Pentru a fi curați, Pământul și oamenii se spală cu sânge…

Și astăzi mulți se uită la Cristos răstignit 
nu pentru a învăța să ierte și să iubească, 
ci pentru a învăța să răstignească!

Stațiunea a XI-a: Isus este răstignit pe cruce

Ne închinăm ție, Cristoase, și te binecuvântăm
Căci prin Sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea 

 „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul: unde dispăruse umanizarea în Shoah? Cum a putut omul să devină călău şi să-l anihileze până acolo pe celălalt, pe omul fratele său”? Aceste întrebări care îl frământau pe Primo Levi – un necredincios iubitor de oameni și de bine care a trecut prin experiența lagărului nazist – devin și întrebările noastre în fața răului. Unde este omul atunci când se întâmplă răul? Unde ești tu? Unde sunt eu? Unde suntem noi atunci când în jurul nostru se întâmplă răul? Unde suntem când Cristos continuă să fie răstignit în cei mici, în cei săraci, în cei flămânzi, în cei bolnavi, în cei abandonați, în cei dați la moarte ca și el? Unde suntem noi când omul continuă să omoare ființe nevinovate?

Unde suntem noi în această „nebunie” a Calvarului când l-au răstignit, când și-au împărțit hainele lui „aruncând sorții”, când își băteau joc de el? Unde eram? Unde suntem (Lc 23,30-43; 1Cor 1,18-25)?

Când s-a împlinit timpul ca Pământul să fie spălat și purificat, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său. Intrând în lume, acesta spune: Iată-mă, vin! Vin să împlinesc voința ta!… A venit în mijlocul nostru, s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe Cruce (Evr 10,7; Lc 1,38; Fil 2,8).

Ce imagine dureroasă: răstignirea lui Cristos pe Cruce! Râurile de sânge care țâșnesc din mâinile și picioarele Mântuitorului. Crucea plină de sânge… Fluviul de iubire care țâșnește din Omul durerilor este cel care inundă și spală Pământul, spală sufletul meu și al tău. Preasfântul și preascumpul sânge spală pământul și „hainele” noastre, ne purifică, ne albește. Cu adevărat, pentru a fi curați, Pământul și oamenii se spală cu sânge…  (Ap 7,14). Prin rănile lui am fost vindecați, am fost mântuiți, am fost vindecați, am fost purificați (1Pt 2,24)! 

Cine și-ar fi putut imagina o atât de mare iubire? 

Cine și-ar fi putut imagina această istorie a mântuirii? 

Cine și-ar fi putut imagina prezența lui Dumnezeu pe Calvar? 

Calvarul este „clipa” care a schimbat lumea și soarta omului: din acea „clipă” nimic nu a mai fost la fel pe Pământ. Iar crucea, din instrument de batjocură și tortură, a devenit instrument de salvare pentru omenire. Din acel moment, omul care fugea de cruce începe să fugă spre ea pentru a o îmbrățișa. Sau cel puțin o așteaptă senin, liniștit, știind că nu crucea are ultimul cuvânt, ci învierea. Din acea zi, Crucea este semnul care ne marchează toate zilele, începutul și sfârșitul fiecărei zile, fiecărei acțiuni. Din acea zi, crucea e începutul și sfârșitul vieții de credință: suntem botezați și însemnați cu ea, după cum suntem și înmormântați cu acest semn care ne veghează mormântul în care așteptăm învierea.

Câtă recunoștință îți datorăm, Isuse, pentru că ai ales acest semn sfânt, acest lemn binecuvântat, acest loc, Calvarul! Răsună în inima noastră cuvântul tău: „Iar Eu, când voi fi ridicat de la pământ, îi voi atrage pe toți la Mine” (In 12,32). 

Crucea îi atrage pe toți: unii vin sub cruce din răutate, alții din curiozitate. Însă unii vin din iubire. Încă sunt mulți, prea mulți care nu se lasă atrași la Cristos, atrași de Cristos, fascinați de Chipul celui Răstignit. Încă sunt mulți care disprețuiesc Crucea și sfârșesc prin a fi zdrobiți de ea. Din păcate, și astăzi mulți se uită la Cristos răstignit nu pentru a învăța să ierte și să iubească, ci pentru a învăța să răstignească, să omoare. Pentru aceasta avem încă mult rău în lume: oamenii nu aud „Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac”! Ei aud doar „Răstignește-l! Răstignește-l!” (Lc 23,21.34). 

Aceasta se întâmplă când omul se crede mai puternic decât Dumnezeu: îl răstignește. Iar omul care nu se teme să-l răstignească pe Dumnezeu, care nu se teme să-l alunge pe Dumnezeu, cu siguranță nu se va teme niciodată să ne răstignească pe noi, să ne alunge, să calce în picioare omul și viața. Dacă pe el, Omul prin excelență, îl tratează în acest fel, e ușor de imaginat ce vor face cu noi, ce fac deja cu noi… 

Cât de ușor se strecoară în viața noastră întrebarea: de ce Calvarul? De ce răul? De ce răutatea? În fiecare ființă își face loc întrebarea: „Dacă Dumnezeu este Tată atotputernic, dacă a creat totul bine, dacă se îngrijește de oameni, atunci de ce a existat Calvarul? De ce a existat Auschwitz? De ce există războaie? De ce există răul? De ce mor copii nevinovați?” Prezența răului într-o creație ce ar trebui să fie perfectă macină sufletul nostru. Atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea și iubirea lui, par să-și piardă „credibilitatea” în fața copiilor care mor de foame, în fața oamenilor care suferă, în fața răului care devine „știre” în fiecare minut.

„Nici un răspuns pripit nu va satisface această întrebare pe cât de insistentă, pe atât de inevitabilă, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de mister. Răspunsul la această întrebare îl constituie ansamblul credinţei creştine: bunătatea creaţiei, drama păcatului, iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea omului (…) prin chemarea la o viaţă fericită, la care făpturile libere sunt îndemnate dinainte să consimtă, dar de la care, tot dinainte, printr-un mister teribil, ele se pot şi sustrage. Nu există trăsătură a mesajului creştin care să nu fie, dintr-un punct de vedere, un răspuns la problema răului” (CBC 309).

În fața răului nu trebuie să ne ridicăm ochii spre cer și să ne „războim” cu Dumnezeu, ci trebuie mai degrabă să privim spre inima noastră, spre noi înșine, spre „om”. Și ce descoperim? Privindu-ne vedem că suntem răi, că omul este rău. Să-l ascultăm pe Isus: „Dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei” (Mt 7,11-12). Acesta este (doar!) începutul pentru a schimba fața pământului și a diminua forța și prezența răului.

În aceste cuvinte (ca și în toată Evanghelia!) găsim un răspuns nu atât la veșnica întrebare – „De ce răul?” –, cât mai ales la întrebarea fundamentală a omului care vrea cu adevărat o lume mai bună: „Ce fac eu în fața răului”? Noi putem schimba fața pământului plecând tocmai de la atitudinea „potrivită” în fața răului, în fața Calvarului, în fața celor răstigniți.

Sfântul Augustin ne învață: „Dumnezeu cel Atotputernic, fiind cu desăvârşire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic şi de bun pentru a face ca din răul însuşi să izvorască binele”. Însă pentru acest bine suntem chemați să contribuim și noi, să lucrăm și noi. Conștiința ne strigă zi de zi un adevăr fundamental: fugi de rău și fă binele! Suntem chemați să înțelegem suferința lui Cristos și să nu zădărnicim crucea sa (1Cor 1,17).

Când ne răzvrătim în fața răului, în fața celui Răstignit, fără să ne convertiri în făcători de bine, în iubitori de oameni și de Dumnezeu, încă nu am înțeles că nu piroanele l-au ținut pe Cruce, ci iubirea; când ne răzvrătim, încă nu am înțeles că vocația noastră este iubirea necondiționată! Iubirea predicată și trăită de Isus Cristos!

Uneori noi înșine – așa-zișii buni creștini – nu înțelegem această iubire. Uneori nici noi nu-ți înțelegem și nu-ți prețuim iubirea, Isuse. Uneori, viața noastră, în loc să fie un tabernacol pentru tine, devine o cruce pe care te răstignim. În loc să fii păstrat cu sfințenie în inima noastră, ești răstignit, bătut în cuie, prin faptele noastre!

Cristos este răstignit pe Cruce… Cristos, Calea, Adevărul și Viața, Libertatea și Speranța, prizonierul pomului și al omului. Regele regilor și Domnul domnilor pironit pe Cruce de creația sa…

Mâinile care sunt răstignite să ne amintească pentru ce au fost create mâinile noastre: pentru a ajuta, pentru a îmbrățișa, pentru a mângâia, pentru a dărui. Nu pentru a lovi, nu pentru a distruge, ci pentru a proteja cu gingășie, cu tandrețe; nu pentru a păcătui, ci pentru a binecuvânta (Mt 5,30).

Picioarele răstignite să ne amintească pentru ce sunt picioarele noastre: să-i vizităm pe cei săraci și singuri; să străbatem drumul care duce spre Dumnezeu, spre Biserică, spre oameni, nu drumul spre Diavol, spre crâșme, spre rău. Avem picioare pentru a alerga unul spre altul și împreună spre Mântuire, nu pentru a face întrecere, nu pentru a concura și a ne lupta între noi. Mântuirea nu e un „concurs” pentru cei care aleargă repede și ajung primii, ci o Cale pentru cei care aleargă în comuniune, pentru cei care aleargă ținându-se de mână, ajutându-se. Picioarele sunt făcute pentru inimă, nu inima pentru picioare: să mergem acolo unde inima noastră se împlinește cu adevărat, nu acolo unde picioarele noastre pot pustii suflete și vieți. Să nu călcăm trufași, să nu călcăm în străchini, să nu călcăm peste inimi! Să nu zdrobim prin prezența noastră, ci să tămăduim. 

Cel răstignit, cel care pare învins și zdrobit, este atât de viu și atât de puternic încât promite ceea ce numai un Dumnezeu veșnic viu poate dărui: Paradisul (Lc 23,43). Isus din Nazaret – Regele iudeilor și al lumii întregi – acum, ca și atunci când proclama fericirile, acum, ca și atunci când vindeca bolnavi, acum, ca și atunci când învia morți și potolea furtuni, este și rămâne în veci Domnul istoriei și stăpânul sufletelor noastre. El este Domn și Dumnezeu, singurul care poate promite și în același timp oferi Fericirea, adică Paradisul. Noi ceilalți doar îl credem și-l sperăm… 

Prin răstignirea și moartea ta sfântă, mântuiește-ne, Doamne, și du-ne cu tine în Paradis! Amin!

De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui.

22 El, care nu a săvârşit păcat, 

şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui,

23 care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încredinţat [în mâna] celui care judecă cu dreptate. 24 El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile [lui] aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre (1Pt 2,20-25).


Ce mare har să știi să citești! Ajută un copil să învețe să citească, să meargă la școală și să se bucure de viața aceasta minunată!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€4.00


Aici puteţi medita:

Stațiunea a X: L-am dezbrăcat pentru ca moartea lui să nu fie doar dureroasă, ci și rușinoasă

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Banii sunt un servitor bun, dar un stăpân rău !!!

Un tânăr își întrebă duhovnicul: „Ce părere aveți despre bani?” Părintele își invită ucenicul să se uite pe geam: „Ce vezi? – Văd niște oameni adunând fân pe poiana de lângă mănăstire. – Acum uită-te în oglinda asta. Ce vezi? – Firesc mă văd pe mine.”
Atunci duhovnicul zise: „Și fereastra, și oglinda sunt făcute din sticlă. E de ajuns să fie aplicat un strat subțire de argint pe geam pentru ca omul să nu se mai vadă decât pe sine.
Asta-i părerea mea despre banii din argint sau din orice alt metal. Când ții prea mult la ei, ajungi să fii egoist. Și ține minte: banul e un servitor bun, dar un stăpân rău.”

„Banul este ochiul dracului” – știți proverbul, aproape toată lumea îl știe,    dar nimeni nu se ferește de bani ca de diavol. Ne dorim bani, mereu …

Banii sunt un servitor bun, dar un stăpân rău !!!

Copilul care așteaptă Învierea

Postul Mare este un timp special de rugăciune, post și pomană (Mt 5,1-21).

Ceea ce cere rugăciunea, postul imploră, milostivirea primește.

„Trei sunt, fraților, trei sunt lucrurile prin care credin­ța este trainică, evlavia durează, virtutea rămâne: rugă­ciunea, postul, milostivirea. Ceea ce cere rugă­ciunea, postul imploră, milostivirea primește. Aceste trei lucruri, rugăciunea, postul, milostivirea, sunt un singur lucru și primesc viața unul de la celălalt.
Postul este sufletul rugăciunii și milostivirea este viața postului. Nimeni să nu le despartă, pentru că nu reușesc să stea despărțite. Cel care are numai una și nu le are pe toate trei împreună nu are nimic. De aceea, cel care se roagă, să postească. Cel care postește, să fie milostiv. Cel care, cerând, dorește să fie ascultat, să-l asculte pe cel care îi cere. Cel care vrea să aibă des­chisă inima lui Dumnezeu față de sine să nu-și închidă inima sa față de cel care-l imploră” (din Predicile sfântului Petru Crisologul, episcop (Pred. 43: PL 52, 320.322… Mai multe din această predică PUTEȚI CITI AICI: TREI LUCRURI POTRIVITE TIMPULUI NOSTRU).

Mulți nu am reușit să unim în viața noastră pomana, postul și rugăciunea.

Să încercăm măcar în această săptămână, pe ultima sută de metri,

  • să oferim timp pentru Dumnezeu, rugându-ne mai mult, mai ales pentru cei uitați, abandonați;
  • să ne mortificăm trupul și poftele lui, postind de la ceea ce nu se potrivește cu suferințele Mântuitorului;
  • să renunțăm la ceea ce avem (nu doar la ceea ce nu ne mai trebuie!) pentru a dărui celor ce nu au NIMIC, milostivindu-ne de cei mai săraci dintre săraci.

Domnul este aproape!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur în favoarea copiilor săraci, în special în favoarea educării celor ce riscă să abandoneze școala din cauza sărăciei (Detalii despre unele proiecte AICI).

Sunt mulți copii care așteaptă Învierea, care așteaptă cu speranță o rază de lumină în întunericul de fiecare zi, un colț de pâine care să astâmpere foamea cea de toate zilele, un cuvânt bun care să șteargă lacrima ochilor nevinovați.

Vă mulțumesc! Să avem cu adevărat o săptămână sfântă!

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

Fii generos!
Nu oferi doar din ceea ce ai,
ci dăruiește din ceea ce ești.

Cât de luminoasă ne face ziua cuvântul Domnului care strigă ființei noastre: „Nu uita: Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie!” (cf. 2Cor 9,7). Vedem astfel că, în această lună dedicată inimii preasfinte, revine chemarea Domnului de a ne lepăda de zgârcenie, de lăcomie și de orice altă formă de avariție, și de a îmbrățișa cu bucurie sărăcia și slujirea săracilor. Însă aceasta trebuie să o facem astfel încât să nu căutăm răsplata oamenilor și laudele lor, ci doar împlinirea voinței lui Dumnezeu Tatăl care vede în ascuns tot ceea ce facem, tot ceea ce purtăm în inima noastră (cf. 2Cor 9,9; Mt 6,1-5).

Renunțarea la o viață plină de zgârcenie, renunțarea la indiferența față de cei aflați în lipsuri și dezlipirea de trecut sunt grele. Nu toți reușesc să spună asemenea Apostolului: „Eu nu consider că mi-aș fi atins țelul, dar fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea și tind la cele dinainte; cu ochii la țintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus” (Fil 3,13-14). Sfinții au reușit: au dat uitării trecutul lor și au privit spre Cristos cel sărac și spre răsplata vieții veșnice. Printre ei se află și sfântul Alois, care și-a însușit aceste cuvinte și le-a trăit: „Toate, care mai înainte erau pentru mine câștiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunțat la toate și le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câștiga pe Cristos” (Fil 3,8).

Oare cum este să faci din Dumnezeu binele suprem după care să suspini ziua și noaptea? Să nu vrei să știi altceva decât pe Cristos. Să nu te intereseze altceva decât Împărăția cerurilor. Să fii acel negustor care a găsit un mărgăritar de mare preț și pentru el a renunțat la tot, a vândut totul și l-a cumpărat (Mt 13,44-46). De unde se poate primi harul pentru o astfel de viață dedicată în întregime lui Dumnezeu? Aceasta se întâmplă doar în viața celui care se lasă „cucerit de Cristos”, fascinat de prezența sa și pune în practică cuvântul său, trăind în post, rugăciune și generozitate față de cei săraci.

Mulți dintre cei care s-au lepădat de zgârcenie și au început să practice pomana, pot spune: „Am învățat să ofer nu pentru că am prea mult, ci pentru că știu cum este să nu ai”. Aceste cuvinte nu sunt doar o invitație la genereozitate, ci sunt strigătul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Când le auzim și nu dăruim nu facem distincția între sacru și profan, între esențial și dispensabil. Fără această distincție vrem doar să adunăm, să avem. Când nu știm valoarea sacrului, ne îngrijim doar de trup, uitându-ne sufletul. Ai privit vreodată sufletele din jur? Ai văzut trupul lor, ochii lor care caută speranță? Într-o zi și tu ai fost privit, ajutat, iubit. Astăzi ești chemat tu să privești, să oferi, să iubești!


Fii generos!
Nu oferi doar din ceea ce ai,
ci dăruiește din ceea ce ești.

Detalii AICI!


„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

<span>%d</span> blogeri au apreciat: