Să-ți fie rușine!

 

frumusetea lumii si bunul simt

Am primit această veste tristă: „A mai murit cineva. A murit și nu-l bocește nimeni… A murit Bunul-Simț. Locuia peste tot și era tare bătrân. Acum a murit!” (L. Avramescu).

Am ajuns să trăim într-o lume în care bunul-simț a fost declarat mort. Iar noi, lipsiți de această prezență aducătoare de armonie și respect, trebuie să învățăm cum să supraviețuim și să trăim decent într-o lume lipsită de rușine.

Dacă se întâmplă să-ți pierzi credința și începi să te comporți ca unul lipsit de Dumnezeu, îți negi botezul, negi creștinul din tine, credința părinților tăi și a Bisericii. Dacă ajungi să îți calci credința în picioare, negi multe valori și realități, ba chiar oamenii și Persoanele divine. Cu toate acestea rămâi fiu al lui Dumnezeu pentru totdeauna, pentru că Tatăl nu-i reneagă niciodată pe fiii săi (cf. Papa Francisc, Cateheza, 9 mai 2018).

Însă nu tot așa este cu pierderea bunului-simț care aduce cu sine pierderea oricărei urme de omenie și de rușine. Lipsiți de bunul-simț nu ne mai interesează nimeni și nimic. Când pierdem bunul-simț devenim aroganți și autosuficienți, egoiști și oprtuniști până la ultimul grad de nesimțire și indiferență, ajungând să distrugem ceea ce e cel mai stabil și vizibil în noi și în cel de lângă noi: omul, umanitatea și umanismul.

Fără bun-simț te dezici ca specie umană. Te comporți ca animalele care nu au simțul rușinii. Te faci subspecie!

Bunul-simț este cel care ne ajută să ne respectăm, să căutăm mereu ceea ce este bun, frumos, adevărat, atât pentru binele nostru, cât și pentru aproapele. Bunul-simț te smulge din indiferență: accepți criticile și te corectezi. Bunul-simț te „împinge” să-l ridici pe cel căzut: nu calci peste cadavre, nu jignești, nu scuipi. Bunul-simț te ajută să fii spontan și recunoscător. Bunul-simț strălucește în seninătatea cu care spui: „Mulțumesc” și „Săru’mâna”. El este avântul spre pace și puterea de a spune: „Te iert”. Unde locuiește bunul-simț acolo este armonie.

Astăzi este un mare har să-ți fie rușine, să te rușinezi de tot ceea ce nu corespunde demnității de a fi om și creștin! Cine se rușinează și regretă momentele în care a acționat fără bun-simț sau împotriva bunului-simț, acela este pe drumul spre omul de caracter, spre a fi om cu bun-simț, spre a fi OM!

Reclame

Două lecturi pentru a învăța cum să trăim unul lângă altul…

quiet-harmony-giclee-poster-by-wassily-font-b-kandinsky-b-font-print-wall-oil-painting-picture_armonie_echilibru„Nu este bine ca omul să fie singur”, răsuna zilele trecute în Biserică. Însă vedem că nu e ușor nici când omul nu e singur, când – în casă, în comunitate, la școală sau la serviciu – trebuie să trăiască ținând cont tocmai de faptul că „nu e singur”, că lângă el este cineva… bun sau mai puțin bun, cu calități și defecte, așa cum suntem toți!

Când lucrurile nu merg bine în casa și în viața noastră să nu privim în jur, ci mai ales în inima noastră, căci poate lucrurile nu merg bine tocmai pentru că „ne lipsește acea iubire care toate le îndură, care este răbdătoare în a suporta și binevoitoare în a iubi”…

Să luăm aminte:

Din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,25–6,18

Sfaturi cu privire la caritate și la zel

Fraților, dacă trăim prin Duh să ne și purtăm potri­vit Duhului. Să nu fim căutători de mărire deșartă, provocându-ne unii pe alții și invidiindu-ne între noi.
Fraților, dacă un om a căzut într-o greșeală, voi, cei spirituali, corectați-l în duhul blândeții. Dar tu fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos. Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără să fie, se înșală pe sine însuși. Fiecare să-și cerceteze fapta, și atunci va găsi motiv de laudă numai față de sine, și nu față de alții, căci fiecare își va purta povara.
Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile și celui care îl instruiește. Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul, aceea va și culege. Cine seamănă în trup va culege din trup putrezire; dar cine seamănă în Duh va culege din Duh viața veșnică. Să nu ne lăsăm obosiți de a face binele, căci la timpul potrivit vom culege, dacă nu ne vom lenevi. Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și, mai ales, celor de aceeași credință.

Și un alt text extraordinar din predicile fericitului Isaac, abatele mănăstirii „Stella”

Superioritatea iubirii

Fraților, de ce ne îngrijim atât de puțin de a găsi, unii pentru alții, ocaziile de mântuire și nu ne ajutăm mai mult între noi atunci când vedem că este mai multă nevoie și nu ne purtăm unii altora povara? Apostolul ne îndeamnă la aceasta, spunând: Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos (Gal 6,2). Și în altă parte: Îngăduiți-vă unii pe alții în iubire (cf. Ef 4,2). Fără îndoială, aceasta este legea lui Cristos.
Dacă văd în fratele meu ceva ce nu se poate corecta – fie din cauza greutății, fie din cauza infirmității trupești sau morale – de ce nu-l suport cu răbdare, de ce nu-l mângâi cu iubire, după cum este scris: Copiii lor vor fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi? (cf. Is 66,12). Poate pentru că îmi lipsește acea iubire care toate le îndură, care este răbdătoare în a suporta și binevoitoare în a iubi?
În orice caz, aceasta este legea lui Cristos care, în pătimirea sa, a purtat durerile noastre și, în milostivirea sa, s-a împovărat cu suferințele noastre (cf. Is 53,4), iubindu-i pe cei pe care i-a purtat și purtându-i pe cei pe care i-a iubit. În schimb, cel care este agresiv față de fratele aflat în nevoie, cel care profită de slăbiciunea lui, de orice fel ar fi ea, fără îndoială, se supune legii diavolului și o pune în practică. Să fim, așadar, înțele­gători unii față de alții și plini de iubire frățească, să suportăm slăbiciunile și să eliminăm viciile.
Orice formă de viață, care îi permite cuiva să se dăru­iască cu mai multă sinceritate iubirii lui Dumnezeu și, pentru el, iubirii aproapelui, oricare ar fi regulile sau haina, îi este mai plăcută lui Dumnezeu. Iubirea este singurul criteriu după care ceva trebuie făcut sau nu trebuie făcut, să fie schimbat sau să nu fie schimbat. Iubirea este principiul după care și scopul spre care trebuie să fie îndreptate toate. Nu există nici o vinovăție acolo unde, cu adevărat, totul se face pentru ea și con­form ei.
Să binevoiască a ne-o dărui acela căruia, fără ea, nu-i putem fi plăcuți și fără de care nu putem face nimic, el care, fiind Dumnezeu, viețuiește și domnește, în veci fără sfârșit. Amin.

(Pred. 31: PL 194, 1292-1293)

Fuga de noi înșine este calea cea mai sigură pentru a fi superficiali și materialiști

friedrich_nietzsche_arthur_schopenhauer_frica„Din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”. Pe toate acestea le poate cuprinde și ascunde adâncul ființei noastre și cât de greu ne vine unoeri să ne deschidem inima și să o privim. Interiorizarea este un exercițiu pe care evităm să-l facem. Fugim zilnic de noi înșine cu măestria sportivilor de performanță. Ca să scăpăm de noi înșine ne aruncăm în zgomot și în activism, căutăm cele mai excentrice anturaje doar ca să uităm de sufletul nostru.

Fuga de noi înșine este calea cea mai sigură pentru a fi superficiali și materialiști, oameni impuri din care iese tot răul. Ce imagine contrastantă între frumusețea pământului și inima noastră: pământul pe care trăim este minunat, generos cu roadele sale și plin de frumuseți care ne permit fiecăruia să fim buni, să ne iubim unii pe alții. Așa ar fi normal, însă inima noastră refuză să vadă și să facă binele.

Pentru aceasta avem nevoie de o inimă nouă, de o inimă purificată. Trebuie să acrodăm mai mult timp inimii noastre. Este atât de ușor să ne amăgim că suntem buni, că avem o inimă bună! Să ne amintim astăzi că „mai înșelătoare decât toate este inima și de nevindecat: cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și observ rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile sale, după rodul faptelor sale” (Ier 17,9-10).

Singur Domnul știe ce avem în inima noastră, de aceea continuă să răsune și astăzi invitația sfântului Ioan Paul al II-lea: „Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! În faţa puterii sale salvatoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice precum şi cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos ştie ce este înlăuntrul omului. Numai el ştie asta! Astăzi aşa de des omul nu ştie ce are înlăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Deci permiteţi-i – vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere – permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da, de viaţă veşnică”.

Să privim în această zi spre inima noastră. Acolo, în adâncul ființei noastre, noi ne decidem pentru Dumnezeu sau împotriva lui, pentru bine sau pentru rău. Inima noastră poate fi plină de roadele credinței sau poate fi plină de ceea ce este impur.

Cum este astăzi inima noastră? Ce „comori” avem în inima noastră? Să-l lăsăm pe Cristos să vorbească inimii noastre, să îl ascultăm cu „inimă curată și generoasă” și atunci vom aduce roade bune (cf. Lc 8,15).


Atunci când ne neglijăm inima
distrugem armonia cu noi înșine,
cu Cristos,
cu semenii
şi cu întreaga creaţie.



8 februarie 2017 

Miercuri din săptămâna a 5-a de peste an
Ss. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. *
Gen 2,4b-9.15-17; Ps 103; Mc 7,14-23

LECTURA I
Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a condus în grădina Edenului.
Citire din cartea Genezei 2,4b-9.15-17
Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, nu era pe pământ nicio plantă a câmpului şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era încă niciun om care să lucreze pământul. 6 Un izvor ieşea din pământ şi uda toată faţa pământului. 7 Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie. 8 Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi l-a aşezat acolo pe omul pe care îl plăsmuise. 9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat, pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. 15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească. 16 Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, 17 însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1-2a.27-28.29bc-30 (R.: cf. 1a)
R.: Binecuvântaţi-l pe Domnul, dătătorul vieţii!

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
Tu eşti înveşmântat în strălucire şi maiestate,
2a învăluit în lumină ca într-o haină. R.

27 Toate aşteaptă de la tine,
ca să le dai hrană la vreme potrivită.
28 Tu le dai hrană, iar ele o adună,
tu îţi deschizi mâna şi ele se satură de bunătăţi. R.

29bc Dacă îţi ascunzi faţa, ele se înspăimântă,
dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul şi ele vor fi create,
şi vei reînnoi faţa pământului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,17ba
(Aleluia) Adevăr este cuvântul tău, Doamne. Consacră-i în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23
În acel timp, Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 16 Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!” 17 Când a intrat în casă, plecând de la mulţime discipolii săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: „Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns”. Astfel, declara pure toate alimentele. 20 Şi le-a mai zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: