Da sau nu?

Iubiţi fraţi şi surori,

În ţara mea se spune: „Când e timp urât, faţă bună”. Cu această „faţă bună” vă spun: bună ziua.

Cu predica sa despre Împărăţia lui Dumnezeu, Isus se opune unei religiozităţi care nu implică viaţa umană, care nu interpelează conştiinţa şi responsabilitatea sa în faţa binelui şi a răului. Demonstrează asta şi cu parabola celor doi fii, care este propusă în Evanghelia lui Matei (cf. 21,28-32). La invitaţia tatălui de a merge să lucreze în vie, primul fiu răspunde în mod impulsiv „nu, nu merg”, însă după aceea îi pare rău şi merge; în schimb, al doilea fiu, care imediat răspunde „da, da, tată”, în realitate nu face asta, nu merge. Ascultarea nu constă în a spune „da” sau „nu”, ci întotdeauna în a acţiona, în a cultiva via, în a realiza Împărăţia lui Dumnezeu, în a face binele. Cu acest exemplu simplu, Isus vrea să depăşească o religie înţeleasă numai ca practică exterioară şi obişnuită, care nu are incidenţă asupra vieţii şi asupra atitudinilor persoanelor, o religiozitate superficială, numai „rituală”, în sensul urât al cuvântului.

Exponenţii acestei religiozităţi „de faţadă”, pe care Isus îi dezaprobă, erau în acel timp „arhiereii şi bătrânii poporului” (Mt 21,23) care, conform avertismentului Domnului, sunt depăşiţi în Împărăţia lui Dumnezeu de vameşi şi desfrânate (cf. v. 31). Isus le spune: „Ei, vameşii, adică păcătoşii, şi desfrânatele vă vor preceda în Împărăţia cerurilor”. Această afirmaţi nu trebuie să ne inducă să credem că fac bine cei care nu respectă poruncile lui Dumnezeu, cei care nu respectă morala, şi spun: „Şi ce dacă, cei care merg la biserică sunt mai răi decât noi!”. Nu, aceasta nu este învăţătura lui Isus. Isus nu-i indică pe vameşi şi pe desfrânate ca modele de viaţă, ci ca „privilegiaţi ai Harului”. Şi aş vrea să subliniez acest cuvânt „har”, harul, deoarece convertirea este întotdeauna un har. Un har pe care Dumnezeu îl oferă oricui se deschide şi se converteşte la El. De fapt, aceste persoane, ascultând predica sa, s-au căit şi şi-au schimbat viaţa. De exemplu, să ne gândim la Matei, care era un vameş, un trădător al patriei sale.

În Evanghelia de astăzi, cel care face o figură mai bună este primul frate, nu pentru că a spus „nu” tatălui său, ci pentru că după aceea „nu”-ul s-a transformat în „da”, i-a părut rău. Dumnezeu este răbdător cu fiecare dintre noi: nu încetează, nu renunţă după „nu”-ul nostru; ne lasă liberi chiar şi să ne îndepărtăm de El şi să greşim. A ne gândi la răbdarea lui Dumnezeu este minunat! Aşa cum Domnul ne aşteaptă întotdeauna; mereu alături de noi pentru a ne ajuta; El respectă libertatea noastră. Şi aşteaptă trepidând „da”-ul nostru, pentru a ne primi din nou în braţele sale paterne şi a ne umple de milostivirea sa fără margini. Credinţa în Dumnezeu cere să reînnoim în fiecare zi alegerea binelui faţă de rău, alegerea adevărului faţă de minciună, alegerea iubirii aproapelui faţă de egoism. Cel care se converteşte la această alegere, după ce a experimentat păcatul, va găsi primele locuri în Împărăţia cerurilor, unde există mai multă bucurie pentru un singur păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi (cf. Lc 15,7).

Însă convertirea, schimbarea inimii, este un proces, un proces care ne purifică de încrustările morale. Şi uneori este un proces dureros, pentru că nu există calea sfinţeniei fără vreo renunţare şi fără lupta spirituală. A lupta pentru bine, a lupta pentru a nu cădea în ispită, a face partea noastră atât cât putem, pentru a ajunge să trăim în pace şi în bucuria Fericirilor. Evanghelia de astăzi cheamă în cauză modul de a trăi viaţa creştină, care nu este formată din vise şi aspiraţii frumoase, ci din angajamente concrete, pentru a ne deschide mereu la voinţa lui Dumnezeu şi la iubirea faţă de fraţi. Însă asta, chiar şi cea mai mică angajare concretă, nu se poate face fără har. Convertirea este un har pe care trebuie să-l cerem mereu: „Doamne, dă-mi harul de a fi mai bun. Dă-mi harul de a fi un creştin bun”.

Maria Preasfântă să ne ajute să fim docili la acţiunea Duhului Sfânt. El este Cel care înmoaie împietrirea inimilor şi le dispune la căinţă, pentru a obţine viaţa şi mântuirea promise de Isus.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Au venit ştiri îngrijorătoare de ciocniri în zona Caucazului. Mă rog pentru pacea în Caucaz şi cer părţilor aflate în conflict să facă gesturi concrete de bunăvoinţă şi de fraternitate, care să poată duce la rezolvarea problemelor nu prin folosirea forţei şi a armelor, ci prin intermediul dialogului şi negocierii. Să ne rugăm împreună, în tăcere, pentru pacea în Caucaz.

Ieri, la Napoli, a fost proclamată fericită Maria Luigia a Preasfântului Sacrament, înainte de călugărie Maria Velotti, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Franciscane Adoratoare ale Sfintei Cruci. Să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru această nouă fericită, exemplu de contemplare a misterului Calvarului şi neobosită în exercitarea carităţii.

Biserica astăzi celebrează Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului. Salut refugiaţii şi migranţii prezenţi în piaţă în jurul monumentului intitulat „Îngeri fără să ştie” (cf. Evr 13,2), pe care l-am binecuvântat în urmă cu un an. Anul acesta am voit să dedic mesajul meu evacuaţilor interni, care sunt constrânşi să fugă, aşa cum i s-a întâmplat şi lui Isus şi familiei sale. „Asemenea lui Isus constrânşi să fugă”, şi evacuaţii, migranţii. Spre ei, în mod deosebit, şi celor care îi asistă se îndreaptă amintirea noastră şi rugăciunea noastră.

Astăzi este şi Ziua Mondială a Turismului. Pandemia a lovit dur acest sector, aşa de important pentru multe ţări. Adresez încurajarea mea celor care lucrează în turism, îndeosebi micilor firme familiale şi tinerilor. Doresc ca toţi să se poate ridica în curând din actualele dificultăţi.

Şi acum vă salut pe voi, dragi credincioşi romani şi pelerini din diferite părţi ale Italiei şi ale lumii. Sunt atâtea steaguri diferite! Un gând special faţă de femeile şi faţă de toate persoanele angajate în lupta împotriva tumorilor de sân. Domnul să susţină angajarea voastră! Şi salut pelerinii din Siena veniţi pe jos până la Roma.

Şi vouă tuturor vă urez o duminică frumoasă, o duminică în pace. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Papa Francisc: Angelus (27 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluat de pe ercis.ro

Cu ce te ocupi? Depinde! De meserie sunt fiu, dar pot fi orice

Isus Cristos vrea să trăim ca fii,
asemenea lui,
nu ca meseriași!
Să nu cumva să negăm cuiva posibilitatea de a se converti
și de a ajunge în împărăția cerului!
Să nu-l disprețuim niciodată
pe cel care încă nu s-a convertit!

Societatea de astăzi a permis dezvoltarea unei „afecțiuni” pe care o putem numi „meserie”. Trăim înconjurați de oameni afectați de sindromul meseriașilor! Există creștini de meserie, intelectuali de meserie, politicieni de meserie, preoți de meserie, jurnaliști de meserie, studenți de meserie, ba chiar și fii de meserie sau părinți de meserie. Nu cumva suferim și noi de această „boală”?

Acești „meseriași” –  chiar și atunci când par că își îndeplinesc bine rolul, că își fac bine meseria, treaba! – nu fac nimic dintr-o convingere lăuntrică, dintr-o motivație înrădăcinată într-o inimă pură, într-o atitudine sau în sentimente pure (Fil2,5). „Meseria” lor de creștin, intelectual, preot, jurnalist, politician, fiu, părinte etc. este doar o conjunctură, o oportunitate. Sunt gata oricând să nu mai practice această meserie și să se apuce de o alta mai tihnită. Asta dacă se ivește ocazia! Sau pur și simplu să nu mai facă nimic. Aceasta pentru că nu au niciun motiv să facă ceva. Cu atât mai puțin să facă bine ceva sau să facă ceva bun. Ei doar își fac meseria de moment, eventual contracost: nu neapărat pentru bani, ci pentru bunăstare, pentru tihnă trupească și „sufletească”(mintală?!). De aici și contradicțiile care apar între cuvintele și faptele lor, între statutul și faptele lor – exact ca în Evanghelia de azi: una spun și alta fac! Trăiesc o contradicție continuă între gesturile aceleași zile, aceleași ocupații, aceleași vieți. 

Indiferent ce faci în această viață acum, indiferent cu ce te ocupi astăzi, dacă nu pui în faptele tale din ceea ce ești înlăuntrul ființei tale – chipul și asemănarea lui Dumnezeu! – și din ceea ce iubești, rămâi doar un meseriaș, un amator, un oportunist. Împărăția Cerului va fi pentru tine doar atunci când începi să vezi în jurul tău frați, iar pe tine să începi să te consideri fiu, slujitor smerit: adică să trăiești ca un fiu! Aceasta este începutul convertirii, acesta este pasul de la a fi meseriaș la a fi fiu. Acesta este pasul pe care în istorie l-au făcut mulți „vameși” și multe „desfrânate” și pentru aceasta vor intra înaintea noastră în Împărăția cerurilor. 

1. Șansa convertirii

Lui Cristos îi plac oamenii care se convertesc, oamenii care atunci când zăresc lumina, aleargă spre ea, ies din întuneric, oameni care nu zădărnicesc sacrificiul său, crucea sa. Așa cum ne-a spus Isus, Dumnezeu se bucură enorm pentru fiecare om care se convertește: „va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire (Lc 15,7).

Pentru aceasta el acordă tuturor șansa convertirii. Cu răbdare! Cu multă răbdare așteaptă. Te așteaptă! Ne așteaptă! Astăzi! Cum ne amintește sfântul Petru: „Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător față de voi, întrucât nu vrea să se piardă cineva, ci ca toți să ajungă la convertire” (2Pt 3,9). Cât de arzătoare este în „inima” Preasfintei Treimi această dorință: ca toți să ajungă la mântuire! Iubirea față de noi alimentează răbdarea sa. Ce tablou minunat: un Dumnezeu veșnic așteaptă răbdător convertirea muritorilor, a celor care sunt ca „iarba care trece”! Este imaginea acelor părinți cu părul albit de trecerea timpului care așteaptă plini de dor, de iubire, de răbdare, de speranță întoarcerea copiilor acasă de prin țări străine… Este imaginea Tatălui milostiv care zi și noapte scrutează depărtările în speranța că fiul risipitor, fiul cel mai mic, fiul său se va întoarce. Ce minunat este că Dumnezeu nu renunță la noi, că nu renunță să spere și să aștepte convertirea noastră! Să ne venim în fire (asemenea fiului Risipitor: Lc 15,17) și să alergăm spre brațele Tatălui, spre iubirea sa milostivă. Să ne convertim și vom trăi! 

Din sfânta Evanghelie – icoană fidelă a iubirii lui Dumnezeu față de om – știm că Domnul acordă tuturor ȘANSA CONVERTIRII! Ceea ce Vechiul Testament a pregătit – „pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri”, cum citim în prima lectură din această duminică (Ez 18,25-28), Isus Cristos a desăvârșit: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m‑a trimis; şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,35-40).

Însă Evanghelia și învățătura Bisericii rămân fidele Adevărului și le repetă „meseriașilor” care refuză convertirea: „Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu”… Ce cuvânt dur, dar plin de adevăr! 

Acest cuvânt al lui Isus, conține nu doar amărăciunea celor care refuză convertirea, celor cu inima împietrită, ci și dulceața celor care speră convertirea. În timp ce „intelectualii și spiritualii de meserie” refuză să asculte cuvântul și să se convertească, „vameșii și prostituatele” devin simbolul celor care speră milostivirea Domului, celor care speră să audă într-o zi cuvintele lui Isus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?”. Și să poată răspunde împreună cu femeia prinsă în adulter: „Nimeni, Doamne”. Ca apoi Isus să le spună cuvintele mângâierii cerești: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!” (In 8,10-11)”.

Ce lecție: să nu cumva să negi cuiva posibilitatea de a se converti și de a ajunge în împărăția cerului! Dacă te-ai convertit, ferice de tine. Continuă să faci pocăință și păstrează cu sfințenie în inima ta cuvintele Scripturii: „Cine stă în picioare să aibă grijă să nu cadă” (1Cor 10,12). Să nu-l disprețuiești niciodată pe cel care încă nu s-a convertit! Să nu râzi niciodată de el! Niciodată! Nu știi bătăliile din inima sa, nu știi suferința și rănile pe care le provoacă păcatul, viciu, Diavolul în inima și în casa lui. Roagă-te pentru el și mare va fi răsplata ta în ceruri și liniștea ta pe pământ. Ajută-l: câștigă-l pentru Dumnezeu și mare va fi răsplata ta în ceruri și pe pământ. 

Chiar dacă știm că cine nu-și dorește să se schimbe nu va fi niciodată atent la ceea ce i se propune pentru a-și îmbunătății viața, să nu ne descurajăm. Să ne întipărim în inimă cuvântul Domnului: 

„Fiul omului, te-am pus străjer pentru casa lui Israél. Ascultă cuvântul din gura mea și atenționează-i din partea mea! Când eu îi voi spune celui nelegiuit: «Vei muri», iar tu nu-l vei atenționa și nu vei vorbi ca să-l atenționezi cu privire la calea lui cea nelegiuită ca să trăiască, el, cel nelegiuit, va muri din cauza nelegiuirii sale, iar eu voi cere cont pentru sângele lui de la tine. Dar dacă tu îl vei atenționa pe cel nelegiuit, iar el nu se va întoarce de la nelegiuirea lui și de la calea lui cea nelegiuită, el va muri din cauza nelegiuirii sale, dar tu îți vei salva sufletul. Dacă un drept se abate de la dreptatea lui și va face nedreptate, eu voi pune o capcană înaintea lui și el va muri, căci tu nu l-ai atenționat cu privire la păcatul lui: va muri și nu se va mai aminti dreptatea pe care a făcut-o, iar eu voi cere cont pentru sângele lui de la tine. Dar dacă tu îl vei atenționa pe cel drept să nu păcătuiască și el, cel drept, nu va păcătui, va trăi pentru că s-a lăsat atenționat, iar tu îți vei salva sufletul” (Ez 3,17-21).

2. EXEMPLUL CELOR TREI FII ȘI SMERENIA

Este mai ușor să luptăm pentru convertirea celuilalt – să ne rugăm pentru el, să-i atragem atenția „creștinește și frățește” etc. – dacă plecăm de la un principiu fundamental al vieții de credință: „Fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine” (Fil 2,3). Oare cum ar arăta o lume în care am trăi după acest principiu? Cum ar arăta o comunitate? Cum ar arăta familia noastră? Ce atmosferă ar fi la serviciu dacă i-am considera mereu pe ceilalți mai buni, mai iscusiți decât noi? Câtă pace ar fi în jurul nostru! Cât de „ademenitoare” ar deveni invitația la convertire dacă am întrupa în viața noastră, în gesturi și cuvinte, smerenia!

Dumnezeu nu ne cere niciodată ceva ce este imposibil condiției noastre umane. Putem trăi smerenia după exemplul lui Cristos și al sfinților. Trebuie să cerem acest har! Trebuie să privim la Cristos care s-a smerit, trebuie să avem aceeași atitudine care era în Isus Cristos!

Să privim la sfânta Evanghelie. Câți fii sunt prezenți în fragmentul din sfânta Evanghelie din această duminică? Unul, doi sau trei? La prima vedere par doi. Însă putem spune că în fragmentul evanghelic de astăzi nu sunt doi, ci același fiu în două etape ale vieții: e un singur fiu care se convertește. Suntem noi cei care am spus de atâtea ori „Da, Doamne, merg, fac, mă dăruiesc ție etc.”, dar nu am făcut. Până când harul ne-a atins și atunci „ne-a părut rău” că i-am spus „Nu!” lui Dumnezeu prin faptele noastre, și am început să facem voința sa în tot ceea ce înseamnă viața noastră. Adică, ne-am convertit! Am început să trăim ceea ce suntem: creștini, fii ai lui Dumnezeu. Am renunțat să mai fim „fii de meserie”, „creștini de duminică”, și am devenit creștini de fiecare clipă, am devenit discipoli, ucenici, prieteni (In 15,15). 

Sau, în loc de un fiu sau doi, putem descoperi trei fii. Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea spunea într-una din predicile sale: În Evanghelia din această duminică – am văzut – se vorbește despre doi fii, în spatele cărora se află însă, în mod misterios, un al treilea. Primul fiu spune da, dar nu face ceea ce i-a fost poruncit. Al doilea fiu spune nu, dar după aceea împlinește voinţa tatălui. Al treilea fiu spune „da” şi face şi ceea ce îi este poruncit. Acest al treilea fiu este Fiul unul născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care ne-a adunat pe toţi aici. Isus, intrând în lume, a spus: „Iată, vin […] ca să fac voinţa ta, Dumnezeule” (Evr10,7). Acest „da” El nu numai că l-a rostit, ci l-a împlinit şi l-a îndurat până în moarte. În imnul cristologic din lectura a doua se spune: „El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat de sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,6-8). În umilinţă şi ascultare, Isus a împlinit voinţa Tatălui, a murit pe cruce pentru fraţii săi şi pentru surorile sale – pentru noi – şi ne-a răscumpărat de mândria şi încăpăţânarea noastră. Să-i mulţumim pentru jertfa sa, să ne plecăm genunchiul în faţa Numelui său şi să proclamăm împreună cu discipolii din prima generaţie: „Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,10).

Viaţa creştină trebuie să se măsoare încontinuu după Cristos: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5), scrie sfântul Paul în introducerea la imnul cristologic. Şi câteva versete mai înainte el deja ne îndeamnă: „Deci dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune în duh, dacă este o simţire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget” (Fil 2,1-2). Aşa cum Cristos era unit totalmente cu Tatăl şi ascultător faţă de El, tot aşa discipolii săi trebuie să asculte de Dumnezeu şi să aibă una şi aceeaşi simţire între ei (Freiburg im Breisgau, 25 septembrie 2011).

3. ACEASTĂ ȘANSĂ, ACEASTĂ CHEMARE LA CONVERTIRE ESTE PENTRU ASTĂZI ȘI ESTE PENTRU NOI, PENTRU TOȚI!

Să nu avem despre noi idei prea înalte. Să nu ne amăgim că suntem unul sau altul dintre apostoli, dintre sfinți sau vreunul dintre fiii din Evanghelie și că avem un dialog cu Tatăl, că vorbim cu el. De multe ori, din păcate, din toate persoanele care apar în fragmentul evanghelic de astăzi, noi suntem „arhiereii și bătrânii poporului”, noi suntem neconvertiții, surzi și orbi la chemarea Domnului. Tocmai de aceea, parabola aceasta este pe noi, ca să auzim și să ne pocăim, să ne convertim, să trecem de la „NU vreau să fac voința ta, Dumnezeule” la „Da, vreau să fac voința ta! Facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ și în inima mea”. 

Chemarea la convertire este în primul rând pentru noi. Și este pentru astăzi. Nu pentru mâine, nu pentru un viitor despre care nu știm nimic și asupra căruia nu avem nicio putere. Începem acum, astăzi și muncim zi de zi la mântuirea noastră cu teamă și cutremur (Fil 2,12). Drumul convertirii se „termină” atunci când Dumnezeu te privește ca pe unul de a-l său, când își revarsă în ființa ta tot harul și o înflăcărează în așa fel încât să-l poți iubi „din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Lc 10,27)! Până atunci, încă mai luptăm, conștienți de slăbiciunile noastre de zi cu zi.

Speranța noastră este ca prin harul său să conștientizăm astăzi condiția noastră și să ne numărăm printre „vameșii și desfrânatele” care, căindu-se și apropiindu-se de Lumina cea veșnic vie, vor ajunge în cer. 

Să fie aceasta rugăciunea noastră:

Doamne, tu singur ești bun și drept; tu singur îi ajuți pe sărmanii păcătoși să se întoarcă la tine; tu, Doamne, îi înveți pe cei smeriți căile tale. Te rugăm, pentru iubirea ta nesfârșită, adu-ți aminte de noi și fii milostiv cu noi, slujitorii tăi păcătoși. Cu smerenie te rugăm: iartă rătăcirile slujitorilor tăi, nu-ți adu aminte de păcatele tinereții noastre și șterge toate nelegiuirile noastre. Dăruiește-ne harul să cunoaștem căile tale, să învățăm cărările tale și sprijiniți de tine să umblăm în adevăr și lumină. Călăuzește-ne, Doamne, căci tu singur ești Dumnezeul mântuirii noastre (Ps 25). Amin!

Astăzi este și Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Puteți citi AICI mesajul pentru această zi:
Constrânși să fugă pentru a se salva…


PS. De la „Duminica orbului” la „Duminica convertirii” politice!

Cu ani în urmă, nu îmi amintesc exact când, dar cred că la primele alegeri de după „Revoluția din 1989”, oamenii au fost chemați să voteze în „Duminica orbului”, cum e numită în Biserică duminica în care se citește parabola orbului (In9,1-41). Și de atunci am tot „orbecăit”.

În această duminică sunt iarăși alegeri. Însă acum în Biserică (cea catolică) se citește o altă parabolă, dar și aceasta oarecum pliabilă pe viața celor care promit marea cu sarea, dar după aceea nu fac nimic (Parabola celor doi fii: : Mt 21,28-32). Sunt mulți pe liste care se regăsesc într-un fiu din parabolă: „Da, tată, merg, fac, dau, rezolv, ajut”… Și după aceea? Nimic! 

În schimb, slavă Domnului, în unele locuri, au fost și cei care nu au promis multe, dar au făcut multe. S-au căit și au mers, au făcut, au dat, au rezolvat, au ajutat etc. 

Ce bine ar fi ca duminica aceasta să fie duminica convertirii. Toți avem dreptul la convertire, chiar și „politicienii de meserie”. Și unii dintre ei, Domnul să-i binecuvânteze, chiar s-au convertit! Alții? De acum… Dacă nu, la următoarele alegeri va fi ca la sfârșitul lumii: „vameșii și desfrânatele” vor prinde un loc mai bun decât ei în administrarea cetății pământești.

Și să nu uităm că ziua alegerilor nu este numai despre cei „votați”, ci și despre cei care votează! Nu trebuie să uităm că nu e suficient să votăm! Trebuie să votăm, dar nu e suficient! Trebuie să-i susținem cu rugăciunea și viața noastră pe cei care ne conduc! O ștampilă pusă o dată la 4-5 ani nu schimbă soarta unei țări. Ceea ce poate schimba soarta unei țări este o susținere continuă prin cuvinte și gesturi, prin fapte și rugăciune, prin exemplu concret de corectitudine și simț civic astfel încât cei care administrează să fie mereu motivați de cei din jurul lor, să fie bine inspirați în ceea ce decid și cinstiți în tot ceea ce fac. 

Dumnezeu să binecuvânteze România și poporul român!

Aici puteți citi: 

Predica Sfântului Părinte papa Francisc la încheierea Congresului Euharistic Diecezan (Bologna 1 octombrie 2017) 

27 septembrie 2020 

† DUMINICA a 26-a de peste an
Sf. Vincenţiu de Paul, pr.
Ez 18,25-28; Ps 24; Fil 2,1-11 (2,1-5); Mt 21,28-32

LECTURA I
Dacă cel rău se întoarce de la fărădelegea sa, îşi va salva viaţa.
Citire din cartea profetului Ezechiel 18,25-28
Aşa vorbeşte Domnul: „Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte. 26 Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. 27 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască. 28 Pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.6-7.8-9 (R.: 6a)
R.: Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta!

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7 Nu-ţi adu aminte
de păcatele tinereţii mele şi de nelegiuirile mele;
adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

LECTURA A II-A*
Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,1-11
Fraţilor, dacă este o mângâiere în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune a duhului, dacă este o simţire şi îndurare, 2 faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget! 3 Să nu faceţi nimic din ambiţie sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, 4 fără ca cineva dintre voi să aibă în vedere numai ale sale, ci şi ale altora! 5 Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus! 6 El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, 7 ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. 8 S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. 9 Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, 10pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, 11 şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează. (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a părut rău şi s-a dus. Vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,28-32
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» 29 El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. 30 A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. 31 Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. 32 Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: