LINIȘTE!

Poveste cu tâlc!

LINIȘTE!

A fost odată un fermier care și- a dat seama că și- a pierdut ceasul în fân. Nu era un ceas oarecare. Pentru fermier acest ceas avea o valoare sentimentală.
După o lungă căutare prin hambarul cu fân el a renunțat. Afară era un grup de copii. S- a îndreptat către ei și le- a spus că cel care va gasi ceasul va primi un premiu deosebit.
Auzind asta, copiii s- au dus în hambar și au început să caute peste tot. Când toți erau pe punctul de a renunța, un copil a venit la fermier și l-a … rugat să il lase singur în hambar pentru a căuta ceasul. După puțin timp, băiatul s- a întors la fermier cu ceasul în mână.
Fermierul a ramas uimit și l- a întrebat:
– Cum ai reușit să- l găsești? Eu și ceilalți copii îl căutăm de foarte mult timp.
Baiatul i- a răspuns:
– Nu am facut nimic special. M- am așezat și am început să ascult. În liniște am auzit clinchetul acelor de ceas, iar apoi am mers în direcția indicată de sunet”.

Liniștea stă oricând la dispoziția ta.
Bucură- te de câteva clipe de liniște pe care să ți le acorzi zilnic. O minte liniștită poate gândi, evalua și lua decizii mai ușor decât una agitată.
Uneori nu ai nevoie să escaladezi cei mai înalți munți, ci doar să ai curajul de a sta cu tine în liniște …

Fascinația de a trece de la cele citite la cele văzute, ascultate, trăite…

Am citit de multe ori, mai ales în viețile sfinților, despre convertirile „rapide” în urma întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie. Este impresionată mărturia oamenilor care au intrat într-o biserică din diferite motive – unii doar ca să se adăpostească de ploaie! – și acolo, văzând Preasfântul Sacrament și creștinii în adorație, și-au schimbat radical viața. Așa, deodată! O adevărată minune neașteptată, nesperată, necăutată, o revărsare de har.

Despre astfel de lucruri până acum doar am citit. Însă astăzi a venit în Nunțiatură o doamnă care a vrut, printre altele, să ne spună și povestea ei, istoria întâlnirii ei cu Dumnezeu. A fost cutremurător și fascinant și îi mulțumesc Domnului pentru această mărturie care mi-a arătat iarăși cât de viu și atrăgător este Cristos euharisticul. 

Cu mulți ani în urmă, povestea doamna, pe când era doar o adolescentă purtată de valurile ateismului și libertinajului, într-un moment de mare criză și dezorientare, a decis să se sinucidă. După ce și-a procurat o cantitate suficientă de pastile, a hotărât să combine supradoza de medicamente cu aruncatul într-un râu, ca să fie moarte sigură. Ieșind din casă cu pastilele în buzunar, în drum spre râul ales cu grijă, a trecut prin fața unei biserici din care răsunau voci armonioase. Era un amestec de fericire și putere, de tinerețe și entuziasm care, spunea astăzi doamna, au făcut-o curioasă. Spunea ea: „Și așa era ultima zi din viața mea! Îmi permiteam să fac orice, chiar și să intru într-o biserică”. Și a intrat! Voia să știe, să vadă înainte de a muri, ce poate face pe cineva atât de fericit, care este motivul pentru care cineva cântă atât de entuziasmat. A intrat în biserică și a văzut un grup de adolescenți cântând fericiți în jurul Sfântului Sacrament. S-a așezat un pic pe o bancă din biserică și… a rămas acolo ca împietrită… Nu își explica atunci ce anume a reținut-o, ce sau cine a țintuit-o pe acea bancă. Acum însă știe că era Isus euharisticul. Atunci doar a rămas nemișcată… A rămas și pe măsura ce asculta cântecele și rugăciunile și mărturiile tinerilor, lacrimile îi purificau nu doar ochii, ci și mintea, inima, gândurile negre. Acea cântare care a ajuns în stradă exact când mergea spre moarte i-a adus viața atrăgând-o la Cristos euharisticul. Cristos a salvat-o prin acea cântare entuziasmată a tinerilor. Din acea zi, Euharistia a devenit totul ei. Acum trăiește și compune rugăciuni și cântece pentru Cristos, pentru adorație euharistică, pentru sfânta Liturghie. 

Există și astăzi astfel de minuni. Și poate de multe ori Dumnezeu se folosește tocmai de noi pentru a le înfăptui. Dumnezeu are nevoie de noi și de mâinile noastre pentru a-i îmbrățișa pe cei singuri; de picioarele noastre pentru a-i vizita pe cei bolnavi, suferinzi; de inima noastră pentru a-i iubi pe cei săraci și marginalizați; de vocea noastră pentru a-l lăuda pe Dumnezeu prin cântări care să acopere zgomotul și răul din jur; de cuvintele noastre care să-l preamărească și să-l predice pe Cristos, mort și înviat, pe Cristos rămas cu noi în Sfânta Euharistie. 

Să lăsăm ușile de la bisericile noastre deschise. Să trezim lumea cu cântarea de adorație! Să luminăm lumea cu razele lui Cristos, soarele și viața noastră. Să vorbim lumii despre Euharistie și despre orele de adorație. Nu, nu e prozelitism, ci dragoste de oameni și de Dumnezeu, iubire și credință!

Rugăciunea sfântului Alfons Maria de Liguori

Doamne Isuse Cristoase, care, din iubire către oameni, te afli zi şi noapte în acest Sacrament, aşteptând, chemând şi primind, plin de milostivire şi de dragoste, pe toţi cei care vin să te viziteze, eu cred că tu eşti de faţă în Sacramentul altarului. Mă închin ţie, recunoscând adâncul nimicniciei mele şi-ţi mulţumesc pentru toate harurile primite. Mai cu seamă îţi mulţumesc că mi te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt, că mi-ai dat ca mijlocitoare pe Maica ta preasfântă şi că m-ai chemat să te vizitez în biserica aceasta.

Mă închin astăzi inimii tale preaiubitoare, ca să-ţi mulţumesc pentru acest dar mare, apoi ca să ispăşesc jignirile ce ţi s-au adus în acest sfânt Sacrament şi ca să-ţi aduc închinare în acele locuri unde eşti mai puţin cinstit sau chiar uitat cu totul în sacramentul Euharistiei.

Isuse al meu, te iubesc din toată inima. Îmi pare rău că am mâniat de atâtea ori marea ta bunătate. Mă hotărăsc cu ajutorul tău, să nu te mai supăr în viitor, iar acum mă consfinţesc cu totul ţie, aşa sărman cum sunt. Renunţ la voinţa mea şi la tot ce-mi aparţine şi ţi le dăruiesc. Fă de acum înainte cu mine ceea ce-ţi place ţie. Îţi cer şi voiesc numai dragostea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit şi îndeplinirea desăvârşită a voinţei tale.

Mă rog pentru sufletele din purgator, mai cu seamă pentru acelea care au cinstit preasfânta Euharistie şi pe preacurata Fecioară Maria. Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unesc, Mântuitorul meu preaiubit, dorinţele mele cu dorinţele inimii tale preaiubitoare şi, astfel unite, le jertfesc Tatălui tău şi îl rog în numele tău să le primească pentru iubirea pe care ţi-o poartă şi să-mi asculte ruga. Amin.

Să ne rugăm:

Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat memorialul morţii şi învierii tale, fă-ne, te rugăm, ca astfel să cinstim sfântul mister al trupului şi sângelui tău, încât să simţim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.Laudă și mulțumire să fie în orice moment Preasfântului și Dumnezeiescului Sacrament. Amin!

Invidia…

Există parabole pe care ar trebui să le știm pe de rost. Mai ales, ar trebui să le trăim, să facă parte din cercetarea cugetului de fiecare zi pentru a ne verifica atitudinea față de binele și fericirea celuilalt. Este timpul să înțelegem că aceste parabole au fost spuse și scrise pentru noi, nu pentru vecinii noștri. Cum este, de exemplu, cea despre lucrătorii în vie, imaginea generozității divine și, în același timp, tablou prin care ni se amintește cu simplitate cât de distrugătoare este pentru persoana umana și pentru societate INVIDIA (Mt 20,1-16):

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 20,1-16a
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. 2 După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. 3 Ieşind la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă 4 şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!» 5 Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel. 6 Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?» 7 I-au
spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!» 8 Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi». 9 Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un
dinar. 10 Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinar. 11Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, 12 zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa». 13 Dar el, răspunzând
unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? 14 Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie. 15 Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» 16a Astfel, ultimii vor fi primii”.

Cuvântul Domnului


Nu poți fi cu adevărat om – ca să nu mai spun creștin! – și să te întristezi pentru binele celuilalt. Omul care se întristează pentru binele celuilalt hrănește, uneori fără să conștientizeze, cele mai periculoase bestii: invidie, răutate, ură, disperare, ambiții drăcești, lăcomie, zgârcenie. Toate acestea sunt un pericol real pentru civilizația iubirii dorită atât de mult de Isus. În loc să fim recunoscători pentru ceea ce am primit, ne lungim gâtul să vedem ce și cât și cum a primit celălalt. Ne amărâm sufletul, ne zbârcim inima și chipul! 

Invidia nu este doar o ofensă adusă aproapelui, ci și lui Dumnezeu. Aceasta pentru că nu doar că nu-i suntem recunoscători pentru ceea ce ne oferă, pentru atâtea daruri minunate puse de el în viața noastră, ci și pentru că prin invidie negăm credința în Providență, în felul lui Dumnezeu de a rândui bine lucrurile, de a distribui bunurile și darurile sale. Oare nu este el, Domnul, cel care rânduiește totul? Oare binele celui de lângă noi, fericirea celui pe care îl invidiem nu a fost rânduită de același Dumnezeu pe care spunem că îl iubim și în care credem? Atunci de ce îl invidiem? 

Să veghem asupra noastră ca nu cumva prin invidie să ajungem să urâm, să nesocotim, lucrarea lui Dumnezeu în viața fraților noștri. Fericirea și binele lor sunt rânduite de Domnul. Sunt darul Domnului. Să avem grijă să nu ne trezim că luptăm împotriva lui Dumnezeu și a Providenței. Să recitim Faptele Apostolilor 5,38-39.

Dacă suntem cu adevărat oameni de caracter, dacă suntem creștini, atunci să ne bucurăm cu cei care se bucură și să plângem cu cei care plâng (cfr. Rom 12,15).

Să ne eliberăm de invidie și Dumnezeu ne va trimite și pe noi să lucrăm în via sa. Chiar și în ultimul ceas. El e atât de răbdător cu noi. Așteaptă ora potrivită, ora convertirii noastre. Răbdător și bun, nu ne va lăsa cu ochii în soare! Vom munci în via sa alături de frații și surorile noastre, iar răsplata va fi mare pentru toți, pentru că Dumnezeu dăruiește tuturor boierește, ca un adevărat domn! Un gentelman! Nu dezamăgește niciodată! 

%d blogeri au apreciat: