Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Posts Tagged ‘ajutor’

Tu crezi în iubire sau preferi „refrenul autosuficienței”?

Posted by Paxlaur pe 05/11/2017

ego egoism autosuficienta mandrieCândva lucrurile păreau clare și toată lumea repeta: „Să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune popa” (cf. Mt 23,3-4). Acum însă cine mai ascultă ce spune „popa”, preotul? Cine mai ascultă ce spun maeștrii? Cine mai ascultă ce spune Dumnezeu?

Acum inimile ne sunt cuprinse de „refrenul autosuficienței”: „Știu eu ce-i cel mai bine pentru mine! N-am nevoie de sfaturile altora!”. Și astfel refuzăm învățăturile părinților, preoților, profesorilor, chiar și învățăturile lui Dumnezeu.

De fapt, nu învățătura lor o respingem, ci dragostea lor. Învățătura lor nu este decât ecoul iubirii pe care ne-o poartă. Însă noi nu avem încredere că suntem iubiți, că există persoane care ne iubesc și care chiar ne vor binele. Cât de tristă și singură este inima care nu mai crede în iubire!

Dumnezeu nu era obosit de tăcere când a început să-i vorbească omului. Liniștea se împăca bine cu divinitatea, însă Domnul a rupt tăcerea, Cuvântul s-a făcut trup și ni s-a arătat (cf. In 1,14), tocmai pentru că ne iubește și vrea să ne arate calea pentru a crește în înțelepciune, statură și har (cf. Lc 2,52)! Cuvântul s-a făcut trup pentru a ne arată că unul singur este învățătorul nostru, unul singur este Tatăl nostru, iar noi toți suntem frați (cf. Mt 23,8-9)

Cine ne împiedică să acceptăm ajutorul, sfatul, învățătura părinților sau a profesorilor sau a Bisericii? Cine ne împiedică să trăim ca frați? Orgoliul! Suntem atât de mândri, încât preferăm mai degrabă să fim orfani, decât să-l avem pe Dumnezeu ca tată! Suntem atât de mândri încât preferăm mai degrabă să trăim în singurătate, decât să avem frați cu care să ne împărțim viața, bunurile, bucuriile, durerile… Ne-am injectat inima cu autosuficiență și acum preferăm să rătăcim, să umblăm în întuneric, decât să acceptăm înțelepciunea părinților și a Bisericii.

„Oare nu este un singur tată pentru noi toţi? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianţa părinţilor noştri?” (Mal 2,10)

Dacă vrem să ne salvăm, trebuie să ne înnoim inima: „Aruncaţi de la voi toate răutăţile voastre şi înnoiţi-vă inima și duhul!”(cf. Ez 18,31). Să credem în iubire! Să avem încredere în oamenii care ne vor binele. Să înțelegem că Dumnezeu ne este Tată, iar Cristos este și rămâne singurul maestru spre viața veșnică. Să primim Cuvântul Domnului așa cum este, „nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în noi, cei care credem” (1Tes 2,13).

Aceste adevăruri au ecou doar în sufletul îmbrăcat în umilință, în sufletul „copilului” care întinde brațele spre Dumnezeu și-i spune „Tată!”, doar în sufletul celui pentru care Biserica este mamă, izvor de înțelepciune și de sfințenie.


Unul singur este Învățătorul nostru, Cristos,
iar noi toți, absolut toți, suntem frați (cf. Mt 23,8)!


5 noiembrie 2017 

† DUMINICA a 31-a de peste an
Sf. Grigore Lakota, ep. m.
Mal 1,14b-2,1-2.8-10; Ps 130; 1Tes 2,7b-9.13; Mt 23,1-12

LECTURA I
Voi v-aţi îndepărtat de la cale şi mulţi s-au poticnit de lege.
Citire din cartea profetului Malahia 1,14b-2,2b.8-10
Mare rege sunt eu – spune Domnul Sabaot – şi numele meu este înfricoşător printre neamuri. 2,2bVoi trimite împotriva voastră blestemul, şi voi blestema binecuvântările voastre; ba chiar le-am blestemat, pentru că nu este nimeni între voi care să pună la inimă. 8 Dar voi v-aţi îndepărtat de la cale şi mulţi s-au poticnit de lege; aţi distrus alianţa cu Levi – zice Domnul Sabaot. 9 De aceea, şi eu v-am făcut să fiţi nişte dispreţuiţi şi nişte zdrobiţi pentru tot poporul, pentru că nu aţi păzit căile mele şi v-aţi înălţat faţa împotriva legii. 10 Oare nu este un singur tată pentru noi toţi? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianţa părinţilor noştri?

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 130(131),1.2.3
R.: Păzeşte sufletul meu în pace la tine, Doamne!

1 Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată,
nici nu privesc cu trufie;
nu umblu după lucruri prea mari
şi prea înalte pentru mine. R.

2 Sufletul îmi este împăcat şi liniştit,
ca un copil înţărcat la sânul mamei sale.
Da, sufletul meu este în mine
ca un copil înţărcat în braţele mamei sale. R.

3 Să nădăjduiască Israel în Domnul,
de acum şi până-n veac! R.

LECTURA A II-A
Ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,7b-9.13
Fraţilor, ne-am făcut blânzi în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii. 8 Atât de ataşaţi eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre, pentru că ne deveniserăţi dragi. 9 De fapt, vă aduceţi aminte, fraţilor, de truda şi osteneala noastră: noaptea şi ziua lucram, ca să nu devenim o povară pentru niciunul dintre voi, şi am predicat între voi evanghelia lui Dumnezeu. 13 Şi, de aceea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare, pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în voi, cei care credeţi.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 23,9b.10b
(Aleluia) Unul este Tatăl vostru, cel ceresc şi unul este maestrul vostru: Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ei spun şi nu fac.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,1-12
În acel timp, Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor săi, spunând: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac! 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacterele şi îşi lungesc ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi”. 8 Dar voi să nu fiţi numiţi «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi! 9 Şi nici «tată” să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! 10 Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! 12 Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!”

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Nu ești singur! Iată un nesecat izvor de curaj… (La mulți ani!)

Posted by Paxlaur pe 01/11/2017

Iași_Sfintii_Trei_Ierarhi

Bun găsit tuturor în acestă zi de sărbătoare pentru Biserica Latină, zi în care avem solemnitatea tuturor sfinților. În bisericile orientale, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, această zi dedicată tuturor sfinților este sărbătorită în prima duminică după Rusalii, de exemplu, anul acesta a fost pe 11 iunie. Noi, latinii, o sărbătorim astăzi, 1 noiembrie, așa cum a fost fixată de papa Grigore al IV-lea în anul 835, chiar dacă originea acestei sărbători trebuie căutată în Antiohia, în secolul al IV-lea.

Însă în această zi atenția noastră nu este îndreptată spre sărbătoarea în sine, ci spre sărbătoriți, spre sfinți. De altfel, zilnic Biserica ne invită să privim și să imităm modelul sfinților. Zilnic găsim un sfânt de la care să învățăm, la mijlocirea căruia să alergăm, după cum ne amintește rugăciunea Bisericii în prefața dedicată sfinților: „Prin viaţa minunată a sfinţilor, tu, Doamne, îi dăruieşti Bisericii tale mereu noi puteri, iar nouă, tuturor, ne dai dovezi de netăgăduit ale iubirii tale. Exemplul lor strălucit este un nesecat izvor de curaj şi pentru noi, care acum lucrăm la desăvârşirea mântuirii noastre, iar mijlocirea lor plină de iubire ne obţine în orice timp ajutorul tău, Doamne” (cf. Prefața a II-a pentru sfinți).

Cât de pătrunzătoare sunt aceste cuvinte, acest adevăr: noi suntem cei care acum lucrăm la desăvârșirea mântuirii noastre iar exemplul sfinților, viața lor, este pentru noi un nesecat izvor de curaj. Noi suntem cei care astăzi vrem să răspundem la chemarea de a duce o viață sfântă, chemare care răsună încă din primele pagini ale Sfintei Scripturi din însăși gura Domnului, după cum citim în Cartea Leviticului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44). Și tot în Cartea Leviticului citim cum același Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: Fiți sfinți căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru!” (Lev 19,2; 20,7).

Apostolii ne-au transmis această poruncă a Domnului: „Așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt”, spunea apostolul Petru (1Pt 1,15-16). În timp ce sfântul Paul ne amintește categoric: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3; cf. Ef 1,4).

Dumnezeu ne vrea sfinți. Pe toți! Patriarhii și apostolii și întreaga Biserică ne vor sfinți, ne invită la sfințenie, ne atrag spre sfințenie.

Biserica întreagă ne cere să fim sfinți. Iată cât de profundă și încurajatoare este învățătura părinților conciliari din Constituția Dogmatică despre Biserică, Lumen gentium:

Noi credem că Biserica este sfântă. Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care împreună cu Tatăl și cu Duhul este proclamat „unul sfânt”, a iubit Biserica sa ca pe o mireasă și s-a dat pe sine pentru ea ca să o sfințească (cf. Ef 5,25-26)… De aceea, toți membrii Bisericii, fie că fac parte din ierarhie, fie că sunt păstoriți de ea, sunt chemați la sfințenie, după cuvântul Apostolului: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3; cf. Ef 1,4)…

Divinul învățător și exemplu al oricărei desăvârșiri, Domnul Isus, a propovăduit tuturor și fiecăruia din ucenicii săi, de orice condiție, sfințenia vieții al cărei autor și înfăptuitor este el însuși: „Fiți, așadar, desăvârșiți precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit” (Mt 5,48). Căci tuturora le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i îndemne dinlăuntru să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toate puterile (cf. Mc 12, 30) și să se iubească unii pe alții așa cum Cristos i-a iubit pe ei (cf. In 13,34; 15,12). Cei care îl urmează pe Cristos… trebuie să păstreze și să desăvârșească în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o. Apostolul îi îndeamnă să trăiască „după cum se cuvine unor sfinți” (Ef 5,3), să se îmbrace „ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu simțăminte de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, blândețe, cu îndelungă răbdare” (Col 3,12) și să aibă roadele Duhului în sfințenie (cf. Gal 5, 22; Rom 6,22). Și pentru că toți greșim în multe (cf. Iac 3, 2), avem mereu nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și trebuie să ne rugăm zilnic: „Și ne iartă nouă greșelile noastre” (Mt 6,12).

Este limpede, așadar, pentru oricine, dragi ascultători, că toți credincioșii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la desăvârșirea iubirii: prin această sfințenie se va ajunge la un mod de viață mai uman și în societatea pământească. Pentru a dobândi această desăvârșire, credincioșii trebuie… să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu și slujirii aproapelui (cf. Lumen gentium, nr. 39-40).

Toți suntem chemați la sfințenie. Toți! Iar Dumnezeu ne dăruiește astăzi bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde fraţii şi surorile noastre, deja adunaţi împreună, cântă şi preamăresc numele său, cum spune prefața de la sfânta Liturghie a acestei zile. „Noi, cei care călătorim pe pământ, ne grăbim – fie că vrem sau nu! – spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a membrilor Bisericii, pe care Dumnezeu ni i-a dat ca prieteni şi modele de viaţă”.

Suntem chemați la sfințenie, iar în sfinți avem prieteni și modele de viață. În toți sfinții. Suntem în comuniune cu sfinții. Catehismul Bisericii Catolice ne învață că „unirea dintre cei aflaţi pe cale şi fraţii care au adormit în pacea lui Cristos nu se întrerupe în nici un fel, ci, dimpotrivă, este întărită prin comunicarea bunurilor spirituale, prin comuniunea „persoanelor sfinte” în Cristos, care „a murit pentru toţi”, aşa încât ceea ce face sau suferă fiecare în şi pentru Cristos aduce rod pentru toţi.

Noi Credem în comuniunea tuturor creştinilor, a celor care sunt peregrini pe pământ, a răposaţilor care îşi împlinesc purificarea şi a fericiţilor, a sfinților din cer, toţi împreună formând o singură Biserică, şi credem că în această comuniune iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu şi a sfinţilor lui ne ascultă necontenit rugăciunile (cf. CBC 955-962; LG 49)”.

Cât de bine au știut unii oameni să exprime credința lor în comuniunea și mijlocirea sfinților, credința în cei care nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl, cei care în grija lor frățească ne ajută zi de zi. Iată ce le spunea fraților săi sfântul Dominic, atunci când se afla pe patul morții: „Nu plângeţi, vă voi fi mai de folos după moartea mea şi vă voi ajuta mai bine decât în timpul vieţii”. Sau sfânta Tereza a Pruncului Isus care ne-a asigurat de ajutorul său spunându-ne: „Îmi voi petrece cerul făcând bine pe pământ”.

Dar sfinți nu sunt doar cei din ceruri, doar cei trecuți în calendar. Sfinți sunt și cei de lângă noi. Noi înșine trebuie să fim sfinți pentru cei din casa și familia noastră, în fața lui Dumenzeu, prin cuvinte și fapte, chiar și în cele mai mici gânduri. Sfinți în toate. Ce bucurie să mergi spre casă și să știi că te așteaptă o soție sfântă! Ce fericire să ai un tată sfânt! Ce împlinire să ai copii sfinți, dornici de sfințenie! Ce fericire să întâlnești un preot sfânt, o persoană consacrată sfântă. Sfințenia se vede pe chip, strălucește în ochi. Sfințenia strigă din faptele și cuvintele lor! Ce fericire să te uiți la cel din fața ta și să-l preamărești pe Dumnezeu pentru că astăzi ți-a dat harul să întâlnești un om sfânt. Mare har! Este un mare har care ni s-a oferit și bine ar fi dacă nu l-am neglija: harul să fim sfinți pentru cei de lângă noi, pentru cei din casa noastră.

Să nu uităm că sfințenia nu este o invitație, nu este o opțiune, ceva opțional, ci este o obligație. Dumnezeu ne cere să fim sfinți! Cristos ne cere! Apostolii cer și așteaptă de la noi o viață sfântă. Pentru aceasta, luminată de Duhul Sfânt, în normele sale, în Codul de drept canonic, atât în cel catolic latin, cât și în cel catolic oriental, Biserica ne cere nouă, tuturor credincioșilor, ba chiar am putea spune că ne „impune!”, să fim sfinți: „Toți credincioșii, fiecare conform propriei condiții, trebuie să-și adune forțele pentru a duce o viață sfântă și pentru a promova creșterea Bisericii și sfințenia ei continuă” (Canonul 210 în codul latin și canonul 13 în codul Biseiriclor orientale). Trebuie să ne adunăm forțele pentru a duce o viață sfântă. Toți, dar fiecare conform propriei condiții!

Apoi același legislator ne amintește – în canonul 1186 din codul latin și în canonul 884 în codul oriental: „Pentru a favoriza sfințenia poporului lui Dumnezeu, Biserica încredițează credincioșilor creștini o specială și filială cinstire a Sfintei Maria, pururea Fecioară, Maica lui Dumnezeu, pe care Cristos a stabilit-o Mamă a tuturor oamenilor și promovează cultul adevărat și autentic al altor sfinți, care îi edifică cu exemplul lor pe credincioșii creștini și îi ocrotesc cu mijlocirea lor”. Biserica nu ne lasă niciodată singuri! Care sunt sfinții noștri preferați? Ce știm despre sfinții al căror nume îl purtăm? Ce virtute imităm din viața lor? Ce bine ar fi ca părinții să aleagă mereu pentru copiii lor nume de sfinți, adevărate exemple de viață, de oameni realizați, de oameni fericiți, împliniți…

Biserica ne invită să privim la Preacurata noastră mamă, Maria, și la sfinții care ne edifică și ne ocrotesc prin mijlocirea lor. Biserica ne vrea sfinții! Biserica este sfântă și are nevoie de sfințirea și sfințenia noastră. Fiți sfinți, strigă și astăzi Dumnezeu!

Dar cred că cel mai mult, cel mai aproape de inima noastră, stă o invitație care nu vine din afară, ci din interiorul nostru. De ce trebuie să fim sfinți? Pentru că ne cere Dumnezeu? Da, dar Dumnezeu ni se pare uneori atât de greu de înțeles! Atunci pentru că ne cere Biserica? Da, doar că Biserica ni se pare de multe ori greu de acceptat. Atunci pentru că ne cer alții? Poate, dar spunem, să înceapă ei, să fie ei sfinți și apoi mai vedem. Atunci? Atunci de ce să fim sfinți?

Să fim sfinți pentru că ne-o cere cea mai mare sete a sufletului nostru: fericirea, dorința de fericire. Cât de mult ne dorim să fim fericiți! Însă viața fericită nu poate fi separata de sfințenie, de Dumnezeu. Nefericită și neliniștită va fi inima noastră până ce nu se va odihni în Dumnezeu, până ce nu se va umple de Dumnezeul cel viu care ne-a creat pentru el, pentru fericirea veșnică, așa cum spunea sfântul Augustin.

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie! Îmi amintesc de un tânăr care, vizitând o mănăstire, a rămas uimit de un călugăr ce stătea nemișcat în rugăciune. Fruntea și barba lui albă sărutau cu sfințenie pământul. Era ceva fascinant la brătrânul care se ruga. S-a așezat lângă el, cât mai aproape, și i-a șoptit: „Părinte, ajutați-mă să fiu fericit! Ce trebuie să fac?”. Întorcându-și chipul blând și strălucitor spre el, i-a spus: „Mergi și trăiește ca un sfânt”! Apoi s-a aplecat din nou ca să se roage. Însă tânărul i-a replicat: „Părinte, cum să trăiesc ca un sfânt?! Sunt tânăr! Sfințenia nu e pentru mine. Vă rog, arătați-mi altă cale spre fericire”! Bătrânul călugăr s-a ridicat din rugăciunea sa și, privindu-l cu dragoste părintească, i-a spus: „Fiule, cum adică sfințenia nu e pentru tine? Ești sigur că nu poți fi sfânt?”… Rușinat, tânărul i-a răspuns: „Da, părinte, sunt sigur. Sfințenia nu e pentru mine…”. „Atunci, fiule”, i-a răspuns blândul călugăr, „nici fericirea nu este pentru tine! Mergi! Caută sfințenia, trăiește în sfințenie și vei găsi fericirea după care tânjești”.

Nimeni nu poate separa fericirea de sfințenie, nici pe Dumnezeu de iubire. După cum cea mai bună cale de a găsi iubirea este de a-l găsi pe Dumnezeu, la fel și cea mai bună cale de a fi fericiți este de a trăi o viață sfântă.

Astăzi Cristos, Sfântul Sfinților, ne spune: „Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie” (Mt 5,12). Sunt cuvinte care au răsunat mii de ani și vor continua să umple mii de vieți. Dumnezeu ne vrea fericiți, Domnul vrea să tresăltăm de veselie. Numai sfințenia aduce o fericire pe care nimeni nu o poate lua de la noi, acea fericire pe care au atins-o zeci de mii de oameni, mii de sfinți.

Dumnezeu a promis fericirea celor săraci cu Duhul, celor blânzi, celor care suferă şi care flămânzesc şi însetează după dreptate, celor milostivi, celor curaţi cu inima, celor făcători de pace, celor persecutaţi pentru dreptate. Privind la viețile sfinților să ne amintim că sunt în mod deosebit uniți cu Cristos toți cei care acum, astăzi suferă împreună cu Cristos pentru mântuirea lumii, pentru o lume mai bună; sunt sfinți uniți cu Cristos cei care astăzi, acum sunt apăsați de sărăcie, de slăbiciune, de boală și de necazuri sau care sunt prigoniți pentru dreptate: pe aceștia Domnul, în evanghelie, i-a numit fericiți, iar pe aceștia, așa cum spune apostolul Petru, „Dumnezeul a tot harul, care ne-a chemat la mărirea sa cea veșnică în Cristos Isus, după puțină suferință îi va desăvârși, îi va face statornici și îi va întări” (1Pt 5,10; cf LG 41). Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii noștri!

Astăzi când ne amintim de toţi oamenii sfinţi care au trăit pe acest pământ, trebuie să fim încercaţi de un sentiment de recunoştinţă: prezenţa lor ne asigură că nu suntem singuri pe acest pământ. Ei sunt prietenii noştri. Ei ne-au mijlocit minuni. Ne-au arătat iubirea ce ne-o poartă Dumnezeu. Ne-au fost alături. Au şters lacrimi din ochii noştri. Lor le-am împărtăşit durerile, dar şi speranţele nostre ca să le poarte spre Domnul. Atât de mult ne-am apropiat de ei, în suferinţă ca şi în bucurie, încât atunci când păşim într-o biserică şi le întâlnim chipul binevoitor ne simţim ca acasă, ca în familie. Ei ne fac să ne simţim bine în Biserică, să îndrăgim Biserica. Ei ne arată că fiecare epocă îşi are omaenii care ştiu ce înseamnă Paradisul, care au gustat bucuria de a trăi în iubirea lui Dumnezeu, ba chiar de a muri din dragoste faţă de Domnul. Sfinţii sunt oameni care ne vorbesc despre frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu, speranţa noastră.

Ei rămân ca o provocare pentru noi. Vieţile lor, chipurile lor ne invită astăzi să înţelegem că bărbaţii, femeile, ba chiar şi tinerii şi copiii, pot fi sfinţi. Toţi putem trăi o viaţă de sfinţenie. Ba chiar mai mult: merită să trăim o astfel de viaţă. Aceasta nu pentru că numele noastre vor apărea într-un calendar, ci pentru că „numele noastre vor fi scrise în ceruri”, pentru că doar aşa vom vedea chipul Tatălui, vom trăi veşnic în lumină. Când privim la ei trebuie să înţelegem că omul, tot omul, în interiorul său este bun. Chiar şi cel care a făcut şi (ne) face răul, are ceva bun în el. Chiar şi el poate deveni sfânt. Trebuie doar să colaboram cu harul lui Dumnezeu, să ne întărim voinţa, să reununţăm la mândrie şi să urmăm exemplul celor care deja au ajuns în Patria cerească.

Astăzi vă invit să ne reînnoim dorinţa de a fi sfinţi. Şi timpurile noastre trebuie să-şi aibă sfinţii săi. Nu ai vrea chiar tu, da tu, chiar tu, să fii unul dintre ei? Să fim sfinți și vom fi fericiți o viață, o viață veșnică, o veșnicie plină de viață.

În această zi, înalț către Domnul, din toată inima, o urare de bine și o rugăciune pentru toți cei care poartă nume de sfinți: să fiți binecuvântați cu mulți și sfinți ani! Un gând special și pentru cei din Biserica Orientală care poartă numele sfinților Cosma și Damian. Prin mijlocirea sfinților, Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ducă la adevărata fericire!

Lăudat și preamărit să fie Dumnezeu în sfinții săi, lăudat să fie Isus și Maria!

(pentru Radio Maria, 1 noiembrie 2017
Înregistrarea audio o puteți găsi aici:
http://www.radiomaria.ro/2017/11/01/1-noiembrie-solemnitatea-tuturor-sfintilor-pr-laurentiu-dancuta-toti-suntem-chemati-la-sfintenie-toti-iar-in-sfinti-avem-prieteni-si-modele-de-viata/ )

Posted in Predici si meditatii, Sfântul zilei, Toti sfintii | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Rugăciune: „Vino, Doamne; arată-te, Doamne!”…

Posted by Paxlaur pe 25/10/2017

„Dumnezeul lui Abraham,
și Dumnezeul lui Isac,
și Dumnezeul lui Iacob,
binecuvântat ești tu,
vino-mi în ajutor, căci sunt singură
și nu am nici un apărător, Doamne, în afară de tine,
căci pericolul este aproape.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu l-ai salvat pe Noe din apele potopului.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu ai dat în mâinile lui Abraham
nouă regi cu numai trei sute optsprezece bărbați.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu l-ai eliberat pe Iona din pântecele balenei.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu i-ai salvat pe Anania, Azaria și Misael
din cuptoarele de foc.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu l-ai mântuit pe Daniel din groapa cu lei.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu te-ai îndurat de Ezechia, regele iudeilor,
care era condamnat la moarte,
dar s-a rugat pentru viață,
și i-ai dat încă cincisprezece ani ca să trăiască.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că i-ai dat Anei să aibă fii,
pentru că a crezut din toată dorința inimii.
Eu am auzit, din cărțile părinților mei, Doamne,
că tu îi eliberezi pe toți cei pe care-i iubești, până în veac.
Și acum, ajută-mă pe mine,
care sunt singură și nu am pe nimeni decât pe tine,
Doamne, Dumnezeul meu.
Tu știi că slujitoarea ta este abandonată
în casa celor netăiați împrejur,
pentru că nu am mâncat de pe masa nelegiuirii
și nu am băut vinul libațiilor lor.
Tu știi că, din ziua deportării mele,
nu mi-am găsit bucuria decât numai în tine, Doamne.
Tu știi, Dumnezeule,
că detest podoabele acestea de pe capul meu
și mi-e silă de ele ca de o haină întinată cu sânge,
și nici nu le port când sunt singură.
Și acum, vino în ajutorul meu, căci sunt orfană,
și pune-mi în gură cuvântul potrivit,
când voi fi în fața leului, și fă-mă plăcută în fața lui
și întoarce inima lui în ură față de cel care ne asuprește,
spre pierzarea lui și a acelora care sunt de acord cu el.
Eliberează-ne de mâna dușmanilor noștri;
întoarce plânsul nostru în bucurie
și durerea noastră în bunăstare.
Arată-ți, Dumnezeule, puterea
în fața acelora care se ridică împotriva moștenirii tale.
Vino, Doamne; arată-te, Doamne!”

(Rugăciunea reginei Estera,
din Cartea Esterei    4,17m-17kk)

Posted in Lecturi, Rugaciune, Rugăciuni, Scriptura | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Omul poate fi „binecuvântare” sau „povară apăsătoare”. Tu ce ești?

Posted by Paxlaur pe 26/08/2017

Bunatatea omuluiSfinte, dar și înfricoșătoare, sunt puterile și responsabilitățile pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile oamenilor. Omul poate să devină binecuvântare pentru cei din jurul său, așa cum vedem că a fost Rut pentru Noemi sau Booz pentru Rut (cf. Rut 2,8-11). Însă tot omul, această preaschimbătoare și fragilă ființă, poate deveni „povară apăsătoare și greu de purtat”, atunci când este asemenea fariseilor și cărturarilor (cf. Mt 23,1-4). Ce anume ne poate ajuta să fim binecuvântare pentru cei din jurul nostru?

Rădăcina omului bun, a omului care este cu adevărat o binecuvântare pentru aproapele, este frica de Domnul. Nu, nu spaima, nu acea „teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios”. Nu, nu groaza de Domnul, ci acea teamă, acel dar al darul Duhului Sfânt care provoacă în inima noastră neliniște la gândul că-l vom pierde sau că nu-l vom întâlni pe „iubitul inimii noastre”, pe Domnul. Da, această stare de neliniște, frica de Domnul, trebuie să devină pentru noi un imbold pentru a sluji aproapelui și a-l iubi ca pe noi înșine.

Știind acestea ne simțim motivați să strigăm din toată inima: „Binecuvântat este omul care se teme de Domnul” (cf. Ps 127,4). Da, binecuvântat este pentru că el niciodată nu va deveni povară pentru cei din jurul său. Faptele sale sunt îmbrăcate în umilință și nu acceptă să i se spună „maestru” sau „învățător”, pentru că știe că unul singur este învățătorul tuturor: Cristos. Omul care se teme de Domnul îl are pe Dumnezeu drept Tată și știe că toți cei din jurul său sunt frații lui, sunt destinatarii iubirii divine. Omul care se teme de Domnul este călăuzit de însuși cuvântul lui Cristos: „Tot ce vreți ca oamenii să facă pentru voi, faceți și voi pentru ei” (Mt 7,12). Omul care se teme de Domnul nu poruncește, ci slujește!

Cei care trăiesc pentru a fi o binecuvântare pentru cei din viața lor, nu doar că nu aleg „locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi”, ci aleg să facă doar ceea ce îi ajută cu adevărat în creșterea lor umană și spirituală. Ei se regăsesc cu siguranță printre cei care au înțeles că „mai bună este o zi în casa Domnului, decât o mie în altă parte” și de aceea frecventează această „casă”, stau în rugăciune în această casă a Domnului, care este Biserica (cf. Ps 83,10-11).

Nu este întâmplător că la sfârșitul lunii august suntem chemați să începem sfânta Liturghie meditând tocmai aceste cuvinte. Ni se termină vacanța, concediul, iar Biserica ne invită să ne întrebăm în conștiință: cât din timpul nostru l-am folosit pentru a sta în preajma Domnului, în casa Domnului, și să învățăm cum să fim pentru cei din jurul nostru o binecuvântare?


Iată ce îți cere Domnul:
să te temi de el,
să umbli pe toate căile lui,
să-l iubești și să-l slujești din toată inima ta și din tot sufletul tău,
să-i păzești poruncile și hotărârile lui (cf. Dt 10,12-13).


26 august 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 20-a de peste an
Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege
Rut 2,1-3.8-11;4,13-17; Ps 127; Mt 23,1-12

LECTURA I
Domnul nu te-a lipsit astăzi de un răscumpărător. El este tatăl lui Iese, tatăl lui David
Citire din cartea lui Rut 2,1-3.8-11; 4,13-17
În zilele acelea, Noemi avea o rudă după soţ. Acesta era un om puternic şi bogat din familia lui Elimelec. Numele lui era Booz. 2 Rut din Moab a zis către Noemi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice în urma aceluia în ai cărui ochi voi afla har!” Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea!” 3 Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice în urma secerătorilor. Din întâmplare, a ajuns într-o parte din ogorul lui Booz, care era din familia lui Elimelec. 8 Booz a zis către Rut: „Ascultă, fiică: să nu te duci să culegi spice într-un alt ogor; ba chiar să nu te îndepărtezi de aici, ci rămâi împreună cu slujitoarele mele! 9 Ochii tăi să fie pe ogorul pe care se seceră şi mergi în urma lor. Am poruncit slujitorilor mei să nu se atingă de tine. Când îţi va fi sete, mergi la vase şi bea din ce vor scoate slujitorii!” 10 Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat. Şi a zis: „Pentru ce am aflat eu har în ochii tăi şi m-ai acceptat pe mine, care sunt o străină?” 11 Booz i-a răspuns: „Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta după moartea soţului tău, cum i-ai părăsit pe tatăl tău, pe mama ta şi ţara în care te-ai născut şi ai venit la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte. 4,13 Booz a luat-o pe Rut, care i-a fost soţie. El a intrat la ea şi Domnul a făcut-o să zămislească şi ea a născut un fiu. 14 Femeile i-au zis lui Noemi: „Binecuvântat să fie Domnul care nu te-a lipsit astăzi de un răscumpărător! Numele lui să fie vestit în Israel! 15 El va fi pentru tine bucuria vieţii şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale; căci l-a născut nora ta care te iubeşte şi care este mai bună pentru tine decât şapte fii”. 16 Noemi a luat copilul, l-a luat la piept şi i-a fost doică. 17 Vecinele i-au pus nume, căci ziceau: „Un fiu i s-a născut lui Noemi!”, şi i-au pus numele Obed. El este tatăl lui Iese, tatăl lui David.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5 (R.: 4)
R.: Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul
care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 23,9b.10b
(Aleluia) Unul este Tatăl vostru, cel ceresc, şi unul este maestrul vostru: Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ei spun şi nu fac.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 23,1-12
În acel timp, Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor săi, spunând: „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac! 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacterele şi îşi lungesc ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi”. 8 Dar voi să nu fiţi numiţi «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi! 9 Şi nici «tată” să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! 10 Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! 12 Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!”

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

„Daţi-le voi să mănânce”…

Posted by Paxlaur pe 07/08/2017

saracie si suferintaDe multe ori, când mergem pe stradă și vedem bătrâni, încovoiaţi de ani şi suferință, slăbiţi de foame şi de soare, cu ochii acoperiţi de plânsul uitării şi al singurătăţii, simțim că strigă cineva la noi: „Daţi-le voi să mănânce!” (Mt 14,16). Noi? Eu? Şi de unde să luăm sau ce să iau ca să potolesc foamea miilor de oameni aflaţi în lipsuri? Şi apoi de multe ori văd că nu pâinea le lipseşte, ci o inimă care să-i asculte sau o gură care să le vorbească. Oameni au și astăzi nevoie de un om ca Isus, un om căruia să i se facă milă și să-i vindece nu doar de foame, ci mai ales de indiferență și de singurătate, de uitare (cf. Mt 14,14).

Astfel de oameni suntem chemați să fim noi: tu și eu. Astăzi am putea oferi oamenilor o clipă, nu o bancnotă; un surâs, nu un colţ de pâine. Astăzi am putea să ne așezăm lângă ei pentru un moment, evitând să le mai aruncăm în fugă din surplusul nostru. De fapt, aceasta înseamnă să le potoleşti inima, nu stomacul; să le ştergi lacrima din ochii lor brăzdaţi de durere; să-i ţii de mână. Chiar aşa: am luat vreodată un bătrân de mână? Pielea lui şi-a pierdut catifelarea tinereţii, însă acum poartă înscrisă istoria vieţii. Este plină de ridurile timpului.

Ce putem să facem noi pentru cei săraci, uitați, flămânzi? Ce pot să fac eu pentru săraci?

Să nu-i judec! Să-i ascult! Să le ofer, atunci când am şi mai ales atunci când nu am… sau când mă fac că nu am, speriat că nu o să-mi ajungă pentru mine sau pentru cei apropiaţi mie. Să le dau tot ce pot, tot ce am, tot ce sunt (cf. Mt 6,34).

Să nu devenim oameni care adună. Să ne amintim cuvântul Domnului: „ Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le distrug și unde hoții le sapă și le fură. Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug și unde hoții nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră” (Mt 6,19-21).

Să stăm departe de oamenii care adună doar pentru acest pământ, doar pentru ei. Să ne temem de oamenii care nu ştiu să ofere; de oamenii care risipesc, în timp ce alţii strâng fiecare bob din lacrimile foamei; de oamenii care se uită în altă parte când ochii înlăcrimaţi îi cheamă şi le cere ajutorul; de oamenii care au două pături în timp ce alţii nu au niciuna. Să ne temem de ziua judecăţii, să ne temem pentru acea clipă în care am mâncat fără să ne pese că alţii, chiar în acelaşi timp, se sting în durerile înfometării.

Viitorul e al săracilor. Împărăţia cerurilor e a celor flămânzi. Fericirea e a celor care au ştiut să fie însetaţi de dreptate. Prezentul este trist și viitorul lipsit de speranță dacă oamenii nu mai ştiu cum e să fii flămând şi nu le mai pasă de ceilalţi care încă mai ştiu, care încă suferă!


Este adevărat că ceea ce avem și ceea ce putem oferi e puţin,
însă în mâinile Domnului
puținul nostru devine binecuvântare pentru toţi cei din jur.


7 august 2017 

Luni din săptămâna a 18-a de peste an
Ss. Sixt al II-lea, pp. şi îns., m. *; Caietan, pr. *
Num 11,4b-15; Ps 80; Mt 14,22-36

LECTURA I
Eu singur nu pot să port tot poporul acesta.
Citire din cartea Numerilor 11,4b-15
În zilele acelea, fiii lui Israel au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5 Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt gratis, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. 6Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic decât mană înaintea ochilor noştri”. 7 Mana era ca boabele de coriandru şi la vedere era ca bdeliul. 8 Poporul se împrăştia şi o aduna, o măcina la râşniţă sau o pisa în piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte cu untdelemn. 9 După ce, noaptea, cădea roua în tabără, cădea şi mana deasupra. 10 Moise a auzit poporul plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Domnul s-a aprins de mânie tare; iar în ochii lui Moise aceasta era rău. 11 Moise i-a zis Domnului: „Pentru ce vrei să faci rău slujitorului tău? De ce nu am aflat har în ochii tăi punând povara acestui întreg popor asupra mea? 12 Oare eu am zămislit tot poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: «Poartă-l la sânul tău, aşa cum poartă doica pe cel pe care-l alăptează, până în ţara pe care ai jurat-o părinţilor lui!»? 13 De unde carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei mi se plâng zicând: «Dă-ne carne, ca să mâncăm!” 14 Eu singur nu pot să port tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. 15 Dacă faci aşa cu mine, mai bine – dacă am aflat har în ochii tăi – omoară-mă, te rog, decât să-mi văd nenorocirea!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 80(81),12-13.14-15.16-17 (cf. 12)
R.: Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, ajutorul nostru!

12 Dar poporul meu n-a ascultat de glasul meu,
Israel nu m-a acceptat.
13 Atunci, i-am lăsat în voia inimii lor împietrite,
ca să se conducă după planurile lor. R.

14 O, de m-ar asculta poporul meu,
de-ar umbla Israel pe căile mele!
15 Într-o clipă i-aş umili pe duşmanii lor
şi mi-aş întoarce mâna împotriva celor care îi asupresc. R.

16 Cei care îl urăsc pe Domnul vor deveni supuşii lui
şi aceasta ar fi soarta lor pentru totdeauna.
17 L-aş hrăni cu cel mai bun grâu
şi l-aş sătura cu miere din stâncă. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
(Aleluia) Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Au mâncat toţi şi s-au săturat.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 14,13-21
În acel timp, când a auzit Isus despre moartea lui Ioan Botezătorul, a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu şi izolat; aflând, mulţimile l-au urmat pe jos din cetăţi. 14 Coborând, Isus a văzut o mare mulţime, i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. 15 La lăsatul serii, s-au apropiat de el discipolii, spunând: „Locul este pustiu şi ora e deja târzie, dă drumul mulţimilor, ca, mergând prin sate, să-şi cumpere de mâncare!” 16 Dar Isus le-a zis: „Nu-i nevoie să plece. Daţi-le voi să mănânce!” 17 Ei însă i-au spus: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. 18 Atunci le-a zis: „Aduceţi-mi-le aici!” 19 Poruncind mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. 20 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăţi, au strâns douăsprezece coşuri pline. 21 Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: