Ziua Mondială a Bolnavului – 11 februarie 2019

ziua mondiala a bolnavului 2019Iubiţi fraţi şi surori,

„În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8). Acestea sunt cuvintele rostite de Isus când i-a trimis pe apostoli să răspândească evanghelia, pentru ca împărăţia sa să se propage prin gesturi de iubire gratuită.

Cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului, care se va celebra în mod solemn la Calcutta, în India, la 11 februarie 2019, Biserica, Mama tuturor fiilor săi, mai ales bolnavi, aminteşte că gesturile de dar gratuit, ca acelea ale samariteanului milostiv, sunt calea cea mai credibilă de evanghelizare. Îngrijirea bolnavilor are nevoie de profesionalitate şi de duioşie, de gesturi gratuite, imediate şi simple cum ar fi drăgălăşenia, prin care celălalt simte că este „drag”.

Viaţa este dar al lui Dumnezeu, şi cum avertizează sfântul Paul: „Ce ai ce nu ai primit?” (1Cor 4,7). Tocmai pentru că este dar, existenţa nu poate să fie considerată o simplă posesie sau o proprietate privată, mai ales în faţa cuceririlor medicinii şi ale biotehnologiei care ar putea să-l inducă pe om să cedeze în faţa ispitei manipulării „pomului vieţii” (cf. Gen 3,24).

În faţa culturii rebutului şi a indiferenţei, mă simt obligat să afirm că darul trebuie pus ca paradigmă în măsură să sfideze individualismul şi fragmentarea socială contemporană, pentru a mişca noi legături şi diferite forme de cooperare umană între popoare şi culturi. Dialogul, care este ca un fundament al darului, deschide spaţii relaţionale de creştere şi dezvoltare umană capabile să strice schemele consolidate de exercitare a puterii societăţii. Dăruirea nu se identifică cu acţiunea de a oferi un cadou pentru că se poate numi astfel numai dacă este dăruire de noi înşine, nu se poate reduce la simplă transferare a unei proprietăţi sau a vreunui obiect. Se diferenţiază de faptul de a oferi un cadou tocmai pentru că ea conţine dăruirea de sine şi presupune dorinţa de a stabili o legătură. Deci, darul este înainte de toate recunoaştere reciprocă, care este caracterul indispensabil al legăturii sociale. În dar există reflexia iubirii lui Dumnezeu, care culminează în întruparea Fiului Isus şi în revărsarea Duhului Sfânt.

Fiecare om este sărac, nevoiaş şi duce lipsă. Când ne naştem, pentru a trăi avem nevoie de îngrijirile părinţilor noştri, şi tot aşa în fiecare fază şi etapă a vieţii fiecăruia dintre noi nu va reuşi niciodată să se elibereze total de necesitate şi de ajutorul altuia, nu va reuşi niciodată să smulgă de la el însuşi limita neputinţei în faţa cuiva sau a ceva. Şi aceasta este o condiţie care caracterizează faptul că suntem „creaturi”. Recunoaşterea sinceră a acestui adevăr ne invită să rămânem umili şi să practicăm cu curaj solidaritatea, ca virtute indispensabilă pentru existenţă.

Această conştiinţă ne determină la o practică responsabilă şi responsabilizatoare, în vederea unui bun care este în mod indisolubil personal şi comun. Numai atunci când omul se concepe nu ca o lume de sine stătătoare, ci ca unul care prin natura sa este legat cu toţi ceilalţi, la origine simţiţi ca „fraţi”, este posibilă o practică socială solidară inspirată de bunul comun. Nu trebuie să ne temem să ne recunoaştem nevoiaşi şi incapabili să ne dăm tot ceea ce am avea nevoie, pentru că singuri şi numai cu forţele noastre nu reuşim să învingem orice limită. Să nu ne temem de această recunoaştere, pentru că Dumnezeu însuşi, în Isus, s-a aplecat (cf. Fil 2,8) şi se apleacă asupra noastră şi asupra sărăciilor noastre pentru a ne ajuta şi a ne dărui acele bunuri pe care singuri n-am putea să le avem niciodată.

În această împrejurare a celebrării solemne din India, vreau să amintesc cu bucurie şi admiraţie figura sfintei Maici Tereza de Calcutta, un model de caritate care a făcut vizibilă iubirea lui Dumnezeu faţă de cei săraci şi cei bolnavi. Aşa cum afirmam cu ocazia canonizării sale, „Maica Tereza, în toată existenţa sa, a fost împărţitoare generoasă a milostivirii divine, făcându-se disponibilă tuturor prin primirea şi apărarea vieţii umane, cea nenăscută şi cea abandonată şi rebutată. […] S-a aplecat asupra persoanelor epuizate, lăsate să moară pe marginile străzilor, recunoscând demnitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o; a făcut ca puternicii pământului să audă glasul său, pentru ca să recunoască greşelile lor în faţa crimelor […] sărăciei create de ei înşişi. Milostivirea a fost pentru ea «sarea» care dădea gust fiecărei opere a ei, şi «lumina» care lumina întunericul celor care nu mai aveau nici măcar lacrimi pentru a plânge sărăcia şi suferinţa lor. Misiunea sa în periferiile oraşelor şi în periferiile existenţiale rămâne în zilele noastre ca mărturie elocventă a apropierii lui Dumnezeu de cei mai săraci dintre săraci” (Omilia, 4 septembrie 2016).

Sfânta Maica Tereza ne ajută să înţelegem că unicul criteriu de acţiune trebuie să fie iubirea gratuită faţă de toţi, fără deosebire de limbă, cultură, etnie sau religie. Exemplul său continuă să ne conducă în deschiderea de orizonturi de bucurie şi de speranţă pentru omenirea care are nevoie de înţelegere şi de duioşie, mai ales pentru cei care suferă.

Gratuitatea umană este drojdia acţiunii voluntarilor care au atâta importanţă în sectorul socio-sanitar şi care trăiesc în mod elocvent spiritualitatea samariteanului milostiv. Le mulţumesc şi încurajez toate asociaţiile de voluntariat care se ocupă de transportul şi ajutorarea pacienţilor, cele care se ocupă de donările de sânge, de ţesuturi şi organe. Un domeniu special în care prezenţa voastră exprimă atenţia Bisericii este acela al tutelării drepturilor bolnavilor, mai ales ale celor care sunt afectaţi de patologii care cer îngrijiri speciale, fără a uita domeniul sensibilizării şi al prevenţiei. Sunt de importanţă fundamentală serviciile voastre de voluntariat în structurile sanitare şi la domiciliu, care merg de la asistenţa sanitară la sprijinul spiritual. Beneficiază de acestea atâtea persoane bolnave, singure, bătrâne, cu fragilităţi psihice şi motorii. Vă îndemn să continuaţi să fiţi semn al prezenţei Bisericii în lumea secularizată. Voluntarul este un prieten dezinteresat căruia i se pot încredinţa gânduri şi emoţii; prin ascultare el creează condiţiile prin care bolnavul, din obiect pasiv al îngrijirilor, devine subiect activ şi protagonist al unui raport de reciprocitate, capabil să recupereze speranţa, dispus mai bine să accepte terapiile. Voluntarul comunică valori, comportamente şi stiluri de viaţă care au în centru fermentul dăruirii. Şi astfel se realizează şi umanizarea îngrijirilor.

Dimensiunea gratuităţii ar trebui să anime mai ales structurile sanitare catolice, pentru că logica evanghelică este cea care califică activitatea lor, atât în zonele mai avansate cât şi în cele mai sărace ale lumii. Structurile catolice sunt chemate să exprime sensul darului, al gratuităţii şi al solidarităţii, ca răspuns la logica profitului cu orice preţ, a lui a da pentru a obţine, a exploatării care nu priveşte la persoane.

Vă îndemn pe toţi, la toate nivelurile, să promovaţi cultura gratuităţii şi a darului, indispensabilă pentru a depăşi cultura profitului şi a rebutului. Instituţiile sanitare catolice n-ar trebui să cadă în autonomie, ci să salvgardeze mai mult îngrijirea persoanei decât câştigul. Ştim că sănătatea este relaţională, depinde de interacţiunea cu ceilalţi şi are nevoie de încredere, prietenie şi solidaritate, este un bun de care ne putem bucura „pe deplin” numai dacă este împărtăşit. Bucuria darului gratuit este indicatorul de sănătate al creştinului.

Vă încredinţez pe toţi Mariei, Salus infirmorum. Ea să ne ajute să împărtăşim darurile primite în spiritul dialogului şi al primirii reciproce, să trăim ca fraţi şi surori atenţi la necesităţi unii faţă de alţii, să ştim să dăruim cu inimă generoasă, să învăţăm bucuria slujirii dezinteresate. Asigur tuturor cu afect apropierea mea în rugăciune şi trimit din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Din Vatican, 25 noiembrie 2018
Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele universului

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXVII-a Zi Mondială a Bolnavului – 11 februarie 2019

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Vom da cont pentru fiecare bolnav…

suferint si boalaVom da cont înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare bolnav pe care nu l-am vizitat, pe care nu l-am îngrijit, deși am fi putut!
Da, Domnul ne va cere cont de bolnavii pe care i-am neglijat, ocolit, tratat cu indiferență, răceală, răutate (cf. Mt 25,36.43).
Vai nouă, dacă nu suntem cuprinși de milă, asemenea lui Isus, în fața celor bolnavi (cf. Mc 1,41).

Criteriile judecății finale (Mt 25,31-46)
 
31 Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toți îngerii, atunci se va așeza pe tronul gloriei sale.
32 Și se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărți pe unii de alții, așa cum păstorul desparte oile de capre:
33 va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga.
34 Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii,
35 căci am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit,
36 gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine».
37 Atunci îi vor răspunde cei drepți, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând și te-am hrănit, sau însetat și ți-am dat să bei?
38 Când te-am văzut străin și te-am primit, sau gol și te-am îmbrăcat?
39 Când te-am văzut bolnav sau în închisoare și am venit la tine?»
40 Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut».
41 Atunci va spune celor de la stânga: «Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui!
42 Căci am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și nu mi-ați dat să beau,
43 am fost străin și nu m-ați primit, gol și nu m-ați îmbrăcat, bolnav și în închisoare și nu m-ați vizitat».
44 Atunci ei îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu ți-am slujit?»
45 Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu ați făcut unuia dintre aceștia, cei mai mici, mie nu mi-ați făcut».
46 Și vor merge aceștia în chinul veșnic, iar cei drepți în viața cea veșnică”.

Astăzi este Ziua Mondială a Bolnavului:

https://paxlaur.com/2018/02/11/astazi-este-ziua-mondiala-a-bolnavului/ 

Fiecare om ajunge să cunoască dibăcia cu care boala se strecoară în trupul nostru. De cele mai multe ori experimentăm boala mai întâi în bunici, părinți, frați, prieteni, vecini. Pentru un timp o privim de la distanță, cu ură sau răceală, încercați fiind de sentimentele și stările pe care le simțim față de un străin care intră în casa noastră ca să ne tulbure pacea și să ne răpească fericirea. Încercăm să fim distanți, însă, tocmai când părem în siguranță, când totul pare liniștit, boala se apropie și ne cuprinde într-o îmbrățișare care de multe ori devine fatală. Atunci, fie că ești tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, înțelegi cât de important este să nu fii singur, ci să ai pe cineva căruia să-i pese de tine, pe cineva care să lupte pentru tine ca să te smulgă din îmbrățișarea bolii.

Când suntem tineri, de prea multe ori desconsiderăm boala și bolnavii. Nu ne facem timp pentru a-i vizita pe cei bolnavi, deși știm că vom da socoteală în fața celui care pe unde a trecut a făcut bine tuturor și a vindecat orice boala și orice neputință din popor (cf. Mt 9, 35; 25,43). Ba mai mult, Cristos ne-a dăruit și nouă puterea de a vindeca și alina (cf. Mt 10,5).

Așadar, când am vizitat ultima dată un bolnav? Când i-am chemat pe preoți pentru a-și pune mâinile peste cei bolnavi? Când ne-am adunat în jurul celor bolnavi pentru a ne ruga? (cf. Mc 16,17-18; Iac 5,14-15).

Să nu-i lăsăm singuri pe cei bolnavi. Când îi părăsim boala lor se transformă în suferință! Să le fim alături și să-i îngrijim chiar și atunci când nu suntem în măsură să-i vindecăm. Nu le putem vindeca boala, dar le putem alina suferința. E un mare har pe care l-am primit și de care vom da socoteală (cf. Mt 25,31-46).

Să învățăm de la Maria, Mama duioșeiei, să stăm alături de cel în suferință, de cel răstignit în trup (cf. In19,25). Ei îi încredințăm pe toți bolnavii în trup și în spirit, pentru ca să-i susțină în speranță. Ei îi cerem și să ne ajute să fim primitori față de frații bolnavi (cf. Papa Francisc, Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, 11 februarie 2018).

https://paxlaur.com/2018/02/10/cand-boala-se-transforma-in-suferinta/

Astăzi este Ziua Mondială a Bolnavului

Tamaduitoarea bolnavilor„Mariei, Mama duioşiei,
vrem să-i încredinţăm pe toţi bolnavii
în trup şi în spirit,
pentru ca să-i susţină în speranţă.
Ei îi cerem şi să ne ajute
să fim primitori faţă de fraţii bolnavi.
Biserica ştie că are nevoie de un har special
pentru a putea fi la înălţimea slujirii sale evanghelice
de îngrijire faţă de cei bolnavi. ”

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului – 
11 februarie 2018

Mater Ecclesiae: „«Iată fiul tău… Iată mama ta».
Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el…” (
In 19,26-27)

Iubiţi fraţi şi surori,

Slujirea Bisericii adusă celor bolnavi şi celor care se îngrijesc de ei trebuie să continue cu vigoarea mereu reînnoită, în fidelitate faţă de mandatul Domnului (cf. Lc 9,2-6; Mt 10,1-8; Mc 6,7-13) şi urmând exemplul foarte elocvent al Întemeietorului şi Învăţătorului său.

Anul acesta tema Zilei Bolnavului ne este dată de cuvintele pe care Isus, înălţat pe cruce, le adresează mamei sale Maria şi lui Ioan: „«Iată fiul tău… Iată mama ta». Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (In 19,26-27).

1. Aceste cuvinte ale Domnului luminează profund misterul crucii. Ea nu reprezintă o tragedie fără speranţă, ci locul în care Isus îşi arată gloria sa şi lasă voinţele sale extreme de iubire, care devin reguli constitutive ale comunităţii creştine şi ale vieţii fiecărui discipol.

Înainte de toate, cuvintele lui Isus dau naştere vocaţiei materne a Mariei faţă de întreaga omenire. Ea va fi îndeosebi mama discipolilor Fiului său şi se va îngriji de ei şi de drumul lor. Şi noi ştim că îngrijirea maternă a unui fiu sau a unei fiice cuprinde fie aspectele materiale fie cele spirituale ale educaţiei sale.

Durerea de nedescris a crucii străpunge sufletul Mariei (cf. Lc 2,35), dar nu paralizează. Dimpotrivă, ca Mamă a Domnului începe pentru ea un nou drum de dăruire. Pe cruce Isus se preocupă de Biserică şi de întreaga omenire, iar Maria este chemată să împărtăşească chiar această preocupare. Faptele Apostolilor, descriind marea revărsare a Duhului Sfânt la Rusalii, ne arată că Maria a început să-şi desfăşoare misiunea sa în prima comunitate a Bisericii. o misiune care nu se termină niciodată.

2. Discipolul Ioan, cel iubit, reprezintă Biserica, popor mesianic. El trebuie s-o recunoască pe Maria ca mamă proprie. Şi în această recunoaştere este chemat să o primească, să contemple în ea modelul uceniciei precum şi vocaţia maternă pe care Isus i-a încredinţat-o, cu preocupările şi proiectele pe care aceasta le comportă: Mama care iubeşte şi dă naştere la copii capabili să iubească după porunca lui Isus. De aceea vocaţia maternă a Mariei, vocaţia de îngrijire faţă de copiii săi, trece la Ioan şi la toată Biserica. Toată comunitatea discipolilor este implicată în vocaţia maternă a Mariei.

3. Ioan, ca discipol care a împărtăşit totul cu Isus, ştie că Învăţătorul vrea să-i conducă pe toţi oamenii la întâlnirea cu Tatăl. El poate da mărturie că Isus a întâlnit multe persoane bolnave în spirit, pentru că erau pline de orgoliu (cf. In 8,31-39) şi bolnave în trup (cf. In 5,6). El a dăruit tuturor milostivire şi iertare, iar bolnavilor şi vindecare fizică, semn al vieţii îmbelşugate a Împărăţiei, unde orice lacrimă este ştearsă. Ca Maria, discipolii sunt chemaţi să se îngrijească unii de alţii, dar nu numai. Ei ştiu că inima lui Isus este deschisă tuturor, fără excluderi. Tuturor trebuie să li se vestească Evanghelia Împărăţiei şi la toţi cei care sunt în nevoie trebuie se îndrepte caritatea creştinilor, pur şi simplu pentru că sunt persoane, fii ai lui Dumnezeu.

4. Această vocaţie maternă a Bisericii faţă de persoanele nevoiaşe şi faţă de bolnavi s-a concretizat, în istoria sa bimilenară, într-o serie foarte bogată de iniţiative în favoarea bolnavilor. Această istorie de dăruire nu trebui uitată. Ea continuă şi astăzi, în toată lumea. În ţările în care există sisteme de sănătate publică suficiente, lucrarea congregaţiilor catolice, a diecezelor şi a spitalelor lor, în afară de a furniza îngrijiri medicale de calitate, încearcă să pună persoana umană în centrul procesului terapeutic şi desfăşoare cercetarea ştiinţifică respectând viaţa şi valorile morale creştine. În ţările în care sistemele sanitare sunt insuficiente sau inexistente, Biserica lucrează pentru a oferi oamenilor cât mai mult este posibil pentru îngrijirea sănătăţii, pentru a elimina mortalitatea infantilă şi a elimina unele boli larg răspândite. Pretutindeni ea încearcă să îngrijească, chiar şi atunci când nu este în măsură să vindece. Imaginea Bisericii ca „spital de campanie”, primitoare pentru toţi cei care sunt răniţi de viaţă, este o realitate foarte concretă, pentru că în unele părţi ale lumii numai spitalele misionarilor şi ale diecezelor furnizează îngrijirile necesare populaţiei.

5. Amintirea istoriei lungi de slujire a celor bolnavi este motiv de bucurie pentru comunitatea creştină şi îndeosebi pentru cei care desfăşoară această slujire actualmente. Dar trebuie privit la trecut mai ales pentru a ne lăsa îmbogăţiţi. De la el trebuie să învăţăm: generozitatea până la jertfa totală a multor întemeietori de institute în slujba celor bolnavi; creativitatea, sugerată de caritate, a multor iniţiative întreprinse în decursul secolelor; angajarea în cercetarea ştiinţifică, pentru a oferi bolnavilor îngrijiri inovatoare şi credibile. Această moştenire a trecutului ajută la proiectarea bună a viitorului. De exemplu, pentru a ocroti spitalele catolice de riscul profitului, care în toată lumea încearcă să introducă îngrijirea sănătăţii în cadrul pieţei, ajungând să-i rebuteze pe cei săraci. Inteligenţa organizatoare şi caritatea cer mai degrabă ca persoana bolnavului să fie respectată în demnitatea sa şi menţinută mereu în centrul procesului de îngrijire. Aceste orientări trebuie să fie proprii şi creştinilor care lucrează în structurile publice şi care cu slujirea lor sunt chemaţi să se dea bună mărturie despre Evanghelie.

6. Isus a lăsat în dar Bisericii puterea sa vindecătoare: „Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: […] Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor vindeca” (Mc 16,17-18). În Faptele Apostolilor citim descrierea vindecărilor făcute de Petru (cf. Fap 3,4-8) şi de Paul (cf. Fap 14,8-11). Darului lui Isus îi corespunde misiunea Bisericii, care ştie că trebuie să aducă asupra bolnavilor aceeaşi privire a Domnului său bogată în duioşie şi compasiune. Pastoraţia sănătăţii rămâne şi va rămâne mereu o misiune necesară şi esenţială, de trăit cu elan reînnoit pornind de la comunităţile parohiale până la cele mai excelente centre de îngrijire. Nu putem uita aici duioşia şi perseverenţa cu care multe familii îi însoţesc pe copiii, părinţii şi rudele lor, bolnavi cronici sau grav neputincioşi. Îngrijirile care sunt prestate în familie sunt o mărturie extraordinară de iubire pentru persoana umană şi trebuie susţinute cu recunoaştere adecvată şi cu politici adecvate. De aceea, medici şi infirmieri, preoţi, consacraţi şi voluntari, rude şi toţi cei care se angajează în îngrijirea bolnavilor, participă la această misiune eclezială. Este o responsabilitate împărtăşită care îmbogăţeşte valoarea slujirii zilnice a fiecăruia.

7. Mariei, Mama duioşiei, vrem să-i încredinţăm pe toţi bolnavii în trup şi în spirit, pentru ca să-i susţină în speranţă. Ei îi cerem şi să ne ajute să fim primitori faţă de fraţii bolnavi. Biserica ştie că are nevoie de un har special pentru a putea fi la înălţimea slujirii sale evanghelice de îngrijire faţă de cei bolnavi. De aceea rugăciunea Maicii Domnului să ne aibă pe toţi uniţi într-o implorarea insistentă, pentru ca fiecare membru al Bisericii să trăiască vocaţia la slujirea vieţii şi a sănătăţii cu iubire. Fecioara Maria să mijlocească pentru această a XXVI-a Zi Mondială a Bolnavului; să ajute persoanele bolnave să trăiască propria suferinţă în comuniune cu Domnul Isus şi să-i susţină pe cei care se îngrijesc de ei. Tuturor, bolnavi, lucrători sanitari şi voluntari, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.

Din Vatican, 26 noiembrie 2017
Solemnitatea lui Cristos Regele Universului

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: