Să detestăm acțiunea clandestină și întunecoasă și să facem toate la lumina zilei

lumina si intunericTextul propus pentru astăzi la Oficiul Lecturilor m-a purtat cu gândul, printre altele, la titlul unei cărți și la realitatea surprinsă în ea: „Noaptea, ca hoții”!

Realitatea aderării oamenilor la planul întunericului este reliefată şi în Evanghelia după sfântul Ioan: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele” (In 3,19-20).

Stăpânul întunericului nu doar îi ademeneşte pe oameni, ci prin bezna nopţii sale pe care o aruncă asupra pământului el pune piedici activităţilor fiilor luminii, căci „vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (In 9,4). Sau dacă sunt dintre cei care lucrează în acest ambient al nopţii, al întunericului, aceia sunt cu siguranţă fiii întunericului care caută, adăpostiţi de beznă, să împlinească planurile malefice ale întunericului şi să distrugă planul luminii.

Obiectivele cuprinse în planul întunericului sunt: să-i îndepărteze pe oameni de lumină, adevăr şi viaţă şi să-i împiedice pe fiii luminii să lucreze. Iar toţi cei care se înscriu în lupta pentru atingerea acestor obiective întunecate sunt fiii întunericului care se află în sclavia nopţii.

Iată și textul de la Oficiul Lecturilor:

Noi îl avem pe Cristos care este pacea și lumina noastră.

El este pacea noastră, cel care a făcut din două un singur popor (Ef 2,14). Gândind că Isus Cristos este pacea, noi vom demonstra că purtăm cu vrednicie numele de creștini dacă prin acea pace care este în noi îl vom exprima pe Cristos cu viața noastră. El a nimicit ura (cf. Ef 2,16), după cum spune Apostolul. Deci nu trebuie deloc să permitem ca ea să reînvie în noi, ci trebuie să arătăm clar că este nimicită total. Să nu o înviem din nou după ce a fost ucisă de Dumnezeu pentru sănătatea noastră, să nu ne mâniem spre ruinarea sufletelor noastre și să nu ne amintim injuriile îndurate, să nu facem greșeala de a o readuce la existență pe cea care, din fericire, a fost nimicită.
De vreme ce îl avem pe Cristos care este pacea, să ucidem dușmănia practicând în viața noastră credința în el. El a distrus în sine însuși zidul care îi diviza pe cei doi oameni, a făcut unul singur, restabilind pacea nu numai cu cei care luptă împotriva noastră din afară, dar și cu cei care provoacă neînțelegeri în noi înșine. Astfel, trupul nu va mai putea avea dorințe contrare duhului și duhul dorințe contrare trupului, ci înțelep­ciunea trupului va fi supusă legii divine. Atunci, recon­stituiți într-un om nou și iubitor al păcii și deveniți din doi un singur om, vom avea pacea în noi înșine.
Pacea este înțelegerea între două ființe potrivnice. Acum, de vreme ce a fost eliminat războiul intern al natu­rii noastre, să cultivăm în noi pacea, și atunci vom deveni noi înșine pace și vom demonstra că acest apelativ al lui Cristos este adevărat și autentic și în noi.
Cristos este lumina adevărată, departe de orice min­ciună. Din aceasta învățăm că și viața noastră trebuie să fie luminată de razele luminii adevărate. Razele soare­lui dreptății sunt înseși virtuțile care strălucesc și ne luminează, ca să respingem faptele întunericului și să umblăm cu onestitate ca în plină zi (cf. Rom 13,13). Să detestăm acțiunea clandestină și întunecoasă și să facem toate la lumina zilei, și astfel, vom deveni și noi lumină și, ca lumină, vom lumina pe ceilalți prin faptele noastre bune.
    Cristos este sfințirea noastră, de aceea, să ne abținem de la faptele și gândurile rele și necurate. Astfel, ne vom arăta cu adevărat părtași de numele său și vom mani­festa puterea sfințeniei nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte.

Din tratatul Despre perfecțiunea creștină
al sfântului Grigore de Nyssa, episcop.
(PG 46, 259-262)

Reclame

Cât de frumoasă este femeia îmbrăcată în soare…

Este atât de multă pasiune în această relație dintre Dumnezeu și „Femeia îmbrăcată în soare”, Maria (cf. Ap 12,1). Evanghelistul Luca surprinde atât de bine detaliile iubirii dintre Dumnezeu și Maria: îngerul a fost trimis într-o localitate precisă, bine determinată, la o femeie logodită cu un bărbat numit Iosif, iar numele fecioarei este Maria. Fiecare detaliu ne indică pregătirea amănunțită, perfectă, a celei care avea să devină „Născătoare de Dumnezeu”, mama lui Isus din Nazaret, „cea plină de har”. Maria este cea care a aflat har la Dumnezeu și se află mereu în prezența Domnului (cf. Lc 1,26-38).

Pentru ea Dumnezeu este cel atotputernic, pentru care nimic nu este imposibil și în care merită să te încrezi cu desăvârșire (cf. Lc 1, 37). Pentru aceasta toate generațiile, începând de la Elisabeta, o proclamă fericită (cf. Lc 1, 45). Pentru Maria el este Dumnezeul pe care-l iubea și căruia i se ruga asemenea Iuditei: „Doamne, forța ta nu stă în mulțime. Nici puterea ta în cei ce sunt puternici. Căci tu ești Dumnezeul celor umili, ești ajutorul celor mici, apărătorul celor slabi, ocrotitorul celor părăsiți și mântuitorul celor fără de speranță!” (cf. Idt 9,11)

Acesta este Dumnezeu pentru Maria: cel atotputernic, cel vrednic de toată încrederea. Pentru noi cine este Dumnezeu? Câtă credință avem în el, în atotputernicia lui, în providență, în modul lui de a veghea asupra lumii, asupra noastră, asupra familiei noastre? Cum ne rugăm? Avem noi credința de a spune în orice situație: „Pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Fie mie după cuvântul tău”?

Cu siguranță am crede mai mult dacă am înțelege cine suntem noi pentru Maria și cât de prețioși suntem în fața Domnului și în ochii ei. Privind la graba cu care pleacă spre verișoara sa Elisabeta pentru a o sluji, pentru a-i fi alături (cf. Lc 1,39), putem spune că ea ne privește mereu cu dorința de a ne sluji, dispusă să urce munți și să străbată văi pentru a ne ajuta și pentru a ni-l purta pe Mântuitorul. Maria nu este doar „slujitoarea Domnului”, ci și slujitoarea omului, mereu gată să ajute, să slujească.

Mai mult, ea este sfătuitoare, Maica bunului sfat și mijlocitoarea noastră. Să ne amintim ce a făcut și cum a intervenit în favoarea oamenilor, cum le-a salvat sărbătoarea amenințată să fie distrusă de lipsa vinului (cf. In 2,1-11). În acest fragment găsim testamentul ei lăsat omenirii, lăsat nouă spre binele tuturor: „Faceți tot ce vă va spune Isus!” (cf. In 2,5).

Însă mai presus de toate, Maria ne este mamă. Pe Calvar, Cristos ne-a oferit ei ca fii și ne-a oferit-o nouă drept mamă pentru totdeauna. Este mama noastră, în toată puterea și profunzimea semnificației acestui cuvânt, acestei realități. Avem o mamă perfectă în Maria, o mamă care ne iubește.

Prea târziu te-am iubit...

Toata frumoasa esti MarieEste atât de multă pasiune în această relație dintre Dumnezeu și „Femeia îmbrăcată în soare”, Maria (cf. Ap 12,1). Evanghelistul Luca surprinde atât de bine detaliile iubirii dintre Dumnezeu și Maria: îngerul a fost trimis într-o localitate precisă, bine determinată, la o femeie logodită cu un bărbat numit Iosif, iar numele fecioarei este Maria. Fiecare detaliu ne indică pregătirea amănunțită, perfectă, a celei care avea să devină „Născătoare de Dumnezeu”, mama lui Isus din Nazaret, „cea plină de har”. Maria este cea care a aflat har la Dumnezeu și se află mereu în prezența Domnului (cf. Lc 1,26-38).

Pentru ea Dumnezeu este cel atotputernic, pentru care nimic nu este imposibil și în care merită să te încrezi cu desăvârșire (cf. Lc 1, 37). Pentru aceasta toate generațiile, începând de la Elisabeta, o proclamă fericită (cf. Lc 1, 45). Pentru Maria el este Dumnezeul pe care-l iubea și căruia i se…

Vezi articolul original 1.121 de cuvinte mai mult

O învăţătură sublimă despre Maica Domnului ridicată la Cer

„Obiectul sărbătorii nu este numai faptul că rămășițele pământești ale fericitei Fecioare Maria au fost ferite de putrezire, ci și triumful său asupra morții și glorificarea sa cerească, pentru ca Mama să copie modelul, adică să-l imite pe Fiul său unic, Cristos Isus”…

Prea târziu te-am iubit...

Mama Maria si Pruncul IsusTrupul tău este sfânt, este plin de glorie

Sfinții părinți și marii învățători, în omilii și în dis­cursuri adresate poporului, cu ocazia sărbătorii de astăzi vorbeau despre Ridicarea la cer a Maicii lui Dum­nezeu ca despre o învățătură deja vie în conștiința credin­cioșilor și profesată deja de ei; îi explicau pe larg sem­nificația, îi precizau și îi aprofundau conținutul, îi arătau motivațiile teologice. Ei scoteau în evidență îndeo­sebi că obiectul sărbătorii nu era numai faptul că rămășițele pământești ale fericitei Fecioare Maria au fost ferite de putrezire, ci și triumful său asupra morții și glorificarea sa cerească, pentru ca Mama să copie modelul, adică să-l imite pe Fiul său unic, Cristos Isus.
Sfântul Ioan Damaschinul, care se deosebește între toți ca un martor distins al acestei tradiții, luând în consi­derare înălțarea cu trupul a măreței Născătoare de Dum­nezeu în lumina celorlalte privilegii ale ei, exclamă cu o elocvență puternică: „Cea…

Vezi articolul original 578 de cuvinte mai mult

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: