Nu suntem scutiți…

Return to The Good Shepherd John 10 1 5 John 10 27 30

Dumnezeu nu este spectator la ceea ce ni se întâmplă, ci intervine pentru noi, lucrează zi de zi pentru binele nostru. Însuși Domnul ne-a asigurat: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez și eu!” (In 5,17). Câtă liniște îți învăluie inima, chiar și în mijlocul celor mai agitate furtuni, atunci când știi că însuși Dumnezeu intervine pentru tine.

Cât de hotărât intervine Cristos în apărarea ucenicilor săi, atunci când aceștia sunt luați la rost de farisei: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei” (Lc 6,5). Punct. Fariseii s-au adresat ucenicilor, însă răspunsul l-au primit de la Cristos, Domnul și învățătorul, iubitorul și apărătorul omului.

Fariseii de atunci și de astăzi poartă război împotriva celor care stau în jurul lui Cristos. Nu lipsesc nici astăzi cei care golesc legea de orice dreptate și iubire. Trăiesc și astăzi în jurul nostru oameni care în numele unui „adevăr relativ”, al unei dreptăți și libertăți golite de principii morale, atacă și condamnă oameni nevinovați, poartă războaie (pe care, fără nicio frică de Dumnezeu, le numesc „sfinte” sau „speciale”), distrug țări și culturi. Însă chiar și atunci când aceste lucruri se întâmplă în jurul nostru sau chiar cu viața noastră, să nu ne temem: același Cristos intervine pentru noi. Este același Cristos care face și astăzi inima noastră să cânte împreună cu psalmistul: „Dumnezeu este cel care mă ajută, Domnul este cel care susţine viaţa mea” (Ps 53,6).

Trebuie să avem totuși bine întipărit în minte că ajutorul Domnului nu ne scutește de propria responsabilitate pentru apărarea valorilor, propria responsabilitate pentru a construi o lume bazată pe iubire, dreptate, libertate și pace, o lume în care Cristos să fie recunoscut și primit ca fiind „calea, adevărul și viața” (In 14,6). Mai mult, nu suntem scutiți de a ne verifica și analiza sufletul în fiecare seară – printr-o sfântă și dreaptă cercetare a cugetului! – pentru a vedea dacă nu cumva tocmai noi am devenit „farisei”, oameni care îi atacă pe cei care stau în jurul lui Isus, pe cei care vor să fie asemenea cu Fiul Omului.

Să ne cercetăm cugetul și să ne liniștim sufletul. Dacă suntem de partea iubitorilor de Dumnezeu și a dreptății, însuși Cristos intervine pentru noi. Totodată vom simți nu doar grija pe care el ne-o poartă, ci și libertatea pe care o aduce în viața noastră atunci când mergem pe urmele lui, atunci când suntem discipolii săi. Dacă rămânem „întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care am auzit-o” (Col 1,23) vom trăi în libertatea pentru care ne-a eliberat Cristos și nu vom lua niciodată jugul sclaviei, jugul fariseismului (cf. Gal 5,1).


Să privim la Cristos. 
Să-l primim în sfânta Euharistie. 
Să-l ascultăm în sfânta Evanghelie. 
Să simțim toată iubirea care izvorăște din prezența sa 
și să ne simțim în siguranță,
iubiți și ocrotiți de „stăpânul sâmbetei”. 
Dumnezeu e iubire atotputernică!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3Răspunzând, Isus le-a zis: „Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.

Cuvântul Domnului

Ce poate fi mai bogat decât această sărăcie?

    „Săracii dobândesc mai ușor valoarea umilinței decât bogații. Săracii, în lipsa mijloacelor, au ca prietenă blân­dețea. Bogații, în belșug, sunt familiari cu aroganța. Totuși, nu trebuie negat că în mulți bogați se găsește acea disponibilitate de a-și folosi belșugul nu pentru osten­tație orgolioasă, ci pentru fapte de bunătate. Ei consi­deră un mare câștig ceea ce oferă pentru alinarea lipsu­rilor și suferințelor altuia.
    Această participare comună la propuneri virtuoase se poate întâlni la oameni din toate categoriile. Efectiv, mulți pot fi egali în dispozițiile interioare, chiar dacă rămân diferiți în ce privește condiția economică. Dar nu contează cât de mult diferă în posesia de bunuri atunci când sunt uniți în valorile spirituale. Fericită este acea sărăcie care nu cade în lațul întins de iubirea bunurilor temporare, nici nu dorește să-și înmulțească bunurile lumești, ci dorește cu ardoare îmbogățirea cu comorile cerești.
    Un model al acestei sărăcii mărinimoase, după Dom­nul, ni l-au oferit mai întâi apostolii. Ei au lăsat toate fără nici o deosebire și, chemați de glasul învățătorului divin, s-au schimbat rapid din pescari de pești în pescari de oameni (cf. Mt 4,19). Ei i-au făcut egali cu ei pe mulți, adică pe cei care le-au imitat credința. Acela era timpul în care primii fii ai Bisericii erau o singură inimă și un singur suflet (Fap 4,32). Părăsind tot ceea ce aveau, ei se îmbogățeau cu bunuri veșnice, prin intermediul unei sărăcii din motive religioase. Au învățat din predica apostolică bucuria de a nu avea nimic și de a poseda toate împreună cu Cristos.
    Pentru aceasta, sfântul Petru, apostolul, a spus atunci când, la intrarea în templu, șchiopul i-a cerut de pomană: Argint și aur nu am, dar ceea ce am îți dau. În numele lui Isus Cristos, Nazarineanul, ridică-te și umblă (Fap 3,6). Ce poate fi mai sublim decât această umilință? Ce poate fi mai bogat decât această sărăcie? El nu are garanția banilor, dar îi dă darurile naturii. Pe acel om, pe care mama l-a născut infirm din sânul ei, Petru l-a făcut sănă­tos prin cuvânt. Cel care nu a dat chipul cezarului impri­mat pe monedă a reformat chipul lui Cristos în om.
    Binefacerile acestei comori nu le-a experimentat numai acela care a dobândit posibilitatea de a merge, ci și cei cinci mii de oameni care, după îndemnurile apos­to­lului, au crezut în virtutea vindecării miraculoase făcute de el (cf. Fap 4,4). Săracul care nu avea nimic să-i dea acelui cerșetor a dat atâta belșug de har divin, încât a însănătoșit picioarele unui om și a vindecat atâtea mii de oameni în inimi. I-a făcut agili, pe calea lui Cristos, pe cei pe care îi găsise șchiopătând în infidelitatea iudaică”.

Din predica Despre fericiri a sfântului Leon cel Mare, papă
Pred. 95, 2-3: PL 54, 462: Fericiți cei săraci în duh

Noi semănăm? Cum? Ce? Unde?

Datoria noastră este să semănăm Cuvântul. Prin tot ceea ce facem. Niciodată nu vom ști totul despre cum crește ceea ce semănăm. Semănătorul nu știe, dar Domnul știe. Și asta este suficient. 

Tu unde, cum, ce semeni?

26 Isus spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ  27 şi fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum28Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerişului” (Mc 4,26-29).