Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘ascultare’

Iubirea ta mă constrânge…

Posted by Paxlaur pe 17/06/2017

Cruce„Iubirea lui Cristos ne constrânge” (2Cor 5,14) să înţelegem că tot ceea ce suntem și avem este un dar din partea lui Dumnezeu pentru binele omenirii și pentru mântuirea sufletului.

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să conştientizăm cât de importantă este fidelitatea: „Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău” (Mt 5,37). Este tocmai iubirea lui Cristos și exemplul său care ne constrâng ca persoana şi misiunea noastră – de preoți, persoane consacrate, laici – să coincidă. Să nu fim farisei. Într-una din călătoriile sale în America Latină un copil s-a apropiat de sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea şi i-a spus: „Te ştiu! Te ştiu de la televizor! Eşti Papa! Te ştiu şi mă bucur să văd că în realitate eşti ca la televizor şi la televizor eşti ca în realitate… Mereu acelaşi!”.

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să mărturisim, să fim martori mai mult decât învăţători: „Omul contemporan îi ascultă mai cu plăcere pe martori decât pe învăţători, sau dacă-i ascultă pe învăţători face asta pentru că sunt nişte martori” (papa Paul al VI-lea).

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să purtăm în lume și să oferim oamenilor iubirea și valorile care lipsesc. Când Ioan Maria Vianney a fost trimis la Ars, episcopul său i-a spus: „Nu există multă iubire faţă de Dumnezeu în parohia aceea; dumneavoastră trebuie să o duceţi acolo”. La rândul nostru trebuie să purtăm iubire în locurile în care ajungem, să lăsăm să se dezvolte toate virtuţile în cei pe care-i întâlnim.

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să luptăm mai mult pentru sufletul nostru şi al celorlalţi: trebuie să ne îngrijim de noi şi de cei care ne-au fost încredinţaţi cu deplina convingere că salvarea tuturor vine de la Isus Cristos. El singur este mântuirea noastră.

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să reevaluăm – astăzi şi aici! – relaţia noastră cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Isus Cristos. Îl cunoaştem noi cu adevărat pe cel pe care-l slujim? Nicolae Steinhardt spunea că „dacă ajungi să-l cunoşti cu adevărat pe Isus Cristos, ţi-e teribil de ruşine să mai păcătuieşti”. Mai avem mult de lucrat la această cunoaştere, însă să fim convinşi că el, Cristos, ne cunoaşte pe deplin. Cristos ne ştie exact aşa cum suntem şi cu toate acestea se bazează pe noi, are încredere în noi.

„Iubirea lui Cristos ne constrânge” să ne autoimpunem trăirea sfaturilor evanghelice: sărăcia, castitatea și ascultarea. Să ne amintim că sfinții au ştiut să fie fideli fiecărei zile şi nu eroi pentru o zi, deşi e mult mai uşor să fii erou pentru o zi sau pentru o clipă, decât să fi fidel fiecărei zile.


„Iubirea lui Cristos ne constrânge”
să credem în tinereţea Bisericii
şi în bogăţia carismelor:
„Eu aparţin unei Biserici care este vie şi tânără
şi care îşi continuă fără frică lucrarea în viitor”
(sfântul Ioan al XXIII-lea).


17 iunie 2017 

Sâmbătă din săptămâna a 10-a de peste an
Ss. Nicandru şi Marcian, m.
2Cor 5,14-21; Ps 102; Mt 5,33-37

LECTURA I
Pe cel care nu a cunoscut păcatul, el l-a făcut păcat de dragul nostru.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,14-21
Fraţilor, iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toţi ca atare toţi au murit. 15 El a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. 16 Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel. 17 Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi! 18 Iar toate vin de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a dăruit slujirea reconcilierii, 19 aşa cum Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii. 20 Aşadar, noi suntem împuterniciţi ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21 Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru, pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.8-9.11-12 (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine
să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.

11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa
faţă de cei care se tem de el.
12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 118(119),36a.29b
(Aleluia) Înclină-mi inima spre învăţăturile tale, Doamne, şi dăruieşte-mi legea ta! (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu însă vă spun: să nu juri deloc.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,33-37
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Din nou aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!” 34 Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. 35 Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. 36 Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de păr alb sau negru. 37 Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.

Cuvântul Domnului

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Târziu te-am iubit…

Posted by Paxlaur pe 25/05/2016

Bucuria unei inimi curateToată speranța mea se află în marea ta milostivire

Unde te-am găsit, Doamne, ca să învăț să te cunosc? Căci nu te aflai în memoria mea înainte ca eu să te cunosc. Unde te-am găsit, așadar, ca să te cunosc, dacă nu în tine însuți, deasupra mea? Între mine și tine nu există nici o distanță. Fie că ne apropiem de tine, fie că ne depărtăm, nu există nici o distanță. Tu ești adevărul, te afli pretutindeni deasupra tuturor celor care îți cer sfatul și răspunzi în același timp fiecăruia, potrivit cu întrebările sale.
Tu dai răspunsuri limpezi, dar nu toți te înțeleg cu limpezime. Toți te întreabă ceea ce vor să întrebe, dar nu întotdeauna aud răspunsul pe care îl vor. Cel mai
bun slujitor al tău este acela care nu urmărește să audă de la tine ceea ce vrea, ci mai degrabă să vrea să facă ceea ce a auzit de la tine.
Târziu te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucru­rilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!
Când voi fi strâns legat de tine, cu întreaga mea ființă, pentru mine nu vor mai exista niciodată durerea și chinul; viața mea va fi cu adevărat vie, căci va fi în întregime plină de tine. Pe cel ce îl umpli tu îl ușurezi, dar eu, fiindcă nu sunt cu totul plin de tine, pentru mine însumi sunt o povară. Bucuriile mele, pe care ar trebui să le deplâng, se înfruntă cu tristețile de care ar trebui să mă bucur și nu știu de ce parte se află victoria. Vai mie! Doamne, îndură-te de mine! Vai mie! Iată, nu-ți ascund rănile mele; tu ești medicul, iar eu sunt bolnavul; tu ești milostiv, iar eu sunt nenorocit.
Oare nu-i o încercare viața omului pe pământ? (cf. Iob 7,1). Cine ar dori de bunăvoie necazurile și greutățile? Tu ne poruncești să le îndurăm, nu să le iubim. Nimeni nu se bucură de ceea ce îndură, cu toate că se bucură să îndure. Chiar dacă se bucură că îndură, totuși ar prefera să nu aibă nimic de îndurat. În întâm­plări potrivnice, jinduiesc la fericire, în împrejurări fericite mă tem de vitregiile sorții. Există oare între aceste două stări o cale de mijloc, unde viața omului să nu fie o încercare? Vai de bunăstarea lumii acesteia, o dată și încă o dată, vai! O dată din cauză că ne temem de nenorociri și a doua oară pentru zădărnicia care ne strică bucuria. Vai și de vitregiile lumii acesteia, o dată, încă o dată și încă o dată, vai! O dată pentru aspirația spre bunătate, a doua oară pentru asprimea vitregiilor și a treia oară pentru teama de a nu ni se frânge puterea de a îndura! Și atunci, este viața omului pe pământ altceva decât o încercare (cf. Iob 7,1) fără întrerupere?
Întreaga mea speranță nu se află decât în marea ta milostivire.

Din Confesiuni, de sfântul Augustin, episcop
(Cartea 10, 26.37 – 29.40: CCL 27, 174-176)

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

Mama celor vii

Posted by Paxlaur pe 14/05/2016

Fecioara si mama

Cu adevărat «fericită cea care a crezut»! Aceste cuvinte rostite de Elisabeta după Bunavestire, aici, la picioarele Crucii, par să răsune cel mai grăitor. Puterea lor interioară străbate totul. De pe Cruce, adică din însuși miezul misterului Răscumpărării, pornește o rază și lărgește orizontul acelei binecuvântări de credință. Aceasta urcă înapoi, «până la începuturi», și, ca participare la jertfa lui Cristos, noul Adam, devine, într-un sens, contraponderea neascultării și necredinței cuprinse în păcatul protopărinților. Așa ne învață Părinții Bisericii și mai ales Sfântul Irineu, citat de Constituția Lumen Gentium: «Nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei; ceea ce a legat fecioara Eva prin necredință a dezlegat Fecioara Maria prin credință».  (41) În lumina acestei comparații cu Eva, Sfinții Părinți – după cum amintește și Conciliul – o numesc pe Maria «Mama celor vii» și afirmă adesea: «Moartea prin Eva, viața prin Maria».  (42) Pe bună dreptate, așadar, în expresia «Fericită cea care a crezut» putem găsi o cheie ce deschide realitatea intimă a Mariei: a aceleia pe care, la Bunavestire, îngerul a salutat-o ca «plină de har». Dacă, într-adevăr, ca «plină de har» ea a fost din veșnicie prezentă în misterul lui Cristos, prin credință participă la drumul lui pământesc în toată dimensiunea acestuia: «Ea a înaintat în peregrinarea credinței». În același timp, în mod discret, dar nemijlocit și eficace, a făcut prezent oamenilor acest mister al lui Cristos. Și nu încetează să facă acest lucru. Prin misterul lui Cristos este și ea prezentă între oameni. Prin misterul Fiului se luminează și misterul Mamei.

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 19
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Posted in Lecturi, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , , , , , | 13 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: