Criză

Un Dumnezeu care se face trup 
și se jertfește pentru viața lumii 
pune în criză înțelepciunea oamenilor.

Când Isus le vorbea oamenilor despre Euharistie, despre pâinea vieții, despre trupul său dat ca hrană, limbajul acela era dur și mulți s-au îndepărtat de el, l-au părăsit. Mulți, dar nu toți (cfr. In 6,22-71). 

Acum e la fel: Euharistia are un limbaj puternic, Euharistia este „un semn de contradicție”. Și e normal să fie. Nici nu se putea altfel. Nimeni nu rămâne liniștit în fața unui mister atât de mare. Un Dumnezeu care se face om, un Dumnezeu care se întrupează, care se face carne și se jertfește pentru viața lumii pune în criză înțelepciunea oamenilor.

Plini de smerenie în fața unui mister atât de mare, să ne însușim cuvintele lui Petru și ale apostolilor și ale sfinților care, de-a lungul celor două mii de ani, au rămas de partea lui Isus:  „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68). 

Astăzi, la început de săptămână, să reînnoim mărturisirea noastră de credință în Cristos viu și prezent în Euharistie. Să privim ostia și potirul, să privim acest mister al credinței și al iubirii, și cu teamă și cutremur să spunem: „Eu cred cu tărie că pâinea devine carne, iar vinul devine sânge. Da, pâinea și vinul consacrate sunt trupul și sângele lui Cristos, Domnul și Dumnezeul meu”.

 (cfr. Papa Benedict al XVI-lea, Predică, 7 iunie 2007
Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului)


Discursul despre pâinea vieţii

22A doua zi, mulţimea care stătea pe ţărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică şi că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. 23Alte bărci din Tiberiáda au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. 24Aşadar, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. 25Găsindu-l pe ţărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. 26Isus a răspuns şi le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”.

28Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?”. 29Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”.

30Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? 31Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris:«Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. 32Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”.

34Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: 35„Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. 36Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». 37Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m‑a trimis; 39şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

41Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” 42şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosíf, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”.

43Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu murmuraţi între voi! 44Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. 46Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. 48Eu sunt pâinea vieţii. 49Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. 50Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”.

52Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. 53Dar Isus le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. 54Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 55Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. 56Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. 57Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. 58Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

59Acestea le-a spus în timp ce învăţa în sinagoga din Cafárnaum.

 Reacţii la cuvintele lui Isus

60Auzind [acestea], mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. 61Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? 62Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându‑se acolo unde era mai înainte? 63Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. 65Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”.

66După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. 67Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”. 68Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”. 70Isus le-a răspuns: „Oare nu v-am ales eu pe voi doisprezece? Dar unul dintre voi este un diavol!”. 71De fapt, vorbea despre Iúda, fiul lui Símon Iscarióteanul, pentru că acesta, unul dintre cei doisprezece, avea să-l trădeze (In 6,22-71).

După ce ne-a dat totul…

După ce ne-a dat totul, Isus ne-a dat-o pe Mama sa!

Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleópa, şi Maria Magdaléna. Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el (In 19,25-27).

(Cfr. Harriet Murphy, ed., El ángel del Vaticano. Escritos espirituales del Cardenal Merry del Val, Nueva Eva, 2021, p. 98)

Dumnezeu sau nimic

Noi nu avem de ales între Dumnezeu și bogății, 
ci între Dumnezeu și nimic, 
pentru că Dumnezeu e totul. 
El nu poate fi o opțiune, 
pentru că el este originea și centrul vieții noastre.

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei”. Iar noi deja am experimentat, poate chiar de mai multe ori, imposibilitatea de a-i sluji lui Dumnezeu și bogățiilor în același timp. Când ne-am pus încrederea în bogății, ne-am pierdut liniștea inimii și am fost cuprinși de teamă în fața viitorului: niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce avem și vrem mai mult. Și cu toate acestea, continuăm să ne amăgim și să încercăm să slujim mamonei și – din când în când – lui Dumnezeu. Ce ne împinge la o slujire dublă/duplicitară sortită mereu eșecului? De ce ne risipim energiile și ne împrăștiem sufletul în goana după bogății?

Uneori spunem că facem totul pentru a scăpa de „grija zilei de mâine”, pentru că ne temem în fața viitorului. Pe noi nu ne liniștește cuvântul lui Cristos: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi”.

În fața viitorului nesigur și a lipsurilor se instalează în inima noastră frica: dacă Dumnezeu ne-a uitat? Dacă Dumnezeu nu face nimic pentru noi? Dacă… Și plini de teamă ne simțim singuri și începem să ne agităm și să încercăm imposibilul: să trăim fericiți cu inima împărțită.

Teama de a fi abandonat și uitat ne macină sufletul. Cine nu a trăit măcar o dată dramaticul chin al uitării? Cine nu a început scrisori, mesaje, gânduri pe care nu le-a mai terminat și nu le-a mai expediat (niciodată!) de teama (lipsei) răspunsului? Cine nu s-a trezit măcar o dată noaptea și să strige în rugăciune către Domnul, către acel Dumnezeu a cărui prezență dorea să o simtă odată cu răsăritul soarelui?

Toți avem zile când ne simțim uitați. Oamenii, chiar și cei mai dragi oameni din viața noastră, sunt din ce în ce mai ocupați. Însuși Dumnezeu ne pare ocupat cu alți oameni, când să se mai gândească și la noi? Noi înșine am devenit ocupați și nu mai avem timp pentru alții, devenind sursă de suferință pentru cei pe care îi uităm și îi neglijăm.

Uitarea este o sfâșietoare nedreptate făcută sufletului! Însă atunci când pare atât de apăsătoare singurătatea, suferința, idiferența din jur, atunci când ne simțim abandonați până și de Tatăl ceresc iar viitorul pare atât de negru, încât nu se mai zărește nicio aducere aminte sau vreo rază de speranță, tocmai atunci Domnul ne spune: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita”. Curaj! Nu te teme în fața viitorului: el este în mâna Domnului!


Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,24-34
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei. 25 De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? 27 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? 28 Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii de pe câmp: nu trudesc şi nu ţes. 29 Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30 Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă? 31 Deci, nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! 32 Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. 33 Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! 34 Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: