Dumnezeu este prea frumos ca să-l mai poți uita după ce l-ai întâlnit! Dacă-l vezi, chiar și de departe, în inima ta devine un foc aprins! El este lumină în întuneric, răcoarea în căldură, apă proaspătă în arșiță. Este totul! Totul! Sufletul nostru tânjește după prezența lui pentru că el este cea mai suavă alinare! Inima noastră nu este fascinată atât de atotputernicia lui, cât mai ales de frumusețea lui!
Dacă încă nu te-a sedus (Ier 20,7-9), înseamnă că încă nu te-ai lăsat întâlnit de el, înseamnă că deocamdată nu mergi pe drumul dreptății, al păcii și mai ales al iubirii necondiționate. Dacă nu te simți atras de un Dumnezeu atât de frumos, înseamnă că pașii tăi încă străbat cărări întunecoase, false, nedrepte, cu ochii în jos, ațintiți spre Pământ… Pe unde umbli? Ce căi străbați dacă Dumnezeu nu face parte din viața ta?
Nu există om drept, făcător de pace și plin de iubire necondiționată față de aproapele care să nu fi fost sedus de Dumnezeu, Păstorul cel frumos și bun. Omului bun Dumnezeu îi iese în cale ca soarele ce mângâie în fiecare dimineață câmpul verde acoperit de rouă!
Cel care iubește și practică adevărul, dreptatea, pacea și caritatea trăiește în brațele lui Dumnezeu. Din mâinile Domnului va primi și va gusta fericirea veșnică! El singur va cunoaște adevărata fericire: fericirea veșnică! O veșnicie fericită va fi răsplata lui!
Cine vrea să fie veșnic fericit să nu se conformeze lumii acesteia, ci să asculte și să trăiască îndemnul Apostolului: „Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!” (Rom 12,2).
Așa cum suntem capabili să renunțăm la atâtea și atâtea pentru a fi fericiți o zi, un an, o viață, să îndrăznim acum mai mult: să renunțăm la tot ce ne împiedică să fim fericiți o veșnicie! Să mergem pe drumul adevărului, al dreptății, al păcii și al iubirii față de aproapele și întâlnirea cu Dumnezeu ne va fascina. Îl vom cunoaște și vom fi seduși de Cel care și-a dat viața pentru noi!
Să renunțăm la noi înșine, la orgoliile noastre, la ambițiile noastre, să ne luăm crucea și să-l urmăm. E singura cale prin care ne putem salva viața. Și nu doar că o vom salva, o vom umple de fericire, o vom umple de Dumnezeu-iubire!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,18-24
În acel timp, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulţimile că sunt eu?” 19 Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi»”. 20 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!” 21 Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva, 22zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”. 23 Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva”.
Cuvântul Domnului
Pe drumurile noastre întâlnim deseori oameni care stau şi aşteaptă ajutorul pe care li-l putem oferi, oameni care, dintr-un motiv sau altul, stau şi cerşesc. Un astfel de om, un cerșetor orb, stătea pe o alee având lângă el o bucată de carton pe care scria: „Sunt orb! Vă rog să mă ajutaţi!”. Ore întregi a stat cu mâna întinsă şi abia dacă a reuşit să strângă bani pentru o pâine. La un moment dat, în faţa lui s-a oprit o doamnă care era director de promovare şi publicitate în cadrul unei firme de prestigiu. A luat bucata de carton a orbului, a întors-o şi a scris alte cuvinte. Apoi a pus cartonul la loc, lăsând să se vadă noul mesaj, și a plecat. Bietul orb nu mai putea de uimire: deodată toţi trecătorii îi ofereau ceva. Toţi erau impresionaţi de noul mesaj. După câteva ore, a trecut din nou…
Prea târziu te-am iubit... 