„Nenea, mi-e foame! Îmi cumperi și mie ceva de mâncare? Te rog, nenea. Nu am mâncat nimic azi… Pot intra cu matale în magazin, nenea? Vă rog! Așa măcar mă mai încălzesc un pic. Te rog, nenea, mi-e frig!… Măcar o pâine să-mi cumpărați, vă rog. Mai am patru frați. Trăim într-o fabrică abandonată. Noi cinci și mama…” Textul nu este dintr-o carte sau din vreo campanie de sensibilizare pro sau contra cerșitului. Nu! Textul este din viață. Este viața unui copil din București care trece pe lângă mine zi de zi în timp ce caut mâncare, haine, cadouri sofisticate pentru alți copii și nepoți, rude și prieteni. 

Mai bine spus, trecea. Sper! Pentru că îmi place să cred că împreună vom schimba viața acestor cinci copii: Cristiana (11 ani), Alex (9 ani), Izabela (7 ani), Sofia (4 ani) și Mateo (3 ani). Până să ajungă pe drumuri, trei dintre copii mergeau la o școală în apropiere: Cristina în clasa a III-a, Alex în clasa a II-a și Izabela în clasa pregătitoare. Acum nu mai merg. Fabrica abandonată în care trăiesc împreună cu mama lor, Ioana, este prea departe de școală. Și apoi, cum să meargă la școală?! Cu ce haine? Cu ce rechizite? Cu ce putere după o noapte dormită în frig și foame?!

Împreună cu alte persoane am căutat pentru ei o casă: un loc unde să se poată simți „acasă”. După zeci de uși trântite în nas (clar, nu condamn pe nimeni. Nu e ușor să ai încredere și să închiriezi casa unor străini în condiția asta: 5 copii mici și o mamă fără loc de muncă momentan), am găsit o casă, cu două dormitoare, o cameră de zi, bucătărie, baie. Este un bun început, dar costisitor ca întreținere (150-200 de euro pentru lumină, lemne etc), chirie (310 euro chiria, negociată de la 350-400), garanție la închiriat și cu multe lucruri de cumpărat: o sobă (acum doar o cameră are sobă), un pat, o saltea, veselă, produse de curățenie, produse de igienă (în sfârșit, vor putea face o baie caldă! Ce binecuvântare! Și noi o considerăm normalitate!!!). Dar mai ales mâncare. Și da, poate și o jucărie, în special pentru Mateo și Sofia. Cine știe dacă au avut vreodată vreo jucărie… Apoi și ceva rechizite pentru ceilalți trei, care, cu ajutorul Domnului, vor merge din nou la școală. Cel mai probabil vor merge la școala nr. 131, care este aproape de această casă închiriată în care se vor muta săptămâna aceasta.

Viața acestor copii, care trăiesc așa cum vedeți în acest video și în fotografiile de mai jos, nu e „proză”, nu e sentimentalism „crăciunesc” sau „nicolăesc”, ci este realitatea tristă a lor și a multor copii care nu-și doresc cadouri de la nici un Moș, nici Crăciun, nici Neculae – cine știe dacă și cum le-a vorbit cineva despre acești Moși! -, ci își doresc să nu mai adoarmă plângând de foame. Își doresc să nu-i mai trezească din somn foamea sau frigul nopții. Își doresc mâncare, căldură. Își doresc viață. Își doresc ceea ce este cel mai frumos în această viață: copilărie! 

Cei care vor să ajute și să susțină acest proiect Paxlaur (decembrie 2022 – Cinci copii într-o fabrică părăsită), o pot face prin:

• prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

• DIRECT AICI prin PayPal / VISA / MASTERCARD/ MAESTRO

Cinci copii într-o fabrică părăsită

Ajută-ne să ducem acești copii dintr-o fabrică într-o casă pe care o vor numi „acasă”! Dăruiește:

€10.00

PS. Dacă în jurul nostru trăiesc astfel de copii,
să nu întoarcem capul în altă parte.
Dumnezeu ne-a pus acolo tocmai pentru ei.