Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘bazilica minora’

În amintirea celui care este venerat ca „martirul săracilor”…

Posted by Paxlaur pe 08/08/2016

20160826Karnataka01Peste 15.000 de credincioşi au participat la celebrarea în timpul căreia sanctuarul „Sfântul Laurenţiu” din Attur, în Dieceza de Udupi (statul Karnataka), a fost ridicat la rangul de „basilica minor”. Celebrarea s-a desfăşurat la 1 august 2016 şi a fost oficiată de peste 200 de cardinali, episcopi şi preoţi. Cardinalul Baselios Cleemis, preşedinte al Conferinţei Episcopale Indiene, a spus: „Acesta este un loc de minuni şi va atrage mii şi mii de credincioşi în viitor”.

În mai anul acesta, biserica dedicată sfântului Laurenţiu, martir al săracilor, a fost ridicată la rangul de basilica minor prin decret al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Cardinalul Oswald Gracias, arhiepiscop de Mumbai şi celebrant principal al Liturghiei, a afirmat: „Ridicarea la rangul de basilica minor nu este o onoare numai pentru Dieceza de Udupi, ci şi pentru statul Karnataka şi toată India”.

De fapt, sanctuarul atrage în fiecare an foarte mulţi credincioşi de toate confesiunile, care vin aici pentru a se ruga şi a cere mijlocirea sfântului. Între ei este şi Pramod Madhwaraj, ministru statal, care a declarat: „Astăzi este o zi de bucurie pentru tot statul. Bazilica minoră a sfântului Laurenţiu nu este numai pentru catolici, ci pentru toţi. Persoanele vin în număr mare când au loc minuni. Vizitează locul sacru pentru că atunci când cer pace şi binecuvântare, rugăciunile lor sunt ascultate. Şi intenţiile mele au fost ascultate”.

Prezenţa a numeroşi lideri politici demonstrează că acesta este un loc de armonie între religii. Monseniorul Bernard Moras, arhiepiscop de Bengalore, a explicat semnificaţia terminului „basilica”: „Numele înseamnă «casă splendidă şi regală». În creştinism termenul „basilica” era folosit de primii creştini atunci când ei celebrau liturghia în palatele regale ale suveranilor”. „În lume – a adăugat el – există 1.742 de bazilici minore, dintre care 21 în India. Aceasta este a 22-a şi a doua în statul Karnataka, după bazilica «St. Mary» în capitală”.

Amintind că sfântul Laurenţiu este venerat ca martirul săracilor, cardinalul Gracias a amintit că „în acest An sfânt al milostivirii, papa Francisc a cerut ca Biserica să aparţină săracilor”.

(După AsiaNews, 6 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: