Dacă cineva se întreabă cum poate fi învinsă această nenorocire…

„Când se tulbură ordinea valorilor
iar binele și răul se amestecă,
indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii,
nu și ale altora”.

Sfânta Scriptură, în concordanță cu experiența veacurilor, îi învață pe oameni că progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii, nu și ale altora. Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fraternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc. 

Întreaga istorie a oamenilor e străbătută de o bătălie aprigă împotriva puterilor întunericului; aceasta a început de la origini și va dura, după cum spune Domnul[64], până în ziua de apoi. Prins în această înfruntare, omul trebuie să se lupte necontenit pentru a adera la bine și nu-și poate dobândi unitatea lăuntrică decât cu mari eforturi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu. 

De aceea, Biserica lui Cristos, încrezătoare în planul Creatorului, recunoscând că progresul uman poate sluji adevăratei fericiri a oamenilor, nu poate să nu rostească totuși cuvintele Apostolului: „Nu vă faceți după chipul lumii acesteia” (Rom 12,2), adică după acel spirit de vanitate și de răutate care transformă în instrument de păcat activitatea umană, orânduită spre slujirea lui Dumnezeu și a omului. 

Dacă cineva se întreabă, așadar, cum poate fi învinsă această nenorocire, creștinii afirmă că toate activitățile omului, care sunt zilnic puse în primejdie prin trufie și prin iubirea neorânduită de sine, trebuie purificate și duse la desăvârșire prin crucea și învierea lui Cristos. Într-adevăr, răscumpărat de Cristos și transformat în făptură nouă în Duhul Sfânt, omul poate și trebuie să iubească și lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit și le privește și le respectă ca izvorând din mâna lui Dumnezeu. Mulțumind pentru ele Binefăcătorului, folosindu-se și bucurându-se de făpturi în sărăcia și libertatea spiritului, omul intră în adevărata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic și totuși le stăpânește pe toate[65]. „Căci toate sunt ale voastre, dar voi, ai lui Cristos, iar Cristos, al lui Dumnezeu” (1Cor 3,22-23). 

Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuși făcut trup și locuind pe pământul oamenilor[66], a intrat ca omul desăvârșit în istoria lumii, asumând-o și refăcând-o în sine[67]. El ne revelează că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a perfecțiunii omenești, și, de aici, a transformării lumii, este noua poruncă a iubirii. Acelora care cred în dragostea lui Dumnezeu el le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura fraternitatea universală nu este zadarnică. În același timp, îi avertizează că această iubire nu trebuie căutată numai în lucrurile mari, ci și, în primul rând, în împrejurările obișnuite ale vieții. Îndurând moartea pentru noi toți, păcătoșii[68], prin pilda sa ne învață că trebuie să purtăm și crucea pe care trupul și lumea o pun pe umerii celor care caută pacea și dreptatea. Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ[69], lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului său, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul. Darurile Duhului sunt însă diverse: pe unii îi cheamă să dea mărturie limpede pentru dorul după lăcașul ceresc și să-l păstreze viu în familia umană, pe alții îi cheamă să se dedice slujirii pământești a oamenilor, pregătind prin însăși această slujire premisele pentru împărăția cerurilor. Pe toți însă îi eliberează, așa încât, lepădându-se de egoism și adunând în slujba vieții omului toate energiile pământești, să se avânte spre viitor, spre acel timp în care omenirea însăși va deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu[70]

Domnul a lăsat alor săi chezășie a acestei speranțe și merinde pentru drum sacramentul credinței, în care elemente ale naturii, cultivate de om, sunt transformate în trupul și sângele lui glorios, cină a comuniunii frățești și pregustare a ospățului ceresc.

(din Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 37-38) Documentul integral poate fi citit aici: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană (https://www.magisteriu.ro/gaudium-et-spes-1965/)

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Tu ești fericirea mea!

Eu_India_Mumbai_paxlaur 2019Câtă responsabilitate înflorește în inimă atunci când cineva îți spune: „Tu ești fericirea mea!”. În acea clipă se degajă o energie pe care trebuie să o gestionezi cu atâta naturalețe – adică sinceritate! – încât să poți alimenta inima celuilalt pentru toată viața. Altfel, dacă îl dezamăgești pe cel care își găsește fericirea în tine, energia devine venin care rănește, ba chiar ucide!

Fericirea! Ce este? Oare trebuie să fii fericit pentru a scrie despre ea? Și dacă da, cam cât de fericit ar trebui să fii? Oare scriem și citim despre fericire pentru că ne lipsește sau pentru că vrem să o împărtășim? Fericirea este ca lumina pascală care împărțită nu se micșorează, ci se intensifică: deși flacăra este împărțită la atâția ea nu-și pierde nimic din strălucirea ei.

Și totuși, de ce uneori fericirea se evaporă atât de ușor de parcă ar fi cel mai ieftin parfum? Oare nu este ea cea mai de preț mireasmă pentru viața noastră? Nu tânjim toți spre fericire, ba chiar spre fericirea veșnică? Vrem să fim veșnic fericiți! Ca la o sărbătoare, ca la nunta din Cana Galileii unde a răsunat vocea celei mai sfinte dintre femei: „Nu mai au vin” (In 2,3). Cineva a observat că sunt în pericol să piardă esențialul: fericirea. Gingașa mamă a intervenit pentru ca omul să nu rămână fără darul lui Dumnezeu care înveselește inima omului (cfr. Ps 104,15).

Dumnezeu – izvorul fericiri! – a dat omului capacitatea să devină izvor de fericire. Prin iubire izvorul fericirii are un chip și un nume pentru fiecare persoană!

Ce chip are fericirea ta? Ce anume te face fericit? Cine din jurul tău te observă când ești „sfârșit”, epuizat? Ce fel de oameni te înconjoară? Pe cine chemi la „sărbătorile” sufletului tău?

În „goana” după fericire este esențial atât să ne înconjurăm de oameni care știu să ne citească semnele vieții, să ne observe sufletul și setea lui de fericire, cât și să facem distincție între esențial și superfluu în viața noastră. Fericirea trebuie să ne fie tulburată doar atunci când sunt în pericol realitățile care dau stabilitate vieții: vocația (consacrați Domnului sau dedicați familiei), iubirea (lui Dumnezeu și a oamenilor) și sănătatea (sufletului și a trupului). Merită să ne îngrijorăm doar pentru ceea ce ne ajută să fim (veșnic!) fericiți și izvor de fericire!

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Simplitatea: o artă a fericirii

Sunt puțini cei care ne încurajează să ne zidim viața
ca pe o operă dedicată simplității:
fără kitschuri, fără podoabe căutate,
fără rafinamente artificiale pline de ipocrizie.
De aceea rătăcim cu ușurință
și ne împovărăm cu ceea ce ne sluțește sufletul
și ne distruge seninătatea chipului.

fullsizeoutput_90d0

Ne naștem atât de simpli – mici, goi și neajutorați – pentru ca deodată, crescând, să fim înăbușiți de tendințe prin care ne complicăm viața: să avem mai mult și să fim mai presus de toți. Asaltați de oferte care ne aglomerează sufletul și trupul, casa și viața, arta de a fi simpli nu mai face parte din cultura noastră. Sunt puțini cei care ne încurajează să ne zidim viața ca pe o operă dedicată simplității: fără kitschuri, fără podoabe căutate, fără rafinamente artificiale pline de ipocrizie. De aceea rătăcim cu ușurință și ne împovărăm cu ceea ce ne sluțește sufletul și ne distruge seninătatea chipului.

Adevărata simplitate nu înseamnă naivitate, mizerie sau prostie, ci înseamnă sobrietate, echilibru și smerenie; ea nu aduce cu sine tristețea, ci fericirea; ea nu împiedică realizarea vieții, ci oferă persoanei instrumentele fericirii: gândire nobilă, înțelepciune rodnică, puritate eliberatoare.

Este adevărat că îmbrățișând simplitatea suntem tratați „ca nişte oi în mijlocul lupilor”! Dar împlinirea vieții și maturizarea credinței ne vin prin conjugarea simplității cu înțelepciunea, după cuvântul Domului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii!” (Mt 10,16).

„După cum șarpele părăsește totul, chiar și trupul, și nu se opune, numai ca să-și salveze capul, tot așa, și tu, numai ca să-ți salvezi credința, părăsește totul: bunurile, trupul și chiar viața. Credința este asemenea capului și rădăcinii. Păstrând-o, chiar dacă vei pierde totul, vei recâștiga toate cu mai mare belșug. Iată de ce Domnul nu poruncește să fim numai simpli sau numai înțelepți, ci unește aceste două calități, așa încât să devină virtuți. El cere înțelepciunea șarpelui, pentru ca tu să nu primești răni mortale, și simplitatea porumbeilor, ca să nu te răzbuni pe cel ce te insultă și să nu-i îndepărtezi, prin răzbunare, pe cei care îți întind curse. Înțelepciunea fără simplitate nu folosește la nimic” (sfântul Ioan Crisostomul).

Lupii care vor să sfâșie simplitatea, această artă a fericirii, sunt mai ales „comparația cu ceilalți” și folosirea rețelele de socializare. Adică veșnica ispita de a avea mai mult decât celălalt și de a arăta tuturor aceasta. Atunci când suntem chinuiți de bunăstarea celuilalt, nu suntem nici simpli, nici smeriți, nici fericiți.

Drumul spre adevărata fericire ne invită cu discreție să pășim pe cărarea simplității, acolo unde „lupii” rămân flămânzi, în timp ce sufletele tresaltă de fericire.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: