Pe unde umbli?

Dumnezeu este prea frumos ca să-l mai poți uita după ce l-ai întâlnit! Dacă-l vezi, chiar și de departe, în inima ta devine un foc aprins! El este lumină în întuneric, răcoarea în căldură, apă proaspătă în arșiță. Este totul! Totul! Sufletul nostru tânjește după prezența lui pentru că el este cea mai suavă alinare! Inima noastră nu este fascinată atât de atotputernicia lui, cât mai ales de frumusețea lui!

Dacă încă nu te-a sedus (Ier 20,7-9), înseamnă că încă nu te-ai lăsat întâlnit de el, înseamnă că deocamdată nu mergi pe drumul dreptății, al păcii și mai ales al iubirii necondiționate. Dacă nu te simți atras de un Dumnezeu atât de frumos, înseamnă că pașii tăi încă străbat cărări întunecoase, false, nedrepte, cu ochii în jos, ațintiți spre Pământ… Pe unde umbli? Ce căi străbați dacă Dumnezeu nu face parte din viața ta?

Nu există om drept, făcător de pace și plin de iubire necondiționată față de aproapele care să nu fi fost sedus de Dumnezeu, Păstorul cel frumos și bun. Omului bun Dumnezeu îi iese în cale ca soarele ce mângâie în fiecare dimineață câmpul verde acoperit de rouă!

Cel care iubește și practică adevărul, dreptatea, pacea și caritatea trăiește în brațele lui Dumnezeu. Din mâinile Domnului va primi și va gusta fericirea veșnică! El singur va cunoaște adevărata fericire: fericirea veșnică! O veșnicie fericită va fi răsplata lui!

Cine vrea să fie veșnic fericit să nu se conformeze lumii acesteia, ci să asculte și să trăiască îndemnul Apostolului: „Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!” (Rom 12,2).

Așa cum suntem capabili să renunțăm la atâtea și atâtea pentru a fi fericiți o zi, un an, o viață, să îndrăznim acum mai mult: să renunțăm la tot ce ne împiedică să fim fericiți o veșnicie! Să mergem pe drumul adevărului, al dreptății, al păcii și al iubirii față de aproapele și întâlnirea cu Dumnezeu ne va fascina. Îl vom cunoaște și vom fi seduși de Cel care și-a dat viața pentru noi!

Să renunțăm la noi înșine, la orgoliile noastre, la ambițiile noastre, să ne luăm crucea și să-l urmăm. E singura cale prin care ne putem salva viața. Și nu doar că o vom salva, o vom umple de fericire, o vom umple de Dumnezeu-iubire!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-24
În acel timp, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulţimile că sunt eu?” 19 Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi»”. 20 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!” 21 Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva, 22zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”. 23 Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva”.

Cuvântul Domnului

Trei mistere pline de iubire

Pe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou doamna director. S-a oprit şi i-a spus orbului: „Văd că acum îţi merge mai bine”. „Da”, a răspuns orbul, „mult mai bine. Dar ce aţi făcut? Ce aţi scris?”. „Am scris acelaşi lucru, dar prin cuvinte diferite”. Acum pe carton scria: „Este o zi minunată, dar eu nu o pot vedea”.

Știm că puterea cuvântului este esenţială. În toate timpurile cuvântul a fost puternic. Forţa cuvântului este râvnită de toată lumea. În viaţa lui Isus Cristos cuvântul a fascinat şi a fost atât de puternic încât până şi adversarii săi au recunoscut şi au spus: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46), cuvinte pe care le repetăm și noi când ascultăm evanghelia. Cu toate acestea, dacă ne oprim doar la cuvintele lui Cristos riscăm să pierdem esenţialul. De la cuvintele sale trebuie să trecem la faptele sale. Mai ales în aceste zile ale pătimirii, morţii şi învierii sale suntem chemaţi să observăm faptele pe care Isus le-a făcut pentru noi, fapte la sfârşitul cărora centurionul a spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54). Aici trebuie să ajungem şi noi: văzând faptele sale să recunoaştem că el este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu….

Prea târziu te-am iubit...

Spalarea picioarelorPe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou…

Vezi articolul original 1.269 de cuvinte mai mult

Inima

Orice inimă are nevoie de o comoară,
de un izvor de forță,
de o motivație puternică
pentru a trăi luminos
într-o lume cuprinsă de întuneric.

Dacă vrei să subjugi o persoană este suficient să pui stăpânire pe inima sa. Este suficient să privim la cei care sunt îndrăgostiți: capacitatea de raționare este mult diminuată și sunt oricând gata să facă ceea ce le poruncește inima sau persoana care a pus stăpânire pe inima lor. Cunoaștem învățătura lui Blaise Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”. Inima are modul său de a acționa, de a vedea lucrurile și de a le interpreta. Inima este forța care ne împinge spre cele mai mari realizări, dar care poate să ne arunce și în cele mai întunecate abisuri. Iar trecerea de la o extremă la alta este foarte fragilă.

Isus face această asociere între comoară și inimă: „Acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta”. Aceasta pentru că inima va căuta mereu doar ceea ce este cu adevărat prețios pentru noi, doar ceea ce contează. Iar astăzi ne putem întreba: ce este cu adevărat important în viața noastră? Ba mai mult: cine este cu adevărat important pentru noi? Care sunt persoanele pe care vrem să le avem mereu alături? Care sunt comorile după care inima noastră suspină?

Poate că inima noastră este însetată de putere și nu ținem cont de nici un principiu sau virtute morală pentru a ajunge la această putere. Și am ascultat în prima lectură mărturia despre Atalia, mama regelui Ahazia (cfr. 2Rg 11,1-4.9-18.20). Însă această cale ruinează inima, nu o poartă spre adevăratele comori, ci spre întuneric. Setea de putere întunecă ochii și mintea și nu mai vedem limpede, iar ceea ce urmează este cufundarea în întuneric.

Poate că inima noastră suspină după bunurile acestei lumi. Tentațiile sunt din ce în ce mai puternice iar ofertele nu încetează să ne ademenească: vrem și noi să trăim bine, să ne desfătăm trupul. Sau așa cum se spune: vrem și noi să ne bucurăm de viață. Însă Isus ne învață că toate aceste bunuri vor fi distruse și tot ce va rămâne va fi ceea ce am adunat pentru ceruri. Chiar și viața noastră va fi distrusă, transformată, astfel încât din ea va rămâne doar ceea ce am construit pentru împărăția cerurilor.

Poate că inima noastră încă își caută o comoară de care să se lipească, în care să își găsească liniștea. Atunci să ne amintim că nimic nu aduce inimii noastre o liniște mai mare decât prezența lui Cristos. El trebuie să fie comoara noastră. El este singurul pe care Diavolul, molia și hoțul acestei lumi nu-l pot distruge niciodată.


Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,19-23
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură! 20 Adunaţi-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură! 21 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. 22 Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină. 23 Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Aşadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare va fi întunericul!”

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: