameni? Se va spune: datorită credinţei a fost un tată bun, o mamă bună, muncind şi educându-şi copiii? Datorită credinţei a dat de pomană ajutându-i pe cei săraci? Datorită credinţei a făcut cutare sacrificiu sau cutare faptă… a acceptat suferinţa, şi-a purtat crucea? Sau ce se va spune? Până unde merge credinţa noastră?
În al doilea rând: „vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană!”. Accentul nu e pe vindeţi, ci pe daţi de pomană. Cristos nu vrea să ne transforme în săraci, în povară pentru alţii, în oameni care nu au ce mânca sau unde dormi, ci ne invită la disponibilitate, la a împărţi. Acum e timpul potrivit să ne arătăm solidaritatea faţă de cei care suferă de pe urma calamităţilor naturale, a inundaţiilor; faţă de cei care suferă pentru că au rămas fără loc de muncă, faţă de cei care suferă de foame etc. Acum e timpul să ne facem pungi care nu se învechesc, să ne procurăm comori în ceruri, comori nesecate de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu le roade. (Poate aţi auzit zilele astea că 40 de miliardari americani au decis să dea 50% din totalul averilor lor organizaţiilor care au activităţi caritabile… un exemplu pe care l-ar putea urma şi mulţi oameni bogaţi de la noi!). Atenţie mare: unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Inima noastră oricum se lipeşte de comori, ferice de noi dacă o lipim de comorile veşnice.
Şi în al treilea rând Dumnezeu aşteaptă să fim gata: „Fiţi gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse… Fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi”. Nu contează ce fac ceilalţi, voi fiţi gata. Nu te uita la vecinul tău sau la prietenul tău care nu se opreşte din munca lui în ziua Domnului, care nu-şi acordă timp pentru a-l lăuda pe Dumnezeu măcar o oră. Nu fă ca el, ci convinge-l, luptă ca el să facă aşa cum faci tu: să se oprească, să se roage, să fie gata. Aminteşte-i că-i ziua Domnului şi că trebuie să fie şi el gata. Dacă ar fi venit ieri… eram pregătiţi? Dar dacă vine astăzi? Oare cât ne va mai răbda Dumnezeu…? Nu se ştie, de aceea…fiţi gata. Să fim gata!
Acestor trei aşteptări le corespund 3 motivaţii, tot din sfânta Evanghelie:
În primul rând avem o certitudine: Cristos va reveni…este doar o problemă de timp: poate va veni astăzi, poate mâine, poate peste un an sau o sută… Dar va reveni! După cum noaptea eliberării din robia Egiptului fusese anunţată dinainte, la fel ne este anunţată şi cea de a doua venire, ca să credem în promisiunile Domnului şi să ne bucurăm de împlinirea lor.
În al doilea rând, această venire va fi şi momentul dării de seamă: cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere. Să ne cercetăm şi să vedem ce şi cât am primit şi cum am valorificat talanţii primiţi, pentru că vine ziua când vom da cont.
Şi nu în ultimul rând, Cristos le promite o răsplată mare celor ce vor fi găsiţi gata, veghind: îşi va lua haina de lucru, le va porunci să se aşeze la masă şi îi va servi… El însuşi ne va sluji, însuşi Dumnezeu ne va sluji.
Astăzi suntem chemaţi, să-l redescoperim pe acest Dumnezeu gata să vină, pregătit să ne cerceteze şi să ne dea răsplata cuvenită. Să-l regăsim pe cel ce ne strigă „Nu te teme!”. Numai redescoperirea lui Dumnezeu ne mai poate salva şi ne poate ajuta să alungăm orice îngrijorare… Poate unii spun acum: e prea târziu; eu l-am pierdut şi pe Dumnezeu… Nu mai cred nici în el…
Nicolae Steinhardt, venerabilul călugăr ortodox de la Rohia, îi scria prietenului său Virgil Ierunca: „Iubite Virgil, mi-ai scris în repetate rânduri că nu crezi în Dumnezeu. Aida de. Asta spune-o franţujilor, te-or crede poate. Aici la noi, unde se mai citeşte Patericul, vieţile sfinţilor, se ştie că omul poate se leapădă de Cristos ori susţine că nu-l cunoaşte, dar se mai ştie că nu-i de-ajuns. Mai trebuie ca şi Cristos să vrea să fie ruptă legătura: s-o fi lepădat el de mine, eu de el însă nu… Felul în care vorbeşti îmi dovedeşte – clar ca lumina zilei – că Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede El în tine şi te ştie ca pe unul de-ai lui”. Da, când în încercări ne slăbeşte credinţa, să ne amintim: Dumnezeu în care noi nu mai credem, crede el în noi şi luptă pentru noi, pentru mântuirea noastră.
Trăim timpuri grele, deseori descurajante, dar să nu uităm că acestea le depăşim numai împreună cu Dumnezeu, nu luptând împotriva lui. Astăzi, redescoperindu-l pe Dumnezeu, redescoperind aşteptările sale cu privire la noi, să-l alegem să fie Dumnezeul nostru. Când în anii comunismului, omul şi Biserica erau persecutaţii, dieceza noastră a beneficiat de o mare prezenţă: episcopul Anton Durcovici. În acei ani, preasfinţitul Durcovici, prin stema s-a episcopală şi prin moto-ul său le amintea credincioşilor ceea ce am auzit şi noi în psalmul de astăzi: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul. Când era mai greu, episcopul Durcovici a ştiut spre cine să întindă mâinile: şi acum este greu, foarte greu… să întindem mâinile în direcţia care trebuie… Să-l alegem pe Domnul ca Dumnezeu, singurul care ne mai poate izbăvi. Fericit poporul, fericit omul, al cărui Dumnezeu este Domnul.
(Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, din Iaşi – 8 august 2010)
***** *****
Prea târziu te-am iubit... 