Arhivă etichetă pentru ‘adevarul’

Libertatea și oamenii cu adevărat liberi

Uneori
ni se pare că libertatea înseamnă
să poți alege între:
iubire și indiferență,
iertare și ură,
îmbrățișare și violență,
adevăr și minciună.
Însă suntem liberi
doar când
iubim,
iertăm,
îmbrățișăm,
spunem adevărul.

(cf. Mt 5,17-37)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-37
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate. 19 Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. 20 Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. 22Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă acolo, darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban. 27 Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!» 28 Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul! 30 Şi, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă! 31 S-a spus: «Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!» 32 Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată, comite adulter. 33 Din nou aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!» 34 Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. 35 Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. 36 Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de păr alb sau negru. 37 Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.

Cuvântul Domnului

Fructe bune pentru sănătatea noastră…

Pentru sănătatea noastră
și a celor din jurul nostru,
să facem fructe bune!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,43-49
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii. 46 De ce mă numiţi «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce vă spun? 47 Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine, pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”.

Cuvântul Domnului

Adevărul ne modelează interesele sau interesele adevărul?

Iubirea adevărului
a împins istoria, cultura, civilizația,
spre salturi uriașe.
A fost motorul care a dezvoltat
o societate care încă rezistă.
Însă trebuie să fim conștienți că 
rezistă din milostivirea Domnului,
nu din iubirea noastră de adevăr, de dreptate, de pace. 

Între nostalgii pentru un trecut bănuit că era mai bun și visuri pentru un viitor ce-l sperăm mai uman, conștientizăm că pasiunea pentru cunoașterea adevărului este pentru mulți o piesă de muzeu. Ceea ce înainte trecea de la o inimă la alta, de la o minte la alta – dragostea față de adevăr – acum nu trezește nicio curiozitate decât dacă se potrivește cu vreun interes deja stabilit. Obiectivele sunt prioritatea, în timp ce mijloacele sunt… adaptabile indiferent de adevăr.

Într-o lume în care adevărul se ajustează în funcție de interese, există riscul ca și pe Isus Cristos să-l prezentăm și să-l slujim în funcție de interesele noastre. Să implorăm prezența Duhului Sfânt ca, luminați și întăriți de el, să adaptăm toate interesele noastre la adevăr, la Isus Cristos și nu pe Cristos și adevărul la interesele noastre.

Și dacă tot sunt vin Rusaliile, să fim atenți la ce duh invocăm, primim, urmăm… Există Duhul sfânt –  cel care ne amintește și ne călăuzește spre tot Adevărul! (cfr. In 16,13) -, dar există și duhul rău, cel care ne „amintește” și ne călăuzește doar spre interesele proprii, indiferent de adevăr, indiferent de bine. Să nu ne lăsăm amăgiți și să verificăm cine „comandă” în viața noastră: adevărul sau interesele? Duhul Sfânt sau duhul rău? Consolatorul inimii sau dușmanul naturii umane? 

Sărbătoare binecuvântată tuturor. 

Vino, Duhule Sfânt,
şi trimite din înaltul cerului
o rază din lumina ta.

Vino la noi, Părinte al săracilor.
Vino, împărţitorule de daruri.
Vino, lumina inimilor noastre.

Cel mai bun mângâietor,
oaspete care aduci bucurie în suflet
şi uşurare în inimi.

În osteneală tu eşti odihnă,
în arşiţă tu eşti răcoare,
iar în lacrimi tu ne eşti mângâiere.

Tu, lumină fericită,
vino, şi pătrunde în adânc
inimile credincioşilor tăi.

Fără puterea ta dumnezeiască
nimic nu este în om
care să nu fie înclinat spre rău.

Spală orice pată a sufletului,
înlătură uscăciunea inimii,
vindecă orice rană.

Înmoaie inimile împietrite,
încălzeşte-le pe cele reci
şi întoarce-le pe cele rătăcite.

Celor care au credinţă
şi cred în tine,
dă-le cele şapte daruri sfinte.

Prin tine virtutea să merite răsplata.
Să ajungem la mântuire
în bucuria veşnică.

Amin.
Aleluia!




Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,15-16.23b-26
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele 16 şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. 23b Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. 24Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. 25 V-am spus acestea cât timp mai sunt cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”.

Cuvântul Domnului