Au trecut șase luni de când am aflat povestea ei de viață. Părea imposibil ca o viață atât de tânără să cuprindă atâta suferință. Ce amestec dur: suferință și luptă. Dar ce mângâiere: atâtea bătălii câștigate singură. Viața ei se regăsea perfect într-una din cele trei copilării furate despre care am tot vorbit (AICI): și-a sacrificat tinerețea și viitorul ca să-și crească fratele mai mic. Deși ea însăși avea nevoie de o mamă, a devenit mamă pentru fratele ei. Și nu e totul! Fratele ei era un copil special: suferea de autism. Și ea, ca o adevărată soră și mamă, atât de mult și-a iubit fratele încât a început să studieze, să se documenteze și să cunoască tot ce se poate ști despre această suferință care afectează zeci de mii de vieți. Nu a fugit nici de suferința ei, nici de suferința lui. A luptat și a biruit: și-a câștigat fratele. I-a dăruit dragostea de viață dincolo de suferință. Și-a pus fratele pe primul loc, iar ea și proiectele ei de viață rămânând pe locul doi.
Timpul a dovedit că în timp ce-și dădea viața pentru fratele ei, era tocmai ea cea care primea viață de la fratele ei. Lecția de viață i-a fost de mare ajutor: a devenit expertă în tratarea copiilor cu autism. A fost ajutată, dar a și ajutat multe familii care aveau copii cu astfel de probleme. Așa a reușit să câștige puțin ca să se poate întreține pe ea și pe fratele ei. Însă… viața pare în fiecare zi o nouă poveste fără sfârșit.
Adevărul este că nu știm profunzimile vieții: nu avem idee câtă suferință poate cuprinde sufletul nostru sau sufletul celui de lângă noi. Așa a fost și în cazul ei: după o copilărie și tinerețe trăită pentru a-și ajuta fratele – jertfă care a presupus renunțarea la facultatea pe care o începuse (și pe care a frecventat-o doi ani) și pe care atât de mult ar fi dorit să o termine tocmai pentru a-și găsi un serviciu bun! -, a dorit să-și întemeieze propria familie. Familia este locul potrivit pentru orice copil! O familie ar fi fost de ajutor și pentru fratele ei, dar și pentru copiii ei, copii pe care și-i dorea după anii petrecuți în mijlocul copiilor cu probleme. Însă ce tragedie: nu toți își doresc copii! Nici măcar cel alături de care credea că își va petrece viața în iubire, în fidelitate, ajutându-se reciproc pentru a crește copiii… I s-a cerut să avorteze sau să plece… Și a plecat! Nu a renunțat la copilul ei. Și nici la fratele ei. Nu a renunțat la viață. Și-a pus copilul și viața pe primul loc. Ea s-a pus din nou, cu smerenie, dar și cu încredere în providență, pe locul doi… Din nou pe locul doi. Locul întâi e mereu pentru celălalt, pentru viața celuilalt. O lecție pentru „maratoniștii” timpului nostru, pentru cei veșnic nemulțumiți, pentru cei care calcă orice și pe oricine în picioare pentru a ajunge pe primul loc.
Iubirea sa față de viață copiilor și refuzul avortului nu au rămas nerăsplătite de Domnul și de oamenii buni pe care i-a întâlnit. Prin oameni minunați am cunoscut-o și eu. În jurul ei s-a construit o echipă frumoasă, coordonată de comunitatea Magnificat. Unii au ajutat-o în primele luni ca să nu stea în stradă și să poată duce la capăt sarcina: să fie bine și ea și copilul ei. De câteva luni este găzduită în apartamentul din București a unor oameni minunați pe care i-am cunoscut în Irlanda. Au răsărit în jurul ei oameni minunați: oameni iubitori de viață, ca Dumnezeu, iubitorul de oameni și de viață.
Cu ajutorul oamenilor generoși a făcut un curs intensiv internațional de specializare pentru a putea lucra în continuare cu copiii cu autism. Acum s-a înscris și la facultatea de Psihologie. Clar, la una privată și cu un program flexibil pentru a putea avea grijă și de copilul ei născut la început de septembrie. O luptă! Poate o suferință prea mare pentru o femeie singură care-și sacrificase deja copilăria și tinerețea…
Sacrificiul continuă: e singură, cu un copil mic, cu universitatea, cu un frate cu probleme, cu o grămadă de cheltuieli pentru casă, masă, școală și mai ales viață, viața copilului. De fapt, nu e singură: ne are pe noi, are oameni minunați trimiși de Dumnezeu.
Copilul și facultatea sunt prioritățile ei acum. Într-o zi poate va avea propriul serviciu, propriul cabinet și va ajuta la rândul ei mai mulți copii, ceea ce deja face prin disponibilitatea ei de a ajuta familiile care au copii cu autism.
Orice ajutor e binevenit. Următoarea achiziție pentru ea ar fi un laptop sau o tabletă, instrumente atât de necesare pentru cursurile online, dar și pentru redactarea lucrărilor de la școală! Dar nu doar asta, ci și alte lucruri bune pentru un copil de trei luni și pentru o viață decentă.
Dacă cineva vrea să participe la acest proiect și să aducă o mângâiere acestei mame de pe locul doi – dar și altor persoane care trec prin această dramă (persoane care suferă poate chiar la puțini metri de noi, de casa noastră, de locul nostru de muncă, de școala noastră etc.)! – o pot face prin susținerea proiectelor Paxlaur. Vă mulțumesc!
Domnul să ne deschidă ochii inimii și să vedem suferințele din jurul nostru, dramele prin care trec oamenii de lângă noi și să acționăm conform cu credința pe care o mărturisim. Să nu ne amăgim: credința fără fapte este moartă!
Povestea mamei de pe locul doi
Dacă vrei să ajuți, susține Paxlaur și proiectul lunii noiembrie prin:
PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau prin
Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON) – Dăncuță Laurențiu. Sau în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401.
Vă mulțumesc!
Domnul să ne țină uniți în rugăciune și în facerea de bine!
PS. Dacă cineva dorește să o ajute direct pe această mamă sau alte persoane care trec prin aceeași situație delicată, pentru detalii mă poate contacta în privat pe paxlaur@yahoo.com. Vă mulțumesc!
Citește și dă mai departe!
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Prea târziu te-am iubit... 