Nu eu, ci Domnul Dumnezeu a zis!

familie„Domnul Dumnezeu a zis”, așa începe cuvântul Domnului propus pentru această duminică. Astăzi, când toți sunt concentrați pe referendum, dezbinați în pro și contra, cineva ar putea acuza Biserica noastră că a ales intenționat lecturi despre familie, adică despre familia așa cum a spus Dumnezeu că trebuie să fie formată din bărbat și femeie. Însă aceste lecturi fac parte din calendarul liturgic propus de Biserică pentru duminica a XXVII-a din timpul de peste an, indiferent dacă se organizează sau nu un referedum pe tema familiei.

Așadar, Dumnezeu a spus, nu eu: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc 10,6-9).

Dumnezeu a zis, nu eu! Și noi știm, credem și mărturisim că atunci când Dumnezeu vorbește, când dumnezeu rostește cuvântul său, el creează! El a creat omul. El a instituit familia. El a orânduit ca omul să nu fie singur. El, Dumnezeu adevărat, nu oamenii!

Ce anume spune concret Dumnezeu în această duminică prin cuvântul său?

În prima lectură se vorbește, cum aminteam deja, despre familie: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”… Și Domnul Dumnezeu a făcut femeia… Și apoi citim mărturia autorului sacru: „Îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup” (cf. Gen2,18-24).

Ce ne mai spune Dumnezeu în această duminică? În evanghelie, de asememea, ne vorbește despre familie, divorț, adulter, copii. Acestea sunt cuvintele proclamate astăzi în toate bisericile romano-catolice din lume: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc10,6-9). Apoi, tot legat de sacralitatea familiei, Isus Cristos ne amintește: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. Acest adevăr proclamat de Cristos rămâne valabil și astăzi, căci este Dumnezeu cel care a spus, nu eu, nu noi, oamenii.

Apoi Isus vorbește despre copii, comoara familiilor: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”… Astăzi, într-o lume în care avortul și anticoncepționalele sunt la ordinea zilei, spun unii că Isus și-ar începe discursul cu alte cuvinte: „Lăsați copiii să vină pe lume! Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! Da, lăsați copiii să vină pe lume!” (Mc10,13-16). Copiii sunt cea mai mare binecuvântare pentru o familie. Copiii sunt binecuvântare pentru această lume. Ei, de fapt, sunt viitorul omenirii, viitorul Bisericii!

Tot despre familie și copii ne amintește și psalmul zilei, atunci când proclamă: „Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale. Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!” (cf. Ps127).

Așadar, avem prima lectură, psalmul și Evanghelia care ne amintesc de valoarea căsătoriei, familiei, de planurile inițiale ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru soți și copii. Lipsește, la o primă vedere, lectura a II-a care pare să aibă o altă temă. Ce legătură să fie între lectura a II-a și celelelate trei fragmente scripturistice propuse pentru această duminică? Oare nu era mai bine dacă, de exemplu, în loc de a citi din Scrisoarea către evrei, la lectura a II-a Biserica ne propunea un text din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni (cf. 5,21-32). De exemplu: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi… Bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine!”. Parcă mergea mai bine! Parcă!

Doar „parcă” pentru că în viața creștină problema esențială nu este dacă ne căsătorim sau nu, dacă întemeiem sau nu o familie. Este suficient să ne uităm în jur: unii sunt căsătoriți, alții nu! Familia, clar este importantă, foarte importantă. Însă în centrul vieții creștine, în centrul atenției Bisericii stă altceva: sfințenia și cel care sfințește, Isus Cristos. Ținând cont de acest adevăr, lectura a II-a este foarte bine plasată și devine esențială în trăirea Evngheliei despre familie, pentru că ne amintește originea sfințeniei noastre cât de important este să ne sfințim, să ne lăsăm sfințiți de Cristos care a murit pentru fiecare om. Să nu zădărnicim, prin indiferență și păcate, crucea lui Cristos și chemarea la sfințenie.

Să fim sfinți! Să ne sfințim în familiile noastre, în munca noastră, în starea de viață pe care am ales-o! Nu în alt loc, nu în alt fel. Nu există. Iar Isus Cristos, cel pe care îl celebrăm la fiecare sfânta Liturghie, este cel care ne ajută să fim sfinți. El ne arată că toți, absolut toți oamenii sunt chemați la sfințenie. El a murit pentru ca noi să ne putem sfinți, iar noi trebuie să facem din sfințenie țelul nostru suprem. Căsătoriți sau necăsătoriți, pro sau contra referendum, trebuie să avem un singur obiectiv: să fim sfinți.

E adevărat că parcurgem căi diferite, că ni s-au dat haruri diferite, după cum diferite sunt și încercările prin care trecem sau sacrificiile pe care le facem. Însă avem aceleași porunci de observat dacă vrem să fim sfinți: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”(Mt22,37-40). Atât! Două porunci, dar în ele avem totul pentru a ne sfinți! Dumnezeu a spus, nu eu!

Însă dacă ne uităm la noi înșine, vedem cu ușurință că nu suntem tocmai sfinți. Apoi ne uităm în jur și vedem că nici alții nu sunt. Ce lipsește? Ce ne lipsește? Ce ne împiedică să fim sfinți?

Ne spune Isus în evanghelia zilei: împietrirea inimii!

Felul în care ne trăim viața zi de zi ne poate duce la împietrirea inimii. Nu mai vedem păcatul, răul. Devenim idiferenți! Se întâmplă și cu noi ceea ce s-a întâmplat cu poporul ales! Cum au trăit oamenii de la Creație până la venirea lui Isus pe pământ? Ce experiențe, ce trăiri, ce fapte ne sunt descrise începând cu Cartea Genezei și până la Evanghelii? Doar dacă privim și medităm cu atenție la tot ceea ce s-a descris în Biblie începând cu cartea Genezei și până la predica lui Isus Cristos, ajungem să înțelegem cu adevărat parabola Fiului risipitor și a Tatălui Milostiv. Parcurgând Vechiului Testament înțelegem câtă nevoie avea omenirea de Cristos și totodată înețelgem parabolele și gesturile sale de milostivire și iertare, precum și invitația de a-l urma pe calea sfințeniei.

De fapt, istoria Poporului Ales așa cum este descrisă în Vechiul Testament este tocmai istoria noastră: de la cele mai frumoase zile când eram mici și stăteam cu mâinile împreunate și primeam pentru prima dată sfânta împărtășanie și eram convinși că o să-l iubim pe Isus toată viața și că o să fugim de păcate, până astăzi când trăim tocmai invers: fugim de Isus și iubim păcatul! Trăim în păcat și nu ni se pare anormal. Am ajuns să fim în acea stare de împietrire a inimii. Avem nevoie de Isus. Avem nevoie de Evanghelia sa. Avem nevoie de milostivirea sa. Avem nevoie de sacramentele sale.

Dacă vrem să ne eliberăm și să ne redobândim o inimă de carne – după cuvântul Domnului care ne spune și astăzi prin profetul Ezechiel: „Vă voi lua dintre neamuri și vă voi aduna dintre toate țările și vă voi aduce în pământul vostru. Vă voi stropi cu apă curată și vă veți curăți; vă voi curăți de toate întinările voastre și de toți idolii voștri vă voi purifica. Vă voi da o inimă nouă și un duh nou voi pune în voi; voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Duhul meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după hotărârile mele, să păziți și să împliniți judecățile mele. Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi mântui de toate întinările voastre (Ez36,24-29) – dacă vrem ca acestea să se întâmple în viața noastră, trebuie să urmăm instrucțiunile lsăsate de Domnul în cele două porunci fundamentale: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt22,37-40).

Sfântul Părinte papa Francisc, în această lună dedicată rozariului ne amintește alte două arme puternice, două rugăciuni pe care să le spunem zilnic, mai ales în luna octomrbie, după terminarea sfântului Rozariu.

Prima este aceasta: „Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu dispreţui rugăciunile noastre în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururi de orice primejdie, Fecioară Slăvită şi Binecuvântată”.

„Cu această cerere de mijlocire Sfântul Părinte le cere credincioşilor din toată lumea să se roage pentru ca Sfânta Născătoare de Dumnezeu să pună Biserica sub mantia ei ocrotitoare: pentru a o feri de atacurile celui rău, marele acuzator, şi a o face în acelaşi timp tot mai conştientă de păcatele, de greşelile, de abuzurile comise în prezent şi în trecut şi angajată să lupte fără ezitare pentru ca răul să nu învingă. Sfântul Părinte a cerut şi ca recitarea Sfântului Rozariu în timpul lunii octombrie să se încheie cu rugăciunea scrisă de Leon al XIII-lea: „Sfinte arhanghel Mihail, apără-ne în luptă; ocroteşte-ne împotriva curselor diavolului. Cu smerenie te rugăm ca Dumnezeu să-l învingă, iar tu, Principele oştirii cereşti, prin puterea dumnezeiască, înlănţuieşte în iad pe satana şi pe celelalte duhuri rele, care umblă rătăcind prin lume spre pierderea sufletelor! Amin”.Aceaesta este cea de a doua armă!

Dumnezeu a spus, nu eu: „Nu este bine ca omul să fie singur!”. Și într-adevăr el nu ne lasă singuri: avem prezența sa, avem sacramentele, avem rugăciunea, avem prezența și mijlocirea sfinților. Tocmai pentru ca omul să nu fie singur a creat comunitățile și prietenia, căsătoria și familia. Dincolo de vremurile grele prin care trecem noi și societatea în care trăim, trebuie să vedem frumusețea faptului că Dumnezeu ne vorbește, că Dumnezeu vorbește și astăzi prin cuvântul său. Iar ceea ce Dumnezeu spune, se împlinește: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Lc21,33). Aceasta este credința și speranța noastră!

Dumnezeule, Tatăl nostru, îți mulțumim că ne vorbești și astăzi. Te rugăm, trimite-l pe Duhul tău cel Sfânt ca să ne deschidă inima și mintea și astfel să fim mereu atenți la ceea ce tu spui astăzi omenirii. Fă să primim cuvântul tău și să-l împlinim prin toată viața noastră. Așa te rugăm, prin Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru. Amin!


7 octombrie 2018 

† DUMINICA a 27-a de peste an
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului
Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16 (10,2-12)

LECTURA I
Ei vor fi amândoi un singur trup.
Citire din cartea Genezei 2,18-24
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. 19Domnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela era numele ei. 20 Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiinţelor câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. 21 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. 22 Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. 24 De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5.6 (R.: cf. 5)
R.: Să ne binecuvânteze Domnul în toate zilele vieţii noastre!

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale. R.

6 Şi să vezi pe fiii fiilor tăi!
Pace peste Israel! R.

LECTURA A II-A
Şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,9-11
Fraţilor, vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om. 10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la glorie, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor. 11De fapt, şi cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu
se ruşinează să-i numească fraţi.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1In 4,12b
(Aleluia) Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA*
Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,2-16
În acel timp, s-au apropiat de Isus fariseii şi, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia. 3 Isus, răspunzând, le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 I-au spus: „Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase”. 5 Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; 7 de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui 8 şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. 9 Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” 10 Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. 11 El le-a spus: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. 12 Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. 13 Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. 16 Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.

Cuvântul Domnului

Reclame

„Acţiunile Diavolului împotriva Bisericii le vedem acolo unde lipseşte caritatea”

Biserica si Diavolul„Invitaţia papilor de a se adresa Născătoarei de Dumnezeu şi sfântului Mihail n-a fost motivată niciodată numai de dorinţa de a mări evlavia populară faţă de ei, ci de faptul că Succesorii lui Petru observau şi observă situaţii în care este necesar să fie invocată intervenţia divină, dat fiind că împotriva acţiunii diabolice sunt total insuficiente numai forţele umane”. Părintele Francesco Bamonte, exorcist de peste cinci cincinale, nu este surprins de apelul papei de a ne ruga Sfântul Rozariu în fiecare zi în timpul lunii mariane octombrie. Invitaţie care a venit în ziua încheierii întâlnirii promovate de Asociaţia Internaţională a Exorciştilor, al cărei preşedinte este părintele Bamonte.

Papa Francisc i-a invitat pe credincioşii din toată lumea să „ceară Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfântului Mihail arhanghelul să ocrotească Biserica de Diavol”. Este nevoie cu adevărat?

Invitaţia Sfântului Părinte nu este ceva nou, cu atât mai puţin ceva straniu. De fapt, papa Francisc este în continuitate perfectă cu predecesorii săi, care începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea au adresat cu insistenţă, cât priveşte substanţa, acelaşi apel tuturor credincioşilor. Cu privire la această temă şi referitor la Sfântul Rozariu îmi place să amintesc, de exemplu, ceea ce spunea fericitul papă Paul al VI-lea la audienţa generală din 7 octombrie 1964. Şi pentru a veni la sfântul Mihail arhanghelul, merită de amintit că însuşi papa Leon al XIII-lea a hotărât ca, după celebrarea Sfintei Liturghii şi împreună cu Sfânta Fecioară Maria, să fie invocat de către toţi „Principele Armatelor Cereşti”. După cum se vede, de la Leon al XIII-lea la Francisc, trecând mai ales prin sfântul Ioan Paul al II-lea, noi observăm acelaşi fir conducător.

Dumneavoastră vedeţi semnalele acţiunilor Diavolului împotriva Bisericii?

Fără îndoială că da, chiar dacă sunt convins că viziunea pe care o are papa despre aceste acţiuni este mult mai amplă decât a mea, care slujesc Biserica şi eu ca exorcist şi ca preşedinte al unei Asociaţii Internaţionale a Exorciştilor. Dar cu privire la asta nu trebuie să fim uimiţi, pentru că stând sus, la postul propriu de santinelă, este natural ca să se vadă mult mai multe lucruri decât stând jos. Şi papa Francisc, ca orice bună santinelă, nu încetează să ne spună ceea ce vede din poziţia sa. Anunţurile sale, chemările sale denunţă frecvent lipsurile împotriva carităţii şi împotriva acelei forme de caritate care este milostivirea. Şi asta ar trebui să ne facă să ne gândim mult. De fapt, nu este suficient a fi atenţi să păstrăm credinţa, dacă apoi neglijăm caritatea. Cardinalul Giulio Antonio Santori, în partea din Ritualul său dedicat exorcismelor, spune, cu privire la prezenţa Diavolului în persoane posedate, că „după ce a intrat puţin câte puţin dispreţuieşte lucrurile sfinte şi nu se teme de el; dimpotrivă, el vorbeşte despre misterele sfintei credinţe şi mărturiseşte maiestatea divină”. Asta înseamnă că semnalele cele mai evidente ale acţiunilor Diavolului împotriva Bisericii noi le vedem acolo unde lipseşte caritatea, pentru că acolo prezenţa sa şi acţiunea sa sunt cu siguranţă vizibile, în timp ce în spatele unei credinţe de faţadă Diavolul încă se mai poate ascunde. Pentru mine semnul cel mai neliniştitor al apostaziei este acela despre care vorbeşte Isus în Evanghelia lui Matei atunci când spune: „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”. Atenţia Succesorului lui Petru se îndreaptă astăzi exact după aceste semnale ale acţiunii diabolice și dacă papa Francisc insistă mult să ne avertizeze împotriva lipsurilor de caritate şi de milostivire este pentru că pe aceste fronturi Diavolul cântă foarte bine.

Şi oamenii Bisericii nu sunt imuni de ele? Să ne gândim, de exemplu, la scandalul grav al abuzurilor.

Nimeni nu este imun la acţiunea obişnuită a celui rău, care ia numele de „ispită” şi care este în sine cea mai vicleană şi cea mai periculoasă. Însă cu privire la asta nu am nimic de adăugat la ceea ce Sfântul Părinte a afirmat şi amintit deja de multe ori cu multă claritate. Amintesc, mai degrabă, că toți sunt chemați să riposteze la acţiunea obişnuită a Diavolului, adică să lupte împotriva ispitelor, independent de vârstă şi de condiţia de viaţă. Şi amintesc că în ceea ce priveşte ajutorul de dat în această luptă împotriva acţiunii obişnuite a Diavolului în termeni de sfaturi şi de sprijin spiritual, nu este necesar să fim exorcişti. Este suficient să fim buni preoţi sau buni părinţi şi educatori.

De ce folosirea invocaţiei „Sub tuum praesidium” şi a rugăciunii către sfântul Mihail arhanghelul?

Desigur nu pentru că sunt formule magice, ci datorită excelenţei persoanelor cărora le sunt adresate şi datorită misiunii speciale pe care fiecare dintre ele, adică Sfânta Fecioară Maria şi sfântul Mihail, o au faţă de Biserică şi faţă de fiecare credincios. Cât priveşte alegerea cuvintelor, dacă se exclude prima parte din Bucură-te Marie care este în întregime în Evanghelie, „Sub tuum praesidium” reprezintă cea mai veche invocaţie mariană care se cunoaşte şi este foarte potrivită, în semnificaţia termenilor care o compun, pentru a exprima convingerile şi sentimentele pe care credincioşii trebuie să le aibă atunci când se pun pe ei înşişi şi Biserica sub mantia ocrotitoare a Sfintei Fecioare Maria, ca să fim feriţi de atacurile celui rău, care este marele acuzator, şi în acelaşi timp suntem făcuţi tot mai conştienţi de păcatele, de greşelile, de abuzurile comise în prezent şi în trecut, angajându-se să combată fără nicio ezitare pentru ca răul să nu învingă. Cât priveşte rugăciunea către sfântul Mihai arhanghelul, pentru a răspunde în mod corespunzător la motivul folosirii sale, ar trebui să citez integral discursul pe care sfântul papă Ioan Paul al II-lea l-a ţinut populaţiei din Monte Sant’Angelo, la Gargano, duminică 24 mai 1987. Mă limitez să amintesc ultimele cuvinte pe care papa le-a rostit în acea ocazie: „Toţi îşi amintesc de rugăciunea care în urmă cu mulţi ani se recita la sfârşitul Sfintei Liturghii: «Sancte Michaël Archangele, defende nos in proelio»; peste puţin timp, o voi repeta în numele întregii Biserici”. A se nota bine, papa a spus: „O voi repeta în numele întregii Biserici”.

Rozariul este o rugăciune „speciale”?

Cu siguranţă este aşa şi motivele ni le-a oferit Biserica mai ales prin magisteriul papilor, episcopilor şi sfinţilor, dar şi prin magisteriul obişnuit al atâtor creştini buni: mame, taţi, bunici, copii. Cine vrea un răspuns convingător şi satisfăcător să-şi facă un cadou sieşi şi să-l caute în ei. Cât mă priveşte, dat fiind că sunt membru al unui institut călugăresc care are o legătură deosebită cu evenimentele de la Fátima şi cu sfinţenia păstoraşilor, fac trimitere la ceea ce putem scoate în acest sens din citirea scrierilor sorei Lucia, a cărei fază diecezană a procesului de beatificare s-a încheiat deja. Mă refer la „Memoriile” sale şi la cartea „Apelurile mesajului de la Fátima”, care printre altele ajută să se aibă o viziune senină a ceea ce are să ne spună nouă astăzi intervenţia Sfintei Fecioare Maria, eliberându-ne de moduri de a gândi sumbre şi infectate de catastrofism.

(Papa, Diavolul şi apelul la rugăciune. Părintele Bamonte (preşedinte al exorciştilor): „Acţiunile Diavolului împotriva Bisericii le vedem acolo unde lipseşte caritatea”
De Riccardo Benotti
După agenţia SIR, 2 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Sursă foto: https://www.crisismagazine.com/2013/st-wolfgang-and-the-church-the-devil-built

Duhul Sfânt este mereu noutate

Duhul Sfant unitate si noutate„Biserica creşte în fidelitate faţă de Duhul Sfânt cu cât învaţă mai mult să nu-l domesticească, ci să primească fără frică şi în acelaşi timp cu discernământ serios noutatea sa proaspătă. Duhul Sfânt este mereu noutate. Mereu. Şi trebuie să ne obişnuim. Este noutate care ne face să înţelegem lucrurile mai profund, cu mai multă lumină, şi ne face să schimbăm atâtea obişnuinţe, chiar obişnuinţe disciplinare. Dar El este Stăpânul noutăţilor. Isus ne-a spus că El ne va învăţa; ne va aminti ceea ce El ne-a învăţat, şi apoi ne va învăţa. Trebuie să fim deschişi la asta. Deci trebuie să evităm să ne acomodăm pe poziţii statice şi imutabile, pentru a îmbrăţişa riscul, pentru a îmbrăţişa riscul de a se aventura în promovarea unităţii: cu ascultare eclezială fidelă şi fără a stinge Duhul (cf. 1Tes 5,19). Dumnezeu este cel care creează şi recreează noutatea vieţii creştine şi acelaşi Duh conduce totul la unitatea adevărată, care nu este uniformitate. Pentru aceasta deschiderea inimii, căutarea comuniunii şi discernământul atent sunt atitudinile care vor trebui să caracterizeze raporturile noastre, conform Duhului”.

Papa Francisc,
Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (28 septembrie 2018)
Preluat de pe www.ercis.ro (textul integral AICI)

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: