Biserica înaintează peregrinând printre persecuţiile lumii şi mângâierile lui Dumnezeu

Biserica persecutata si abandonata

„Biserica înaintează
peregrinând printre persecuţiile lumii
şi mângâierile lui Dumnezeu!”

(Sfântul Augustin, De civitate Dei, XVIII, 51, 2: PL 41, 614).

 

Reclame

Atitudinea Bisericii față de ateism

Biserica ateismulBiserica, fidelă atât față de Dumnezeu cât și față de oameni, nu poate să nu dezaprobe cu durere și cu toată fermitatea, așa cum a făcut-o și în trecut, acele învățături și acțiuni nefaste ce contravin rațiunii și experienței comune a omului și care îl fac să decadă din noblețea lui înnăscută.

Totuși ea încearcă să sesizeze cauzele ascunse ale negării lui Dumnezeu din mintea ateilor; conștientă de gravitatea problemelor pe care le ridică ateismul și îndemnată de iubirea față de toți oamenii, consideră că trebuie să le supună unei examinări mai serioase și mai profunde.

Biserica susține că recunoașterea lui Dumnezeu nu se opune în nici un fel demnității omului, întrucât această demnitate este întemeiată și se desăvârșește în Dumnezeu însuși: căci omul este constituit în societate, inteligent și liber, de Dumnezeu Creatorul; dar, mai ales, este chemat ca fiu la însăși comuniunea cu Dumnezeu și la împărtășirea fericirii lui. Pe lângă acestea, Biserica afirmă că speranța escatologică nu diminuează importanța îndatoririlor pământești, ci mai degrabă oferă noi motive pentru îndeplinirea lor. Dimpotrivă, când lipsesc fundamentul divin și speranța vieții veșnice, demnitatea omului este foarte grav lezată, așa cum se constată adeseori astăzi, iar enigmele vieții și morții, ale vinovăției și durerii rămân fără soluție, astfel încât nu rareori oamenii se cufundă în disperare.

În același timp, orice om rămâne pentru sine însuși o problemă nerezolvată, percepută în mod nelămurit. Căci nimeni nu poate scăpa total, în anumite momente, mai ales în evenimentele majore ale vieții, de acest fel de întrebări. Numai Dumnezeu le dă răspuns deplin și cu toată siguranța, el care îl cheamă pe om la o cugetare mai înaltă și la o cercetare mai smerită.

Remediul împotriva ateismului este de așteptat pe de o parte de la o expunere corespunzătoare a doctrinei, iar pe de altă parte de la întreaga viață a Bisericii și a membrilor ei. Într-adevăr, Biserica este aceea care are misiunea să-l facă prezent și, într-un anume sens, vizibil pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul lui întrupat, reînnoidu-se și purificându-se necontenit, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aceasta se realizează în primul rând prin mărturia unei credințe vii și mature, adică special educată pentru a putea recunoaște cu luciditate dificultățile și a le depăși. Această strălucită mărturie de credință au dat-o și o dau nenumărați martiri. Rodnicia ei trebuie să se manifeste din faptul că ea străbate întreaga viață a credincioșilor, chiar și pe cea profană, și îi duce la trăirea dreptății și a iubirii, mai ales față de cei lipsiți. În sfârșit, la manifestarea prezenței lui Dumnezeu foarte mult contribuie iubirea frățească a credincioșilor care colaborează într-un cuget pentru credința evangheliei și apar ca semn al unității.

Biserica, deși respinge total ateismul, recunoaște sincer că toți oamenii, credincioși și necredincioși, trebuie să ia parte la dreapta construire a acestei lumi, în care trăiesc laolaltă: acest lucru, cu siguranță, nu se poate împlini fără un dialog deschis și prudent. Biserica deplânge, așadar, discriminarea între credincioși și necredincioși pe care unele autorități civile fac nedreptatea de a o introduce, nevoind să recunoască drepturile fundamentale ale persoanei umane. Ea cere pentru credincioși o libertate efectivă, ca să li se dea posibilitatea de a construi în această lume și templul lui Dumnezeu. Iar pe atei îi invită cu bunăvoință să cerceteze evanghelia lui Cristos cu inimă deschisă.

Biserica știe prea bine că mesajul ei concordă cu cele mai tainice dorințe ale inimii omului atunci când ea apără demnitatea vocației umane, redând speranța acelora care nu mai îndrăznesc să creadă într-un destin mai înalt. Acest mesaj nu numai că nu îl diminuează pe om, ci revarsă lumină, viață și libertate pentru înaintarea lui; iar în afară de aceasta nimic nu poate mulțumi inima omului: „Ne-ai creat pentru tine”, Doamne, „și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în tine”.

(Din Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană:
Gaudium et spes, nr. 21)

AICI poți citi textul integral

Biserica străbate aceeași cale cu omenirea întreagă și împărtășește soarta pământească a lumii…

Biserica femeie rugaciune lumanareBiserica,
în același timp „adunare vizibilă și comunitate spirituală”,
străbate aceeași cale cu omenirea întreagă
și împărtășește soarta pământească a lumii;
ea constituie, am putea spune, fermentul sau sufletul societății omenești
chemate să se reînnoiască în Cristos
și să se transforme în familia lui Dumnezeu.

Ce-i drept,
această întrepătrundere între cetatea pământească și cetatea cerească
nu poate fi percepută decât prin credință;
mai mult,
ea rămâne misterul istoriei omenești care,
până la deplina revelare a slavei fiilor lui Dumnezeu,
va fi tulburată de păcat.

Dar Biserica,
urmărindu-și propriul scop mântuitor,
nu numai că împărtășește omului viața divină,
ci și revarsă, într-un fel, asupra lumii întregi lumina acestei vieți,
mai ales vindecând și înălțând demnitatea persoanei umane,
întărind coeziunea socială
și dând activității zilnice a oamenilor un sens și o semnificație mai profundă.
Astfel, prin fiecare membru și prin întreaga sa comunitate,
Biserica este convinsă că poate contribui mult
la umanizarea familiei umane și a istoriei ei.

(Din Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană:
Gaudium et spes, nr. 40)

AICI poți citi textul integral

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: