Să nu (mai) ucizi! Tot răul făcut în lume se rezumă în asta: dispreţul faţă de viaţă!

viata si iubireaIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cateheza de astăzi este dedicată celui de-al cincilea cuvânt: să nu ucizi. Porunca a cincea: să nu ucizi. Suntem deja în partea a doua a decalogului, aceea care se referă la raporturile cu aproapele; şi această poruncă, prin formularea sa concisă şi categorică, se ridică precum un zid de apărare a valorii fundamentale în raporturile umane. Şi care este valoarea fundamentală în raporturile umane? Valoarea vieţii1. Pentru aceasta, să nu ucizi.

S-ar putea spune că tot răul făcut în lume se rezumă în asta: dispreţul faţă de viaţă. Viaţa este agresată de războaie, de organizaţiile care exploatează omul – citim în ziare sau vedem în telejurnale atâtea lucruri -, de speculaţiile asupra creaţiei şi de cultura rebutului şi de toate sistemele care supun existenţa umană la calcule de oportunitate, în timp ce un număr scandalos de persoane trăiesc într-o stare nedemnă de om. Asta înseamnă a dispreţui viaţa, adică, într-un fel, a ucide.

O abordare contradictorie permite şi suprimarea vieţii umane în sânul matern în numele salvgardării altor drepturi. Dar cum poate să fie terapeutic, civil, sau pur şi simplu uman un act care suprimă viaţa nevinovată şi lipsită de apărare în îmbobocirea ei? Eu vă întreb: este corect „a elimina” o viaţă umană pentru a rezolva o problemă? Este corect a închiria un călău pentru a rezolva o problemă? Nu se poate, nu este corect „a elimina” o fiinţă umană, chiar dacă e mică, pentru a rezolva o problemă. Este ca şi cum s-ar închiria un călău pentru a rezolva o problemă.

De unde vin toate acestea? Violenţa şi refuzarea vieţii de unde se nasc în fond? Din frică. De fapt, primirea celuilalt este o provocare la adresa individualismului. Să ne gândim, de exemplu, la momentul în care se descoperă că o viaţă care trebuie să se nască este purtătoare de dezabilitate, chiar gravă. Părinţii, în aceste cazuri dramatice, au nevoie de adevărată apropiere, de adevărată solidaritate, pentru a înfrunta realitatea depăşind fricile comprehensibile. În schimb primesc adesea sfaturi grăbite de a întrerupe sarcina, adică este un mod de a spune: „a întrerupe sarcina” înseamnă „a elimina pe unul”, direct.

Un prunc bolnav este ca orice nevoiaş de pe pământ, ca un bătrân care are nevoie de asistenţă, ca atâţia săraci care cu greu o duc înainte: cel, cea care se prezintă ca o problemă, în realitate este un dar al lui Dumnezeu care poate să mă scoată afară din egocentrism şi să mă facă să cresc în iubire. Viaţa vulnerabilă ne arată calea de ieşire, calea pentru a ne salva dintr-o existenţă concentrată asupra sieşi şi pentru a descoperi bucuria iubirii. Şi aici aş vrea să mă opresc pentru a mulţumi, a mulţumi atâtor voluntari, a mulţumi puternicului voluntariat italian care este cel mai puternic din ceea ce am cunoscut eu. Mulţumesc.

Şi ce anume conduce pe om la refuzarea vieţii? Sunt idolii din această lume: banul – mai bine să-l eliminăm pe acesta, deoarece va costa -, puterea, succesul. Aceştia sunt parametri greşiţi pentru a evalua viaţa. Unica măsură autentică a vieţii care este? Este iubirea, iubirea cu care o iubeşte Dumnezeu! Iubirea cu care Dumnezeu iubeşte viaţa: aceasta este măsura. Iubirea cu care Dumnezeu iubeşte fiecare viaţă umană.

De fapt, care este sensul pozitiv al cuvântului „Să nu ucizi”? Că Dumnezeu este „iubitor al vieţii”, aşa cum am ascultat puţin mai înainte din lectura biblică.

Secretul vieţii ne este dezvăluit de modul în care a tratat-o Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om până la asumarea, pe cruce, a refuzului, a slăbiciunii, a sărăciei şi a durerii (cf. In 13,1). În fiecare copil bolnav, în fiecare bătrân slab, în fiecare migrant disperat, în fiecare viaţă fragilă şi ameninţată, Cristos ne caută (cf. Mt 25,34-46), caută inima noastră, pentru a ne deschide bucuria iubirii.

Merită să primim fiecare viaţă pentru că fiecare om valorează sângele lui Cristos însuşi (cf. 1Pt1,18-19). Nu se poate dispreţui ceea ce Dumnezeu a iubit aşa de mult!

Trebuie să le spunem bărbaţilor şi femeilor din lume: nu dispreţuiţi viaţa! Viaţa altuia, dar şi propria viaţă, pentru că şi pentru ea este valabilă porunca: „Să nu ucizi”. Atâtor tineri trebuie să li se spună: nu dispreţui existenţa ta! Încetează să refuzi lucrarea lui Dumnezeu! Tu eşti o lucrare a lui Dumnezeu! Nu te subevalua, nu te dispreţui cu dependenţele care te vor ruina şi te vor duce la moarte!

Nimeni să nu măsoare viaţa conform înşelăciunilor din această lume, ci fiecare să se primească pe sine însuşi şi pe ceilalţi în numele Tatălui care ne-a creat. El este „iubitor al vieţii”: este frumos acest lucru, „Dumnezeu este iubitor al vieţii”. Şi noi toţi îi suntem aşa de dragi, încât l-a trimis pe Fiul său pentru noi. „Într-adevăr – spune Evanghelia -, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In3,16).

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 octombrie 2018

Cateheze despre porunci – 10/A. Să nu ucizi

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
preluat de pe http://www.ercis.ro

Notă:

1 Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Instrucţiunea Donum vitae, 5: AAS 80 (1988), 76-77: „Viaţa umană este sacră pentru că, încă de la începutul său, comportă acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie specială cu Creatorul, unicul său scop. Numai Dumnezeu este Stăpânul vieţii de la începutul său până la sfârşitul său: nimeni, în nicio împrejurare, nu poate să-şi revendice dreptul de a distruge direct o fiinţă umană nevinovată”.

Reclame

Fiți atenți și păziți-vă de pofta de avere!

ispita banuluiAscultând evanghelia zilei mulți am putea spune: „Astăzi Isus nu vorbește pentru mine. Eu sunt prea sărac pentru a fi destinatarul cuvântului său care vorbește despre pofta de avere”. Ce legătură avem noi cu acest fragment: „Fiți atenți și păziți-vă de pofta de avere”? Poate că mulți dintre noi abia au un acoperiș deasupra capului și o bucată de pâine. Poate mulți se simt speriați și nesiguri în fața zilei de mâine. Poate mulți caută și astăzi o inimă binevoitoare care să le ofere ceva de mâncare, un ajutor. Ei bine, pentru aceștia ce poftă de avere să mai existe?!

Bogăția nu e ispita care îi încearcă doar pe cei bogați. „Pofta de avere” se poate înfiripa și în cel mai sărac om. Ba chiar poate deveni mult mai avidă și distrugătoare. Toți suntem ispitiți de dorința de a avea mai mult, de a fi mai mult, de a deveni ceea ce poate nici măcar nu suntem vrednici să fim sau nu avem pregătirea și calitățile necesare pentru a fi. „Pofta de avere” nu se poate reduce doar la bani sau lucruri materiale, ci se simte și atunci când crește în noi dorința de a stăpâni persoanele, de a le manipula, de a deveni „mari” în ochii lumii.

Există atâtea forme de a „râvni bogății dăunătoare” pentru suflet, încât toți trebuie să ne cercetăm cugetul primind cuvântul lui Cristos. Domnul nu vorbește doar pentru unii. Domnul nu are clase sociale preferate, chiar dacă inima sa este mereu aproape de cei în suferință și de cei lipsiți. Dumnezeu iubește omul, tot omul: pe tine și pe mine, pe noi toți, făpturi create după chipul său și chemate la mântuire. Iar de la noi așteaptă detașarea de tot ceea ce ne îndepărtează de mântuire. Pentru unii o piedică e banul, pentru alții lenea care i-a dus la sărăcie și mizerie, pentru alții băutura, pentru alții necurăția, pentru alții zgârcenia sau avariția. Pe noi ce ne ține departe de împărăția lui Dumnezeu? Care este pofta de care trebuie să ne păzim? Care este comoara noastră?

Să nu uităm: avertizarea Domnului din această zi nu este îndreptată spre bogați sau săraci în funcție de banii sau proprietățile pe care le au. Astăzi Domnul ne avertizează pe toți cei care „nu ne îmbogățim în fața lui Dumnezeu”. Prin ce fapte ne-am propus astăzi să adunăm comori pentru împărăția lui Dumnezeu?

Reține

Să ne amintim mereu de Isus Cristos, de Domnul și Mântuitorul nostru care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia sa (cf. 2Cor 8,9). La ce suntem dispuși să renunțăm pentru a îmbogăți viața spirituală a noastră și a celor din jur?

Luni, 20 octombrie 2014 

Luni din saptamâna a 29-a de peste an
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, calug.
Ef 2,1-10; Ps 99; Lc 12,13-21

LECTURA I
Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Cristos şi ne-a pus să domnim împreună cu el în ceruri.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,1-10
Fraţilor, 1 odinioară, voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi păcatelor 2 în care trăiaţi potrivit mersului acestei lumi, supuşi fiind principelui răului, care stăpâneşte în văzduh şi care lucrează şi acum în oamenii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. 3 Printre ei ne aflam şi noi toţi odinioară pe când trăiam stăpâniţi de poftele trupului nostru, urmând pornirile trupului şi ale simţurilor noastre şi eram în mod firesc sortiţi mâniei ca şi ceilalţi. 4 Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cu care ne-a iubit 5 pe noi care eram morţi din cauza păcatelor noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, prin al cărui har suntem mântuiţi. 6 Împreună cu el ne-a înviat şi ne-a pus să domnim împreună cu el în ceruri. 7 Prin bunătatea lui faţă de noi în Cristos Isus, a voit să arate timpurilor viitoare nemărginita bogăţie a harului său. 8 Căci datorită harului aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Această mântuire nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; 9 nu vine din faptele voastre, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi suntem lucrarea lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru ca faptele noastre să fie bune, conform cu calea pe care Dumnezeu a stabilit-o de mai înainte, pe care noi trebuie să mergem.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 99,2.3.4.5 (R.: cf. 3b)
R.: Noi suntem ai lui Dumnezeu, căci el este Creatorul nostru!
2 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului;
slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu cântece de veselie. R.

3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma pe care o conduce el. R.

4 Mergeţi spre casa lui lăudându-l,
intraţi cântând în casa lui!
Aduceţi mulţumire şi binecuvântaţi numele lui. R.

5 Căci Domnul este bun,
bunătatea lui ţine pe vecie
şi adevărul lui din neam în neam. R.

ALELUIA Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci cu duhul,
căci a lor este împărăţia cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cele adunate ale cui vor fi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,13-21
În acel timp, 13 din mijlocul mulţimii, un om l-a rugat pe Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!” 14 Isus i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?” 15 Apoi s-a adresat mulţimii: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi nu depinde de averea lui!” 16 Şi le-a spus această parabolă: „Era un om bogat, căruia pământul i-a produs o recoltă bogată. 17 Atunci a început să se frământe: «Ce să fac? N-am unde să-mi adun recolta». 18 În cele din urmă şi-a zis: «Aşa am să fac: am să dărâm hambarele mele şi am să construiesc altele mai mari; acolo îmi voi aduna tot grâul şi toate bunurile. 19 Şi apoi îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!». 20 Dar Dumnezeu i-a spus: «Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi! Şi cele adunate ale cui vor fi? 21 Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

Scurt, dar cuprinzător

„Există ceva diabolic în răceala perversă cu care, în numele banului, se corupe omul profitându-se de slăbiciunea lui, de posibilitatea lui de a fi ispitit şi învins. Este infernală cultura Occidentului atunci când îi convinge pe oameni că singurul scop al vieţii îl reprezintă plăcerea şi interesul privat” (Joseph Ratzinger în Raport asupra credinţei, pag. 190).

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: