Mulțumesc, Doamne! 

În pofida tuturor greutăților și a suferințelor cauzate de sărăcie, pandemie, război și altele, viața ne oferă cu generozitate semne de speranță, urma prezenței lui Dumnezeu și frumusețea operei sale. Zilnic avem posibilitatea să admirăm răsăritul soarelui sau apusul; ori să ne bucurăm de parfumul sau de culorile unei flori mici ce crește tăcută în preajma noastră; ori să străbatem munții și să admirăm măreția lor sau frumusețea pădurilor colorate de toamnă; sau marea sau delta sau râurile; sau o carte bună, un film bun, o operă de artă, o muzică bună; sau copiii din jurul nostru, cu zâmbetul și inocența lor; sau bătrânii plini de istorii și seninătate; sau orice om frumos, om bun din casa noastră, de la serviciu, de la școală. Câtă frumusețe ne oferă natura, arta și câtă forță primim din prietenia cu oamenii frumoși, colegi sau rude, părinți sau frați, bunici sau nepoți…

Viața e plină de lucruri mărețe și astăzi e timpul potrivit pentru a ne opri și să admirăm frumusețea pitită în jurul nostru, să descoperim ceva frumos din viața noastră și să spunem: mulțumesc, Doamne. 

Și apoi – fără a nesocoti lumea, viața, suferința, problemele din jur și din noi înșine – să ne ridicăm ochii spre cer. Credința ne va ajuta să vedem ceva extraordinar: oricât de frumoase ar fi realitățile din această lume, Domnul ne-a pregătit „lucruri și mai mari” (In 1,50). Vom vedea și noi „cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând deasupra Fiului Omului” (In 1,51). Da, „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9).

Pentru toate acestea, mulțumim, Doamne! Însuflețiți de iubirea ta, plini de recunoștință, credem cu tărie și așteptăm cu speranță neclintită ziua în care „vom vedea lucruri mai mari decât acestea” (In1,50)!


Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului

Decizie…

Ce criterii folosim atunci când trebuie să luăm o decizie? Cine/ce ne motivează? Cine sau ce contează cel mai mult pentru noi? Ce loc ocupă voința lui Dumnezeu? Credința în viața veșnică și în Dumnezeu influențează în vreun fel deciziile noastre? Ce sens au pentru noi cuvintele pe care le spunem zilnic „Tatăl nostru… facă-se voia ta”?

Pentru Isus voința Tatălui era totul: când s-a împlinit timpul, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim (cfr. Lc 9,51). A decis să urce la Ierusalim deși știa ce-l așteaptă acolo, știa că a sosit „ceasul înălțării”, dar aceasta era voința Tatălui. Iar el, Domnul și Învățătorul nostru, pentru aceasta a venit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce (Evr 10, 5-7; Fil 2,8). 

Să nu zădărnicim cea mai frumoasă rugăciune și să întrupăm cuvintele rugăciunilor noastre, mai ales atunci când – privind cu ochi de copil spre Dumnezeu – îi spunem Tată, Tăticule, Tatăl nostru… 

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ… Să se facă, Tată, voia ta în inima și în viața noastră! Amin!


Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,51-56
Când s-au împlinit zilele înălţării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim 52 şi a trimis soli înaintea sa. Şi, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să pregătească pentru el cele necesare. 53 Însă nu l-au primit, pentru că se îndrepta spre Ierusalim. 54 Văzând aceasta,
discipolii Iacob şi Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer şi să-i nimicească?” 55 Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. 56 Şi au mers într-un alt sat.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: