Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘augustin’

Strig din cauza zbuciumului inimii mele

Posted by Paxlaur pe 16/12/2016

copil în rugăciune    Strig din cauza zbuciumului inimii mele (Ps 37[38],9). Există un suspin ascuns, pe care omul nu-l aude; totuși, dacă inima este cuprinsă de o dorință atât de puternică încât rana omului interior se exprimă printr-un strigăt care o descoperă, atunci este căutată cauza și omul se întreabă pe sine: Poate este aceasta care o face să sus­pine, sau poate este aceea care i-a făcut aceasta. Cine poate să înțeleagă, dacă nu acela ai cărui ochi și urechi sunt atinse de acest suspin. Psalmistul spune: sus
Căci însăși dorința ta este rugăciunea ta; dacă dorința este continuă, continuă este și rugăciunea. Nu fără rost a spus Apostolul: Rugați-vă fără încetare (1Tes 5,17). A voit oare cu aceasta să spună că noi trebuie, fără înce­tare, să ne plecăm genunchiul, să ne prosternăm trupul, să ne înălțăm mâinile? Dacă spunem că aceasta este rugă­ciunea noastră, atunci nu putem să o facem fără încetare.
Este o altă rugăciune, interioară, care este fără înce­tare, și aceasta este dorința. Orice ai face, dacă dorești acea odihnă de sâmbătă [odihna în Dumnezeu], atunci nu încetezi să te rogi. Dacă nu vrei să încetezi să te rogi, nu înceta să dorești.
Dacă dorința ta este continuă, continuu este și strigă­tul tău. Nu vei tăcea, decât dacă încetezi să iubești. Cine sunt cei care au tăcut? Cei despre care se spune: Din cauza înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (Mt 24,12).
Răceala iubirii este inima care tace; iubirea care arde este inima care strigă. Dacă iubirea rămâne mereu, strigă mereu, dorește mereu; dacă strigi mereu, dorești mereu; dacă dorești mereu, îți amintești de odihnă.
În fața ta e toată dorința mea. Ce se întâmplă dacă dorința ta este în fața lui, dar nu și suspinul tău? De unde poate să vină aceasta, când însăși dorința se exprimă prin suspin?
De aceea, psalmul continuă: Și suspinul meu nu-ți este ascuns (Ps 37[38],10). Ție nu-ți este ascuns, însă multor oameni le este ascuns. Uneori, se pare că umilul slujitor al lui Dumnezeu spune: Și suspinul meu nu-ți este as­cuns. Alteori, se pare că slujitorul lui Dumnezeu râde: oare dorința lui a murit în inima sa? Dacă există dorința, există și suspinul; el nu ajunge întotdeauna la urechile oamenilor, dar niciodată nu încetează să ajungă la ure­chile lui Dumnezeu.

(Din Comentariu asupra psalmilor de sfântul Augustin, episcop
Ps 37[38], 13-14: CCL 38, 391-392:
Dorința ta este rugăciunea ta)

Posted in Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Târziu te-am iubit…

Posted by Paxlaur pe 25/05/2016

Bucuria unei inimi curateToată speranța mea se află în marea ta milostivire

Unde te-am găsit, Doamne, ca să învăț să te cunosc? Căci nu te aflai în memoria mea înainte ca eu să te cunosc. Unde te-am găsit, așadar, ca să te cunosc, dacă nu în tine însuți, deasupra mea? Între mine și tine nu există nici o distanță. Fie că ne apropiem de tine, fie că ne depărtăm, nu există nici o distanță. Tu ești adevărul, te afli pretutindeni deasupra tuturor celor care îți cer sfatul și răspunzi în același timp fiecăruia, potrivit cu întrebările sale.
Tu dai răspunsuri limpezi, dar nu toți te înțeleg cu limpezime. Toți te întreabă ceea ce vor să întrebe, dar nu întotdeauna aud răspunsul pe care îl vor. Cel mai
bun slujitor al tău este acela care nu urmărește să audă de la tine ceea ce vrea, ci mai degrabă să vrea să facă ceea ce a auzit de la tine.
Târziu te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucru­rilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!
Când voi fi strâns legat de tine, cu întreaga mea ființă, pentru mine nu vor mai exista niciodată durerea și chinul; viața mea va fi cu adevărat vie, căci va fi în întregime plină de tine. Pe cel ce îl umpli tu îl ușurezi, dar eu, fiindcă nu sunt cu totul plin de tine, pentru mine însumi sunt o povară. Bucuriile mele, pe care ar trebui să le deplâng, se înfruntă cu tristețile de care ar trebui să mă bucur și nu știu de ce parte se află victoria. Vai mie! Doamne, îndură-te de mine! Vai mie! Iată, nu-ți ascund rănile mele; tu ești medicul, iar eu sunt bolnavul; tu ești milostiv, iar eu sunt nenorocit.
Oare nu-i o încercare viața omului pe pământ? (cf. Iob 7,1). Cine ar dori de bunăvoie necazurile și greutățile? Tu ne poruncești să le îndurăm, nu să le iubim. Nimeni nu se bucură de ceea ce îndură, cu toate că se bucură să îndure. Chiar dacă se bucură că îndură, totuși ar prefera să nu aibă nimic de îndurat. În întâm­plări potrivnice, jinduiesc la fericire, în împrejurări fericite mă tem de vitregiile sorții. Există oare între aceste două stări o cale de mijloc, unde viața omului să nu fie o încercare? Vai de bunăstarea lumii acesteia, o dată și încă o dată, vai! O dată din cauză că ne temem de nenorociri și a doua oară pentru zădărnicia care ne strică bucuria. Vai și de vitregiile lumii acesteia, o dată, încă o dată și încă o dată, vai! O dată pentru aspirația spre bunătate, a doua oară pentru asprimea vitregiilor și a treia oară pentru teama de a nu ni se frânge puterea de a îndura! Și atunci, este viața omului pe pământ altceva decât o încercare (cf. Iob 7,1) fără întrerupere?
Întreaga mea speranță nu se află decât în marea ta milostivire.

Din Confesiuni, de sfântul Augustin, episcop
(Cartea 10, 26.37 – 29.40: CCL 27, 174-176)

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

Păstorul!

Posted by Paxlaur pe 25/09/2015

Bunul pastor    Cristos te paște așa cum se cuvine, cu judecată, și deosebește oile sale de celelalte. El spune: Oile mele ascultă glasul meu și mă urmează (cf. In 10,27). Aici găsesc toți păstorii cei buni în unicul Păstor. Nu lipsesc păstorii cei buni, dar toți sunt întruchipați în unul singur. Ar fi mulți, dacă ar fi împărțiți, dar aici se spune că este unul singur, pentru că este recomandată uni­tatea. Numai pentru acest motiv nu se vorbește acum de păstori, ci de unicul Păstor, nu pentru că Domnul nu găsește pe unul căruia să-i încredințeze oile sale. O vreme le-a încredințat, pentru că l-a găsit pe Petru. Chiar în Petru el a recomandat unitatea. Apostolii erau mulți, dar numai unuia i-a spus: Paște oile mele (In 21,17). Să dea Dumnezeu să nu lipsească, în zilele noastre, păstori buni; bunătatea sa milostivă să-i facă să apară și să-i constituie în fruntea Bisericilor.
Desigur, dacă sunt oi bune, vor fi și păstori buni, deoa­rece din oile bune se formează păstori buni. Însă toți păstorii buni se identifică cu persoana unuia singur, sunt una. În ei, care le pasc, este Cristos cel care le paște. Prietenii mirelui nu-și fac auzit glasul, ci tresaltă de bucurie la glasul mirelui. De aceea, el este cel care le paște, atunci când ei le pasc, și spune: „Eu sunt cel care le pasc”, pentru că în ei este glasul său, în ei este iubirea sa. Atunci când Isus i-a încredințat lui Petru oile, desigur că le-a încredințat așa cum face unul care le dă altuia, diferit de sine. Totuși, vrea să-l facă una cu sine. Cristos, capul, îi încredințează oile lui Petru, ca o figură a trupului, adică a Bisericii. Și ca mirele și mireasa, deși sunt doi, formează un singur trup.
De aceea, pentru a-i încredința oile, nu ca altora, ci ca lui, ce anume îl întreabă mai întâi? Petru, mă iubești? El a răspuns: Te iubesc. Și din nou: Mă iubești? El a răspuns: Te iubesc. Și, pentru a treia oară: Mă iubești? Și a răspuns: Te iubesc (cf. In 21,15-17). Vrea să-i întărească iubirea pentru a-l întări în unitate cu sine însuși. Prin urmare, numai el le paște în păstori, iar ei le pasc numai în el.
Pe de o parte, nu se vorbește despre păstori, dar, în același timp, nu sunt trecuți sub tăcere. Să se laude păstorii, dar: Cine se laudă, în Domnul să se laude (2Cor 10,17). Aceasta înseamnă a-l paște pe Cristos, a paște prin Cristos, a paște în Cristos, a nu paște pentru sine în afară de Cristos. Desigur, nu datorită lipsei de păstori. Atunci când Dumnezeu, prin gura profetului, spunea: Eu însumi voi paște oile mele, pentru că nu am cui să le încredințez, nu voia să prevestească timpuri atât de tulburi încât să ajungem să fim fără păstori. Chiar și atunci când Petru și apostolii erau în acest trup și în această viață, el, singurul care cuprinde în per­soana sa pe toți ceilalți păstori, a rostit cuvinte asemănă­toare: Am și alte oi care nu sunt din staulul acesta; și pe acestea trebuie să le conduc; ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor (In 10,16). Așadar, Cristos este singurul care paște turma, dar o face întruchipându-se în fiecare păstor.
Așadar, toți să se afle în unicul păstor și să exprime glasul unic al păstorului. Oile să asculte acest glas și să-l urmeze pe păstorul lor, nu pe acesta sau pe acela, ci pe unul singur. Toți să facă să se audă în ei un singur glas, să nu aibă glasuri diferite. Vă îndemn, fraților, să fiți toți în armonie și să nu fie dezbinări între voi (1Cor 1,10). Acest glas, purificat de orice dezbinare și de orice erezie, să-l asculte oile și să-l urmeze pe păstorul lor care spune: Oile mele ascultă glasul meu… și ele mă urmează (In 10,27).

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 29-30: CCL 41, 555-557)
Toți păstorii buni sunt un singur păstor

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: