Pelerini prin lume între nu și da, fiecare suflet are rana sa!

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

Unii și alții

Unii vor iubire, alții vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare și mașină nouă,

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă.

Unii să audă, alții să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moșie mare și bogată,

Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată.

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

Unii vor un munte, alții vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare.

Unii vor avere, faimă, bogății,

Alții sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul,

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

Licuța Pântia

Când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă

Purificarea activităților umane în misterul pascal

    Sfânta Scriptură, în concordanță cu experiența veacu­rilor, îi învață pe oameni că progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai inte­resele proprii, nu și ale altora.
    Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fra­ternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc.
    Dacă cineva se întreabă, așadar, cum poate fi învinsă această nenorocire, creștinii afirmă că toate activitățile omului, care sunt zilnic puse în primejdie prin trufie și prin iubirea neorânduită de sine, trebuie purificate și duse la desăvârșire prin crucea și învierea lui Cristos.
    Într-adevăr, răscumpărat de Cristos și transformat în făptură nouă, în Duhul Sfânt, omul poate și trebuie să iubească lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit și le privește și le respectă ca izvorând din mâna lui Dumnezeu.
    Mulțumind pentru ele Binefăcătorului, folosindu-se și bucurându-se de făpturi în sărăcia și libertatea spiritu­lui, omul intră în adevărata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic, și totuși, stăpânește toate. Căci toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos, al lui Dumnezeu (1Cor 3,22-23).
    Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuși făcut trup și locuind pe pământul oamenilor, a intrat ca omul desăvârșit în istoria lumii, asumând-o și refăcând-o în sine. El ne revelează că Dumnezeu este iubire (1In 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a perfecțiunii omenești și, de aici, a transformării lumii este noua poruncă a iubirii.
    Acelora care cred în dragostea lui Dumnezeu, el le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura fraternitatea universală nu este zadarnică. În același timp, îi averti­zează că această iubire nu trebuie căutată numai în lucrurile mari, ci și, în primul rând, în împrejurările obișnuite ale vieții.
    Îndurând moartea pentru noi toți, păcătoșii, prin pilda sa, ne învață că trebuie să purtăm crucea pe care trupul și lumea o pun pe umerii celor care caută pacea și dreptatea.
    Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului său, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul.
    Darurile Duhului sunt însă diferite: pe unii îi cheamă să dea mărturie limpede pentru dorul după lăcașul ceresc și să-l păstreze viu în familia umană, pe alții îi cheamă să se dedice slujirii pământești a oamenilor, pregătind prin însăși această slujire premisele pentru împărăția cerurilor.
    Pe toți însă îi eliberează, așa încât, lepădându-se de egoism și adunând în slujba vieții omului toate ener­giile pământești, să se avânte spre viitor, spre acel timp în care omenirea însăși va deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu.

Din constituția pastorală despre Biserica în lumea contemporană, Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican (Nr. 37-38).

Documentul poate fi citit integral AICI: https://www.magisteriu.ro/gaudium-et-spes-1965/!


 

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€1.00

Adevărata provocare în (post)pandemie

Mulți se îngrijorează dacă lumea, după pandemie, se va întoarce în biserică. Însă adevărata provocare pentru creștini nu e să se întoarcă în biserică, ci să reconstruiască Biserica în propriile case, în propria familie, în propria viață. Pandemia a făcut să se vadă cât creștinism, câtă bunătate, câtă iubire, cât Dumnezeu, câtă Biserică lipsește din case, din familii, din inimi. Fără a generaliza, trebuie totuși spus că pandemia a scos la iveală egoisme și răutăți acolo unde trebuia să fie altruism și bunătate. Asta chiar și printre noi, creștinii care știam bine drumul spre biserică…

Așadar, poate că în timpul (post) pandemie nu este vorba atât despre întoarcerea oamenilor în biserici, cât mai ales despre reconstruirea Bisericii în casele și viețile oamenilor. Ajută prea puțin să mergi la biserică dacă atunci când te întorci acasă transformi familia și propria casă într-un iad! 

Dacă vom reconstrui în casele și în familiile noastre Biserica, dacă viața noastră va fi Templul Duhului Sfânt, dacă faptele noastre vor fi inspirate din Vestea cel Bună adusă de Cristos, atunci drumul spre biserică va fi bucuria noastră de fiecare zi. Nu vom avea bucurie mai mare decât să stăm cu Isus din Euharistie, să stăm cu el și el cu noi, primindu-l în sfânta Împărtășanie. Iar roadele nu vor întârzia să se vadă (chiar și în pandemie): iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea (cfr. Gal 5,22-23).

Depinde mult și de noi dacă această criză sanitară și spirituală va deveni izvor de har, dacă va fi sau nu o nouă primăvară pentru Biserică, pentru familie, pentru om și omenire! 

 (Recomand: Domenico Sorrentino, Crisi come grazia. Per una nuova primavera della Chiesa, Perugia 2020 – Detalii AICI).

copil lectura

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€7.00

<span>%d</span> blogeri au apreciat: