1. „A fi iubit de Dumnezeu, a fi unit cu Dumnezeu… a trăi în prezenţa lui Dumnezeu, a trăi pentru Dumnezeu: of, frumoasă viaţă… şi frumoasă moarte… Totul sub privirea lui Dumnezeu, totul cu Dumnezeu, totul pentru a plăcea lui Dumnezeu… of, cât e de frumos! Omul are o funcţie frumoasă, aceea de a se ruga şi de a iubi… Iată fericirea omului pe pământ” (sfântul Ioan Maria Vianney).

2. Monseniorului Helder Pessoa Camara (1909-1999), arhiepiscop şi teolog brazilian, cunoscut ca părintele săracilor, povestea că dorind să intre în seminar a avut de întâmpinat împotrivirea tatălui său ateu. Sătul de insistenţele sale de a deveni preot, tatăl i-a pus: „Măi băiete, văd că ne tot baţi la cap cu prostiile tale, cum că vrei să te faci preot. Dar tu ştii ce înseamnă să fii preot? Chiar ştii tu ce este un preot?”. Atunci, de la acel om, tatăl meu, un bărbat care nu umbla la biserică şi care era pornit împotriva preoţilor, am învăţat cea mai frumoasă definiţie a preotului. El mi-a spus: „Măi băiete, tu ştii ce înseamnă să fii preot? Tu ştii că preotul nu poate să se închidă în el însuşi? Că preotul nu-şi mai aparţine sieşi, ci aparţine lui Dumnezeu şi oamenilor. Mai ales oamenilor, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de noi. Însă ceea ce vrea Dumnezeu este să-i slujim pe oameni”.
3. Cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ascultat când cere, de a putea plânge când îl doare, de a vorbi, de a se mângâia şi a-şi aduce aminte… (Alecu Russo);
4. „Ființe regale sau neregale, suntem toți deopotrivă în fața lui Dumnezeu, suntem ființe omenești; nici coroana, nici tronul nu ne apără de patimile și de simțirile ce sunt ursite omenirii. Ne poticnim și cădem, strigăm de durere sau de nădejde și trebuie să învățăm a ne răbda cusururile și să începem toate de la început; dar în urzeala zilelor bune și a celor rele se țese neîncetat veșnicul fir roșu al nădejdii: nădejdea că ne vom ajunge cândva idealul…” (Maria, Regina României, Povestea vieții mele, volumul II, editura Rao, București 2013, 147-148).
5. A te mira de toate este, desigur, o prostie, şi a nu te mira de nimic e mult mai frumos şi, cine ştie de ce, este recunoscut de bonton. Dar e prea puţin probabil să fie aşa în realitate. După părerea mea, a nu te mira de nimic e o prostie mult mai mare decât a te mira de toate. Pe deasupra, a nu te mira de nimic e aproape acelaşi lucru cu a nu stima nimic. De fapt, prostul nici nu știe să stimeze.În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: “Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?”Nu-mi place când inşi care, având doar cultură generală, îşi bagă nasul să rezolve probleme de specialitate; la noi asta se întâmplă peste tot. Unor persoane civile le place să judece despre chestiuni militare, care chiar ţin de competenţa feldmareşalilor, iar oameni cu studii de inginerie discută mai mult despre filosofie şi economie politică.Feodor Mihailovici Dostoievski
   (11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881)
   
6. “Suntem în țara din care Caragiale a fugit exasperat, țara în care Eminescu și-a pierdut mințile, țara care a refuzat, iresponsabil, oferta făcută de Brâncuși, la bătrânețe: aceea de a-și lăsa întreaga operă compatrioților săi. Țara care și-a omorât elitele în pușcărie, țara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Țara din care pleacă, mereu, tineri excepționali și nu doar ca să se căpătuiască, țara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizați și prost plătiți la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiță de mizerie, există și o altă țară, țara unor oameni cuviincioși și cinstiți, țara celor care știu să se respecte între ei și să nu se lase manipulați de câteva trupe barbare de oameni stricați și stricători de suflete”… (Andrei Pleșu, în Adevărul).
7. Numai (re)găsirea zilnică a lui Dumnezeu, într-o tăcere plină de rugăciune, ne poate salva pe toți de marile rătăciri ale minții și ale inimii! (Paxlaur);
   

   

   

   

   
8. „Cum putem realiza imposibilul? Cu entuziasm!” (Paulo Coelho);
9. „Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui” (sfântul Serafim de Sarov);
10. Sub orișice lucru sunt lacrimi…„Dacă privesc destul de lung orice lucru în lumea asta, mi se umplu ochii de lacrimi”.Vorbele acestea nu sunt ale mele, dar cuprind aidoma ceea ce simt. Sub orișice lucru sunt lacrimi și, dacă oamenii ar vrea să priceapă că în lume e mult mai mare suferință decât adevărată răutate, ar fi mult mai buni unii cu alții, mai ajutători, mai răbdători, mai puțin nepăsători, mai puțin clevetitori.Dar n-avem vreme, ne grbim, ne grăbim mereu, zorim tot înainte și nu ne afundăm destul de adânc ca să ajungem până la pricina sau izvorul de la care se trag răul, vrajba sau durerea. Și eu mă grăbesc, viața mă face să mă grăbesc, omenirea mă face să zoresc alături de ea; încerc însă să pășesc mai încet, să mă opresc, să asclult, să pricep, să lămuresc.(Fragment din Maria, Regina României, Povestea vieții mele, volumul I, editura Rao, București 2013, pagina 222).
    
11. Învățăm să vorbim într-un timp relativ scurt, însă avem nevoie de întreaga viață pentru a ne desăvârși în arta ascultării!
    
12. Este atât de multă frumusețe și bogăție în oamenii luminoși strecurați prin(tre) litere în viața noastră. Aceasta chiar și atunci când ne amintesc adevăruri dureroase despre măștile pe care le purtăm sau le întâlnim:„Nimic din ceea ce am văzut mai târziu în viața mea nu m-a umplut de același farmec, nici n-a avut pentru mine aceeași însemnătate; găsesc o fericire fără seamăn, numai retrăindu-le în amintirea mea. Știu bine că o parte din strălucirea vieții de la Malta e datorată întru câtva vârstei noastre; ne aflam acolo tocmai la punctul de trecere de la copilărie la adolescență, când toate par o revelație și toate visurile, un adevăr. O perdea deasă ne ascundea binele și răul; pacea minții noastre nu era tulburată de nici o nesănătoasă năzuință de a ști; totul era încântare, nici o mâhnire nu pătrunsese încă în grădina raiului nostru. Oamenii își arătau fața, nu masca, iar când zâmbeau, o făceau pentru că se simțeau fericiți; niciodată nu ne-am fi închipuit că un zâmbet poate avea alt înțeles. Noi nu cercetam adâncimile și nu ne băteam capul cu întrebări, lumea se întindea largă în fața noastră, iar viitorul era departe… Într-un cuvânt, era vârsta nevinovăției, raiul în care nu te mai poți înapoia după ce i-ai trecut pragul intrând în lumea realităților…”.
    (Fragment din Maria, Regina României, Povestea vieții mele, volumul I, editura Rao, București 2013, pagina 165)
13. Să ne amintim că păcatele noastre cele mai multe sunt făcute cu gândul și omisiunea. Uneori de faptele și cuvintele noastre ne rușinăm „pentru că am fost văzuți”, dar prea puțin ne rușinăm de clipele când am omis binele, când am întors capul ca să nu vedem suferințele celui de lângă noi. Ne rușinăm prea puțin pentru indiferența cu care pășim printre săraci și bolnavi. Ne regretăm prea puțin egoismul inimii, uitarea aproapelui!Gândim „răul” și omitem binele, iată păcatele noastre din acele clipe când ne credem fără păcat.Să nu uităm că până și „cel drept cade de șapte ori” pe zi (cf. Prov 24,16) (Paxlaur).
    
14. Lacrimile și suferințele sunt rugăciuni(le celor care nu știu să se roage). Cerul rămâne deseori închis în fața cuvintelor, mai ales atunci când ele nu izvorăsc din inimă. Însă în fața suferințelor nu doar că se deschide cerul, ci însuși Dumnezeu coboară pe pământ ca să ne îmbrățișeze prin Isus din Nazaret. El șterge orice lacrimă din ochii noștri… (cf. Ap 21,4) (Paxlaur).
15. „Constat neîncetat că, atunci când ne gândim la ce vrem să facem în viață, avem tendința să ne poticnim gândindu-ne la ce nu avem, în loc să apreciem ceea ce avem… Să zicem că vrem să pregătim micul dejun și-avem câte ceva în frigider. Vrem să facem cel mai gustos mic dejun cu putință, pe care să-l savurăm apoi împreună. Dar închipuie-ți că, în loc să facem asta, noi spunem: Aș vrea cârnați picanți, dar n-avem, așa că nu o să mai iau micul dejun. Sau: Vreau fulgi de ovăz, dar nu sunt, deci nu mai mănânc. Asta facem noi în viață. Fie spunem: Nu am destul timp, așa că nu mai fac nimic; sau N-am destui bani, deci nu mai fac nimic; ori Nu sunt specialist în mase plastice, așa că nu mai fac nimic; sau Nu sunt destul de iluminat, deci nu mai fac nimic.În loc de toate astea, am putea să zicem: Okay (sic!), nu am cârnați și nici fulgi de ovăz, dar am niște ardei, un ou, cereale și parmezan. Apoi pregătim masa, o mâncăm, ne place, în timp ce, dacă am sta cu mâinile în sân și ne-am plânge că n-avem ingrediente, n-am mai mânca nimic și am muri de foame. Așa trebuie să procedezi și-n viață. Uită-te ce ingrediente ai, fă din ele cea mai bună masă cu putință și împarte-o și cu ceilalți. Dacă pregătești masa doar pentru tine, plăcerea nu mai e aceeași. E un gest simplu, ca atunci când saluți pe stradă un om fără adăpost. Folosește-ți ingredientele și treci la acțiune”(Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 132-133).
16. Lucrurile sunt atât de simple: „credința fără fapte este moartă” (Iac 2,26). Nu are rost să căutăm alte variante sau explicații și să inventăm scuze: credința care nu lasă urme în societate și în viața celor de lângă noi nu există. Credința care nu îți mișcă inima și brațele spre slujire este moartă! (Paxlaur)
17. Șansele de a salva ceva sau pe cineva sunt invers proporționale cu numărul de cuvinte folosite. Poate că astăzi este timpul să dăm mai puține telefoane și să facem mai multe vizite, să întâlnim și să îmbrățișăm persoanele. Există gesturi care valorează mai mult decât mii de cuvinte. Mai trist este că întâlnim prea multe mii de cuvinte lipsite de valoare și de gesturi! (Paxlaur)
    
18. Cel care își face timp să gândească în fața problemelor va găsi mereu o soluție mai bună decât să se plângă mereu că lucrurile nu merg bine. E plin pământul de declarații solemne cum că așa nu se mai poate, dar și de oameni care nu fac nimic, spectatori la propria dramă. Este timpul să ne interpretăm (mai bine!) rolurile încredințate.
19. Cel mai mare rău pe care ni-l facem singuri este amăgirea: „Las’ că merge și așa!”. Indiferent de vârstă, educație, ocupație, credință etc. trebuie să încetăm să tratăm răul din noi și din jurul nostru cu „Las’ că merge și așa …Nu e nimic grav!”. Orice fel de rău e grav pentru că răul este ca un mamifer care naște pui vii, iar acești pui devin monștri, devin teroare. Pentru aceasta era o idee bună „România lucrului bine făcut”. Din păcate pentru mulți a rămas doar o idee. Iar atunci când ne vine să spunem că  „de-acum e prea târziu”…să privim copiii. Lor trebuie să le dăm un viitor și o speranță!
20. Limba chineză este făcută mai degrabă din simboluri decât din litere. Le ei, cuvântul care înseamnă dificultate e format din două caractere, iar unul din ele înseamnă prilej favorabil. În fiecare dificultate se ascunde un prilej favorabil (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 106).
    
21. Avem multe valori în viața noastră pe care nu mereu știm să le apreciem. Trebuie să fim mai atenți la ce purtăm în gând, în suflet, în brațe. Trebuie să fim mai atenți la oamenii cu care ne întâlnim, la cuvintele pe care le adresăm celor din viața noastră. Să ne amintim că unii, fără să știe, i-au găzduit pe îngeri (Evr 13,2), alții l-au slujit pe Cristos  (Mt 25,35). Mă gândesc astăzi la sentimentul cu care sfânta Ana o purta în brațe pe cea care avea să fie Născătoarea Domnului Isus Cristos… Nu știa ce comoară avea în casa ei, dar cu siguranță a prețuit fiecare fărâmă de viață pe care a întâlnit-o. Să prețuim și să dăm valoare vieților din jurul nostru pentru că ele dau valoare lumii! (Paxlaur)
22. Prietenia atinge adevărata sa valoare când sunt îndeplinite trei condiții. Prietenia adevărată trebuie să fie vizibilă, manifestată public și perceptibilă tuturor: nu are nimic de ascuns, ci dimpotrivă, trebuie să stârnească în cei din jur admirația și dorința de a o imita. Prietenia adevărată este puternică, trece dincolo de moarte și nu tremură niciodată în fața suferinței. Ea știe să transforme suferința și moartea în elemente care intensifică apropierea și din care creează acea reînnoire fără de care prietenia s-ar transforma în cunoaștere superficială. Altfel spus, prietenia este izvor de viață, este acea forță care strigă: „Dați piatra la o parte! Sfârșitul nu este aici!”. Și nu în ultimul rând, prietenia adevărată conduce la Dumnezeu și este prezența slavei lui Dumnezeu în mijlocul nostru: „Vei vedea slava lui Dumnezeu”. Și așa a fost: slava lui Dumnezeu s-a manifestat în toată splendoarea ei în prietenia dintre Isus și Lazăr.Fără prieteni suntem „înjumătățiți”, condamnați la egoism și închiși într-un individualism sfâșietor. Trebuie să cultivăm prietenia ca izvor de pace, de fericire și de viață.
    
23. În timp ce unii seamănă teroarea, avem nevoie de oameni care să ne amintească frumusețea vieții, a creației, a sufletelor… Ce bine ar fi ca așa cum unii ne îngrozesc prin prezentarea detaliată a tuturor atrocităților, să fie alții care să ne amintească în detaliu tot ceea ce este frumos în această lume.Trebuie să dăm celor mici un viitor și o speranță!Îmi vine în minte profetul Ieremia: „Căci eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ier 29,11)…
    

    Bucuria Domnului este puterea noastră!

24. Cât de minunată este ființa umană, cât de minunat este fiecare om pentru că poate avea amintiri și vise. Cât de tristă ar fi viața fără amintiri! Cât întuneric ar fi în noi și în jurul nostru fără visele pline de speranță! Astăzi mă rog Părintelui veșnic și muncesc cu toată ființa mea pentru a dobândi înțelepciunea să le păstrez cu sfințenie pe primele și, totodată, să găsesc mereu forța de a le împlini pe cele din urmă! (Paxlaur)
    
25. Sunt trei lucruri pe care trebuie să le învățăm (unii de la alții): curajul de a iubi, pentru a învinge egoismul; curajul de a spune cine și ce ești, pentru a învinge ipocrizia, falsitatea; curajul de a dărui, pentru a învinge sărăcia. Să ne fie săptămâna aceasta începutul unei vieți pline de curaj! (Paxlaur)
    
26. Nu ai de unde să știi cum și cât vor influența faptele tale viața celor din jur. Însă trebuie să fii sigur că ele vor influența (mult sau puțin, în bine sau în rău!) viața celor care te întâlnesc. Așadar, nu trăi la întâmplare! (Paxlaur)
    
27. Nu înțeleg de ce lumea trebuie să se mascheze astăzi în tot felul de ciudățenii și urâțenii. Oare nu este deja destul urât și negru în jurul nostru? Oare răul și diabolicul real din jur nu este suficient? Răul este deja prezent și real, nu are nevoie de improvizațiile noastre!!! Însă noi avem nevoie de cu totul altceva: avem nevoie de lumină, de îngeri, de oameni cu suflet bun… Astfel de „măști și costume” ar trebuie create! Și mai ales, astfel de oameni ar trebui învățați copiii să fie. Fericit este cel care știe să se transforme în lumină pentru cei din jur, nu în întuneric. Fericit cel care știe să aducă pacea, nu groaza. Fericit cel care risipește întunericul și teama. Fericit cel care îl face pe celălalt să zâmbească fără a purta mască (Paxlaur).
    
28. Inima crede prin fiecare vibrație, însă viața are nevoie de mai multă forță pentru a-și trăi credința. Forța inimii nu corespunde cu forța vieții în privința credinței. Credem mai mult decât (reușim să) trăim. Aceasta pentru că suntem mai mult decât faptele noastre: suntem inimă, sentimente, suflet, idei… Fericit și împlinit este omul care simte credința curgând prin toată ființa sa, aceasta chiar și atunci când nu reușește să vadă în fiecare faptă credința din inima sa (Paxlaur).
    
29. Nu-l poți sluji pe Dumnezeu dacă nu are un nume și un chip! Care este numele Domnului tău? Care este chipul Dumnezeului tău? Numele lui este milostivire, iubire și mângâiere, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Chipul său este Cristos. El, Cristos, este chipul Dumnezeului nevăzut, „el este icoana Dumnezeului nevăzut” (Col 1,15). (Paxlaur)
    
30. În Japonia există un proverb care spune-așa: cu cât copacul crește mai înalt, cu atât îl bate vântul mai mult. E un lucru firesc, legat de ceea ce înseamnă să crești (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 86).
31. Este atât de greu să faci acea liniște în care se aude tăcerea lui Dumnezeu. Doar inima plină de Duhul Sfânt se poate bucura de toate harurile care vin din tăcerea divină (Paxlaur).
32. Dacă nu poți să explici înseamnă că nu știi. Dacă nu poți să transpui ceva într-un limbaj obișnuit și simplu, pe care oamenii să-l înțeleagă, atunci se cheamă că nu prea știi despre ce vorbești (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 81).
33. Este un mare har să fii fericit cu alegerile făcute și cu ceea ce ai primit de la viață. De fapt, liniștea inimii și împlinirea vin doar în viața celor care trăiesc fericiți cu ceea ce sunt și cu ceea ce au (Paxlaur).
    
34. Familia este locul în care și pentru care se construiesc cele mai frumoase amintiri! (Paxlaur)
    
35. Știu o poveste despre zeul hindus Brahma. Unul dintre îngerii săi se duce la rege și-i spune:- Brahma ar dori să ți se arate. Cum ai vrea să apară înaintea ta? Gândește-te și dă-mi un răspuns.Apoi se duce la un om foarte simplu, care era tocmai opusul regelui, și-i spune:- Ți se va arăta Brahma. Gândește-te la cum ai vrea să apară înaintea ta.A doua zi, îngerul se întoarce la rege, care îi dă răspunsul:- Aș vrea ca Brahma să mi se arate, mie și supușilor mei, în toată slava lui. Și aș vrea ca asta să se întâmple mâine pe la ora 11, pentru că la prânz am câteva întâlniri.Îngerul se învoiește. Vine ora 11, regele se adună împreună cu toți curtenii, Brahma le apare în toată slava sa, dar ei se dezintegrează, pentru că nu pot face față întregii sale măreții. Nu mai rămâne nimic din ei, nici măcar cenușă; pur și simplu dispar.Apoi îngerul merge la omul simplu și-l întreabă:- Cum ai vrea să ți se arate Brahma?Omul răspunde:- Vreau ca Brahma să mi se arate în toate chipurile pe care le văd zi de zi, în viața obișnuită.Și chiar asta primește, însă nu moare, pentru că își ia porția de măreție în doze potrivite.De aici se nasc câteva întrebări. Cât poți să duci? Căror lucruri ești pregătit să le fii martor? Care e prețul pe care îl vei plăti?
    (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 74-75).
36. Nimeni nu poate trăi fără un ideal, un model și un „zeu”. Fericiți cei care au ca ideal mântuirea, ca model sfinții și ca „zeu” pe Domnul. Pentru ei toate celelalte vor fi doar detalii care nu pot împiedica liniștea inimii și bucuria de a fi viu. Cine râvnește Cerul, nu poate disprețui pământul pentru că aici trăiesc frații săi și aici și-a făcut cunoscută Domnul toată iubirea. Cine privește spre sfinți, nu uită să fie om, pentru că sfinții sunt cei care (re)dau omenirii demnitatea pusă în ea „încă de la întemeierea lumii”. Iar cine îl are pe Domnul drept singurul și adevăratul Dumnezeu slujește omul, iubește Pământul, dar visează și își construiește cerul prin tot ceea ce face, pentru că știe că acolo este Patria sa, acolo inima sa va gusta fericirea… fericirea veșnică! (Paxlaur)
    
37. Cristos este singurul om care poate fi iubit ca Dumnezeu și singurul Dumnezeu care poate fi iubit ca om. Iar cine ajunge să-l cunoască în profunzime pe Omul Cristos, se împlinește în a-l iubi și adora pe Cristos Dumnezeu (Paxlaur).
38. Calvarul nu este doar un loc al suferinței, ci și un loc al înfierii. În mijlocul celei mai cumplite suferințe, prin cuvântul creator al lui Cristos, am devenit fii ai Mariei. Astăzi trăim în brațele Preacuratei ca o consecință mântuitoare a cuvintelor ce străbat și acum Pământul: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” (In 19,26). Apoi, Isus, privindu-l pe Ioan, a adăugat: „Iat-o pe mama ta” (In 19,27). Și astăzi sfânta Maria, Maica Îndurerată, cuprinde în brațele ei trupul lui Cristos care continuă să sufere în fiecare om, în noi, frații săi. Și astăzi inima ei îndurerată are un singur mesaj pentru noi: „Priviți Calvarul, priviți și primiți crucea și veți înțelege cât de mult vă iubește Dumnezeu” (Paxlaur).
    
39. Iubirea ta, Doamne, îi cuprinde pe toți oamenii, dar în mod deosebit ea îi găsește și-i cuprinde cu tandrețe pe cei care nu au simțit iubirea niciodată. Tu, Doamne, ești iubire, acea iubire care a cunoscut suferința părăsirii, dar care nu lasă singură nicio inimă părăsită. Tu, Doamne, ești roua care face să rodească inima uscată de lacrimile suferinței (Paxlaur).
    
40. Doar cel care și-a înțeles vocația, rolul și rostul printre/pentru oameni, poate iubi tăcerea cuvintelor, liniștea naturii, calmul muzicii. Cât de puternic este mesajul evanghelistului: „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). Să învățăm să iubim tăcerea pentru a ne aprofunda vocația (Paxlaur).
41. Este fascinantă prezența sfintei Fecioare Maria la nunta din Cana. Și astăzi, ca și atunci, Maria intervine pentru toți cei aflați în criză, în special pentru familiile aflate în criză. Iar cuvântul adresat omenirii, familiilor, ție și mie, este mereu același: „Faceți tot ce vă va spune!” (In 2, 5)…. Dacă evanghelia ar fi fost o colecție de povești, un basm, descrierea nunții din Cana s-ar fi terminat cu siguranță zicându-ne: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Însă Evanghelia nu este o poveste, ci este vestea cea bună despre Adevăr. De aceea, întreaga Scriptură se termină prin cuvintele: „Vino, Doamne Isuse. Harul Domnului să fie cu toți” (Ap 22,21). Trăiesc fericiți cei ce-l așteaptă pe Domnul și cântă prin viața lor: „Vino, Doamne Isuse”! Harul Domnului, prin mijlocirea Mariei să fie cu noi în această zi ca să putem face tot ce ne inspiră Duhul Sfânt (Paxlaur).
    
42. Toți vorbesc despre pace, pacea în lume, dar puțini sunt cei care cu adevărat reușesc să împace, să se împace. Sunt puțini cei care muncesc și trăiesc pentru pace, în pace. Să începem această săptămână cu gânduri de pace: să ne împăcăm cu noi înșine, cu aproapele și cu Dumnezeu. Nu există pace fără iertare și iubire. Cine nu iartă nu iubește pacea (Paxlaur).
43. Cine se roagă sfântul Rozariu nu trebuie să se amăgească și să-și spună că va fi ferit de orice suferință, de orice rău, de orice cruce. Rozariul nu este o amuleta, un talisman împotriva bolilor sau a nefericirii sau a ghinionului! Sfântul Rozariu este o artă: înveți să te rogi, să-ți accepți viața și să-ți porți crucea. Nu este întâmplător faptul că sfântul Rozariu începe și se termină cu semnul sfintei Cruci, după cum nu este deloc întâmplător că orice Rozariu are la începutul său o cruce, o cruce pe care o săruți plin de credință, atât la început, cât mai ales la sfârșit. A te ruga sfântul Rozariu nu înseamnă a învăța cum să fugi de cruce, ci înseamnă a deprinde arta de a îmbrățișa și purta crucea! Este nevoie de har, de foarte mult har și de mijlocirea Preacuratei, ca să știi și să ai putere să-ți porți crucea cu demnitate (Paxlaur).
44. În China, una dintre cele mai renumite figuri din zen este Huineng, supranumit al Șaselea Patriarh. Era un țăran analfabet care tăia lemne pentru a se întreține pe sine și pe mama sa. Într-o bună zi se duce să-și vândă lemnele în târg și aude un călugăr care recita un verset din Sutra de diamant: „Nu te statornici nicăieri, iluminează-te”. Dacă nu te statornicești niciunde, te eliberezi de tine pentru a lăsa loc compasiunii, Iar tipul ăsta care nu știe nimic despre budism, un tăietor de lemne, aude acel verset și are o profundă experiență de iluminare. …Iluminarea nu vine pentru că înțelegi niște cuvinte. Ai putea spune că ele au declanșat transformarea sa, dar, de fapt, era vorba de viața lui întreagă care l-a adus până în punctul în care a auzit versetul și a trăit o iluminare profundă.Așa că l-a întrebat pe călugăr de unde știe versetul cu pricina, iar călugărul i-a spus că în nord se află o mănăstire unde te învață lucruri de felul acesta. Pleacă spre nord, iar starețul mănăstirii îl întreabă:– Cum de ai venit aici? Tu locuiești în sud.În acele timpuri, chinezii din nord îi considerau inferiori pe cei din sud. Conform tradiției, Huineng a răspuns:– Pe calea care nu face diferența între nord și sud.Adevărata natură a Căii, a vieții, este că noi toți suntem un întreg – nu există diferențe!

    (Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 56-57)

    „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14,6)

    Unul singur este învățătorul vostru, Cristos, iar voi toți sunteți frați (cf. Mt 23,8)
    

45. Când Dumnezeu, la împlinirea timpurilor, a privit spre Pământ, ceea ce a îndrăgit cel mai mult în Maria a fost umilința. Simplitatea ei, înveșmântată în curăție și credință, l-a coborât pe Dumnezeu în sânul ei. Domnul „a privit la smerenia slujitoarei sale” și acum noi toți o numim Fericită! (Paxlaur);
    
    
46. „Conform misticii evreiești, există 36 de oameni drepți, numiți Lamed-Vav Tzaddikim. Sunt persoane simple și modeste, și atât de bune încât doar datorită lor mai lasă Dumnezeu lumea să existe, în loc să o distrugă. Însă nimeni nu știe cine sunt ei, pentru că viețile lor sunt forte umile. Poate fi vorba de băiatul care livrează pizza, de casierul dintr-un restaurant chinezesc, de omul care spală geamuri sau de femeia care îți vinde timbre la poștă”;(din Jeff Bridges și Bernie Glassman, The Dude și maestrul Zen, Humanitas 2014, 48).

47. „Poţi înşela pe toată lumea o parte din timp şi o parte din lume tot timpul. Dar nu poţi înşela pe toată lumea tot timpul” (Abraham Lincoln);

    

48. Sfântul papă Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea către femei, spunea că trebuie „să se pună în lumină deplinul adevăr despre femeie. Să se scoată într-adevăr în evidenţă geniul femeii, neţinându-se cont numai de femeile mari şi renumite care au trăit în trecut sau sunt contemporane nouă, ci şi de cele simple, care-şi exprimă talentul lor feminin în slujirea celorlalţi în normalitatea cotidianului. De fapt, mai ales prin dăruirea sa faţă de alţii în viaţa de fiecare zi, femeia îşi cultivă vocaţia profundă a vieţii proprii, ea care probabil mai mult decât bărbatul vede bărbatul, pentru că-l vede cu inima. Îl vede independent de diferitele sisteme ideologice sau politice. Îl vede în măreţia şi în limitele sale, şi caută să-i iasă în întâmpinare şi să-i fie de ajutor. În felul acesta, se realizează în istoria umanităţii planul fundamental al Creatorului şi iese la lumină neîncetat, în varietatea vocaţiilor, frumuseţea – nu numai fizică, ci mai ales spirituală – pe care Dumnezeu a dăruit-o încă de la început creaturii umane şi în special femeii” (nr. 12).
49. Dacă vrei să fii sfânt nu te compara cu vecinii, ci cu sfinții.
50. *Ştiţi povestea lui Creangă? E duhovnicească. Uitaţi, v-o spun acum! Tata cu băieţelul duc măgăruşul la târg. Băieţelul duce măgăruşul de căpăstru şi tata, în spatele măgăruşului, îl îndemna cu băţul. Pe drum se întâlnesc cu un târgoveţ. Târgoveţul zice: ”Ce oameni proşti! Amândoi pe jos”. Tatăl aude şi îi zice băiatului: ”Copile, du-te mai departe, eu mă urc pe măgar!”. Mai încolo, alt târgoveţ: ”Ce tată fără inimă! Copilul pe jos şi el pe măgar!„. Aude tatăl şi îi zice băiatului: ”Copile, urcă-te pe măgar! Mă duc eu cu căpăstrul„. Mai merg ce mai merg. Un alt târgoveţ zice: ”Ce copil needucat! Bătrânul pe jos şi el pe măgar”. Ş-atunci a zis tatăl: ”Copile, luăm măgarul în spate!”. Şi după ce au luat măgarul în spate alt târgoveţ a zis: ”Ce oameni proşti!”. Deci, nicicum nu-i bine. …
    *”Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la el” (Michelangelo Buonarroti);
51. Nu se pot construi punţi între oameni uitându-l pe Dumnezeu, dar nici nu se pot trăi adevărate legături cu Dumnezeu ignorându-i pe ceilalţi (papa Francisc, 22 martie 2013).
52. Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri si Dumnezeu se roaga de om sa mai lase pacatul. Acum, judecati si voi, cine de cine sa asculte mai intai, Dumnezeu de om sau Omul de Dumnezeu? – Arsenie Boca
53. „Când o uşă se închide, alta se deschide; însă deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis” (Helen Kelle);
54. „Credinţa se naşte pentru că persoanele sunt atinse în interior de Duhul lui Dumnezeu care le deschide inima şi o purifică” (Papa Benedict al XVI-lea);
55. Doar acela rămâne în adevăr care prin faptele sale îşi completează credinţa! (Fer. Ioan Paul al II-lea);
56. „De cate ori apare un om inteligent, il recunosti dupa faptul ca toti tampitii se aliaza impotriva lui”  (Jonathan Swift);
57. Se povesteşte că, odată, diavolul s-a înfruntat cu Dumnezeu acuzându-l că este nedrept:
    -Nu-i drept, i-a spus el. Eu te-am ofensat o singură dată şi m-ai condamnat pentru veşnicie. Oamenii te ofensează de mii şi mii de ori, iar tu îi ierţi mereu.
    Iar Dumnezeu i-a răspuns:
    -Dar tu mi-ai cerut vreodată iertare?
58. Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, singurii care stiu ceva cu adevarat sunt cei ce iubesc (Vladimir Ghika);
59. „Faptele sunt cele mai bune interpretări ale gândurilor unui om” (John Locke);
60. Primim darul credinţei pentru a fi martorii lui Cristos, prin cuvânt şi viaţă, în faţa fraţilor noştri (Ioan Paul al II-lea);
61. „Munceşte ca şi când totul ar depinde de tine, roagă-te ca şi cum totul ar depinde de Dumnezeu” (Sfântul Ignațiu de Loyola);
62. „Sunt mulţi cei ce se pot cobori la mintea copilului; puţini insă cei ce pot urca la inălţimea sufletului lor.” – Anonim
63. A crede înseamnă să accepţi adevărurile revelate de Dumnezeu aşa cum le învaţă Biserica! (Ioan Paul al II-lea);
64. Credinţa este ca aurul: se purifică în focul încercărilor! (Ioan Paul al II-lea);
65. Atunci când spunem „Cred în Dumnezeu” ne exprimăm în primul rând convingerea că Dumnezeu există! (Ioan Paul al II-lea);
66. Provocarea pentru cei botezaţi este să-şi mărturisească credinţa lor cu înţelepciune şi curaj, astfel încât să aducă mântuirea şi speranţa în cultura timpului nostru! (Ioan Paul al II-lea);
67. ‎”Muzica este graiul sufletului. Ea starneste in noi nu instinctele,ci gandurile cele mai profunde” ( Ludwig van Beethoven );
68. Credinţa este un tezaur, o perlă preţioasă. Cel care are harul de a o poseda face tot posibilul pentru a o păstra şi a o valorifica, adică vrea să o posede într-un mod mereu mai profund! (Ioan Paul al II-lea);
69. „Zâmbetul adaugă valoare chipului nostru. Dragostea adaugă valoare inimii noastre. Respectul adaugă valoare calităţii noastre. Familia şi prietenii adaugă valoare vieţii noastre”.
70. „Credinţa vede invizibilul, crede incredibilul, obţine imposibilul!”
71. „Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd” (Evr 11,1)
72. Să accepţi credinţa şi să o trăieşti înseamnă să mergi împotriva curentului. Şi acest lucru cere forţă şi curaj! (Ioan Paul al II-lea)
73. Credinţa este marele dar divin pe care Isus Cristos l-a făcut Bisericii şi oamenilor (Fericitul Ioan Paul al II-lea);
74. Cardinalul Wiseman a primit într-o zi vizita unui prieten. Au discutat îndelung despre religie: Dumnezeu şi morala catolică. Prietenul, un om bogat şi avid de bani, nu reuşea să înţeleagă.
    Cardinalul a scris un cuvânt pe un bileţel şi l-a acoperit cu o monedă. Apoi l-a întrebat pe prietenul său:
    -Ce vezi aici?
    -Văd o monedă – răspunse.
    -Nu mai vezi nimic?
    -Nimic.
    Wisman a înlăturat moneda şi a întrebat din nou:
    -Iar acum ce vezi?
    -Văd cuvântul DUMNEZEU.
    -Atunci ce anume te împiedică să-l vezi pe Dumnezeu?
75. Credinţa este comoara inimii umane (Ioan Paul al II-lea);
76. Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băiatul de 5 ani aşteptând la uşă .
    – Tati, pot să te întreb ceva?
    – Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
    – Tati, câţi bani câştigi pe oră?
    – Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
    – Doar vreau să ştiu…Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră?
    – Dacă trebuie să ştii, câştig 50$ pe oră.
    – Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat.
    – Tati, imi imprumuti te rog 25$?
    Tatăl s-a înfuriat,
    – Dacă singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.
    Micuţul a mers în linişte în camera şi a închis uşa .
    Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani.
    După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească:
    “Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des.” Omul a mers la uşa băiatului şi a deschis-o:
    – Dormi? a întrebat…
    – Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
    – M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
    Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc tati, a zbierat. După aceea a scos un pumn de bani.
    Omul a văzut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou.
    Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.
    – De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
    – Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasă mâine . Vreau sa mănânc cu tine.
    Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.
77. „Daca tu nu esti pregatit sa iti schimbi viata, eu nu te pot ajuta” – (Hipocrate);
78. Credinţa este mai presus de toate o întâlnire: întâlnirea lui Cristos cu fiecare dintre noi! (Ioan Paul al II-lea);
79. Iată ce este credinţa: răspunsul omului raţional şi liber la cuvântul lui Dumnezeu cel viu! (Ioan Paul al II-lea);
80. Pentru mine credinţa este cea mai mare mângâiere, forţa de a iubi necondiţionat şi de a spera în victoria binelui;
81. La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:-Vezi acest vlăstar?-Da, părinte!-Smulge-l!Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.-Acum scoate-l pe acesta.S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:-Smulge-l acum pe acela.-Dar e destul de mare, nu pot singur.- Du-te si mai cheamă pe cineva.Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.”Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou.”(Sf.Grigorie Dialogul)
82. „Banii pot cumpara un caine bun, dar numai iubirea il va face sa dea din coada! (Richard Friedman) „
83. Cu neputinţă de găsit pentru orgoliu un semn mai sigur decât gândul că eşti smerit îndeajuns” (William Law+ 1761);
84. „În cele din urmă, niciun popor nu e atât de decăzut şi de păcătos pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el din moment ce îi aparţii” (Lucian Blaga);
85. Forţa care izvorăşte din dragoste…
86. Dragoste la prima vedere… Pentru cei care nu mai cred în minuni şi-n frumuseţea şi puritatea naturii: 
87. ,,Daca faci planuri pentru un an, cultiva orez; daca faci planuri pentru zece ani, planteaza copaci; daca faci planuri pentru o viata, educa oameni” (proverb chinezesc);
88. În absenţa oricărei alte dovezi, chiar şi numai degetul mare de la mână m-ar convinge de existenţa lui Dumnezeu (Isaac Newton);
89. Majoritatea crestinilor sunt rastigniti pe cruce intre doi talhari: regretele zilei de ieri si ingrijorarile pentru ziua de maine (Warren W. Wiersbe);‎
90. Un antropolog a propus un joc unor copii dintr-un trib african.
    A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
    Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
    Când i-a întrebat de ce au alergat așa, dacă unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
    – Ubuntu*… Cum ar fi putut unul dintre noi să fie fericit dacă toți ceilalți ar fi fost triști?
    (*„Ubuntu” este un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „umanitate către ceilalți (semenii noștri)”. Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”) (preluat de la Liviu Mihaiu);
91. Suferiti de pe urma nedreptatii unui om rau? Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai (Augustin);
92. Timpul inseamna pentru Dumnezeu durata asteptarii intre bataia Sa la poarta si fapta noastra de a deschide (Dumitru Staniloae);
93. Dacă crezi că educaţia este scumpă, să vezi ignoranţa cât te va costa.
94. „Fiecare zi e un fel de miracol.
    Nu trece o zi fără să primim o atenţie delicată din partea lui Dumnezeu, un semn al grijii sale.
    Miracolul cel mai mare e că Dumnezeu se serveşte de lucruri mici ca noi. Ne foloseşte pentru a realiza opera sa.
    Lasă-l pe Dumnezeu să te folosească fără a-ţi cere părerea” (Maica Tereza de Callcuta);
95. Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti prea ocupat făcându-ţi alte planuri! (John Lennon);
96. Iubeşte oamenii, nu lucrurile; foloseşte lucrurile, nu oamenii (Spencer W. Kimball);

143.  „Locul Bisericii pe pământ este numai aproape de cruce” (Vittorio Messori în colocviu cu Joseph Ratzinger, Raport asupra credinţei, Sapientia, Iaşi-2011, 13-14);

142. „Biserica de astăzi nu are nevoie de noi reformatori. Biserica are nevoie de noi sfinţi” (Ioan Paul al II-lea);

141. „Fiecare zi posomorăşte sufletul cu câte o supărare nouă, pe când nopţile, care preiau îngrijorările zilelor, amăgesc şi mai mult cugetele cu nălucirile lor. Faţă de toate acestea există numai o singură scăpare: să te desparţi cu totul de griji­le lumeşti. Dar despărţirea de lume înseamnă (…) rupere sufletească de poftele trupeşti (…) pentru a fi gata să primeşti în inimă îndrumări izvorâte din învăţătura dumnezeias­că (…). Retragerea în singurătate… potoleşte patimile, dă prilej minţii să le stârpească cu totul din suflet (…). Dorinţele puternice, cum sunt poftele, mâniile, temerile şi mâhni­rile, aceste rele care înveninează sufletul, pot fi potolite numai prin viaţa trăită în linişte”, (Vasile cel Mare, Scrisoarea a II-a);

140. „A crede nu înseamnă nimic altceva decât a gândi, acceptând… Cei care cred, gândesc; crezând, gândesc, gândind, cred… Dacă credinţa nu este gândită nu mai înseamnă nimic” (Ioan Paul al II-lea, Fides et ratio – Credinţă şi raţiune, nr 1);

139. „Întrebarea pusă de Cristos lui Petru – Mă iubeşti? – este în acelaşi timp fascinantă şi înspăimântătoare, pentru că a-l iubi pe Cristos înseamnă a-l urma pe drumul Crucii” (Fericitul Ioan Paul al II-lea – predica la împlinirea a douăzeci de ani de pontificat 16 octombrie 1998);

138. „Să nu acceptaţi niciodată ceva ca fiind adevăr, dacă este lipsit de iubire. Şi să nu acceptaţi niciodată drept iubire, dacă îi lipseşte adevărul! Unul fără celălalt se transformă într-o minciună distrugătoare” (Fericitul Ioan Paul al II-lea – predica la canonizarea sfintei Edith Stein);

137. „Întotdeauna intervenţia Duhului Sfânt îi surprinde pe oameni. El aduce în evenimente o noutate care uimeşte; el schimbă, în mod radical, evenimentele şi istoria”;

136. „Duminica este ziua în care Dumnezeu nu a mai căutat să mai facă noi creaţii, ci să se bucure de frumuseţea pe care deja o crease” (Fericitul Ioan Paul al II-lea în Dies Domini – Ziua Domnulu);

135. „Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire”;

134. „Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa îl înalţă pe om, nu-l coboară!”, (Petre Tutea);

133. „Libertatem qui perdidit, nihil potest ultro perdere – Cine şi-a pierdut libertatea nu mai poate pierde nimic”, (Mediev);
132. „Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici”, (Maurice Coyaud);

131. “Iubeşte oamenii, nu lucrurile; foloseşte lucrurile, nu oamenii”,  (Spencer W. Kimball);
130. „Răutatea poartă multe măşti. Niciuna la fel de puternică şi rea ca masca virtuţii” (din filmul „Sleepy Hollow”);

129. „O Dumnezeul meu, fă ca toată viaţa mea să fie un imn, un cântec sublim al carităţii divine şi o dăruire totală în iubirea ta, o Doamne, în slujba Bisericii tale, a Papei, a Episcopilor şi a fraţilor mei” (Don Orione, L I, 426);

128. „Dacă scrii pentru Dumnezeu, vei ajunge la inimile multor oameni şi le vei aduce bucurie. Dacă scrii pentru oameni ai să câştigi nişte bani, vei dărui unora puţină bucurie şi ai să faci puţin zgomot în lume, pentru un timp. Dacă scrii numai pentru tine, ai să citeşti ce ai scris şi zece minute mai târziu vei fi atât de dezgustat încât îţi vei dori să fi murit” (Thomas Merton).
127. „Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îşi ţine privirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!” (Fericitul papă Ioan Paul al II-lea)
126.Wow… 

122. „Viaţa este cel mai adesea o luptă în care nu faci ce vrei” (Hector Malot, Singur pe lume, 5);

121. „Cristos a pus aripi suferinţelor noastre” (Sf. Augustin);

120. „Cea mai mare insultă pe care i-o putem aduce lui Dumnezeu este să ne îndoim de el” (Sf. Padre Pio din Pietrelcina);

119. Trebuie să învăţăm mereu, pentru a învăţa în sfârşit să murim (Marie von Ebner-Eschenbach);

118. Aşa arată o familie bogată cu adevărat:

117. „Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine”  (Mons. Ghika);

115. „Filmul este un vis visat de mai mulţi oameni în acelaşi timp” (Jean Cocteau);

114. „Astăzi se scrie mai mult ca niciodată, dar lumea nu înţelege ce citeşte” (Jose Manuel Blecua);

113. „Voi aveţi ceasuri, noi avem timp” (proverb african);

112. „Oriunde s-ar aşeza la masă, e-ntotdeauna în capul mesei” (despre Irving Thalberg şi despre toţi oamnii de valoare!);

111. „Înclin să cred că, deşi filmul nu va trăi veşnic ca operă de artă, cu câteva excepţii, va fi totuşi mijlocul cel mai eficient de a arăta posterităţii cum trăim noi astăzi” (Irving Thalberg citat de Alex. Leo Şerban, în De ce vedem filme)

110. „Omul este ceea ce gândeşte şi devine ceea ce face”;

109. „Nu e bine să te agăţi de vise şi să uiţi să trăieşti!” (Harry Potter);

107. „Biserica este plină de oameni sfinţi şi desăvârşiţi … în teorie” (A.W. Tozer);

106. „Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici măcar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se paote îndrăgosti de zâmbetul tău!”;

105. „Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce trăieşti. Mulţi trăiesc zile; puţini trăiesc viaţa (Nicolae Iorga);

104. „Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îţi dă! Mulţumeşte-i pentru ceea ce ţi-ar putea lua, dar nu o face! Mulţumeşte-i pentru toate câte îţi rezervă” (M. Ghika);

103. „Povestea găinii şi a porcului care vorbesc despre cât de bine le merge la ţăranul lor: „Ar trebui să facem ceva pentru el, să facem o faptă bună prin care să-l răsplătim”, spuse găina. „La ce te gândeşti?”, întrebă porcul. „Să-i facem un mic dejun cu şuncă şi ouă”, jubilă găina. „Păi”, spuse porcul, „asta este perfect pentru tine. Tu dai ceva de la tine. Pentru mine ar însemna însă să mă dăruiesc cu totul” (Scott şi Kimberly Hahn, Drumul nostru spre Biserica Romei, 10);

102. „Dacă un lucru merită într-adevăr să fie făcut, atunci merită şi dacă e făcut imperfect” (G. K. Chestertone, în Scott şi Kimberly Hahn, Drumul nostru spre Biserica Romei, 10)

101. „Nu există o sută de oameni în Statele Unite care urăsc Biserica Romano-Catolică. Dar există milioane de oameni care urăsc ceea ce, în mod eronat, consideră ei că ar fi Biserica Catolică” (Ep. Fulton Sheen, în Scott şi Kimberly Hahn, Drumul nostru spre Biserica Romei, 9);

100. „Aş vrea să ştiu gândurile lui Dumnezeu; restul sunt detalii!” (Einstein);

99. „Viaţa este ca o oglindă: îţi zâmbeşte dacă îi zâmbeşti”;

98. „Cel mai grav bolnav nu eşti când ai cancer sau lepră sau tuberculoză, ci atunci când simţi că nimeni nu te vrea în preajma”;

97. „Unde mergi tu voi merge şi eu, unde vei locui tu voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!” (Rut 1, 16-17);

96. „Omul există numai coexistând, există în mod real numai în confruntarea dintre Eu şi Tu” (Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 35);

95. „Cristos se poate naşte de mii de ori în Bethleem, dar dacă nu se naşte şi în tine, rămâi pe veci pierdut… Crucea de pe Golgota nu te poate izbăvi de rău dacă nu se va înălţa în tine” (Angelus Silesius în Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 34);

94. „Omul e partenerul lui Dumnezeu, iar dialogul lor se încheie prin aceea că Dumnezeu însuşi devine om” (Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 25);

93. „Ceea ce ieri era sau părea încă teologie a devenit azi, nu se ştie cum, filozofie şi raţionalism” (Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 17);

92. „Pentru noi care suntem creştini, filozofia poate fi doar iubire de înţelepciune; înţelepciunea lui Dumnezeu însă este Logosul său, e Cristos; pe el trebuie deci să-l iubim, spre a fi adevăraţi filozofi” (Petrarca în Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 15);

91. „Cei ce iubesc ştiu cel mai mult despre Dumnezeu, lor trebuie să le aparţină teologia” (Hans Urs von Balthasar, Iubirea formă a revelaţiei, 10);

90. „Nu vă fie teamă să fiţi sfinţi. Aceasta este libertatea pentru care Cristos v-a făcut liberi… Dragi tineri, lăsaţi-vă cuceriţi de el”  (Ioan Paul al II-lea);

89. „Evanghelia creştină este un protest insistent contra oricărei ofense aduse demnităţii femeii”  (Ioan Paul al II-lea);

88. Când visez eu, mă trezesc şi totul dispare, se termină; dar când visezi tu, totul se împlineşte întocmai. Acum visezi ca toţi să fie una şi vor fi! Visează, te rog, să fiu sfânt… şi voi fi!

87. „Omul datorează lumii adevărul… Să fiţi în slujba adevărului! Dacă sunteţi în slujba adevărului, sunteţi în slujba libertăţii. Libertatea omului şi a naţiunii. În slujba vieţii” (Ioan Paul al II-lea);

86. „Mulţumesc lui Dumnezeu că astăzi – fiind duminică – nu trebuie să scriu. Astăzi pot să mă rog” (Edith Stein – Tereza Benedicata a Crucii);

85. „Oamenii au dreptul la libertăţile lor, chiar dacă fac greşeli în exercitarea lor” (Ioan Paul al II-lea);

84. „A numi răul şi binele cu adevăratul lor nume reprezintă primul pas spre convertire, iertare, reconciliere şi refacerea unităţii în cardul familiei umane şi între omenire şi Dumnezeu” (Ioan Paul al II-lea, Dominum et vivificantem);

83. „Duhul Sfânt vine în lume pentru că aceasta şi-a uitat istoria. Lumea nu ştie de unde vine, ce o susţine sau ce destin are, deşi ea considera, adumându-şi acest fapt, că ştie toate acestea. Venirea Duhului Sfânt relevă omenirii adevărul despre lume şi istoria sa” (Ioan Paul al II-lea);

82. . „Biserica Catolică s-a angajat în ecumenism cu o decizie irevocabilă şi ea doreşte să contribuie la aceasta cu tot ce îi stă în putinţă; ecumenismul este una din priorităţile pastorale ale Episcopului Romei” (Ioan Paul al II-lea);

81. „Biserica a insistat că nu există nicio justificare pentru discriminarea evreilor şi este convinsă că aceştia au fost chemaţi de Dumnezeu irevocabil… Sunt fraţii noştri mai mari” (Ioan Paul al II-lea);

80. „Cele mai grele lanţuri pe care omul le poate purta sunt cele ale urii… Adevărata eliberare este cea a Crucii, prin viziunea creştină asupra lumii…. Iertarea este puterea iubirii, iertarea nu este slăbiciune. A ierta nu înseamnă a renunţa la adevăr şi dreptate” (Ioan Paul al II-lea);

79. „Vieţile noastre sunt cu mult mai pline de consecinţe decât ne imaginăm noi” (Ioan Paul al II-lea);

78. „Lumea este o scenă în care se joacă împreună libertatea lui Dumnezeu şi libertatea omului într-o piesă care are un singur sfârşit, Mântuirea” (Ioan Paul al II-lea);

77. „Chiar dacă aş avea o mie de vieţi, le-aş da pe toate decât să renunţ la Cristos, aşa cum vreţi să o fac, în schimbul vieţii mele” (Laurenţiu Ruiz, sfânt martirizat la Nagasaki)

76. „Nimeni nu se poate apropia de Cristos fără să se întâlnească cu iudaismul” (Ioan Paul al II-lea);

75. „Cu mult mai importantă decât dragostea voastră pentru Cristos este dragostea lui Cristos pentru voi” (Ioan Paul al II-lea);

74. „Uneori, se poate întâmpla ca, în faţa istoriei şi situaţiilor concrete, să simţi că iubirea şi-a pierdut puterea… Dar, pe termen lung, iubirea iese întotdeauna învingătoare, iubirea nu poate fi niciodată înfrântă” (Ioan Paul al II-lea);

73. „Trupul uman este un vehicul prin care Dumnezeu a devenit om şi prin care Cristos a împlinit mântuirea lumii” (Ioan Paul al II-lea);

72. „Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi” (Charles Dickens, Marile speranţe);

71. Diferenţa dintre un politician şi un om de stat: politicianul nu se gândeşte decât la următoarele alegeri, pe când omul de stat se gândeşte la generaţia următoare (Churchill);

70. „Orice am deveni, tu sau eu, oricum ne va merge, rău sau bine, niciodată, în clipa în care mă vei chema cu tot dinadinsul şi vei crede că ai nevoie de mine, nu mă vei afla cu inima zăvorâtă. Niciodată!” (Hesse, Narcis şi Gură de Aur, 69);

69. „Oriunde o fiinţă umană este redusă la un obiect al manipulării, de către un director, un şef de magazin, un om de ştiinţă, un politician sau un iubit, are loc pulverizarea unicităţii fundamentale a persoanei umane” (Ioan Paul al II-lea);

68. „Preoţia nu este o carieră, ci este o vocaţie. Preoţia a existat şi există pentru a-i ajuta pe ceilalţi să trăiască dimensiunea preoţească  a vieţii lor de creştini, pentru a devenii sacrificii vii,sfinte şi bine plăcute lui Dumnezeu (Rom 12,1). Preoţia este un dar al lui Cristos făcut Bisericii şi fiecărui preot în parte, care acţionează in persona Christi, bunul păstor. Secularizarea vocaţiei de preot goleşte preoţia de unica sa formă de mărturie: capacitatea unică ce o are un preot de a intra în viaţa celuilalt, prin care fiinţa umană este ajutată să se îndrepte către Dumnezeu”(Ioan Paul al II-lea);

67. „Lăsaţi-l pe Cristos să vă găsească… Să vă fie frică doar de  nepăsare şi laşitate” (Ioan Paul al II-lea);

66. „Iubirea este mai puternică decât păcatul, decât înstrăinarea, decât orice slăbiciune a omului de oricând şi de oriunde, pentru că Dumnezeu este iubire (1In 4,8)” (Ioan Paul al II-lea);

65. „Am sperat întotdeauna cu tărie, vom spera întotdeauna cu tărie; de aceea suntem şi vom fi fericiţi” (Ioan Paul al II-lea către Hneri de Lubac);

64. „Libertatea este un test al maturităţii, un dar şi o sarcină care îşi găsesc împlinirea în bunătate, în a iubi ceea ce este cu adevărat bun” (Ioan Paul al II-lea);

63. „Când un om îngenunchează în confesional pentru că a păcătuit, în acel moment el adaugă ceva la demnitatea sa de om. Nu are importanţă cât de greu îi apasă conştiinţa păcatele, nu are importanţă dacă ele i-au micşorat demnitatea proprie, simpla acţiune de a te întoarce din nou către Dumnezeu este o manifestare a demnităţii speciale a omului, a măreţiei lui spirituale… măreţia întâlnirii personale dintre om şi Dumnezeu, în adevărul interior al conştiinţei” (Ioan Paul al II-lea);

62. „Cei mai buni cateheţi sunt sfinţii, pentru că o educaţie religioasă este eficientă nu doar prin transmiterea de idei, ci prin exemple de virtute eroică” (Ioan Paul al II-lea);

61. „Credinţa este măsura normală a datoriei, datorie care înseamnă să te apropii tot mai mult de sfinţenie” (Ioan Paul al II-lea);

60. „Pe de o parte, trebuie să plăteşti întotdeauna un preţ atunci când iubeşti, dar, pe de altă parte, mulţumită lui Dumnezeu, iubirea merită acest preţ” (Ioan Paul al II-lea);

59. „În orice discuţie despre morală, punctul de plecare îl reprezintă persoana umană, pentru că fiinţele umane sunt singurele capabile de moralitate” (Ioan Paul al II-lea);

58. „Lucrurile eterne, lucrurile lui Dumnezeu, sunt întotdeauna cele mai simple şi mai profunde” (Ioan Paul al II-lea);

57. „Adevărul ne face liberi şi ne permite să ne trăim libertatea pentru a putea atinge scopul ei, fericirea” (Ioan Paul al II-lea);

56. „Prin intermediul libertăţii mele, eu micşorez distanţa dintre persoana-care-sunt şi persoana-care-trebuie-să-fiu” (Ioan Paul al II-lea);

55. „An eye for an eye will make the whole world blind” (Mahatma Gandhi);

54. „Un preot este o persoană care transmite misterul credinţei cu acele haruri invizibile destinate întregii umanităţi” (Ioan Paul al II-lea);

53. „Omul este la mijloc, între Dumnezeu şi nimicnicie…şi trebuie să aleagă, să se decidă” (Descartes);

52. „Filosofii, în general, ţin minte texte. Karol Wojtyla întotdeauna a ţinut minte oameni” (Josef Tischner)

51. „Preotul este dator să-l facă prezent pe Dumnezeu în lume, nu numai prin sfânta Liturghie. Datoria unui preot este să trăiască alături şi printre oameni, unde se află aceştia, să fie cu ei în orice împrejurare, în afară de păcat” (Ioan Paul al II-lea)

50. „Punctul de plecare obiectiv al unei iubiri este să realizezi că îi eşti necesar celuilalt. Persoana care în mod obiectiv are nevoie de mine cel mai mult este, de asemenea, în mod obiectiv, persoana de care eu am nevoie cel mai mult. Aceasta este o parte din logica profundă a vieţii şi, de asemenea, parte din încrederea în Creator şi providenţă. … Valorile oamenilor sunt diferite şi ajung să aibă configuraţii diferite. Marea împlinire este să poţi întotdeauna să vezi acele valori pe care ceilalţi nu le văd şi să le afirmi. Dar cea mai mare realizare este să scoţi la lumină din om acele valori care altminteri în absenţa noastră ar pieri. În acest fel se limpezesc şi valorile noastre” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către Tereza Heydel);

49. „Tristeţea este gândul la mine, bucuria este gândul la tine” (sfântul Augustin);

48. „Fiecare trăieşte, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelctuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu este deloc întâmplător că cea mai importantă poruncă este să iubeşti. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu” (Ioan Paul al II-lea, Scrisoare către Tereza Heydel);

47 „Dorinţa sexuală este un dar de la Dumnezeu. Omul o poate dărui lui Dumnezeu numai prin jurământul castităţii. Omul o poate oferi unei fiinţe umane, dar având conştiinţa faptului că o oferă unei persoane. Nu poate fi o chestiune de şansă. Celălalt este o fiinţă umană ce nu trebuie rănită, ci pe care trebuie să o iubeşti. Doar o persoană poate iubi o altă persoană. A iubi înseamnă a dori binele celuilalt, a te oferi pe tine însuţi pentru binele celuilalt… ” (Ioan Paul II,  Cateheze)

46. „Isus nu i-a pregătit pe apostoli pentru un succes uşor… Evanghelia nu este promisiunea unui succes facil. Ea nu promite o viaţă confortabilă nimănui. Ea cere, şi în acelaşi timp, este o mare promisiune, promisiunea vieţii veşnice pentru om, care este supus legii morţii şi promisiunea victoriei, prin credinţă, a omului, care este supus atâtor încercări şi obstacole” (Ioan Paul al II-lea, Crossing the Threshold of Hope, 142-143);

45. „Dacă aş putea să scriu sau să vorbesc tuturor predicatorilor şi confesorilor lumii, le-aş spune următorul lucru: faceţi să intre bine în mintea şi în inima oamenilor acest mare adevăr: cine se roagă, se mântuieşte, cine nu se roagă, se osândeşte!” (Alfons Maria de Liguori);

44. „Dacă aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu-l aşteaptă”;

43. „Singura diferenţă dintre un nebun şi mine este că eu nu sunt nebun” (Salvador Dali);

42. „Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea” (Kierkegaard);

41. „Singurătatea nu este vindecată de tovărăşia umană. Singurătatea se vindecă prin contactul cu realitatea” (Anthony de Mello);

40. „Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ceea ce auzi; eşti înţelept dacă ştii care jumătate”;

39. „Ce e frumos atunci când plouă, e că poţi să te plimbi plângând prin ploaie şi nimieni să nu-şi dea seama”

38. „Învaţă şi din greşelile altora… Nu vei avea tu timp să le faci pe toate”

37. „Mintea e ca o paraşută: funcţionează mai bine dacă e deschisă”;

36. „Adevărul doare, dar cea care lasă răni adânci este minciuna”;

35. „Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important”, (C. Brâncuşi);

34. „Aş prefera să comit greşeli cu gentileţe şi compasiune, decât să fac minuni cu nepoliteţe şi duritate” (Tereza de Calcutta);

33. „In prayer it is better to have a heart without words than words without a heart” (Mahatma Gandhi);

32. „Mi-ai zdrobit inima în necazuri” (Ps 106,12)

31. „Preoţilor, fiţi ceea ce celebraţi” (Un autor african din secolul al VI-lea);

30. „Este un har dacă cineva, pentru că-l cunoaşte pe Dumnezeu, suportă necazurile” (1Pt 2,19);

29. Mi-ar plăcea să ajung ziua în care Domnul să-mi strângă mâna şi să-mi spună: „Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru Biserica mea!”, iar eu să-i spun: „Nu, eu îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine şi pentru Biserică”.

28. „Dacă Dumnezeu găsea un om mai imperfect, mai defectuos decât mine, în mod sigur pe el l-ar fi ales” (sfântul Ioan Maria Vianney);

27. „Fiţi autentici în viaţa voastră şi în slujirea voastră. Fixându-vă privirea asupra lui Cristos, să duceţi o viaţă modestă, în solidaritate cu credincioşii la care aţi fost trimişi. Slujiţi-i pe toţi, fiţi disponibili în parohii, însoţiţi noile mişcări şi asociaţii, sprijiniţi familiile, nu uitaţi legătura cu tinerii, amintiţi-vă de săraci şi de cei abandonaţi” (Benedict al XVI-lea către preoţi!);

26. „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie” (Ana Blandiana);

25. „E o nebunie să urăşti toţi trandafirii doar pentru că te-ai înţepat într-un spin”

24. „Credinţa face totul posibil; dragostea face totul uşor”

23. „E o nebunie să urăşti toţi trandafirii doar pentru că te-ai înţepat într-un spin”;

22. „Fericirea trebuie să fie o răsplată, nu un scop” (Antoine de Saint-Exupery);

21. „Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet (Papa Ioan al XXIII-lea);

20. „Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată” (Hermann Scherchen);

19. „O libertate fără limite ucide libertatea” (Balzac)

18.”O iubire adevărată nu face rău nimănui. O iubire care produce suferinţă nu este iubire. Aceea este atracţie, este plăcere, este egoism” (Maica Siluana);

17. „Stimate abonat al cerului, vă informăm că la începutul acestei luni, mai aveţi în contul dumneavoastră dragoste, pace, bucurie şi binecuvântare. Acestea vă sunt la dispoziţie nelimitat accesând căsuţa pocăinţă. Vă reamintim că zilnic trebuie să reîncărcaţi contul cu credinţă, răbdare, bunătate, blândeţe, fapte bune. Pentru o reuşită 100% vă rugăm să cercetaţi zilnic opţiunea Sfânta Scriptură„;

16. „Fă ca zâmbetul tău să schimbe lumea. Nu lăsa ca lumea să schimbe zâmbetul tău”;

15. „Fiecare om doreste un trai indelungat, dar niciunul nu vrea sa fie batran” (Jonathan Swift);

14. Am să mor strigând „trăiesc”;

13. „Binele oricât de mic face lumea mai puţin rea. Fă un bine!”;

12. „Sensul existentei si datoria fiecarui om este creatia” (Mircea Eliade);

11. „Viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii pe care le ai, ci în momente care îţi taie răsuflarea”;

10. „Vino şi urmează-mă!”… Numai acela care este sigur că te poate face fericit, poate să-ţi adreseze astfel de cuvinte! (Hans Urs von Balthasar);

9. “Pot să-i înţeleg pe cei care nu cred în Dumnezeu, dar îmi este peste putinţă să-i înţeleg pe cei care nu cred în Diavol” (Leszek Kolakowski, polonez 1927-2009);

8. „Ştiinţa este ceea ce tatăl îl învaţă pe fiu. Tehnologia este ceea ce fiul îl învaţă pe tatăl”;

7. „Iubirea adevărată nu are un final fericit… pentru că ea nu se termină niciodată”;

6. „Cea mai importantă zi nu este aceea în care cunoşti un om, ci ziua în care îi faci loc în inima ta”;

5.  „Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu, transmiţînd omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului” (Andrei Pleşu, Despre îngeri, 259-260);

4. „Zâmbetul e ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să îţi vezi de drum” (J. Wasbro);

3. „Dacă în om nu există întrebare, nu există nici în Duhul Sfânt răspuns” (Hildegard von Bingen, secolul al  XII-lea);

2. „A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la Bună ziua” (Andrei Pleşu, Despre îngeri, 47);

1. „Este mai de dorit minimul de cunoaştere a lucrurilor foarte importante decât cunoaşterea socotită foarte sigură a lucrurilor foarte mărunte!” (Toma de Aquino, Summa theologica I, q. 1, a. 5, ad 1);