Coronavirus! „Hei, popă, unde e Dumnezeul tău acum?”

Am primit un mesaj de la o persoană pe care nu o cunosc și care, probabil speriată de Cornoavirus, mi-a scris: „Hei, popă, unde este Dumnezeul tău acum când suntem atacați de viruși și începem să murim? S-a ascuns și el de frică să nu se molipsească?”…

Prima reacție a fost să-i răspund sec: „Tot acolo! Tot acolo unde era și înainte de Coronavirus și nu te interesa”. Dar parcă nu ar fi fost prea creștinește. Și nici util. Nici pentru ea, nici pentru mine…

Așa că nu i-am răspuns nimic. Dar poate va citi mesajul aici. Sper să-l citească. Chiar sper pentru că într-adevăr întrebarea e bună: unde e Dumnezeu acum? Ce face? Și e bună cu atât mai mult cu cât vine de la cineva care nu crede în Dumnezeu. Se pare că virusul are și efecte de genul acesta: tot mai mulți se întreabă unde e și ce face Dumnezeu acum? Oare s-a hotărât să tragă linie și să se socotească cu noi, cu Pământul, cu omenirea? Unde este astăzi Dumnezeu? De ce nu face ceva pentru a ne salva pe toți?

1. Dumnezeu este tot acolo unde era și când toate îți mergeau bine și nu te gândeai la el. Dumnezeu nu pleacă! Dumnezeu nu se schimbă! Însă omul se schimbă…  Întrebarea este: dacă atunci când totul îți merge bine nu te gândești la Dumnezeu, de ce atunci când ceva merge rău îl bagi pe el la mijloc? De ce este Dumnezeu acuzat de răul pe care îl face omul? De ce i se cere cont Domnului pentru răul care apare ca o consecință a mult experimente lipsite de orice etică? De ce Dumnezeu există doar atunci când ne convine, doar atunci când căutăm cu disperare o explicație, o minune sau un vinovat?

Am mai scris despre asta: când totul merge rău e vina Domnului, dar când toate merg bine e meritul tău! Nu, nu e meritul lui Dumnezeu, ci doar al tău, doar al omului! Ce trist: dacă se întâmplă o minune, un bine, e știință, medicină, inteligență, este omul și capacitatea lui, suntem noi! În schimb, atunci când se întâmplă ceva rău este vina lui Dumnezeu: nu face nimic pentru a ne salva! De ce îl acuzăm pe Domnul de rău, de ce tocmai pe el, singurul care este cu adevărat drept și bun în toate lucrările sale? (https://paxlaur.com/2017/01/17/doar-inima-poate-atinge-si-cuprinde-alte-inimi/ )

Oare este Dumnezeu nedrept atunci când oamenii își folosesc mințile pentru a crea bombe și mâinile pentru a ține mitraliere?! Oare e vina lui Dumnezeu pentru toate experimentele catastrofale? Oare mintea, intelectul, înțelepciunea nu sunt – sau mai bine spus nu ar trebuie să fie! – un instrument pentru pacea lumii? Oare mâinile nu sunt pentru a ne ajuta unii pe alții, pentru a ne îmbrățișa, pentru a ne susține? Nu suntem egali, nu gândim la fel, dar aceasta nu înseamnă că este vina lui Dumnezeu pentru că unii devin violenți din cauza aceasta. Oare este Dumnezeu nedrept că unii omoară ce nu pot înțelege, în timp ce alții fac bășcălie de tot ce cred ei că au înțeles, de crezul și de credința celuilalt?!

2. Întrebarea „Unde este Dumnezeu acum?” e corectă, dar nu e completă. Trebuie să adăugăm: unde este omul? Unde ești tu și ce faci? Ce facem noi? Cum acționăm? Ne interesează doar propria piele, propriul bine, propria viață?

Mi-am amintit un alt articol scris tot în timpul Postului Mare: „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul… (https://paxlaur.com/2017/03/09/nu-ma-intreb-unde-era-dumnezeu-la-auschwitz-ci-mai-degraba-unde-era-omul/ ):

În fiecare ființă își face loc întrebarea: „Dacă Dumnezeu este Tată atotputernic, dacă a creat totul bine, dacă se îngrijește de oameni, atunci de ce a existat Auschwitz, de ce există războaie, de ce există răul?” Prezența răului într-o creație ce ar trebui să fie perfectă macină sufletul nostru. Atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea și iubirea lui, par să-și piardă „credibilitatea” în fața copiilor care mor de foame, în fața oamenilor care suferă, în fața răului care devine „știre” în fiecare minut.

„Nici un răspuns pripit nu va satisface această întrebare pe cât de insistentă, pe atât de inevitabilă, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de mister. Răspunsul la această întrebare îl constituie ansamblul credinţei creştine: bunătatea creaţiei, drama păcatului, iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea omului (…) prin chemarea la o viaţă fericită, la care făpturile libere sunt îndemnate dinainte să consimtă, dar de la care, tot dinainte, printr-un mister teribil, ele se pot şi sustrage. Nu există trăsătură a mesajului creştin care să nu fie, dintr-un punct de vedere, un răspuns la problema răului” (CBC 309).

În fața răului nu trebuie să ne ridicăm ochii spre cer și să ne „războim” cu Dumnezeu, ci trebuie mai degrabă să privim spre inima noastră, spre noi înșine, spre „om”. Și ce descoperim? Privindu-ne vedem că suntem răi, că omul este rău. Să-l ascultăm pe Isus: „Dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”.

În aceste cuvinte (ca și în toată Evanghelia!) găsim un răspuns nu atât la veșnica întrebare – „De ce răul?” –, cât mai ales la întrebarea fundamentală a omului care vrea cu adevărat o lume mai bună: „Ce fac eu în fața răului”? Noi putem schimba fața pământului plecând tocmai de la atitudinea „potrivită” în fața răului! Putem să ne întrebăm astăzi cu Primo Levi (un necredincios!): „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul: unde dispăruse umanizarea în Shoah? Cum a putut omul să devină călău şi să anihileze până acolo pe celălalt, pe omul fratele său?” Tu unde ești atunci când în jurul tău se întâmplă răul?

Sfântul Augustin ne învață: „Dumnezeu cel Atotputernic, fiind cu desăvârşire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic şi de bun pentru a face ca din răul însuşi să izvorască binele”. Însă pentru acest bine suntem chemați să contribuim și noi, să lucrăm și noi. Conștiința ne strigă zi de zi un adevăr fundamental: fugi de rău și fă binele!

„Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi,

faceţi şi voi pentru ei”.

Acesta este (doar!) începutul pentru a schimba fața pământului

și a diminua forța și prezența răului.

Așadar, să nu ne întrebăm doar unde e și ce face Dumnezeu în aceste momente de criză, de pandemie, de moarte. Ci să ne întrebăm unde e omul? Unde ești tu? Unde sunt eu? De ce și acum unii continuă să-i amăgească, să-i fure, să profite de alții? De unde vin dezinformările, prețurile exagerate, neîncrederea? Oare nu de la oameni? Nu ar trebuie să ne ajutăm măcar acum mai mult între noi? Dumnezeu nu cred că va face niciodată în locul omului ceea ce omul este capabil și trebuie să facă. Tocmai de aceea să-i respectăm în aceste zile mai ales pe medici, pe cei care își pun viața în pericol pentru binele nostru. Să respectăm toți oamenii și să ne rugăm pentru toți.

3. Până la urmă răspunsul corect și simplu este: Dumnezeu este tot acolo. El nu se schimbă. El nu se răzgândește! El nu ne abandonează. Dimpotrivă. Ne așteaptă. Poate este momentul să ne întoarcem la el, să ne apropiem de el și să facem o rugăciune. Din inimă. Cu smerenie. Să ne recunoaștem fragilitatea. Suntem oameni, doar oameni. Suntem o simplă creatură, un fir de praf, o trestie gânditoare, un fitil fumegând.

Să ne întoarcem la Domnul din toată inima. Să ne apropiem de el cu încredere. Numai el ne poate ajuta să rămânem oameni atunci când totul în jur are iz de moarte și teamă!

Cuvântul lui răsună și astăzi:

„Nu vă temeți.
Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Să ne amintim că „Dumnezeu își descoperă atotputernicia mai ales prin milă și iertare”. Să ne amintim că Dumnezeu nu se răzbună. Să ne amintim că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (cf. Ez 33,11).

Să ne întoarcem la el și să ne rugăm din toată inima: Doamne, vizitează-ne astăzi cu mântuirea ta! (Ps 105,4-5).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Ce bine ar fi să nu uităm…

pace viata speranta

Edith Stein – Tereza Benedicta a Crucii (video)

Saint Teresa Benedicta of the Cross (Edith Stein)Virgin and Martyr Edith Stein, born in 1891 in Breslau, Poland, was the youngest child of a large Jewish family. She was an outstanding student and was well versed in philosophy with a particular interest in phenomenology. Eventually she became interested in the Catholic Faith, and in 1922, she was baptized at the Cathedral Church in Cologne, Germany. Eleven years later Edith entered the Cologne Carmel. Because of the ramifications of politics in Germany, Edith, whose name in religion was Teresa Benedicta of the Cross, was sent to the Carmel at Echt, Holland. When the Nazis conquered Holland, Teresa was arrested, and, with her sister Rose, was sent to the concentration camp at Auschwitz. Teresa died in the gas chambers of Auschwitz in 1942 at the age of fifty-one. In 1987, she was beatified in the large outdoor soccer stadium in Cologne by Pope John Paul II. Out of the unspeakable human suffering caused by the Nazis in western Europe in the 1930’s and 1940’s, there blossomed the beautiful life of dedication, consecration, prayer, fasting, and penance of Saint Teresa. Even though her life was snuffed out by the satanic evil of genocide, her memory stands as a light undimmed in the midst of evil, darkness, and suffering. She was canonized on October 11, 1998.

Preluat de pe www.catholic.org

Tereza a Crucii

Îndemnându-ne să recurgem adesea la mijlocirea sfinţilor, în finalul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului, papa Ioan Paul al II-lea a propus-o, printre alţii, şi pe sfânta Tereza Benedicta a CruciiEdith Stein (1891-1942) – ca model de trăire a eroismului evanghelic. Este sfânta care „a căutat adevărul cu pasiune” şi nu a ezitat „să-şi pună capacităţile intelectuale în slujba credinţei”. Despre viaţa acestei martire, comemorată la 9 august, cititorii pot găsi şi alte articole în Lumina creştinului nr. 8 (1997) şi nr. 11 (1998).

S-a născut la 12 octombrie 1891 la Breslau (astăzi Wroclaw, în Polonia), într-o familie de naţionalitate prusacă şi evreiască. După terminarea studiilor liceale, în perioada 1911-1915, Edith a urmat cursurile Universităţii din Breslau şi din Göttingen, unde l-a cunoscut pe filozoful Edmund Husserl. În anul 1915 şi-a întrerupt studiile pentru a lucra ca infirmieră într-un spital militar. În anul următor şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Freiburg, devenind apoi asistenta lui E. Husserl.

În noiembrie 1918, Edith şi-a întrerupt colaborarea cu Husserl şi s-a întors la Breslau pentru a pregăti examenul de numire în învăţământul universitar. În anul 1921, în timpul şederii la Bergzabern, E. Stein a citit autobiografia sfintei Tereza din Avila, luând drumul convertirii. Astfel, în anul 1922 a primit botezul catolic, luându-şi numele de Tereza Hedviga, a făcut prima Împărtăşanie şi a primit Mirul.

În perioada 1923-1931 a predat la Institutul de Formare Pedagogică, a tradus Corespondenţa şi Jurnalul lui J.H. Newman, precum şi lucrarea „De veritate” a sfântului Toma de Aquino. În anii următori a fost conferenţiară la Institutul de Pedagogie Ştiinţifică de la Münster, fiind mai apoi destituită în virtutea legilor antisemite.

La 14 octombrie 1933, Edith a intrat în conventul carmelit din Köln-Lindenthal, luându-şi numele de Tereza-Benedicta a Crucii. Pentru a fi ferită de persecuţia nazistă a fost transferată, în anul 1939, în conventul olandez din Echt, de unde totuşi a fost arestată în anul 1942 şi dusă la Auschwitz, unde a murit la 9 august într-o cameră de gazare, împreună cu sora ei, Roza.

A fost beatificată de papa Ioan Paul al II-lea la 1 mai 1987, apoi canonizată la 11 octombrie 1998 şi proclamată copatroană a Europei la 1 octombrie 1999, alături de sfânta Brigitta din Suedia şi Ecaterina din Siena.

Motoul sfintei Tereza Benedicta a Crucii – „Nu-ţi visa viaţa de creştin, ci trăieşte-ţi activ visul de credinţă!” – reprezintă pentru toţi un îndemn de a trăi în mod autentic viaţa creştină şi de a creşte în credinţă, contemplându-l pe Cristos în misterul crucii sale.

Emanuel Imbrea

* * *

Din scrierile sfintei Tereza a Crucii

* „Rugăciunea reprezintă o scară a lui Iacob, pe care spiritul omului se ridică spre Dumnezeu şi pe care harul lui Dumnezeu coboară către om… Deşi vedem sufletul uman în singurătate şi mizerie, deşi suntem martori la ceea ce-l năpădeşte, la căderile şi ridicările sale, suntem însoţiţi de certitudinea plină de siguranţă că acesta este făurit de mâinile lui Dumnezeu, că drumul şi ţelul său stau într-un mod vizibil în faţa strălucirii Celui Veşnic” (Căi spre liniştea interioară).

* „Drumul neamului omenesc porneşte de la Cristos pentru a ajunge la Cristos. El creează omul conform chipului pe care el însuşi a dorit să-l realizeze cândva în propria sa persoană” (Fiinţa finită şi Fiinţa eternă).

* „Atingerea divină nu are nici formă, nici întindere, căci cuvântul este scutit de orice formă şi de orice modă. Ea este substanţială, adică se împlineşte în suflet pur şi simplu prin fiinţa lui Dumnezeu şi este din acest motiv inexprimabilă. Cum este infinită, ea este, aşadar, infinit de delicată. În felul acesta, sufletul poate gusta din savoarea vieţii eterne” (Ştiinţa crucii).

(„Lumina creştinului”, 8/2005)

Preluat de pe www.ercis.ro

Citește și NU POȚI FI CREȘTIN DACĂ URĂȘTI

 

 

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: