cainta – Prea târziu te-am iubit…

Har, binecuvântare și salvare: mustrarea conștiinței (la timp)!

Doamne,
îndură-te de noi
și dăruiește-ne părere de rău
pentru păcatele săvârșite.
Ce mare har să ne mustre conștiința!
Ce binecuvântare
să ne căim la timp
de răul făcut!
Uneori e prea târziu.

(cf. Mc 6,14-29)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,14-29
În acel timp, regele Irod a auzit de Isus, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. ¹⁵ Alţii însă spuneau: „Este Ilie”, iar alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi”. ¹⁶ Auzind, Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. ¹⁷ Căci însuşi Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie. ¹⁸ Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău”. ¹⁹ Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰ pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. ²¹ A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. ²² Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!” ²³ Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. ²⁴ Atunci ea, ieşind, a spus mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁵ Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁶ Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze. ²⁷ Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare ²⁸şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. ²⁹ Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Cuvântul Domnului

03/02/2023 0 6

O carte care a schimbat milioane de vieți. I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

„Deșertăciune e să tânjești
să ai parte de o viață cât mai lungă,
în loc să te îngrijești
ca viața dată ție să fie cât mai bună”.

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII

1. Cel ce mă urmează nu umblă în întuneric (In 8,12), zice Domnul. Sunt chiar cuvintele lui Cristos, îndemnându-ne să trăim întru totul după pildele vieții lui, dacă dorim cu adevărat să propășim întru lumină, dezrobiți de orice orbire a inimii. Iată de ce prima noastră străduință se cuvine să fie aceea de a chibzui și cugeta adânc la viața lui Isus Cristos.

2. Învățătura primită de la Cristos depășește cu mult toate învățăturile sfinților, iar cel ce are în inimă darul duhului său nu va întârzia să descopere în ea miezul unei mane cerești (Ap 2,17). Se întâmplă ades că mulți dintre cei care ascultă în chip obișnuit cuvântul Evangheliei nu îi simt decât prea puțin chemarea, căci le lipsește duhul lui Cristos. Cel ce vrea cu adevărat să înțeleagă și să guste cuvintele lui Cristos, va trebui, tocmai de aceea, să-și rânduiască cu sârguință întreaga viață după pildele vieții Domnului.

3. La ce ți-ar folosi să dezbați de-a fir-a-păr nepătrunsele taine ale Sfintei Treimi, dacă, lipsit în sufletul tău de virtutea smereniei, ai displace Sfintei Treimi? Într-adevăr, nu vorbele dibace și iscusite sunt cele ce fac omul sfânt și drept în ochii lui Dumnezeu, ci viața cea de toate zilele trăită în virtute. Mai bine ar fi să simt în inima mea ce este adevărata căință, decât, pe din afară, să-i cunosc definiția. Dacă ai ști pe de rost toată Scriptura și toată învățătura filosofilor, la ce ți-ar folosi atare știință, fără dragostea și harul lui Dumnezeu? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune (Qoh1,2), în afară de iubirea și slujirea lui Dumnezeu. Cu adevărat, aceasta-i înțelepciunea cea mai mare: trecând cu dispreț peste arătările lumii de față, să poți cu bărbăție păși spre împărăția cerurilor.

4. Deșertăciune, prin urmare, e să cauți avuțiile trecătoare, după cum zadarnic este să-ți pui în ele nădejdea. Deșertăciune, de asemeni, să jinduiești după onoruri sau să râvnești să fii ridicat la scaunele înalte. Deșertăciune, să te lași târât de dorințele trupului, poftind acele lucruri de pe urma cărora, la sfârșit, omul nu culege decât osândă. Deșertăciune e să tânjești să ai parte de o viață cât mai lungă, în loc să te îngrijești ca viața dată ție să fie cât mai bună. Deșertăciune este să fii cu ochii numai la viața de față și de cea viitoare, cu nesăbuință, să nu-ți pese. Deșertăciune e să-ți lipești inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grăbi pasul spre acel loc unde desfătările nu au sfârșit, ci rămân ca o bucurie veșnică.

5. Tocmai de aceea, adu-ți adeseori aminte de spusa Sfintei Cărți: ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude (Qoh 1,8). Silește-te, prin urmare, să-ți dezlipești inima de cele văzute și învață să te apropii cu drag de cele nevăzute. Căci lăsând-se târâți de imboldul simțurilor lor, mulți au ajuns să-și pângărească conștiința, pierzând astfel harul lui Dumnezeu.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: „Numai prin lumina credinței și prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu este posibil a-l recunoaște, oricând și oriunde, pe Dumnezeu „în care trăim, ne mișcăm și suntem” (Fap 17,28), a căuta în toate voința sa, a-l vedea pe Cristos în toți oamenii, fie apropiați, fie străini, a aprecia corect adevărata semnificație și valoare a realităților vremelnice, în sine și în legătură cu scopul omului” (Din Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam Actuositatem, nr. 4).

Să ne rugăm: O, Isuse, salvatorul nostru, dăruiește-ne harul să descoperim și să practicăm ceea ce tu ne-ai învățat prin cuvintele tale și ne-ai arătat prin viața ta. Amin.

Să reținem: „Cine mă urmează nu umblă în întuneric” (In 8,12).

Să practicăm: Să umblăm în lumină – să practicăm adevărul și binele! – și vom vedea cum întunericul și răul nu vor mai cuprinde niciodată inima și viața noastră.

Capitolul II. SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNȘINE PĂRERI ÎNALTE (va urma).

Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI:

Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I. URMÂND PAS CU PAS PE CRISTOS, SĂ TRECEM CU DISPREȚ PESTE DEȘERTĂCIUNILE LUMII

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.
Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București, detalii AICI).

11/09/2020 13 8

„Nu ai cum să-l cunoști pe Cristos și să nu-ți fie rușine să mai păcătuiești”

Există oameni care, după ce l-au cunoscut pe Cristos, și-au schimbat viața definitiv. O astfel de persoană este Maria Magdalena, sfânta spre care Biserica ne invită să privim astăzi. Oamenii care l-au întâlnit cu adevărat pe Domnul procalmă cu sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” și „cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el” (Gal 2,20; Fil 3,7-9). Noi l-am întâlnit cu adevărat pe Cristos? La ce am renunțat pentru Cristos? Cum ne-a schimbat Cristos viața?

Să privim astăzi la sfânta Maria Magdalena și, admirând viața ei, să-i imităm puterea și statornicia: ea este una dintre puținile persoane care au rămas alături de Cristos până pe Calvar, până la picioarele crucii (cf. In 19,25).

Apoi, prin mijlocirea ei să cerem harul ca și noi să fim pătrunși de aceeași neliniște atunci când ne lipsește Dumnezeu, atunci când păcatul îl răpește din viața noastră și-l așează într-un mormânt, departe de noi: să ne trezim dis-de-dimineață și să-l căutăm (cf. In 20,1-2.11-15). Plini de neliniște, să străbatem și noi, asemenea ei, străzile localităților noastre și să-i întrebăm pe oameni despre cel pe care-l iubeşte sufletul noastru: „L-aţi văzut pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu?” (cf. Ct 3,1-4).

Și, mai ales, să avem fericirea de a-l găsi, de a-l întâlni pe Domnul și el să ne spună pe nume, așa cum i-a spus ei, și să ne liniștească inima cu iubirea sa (cf. In 20,16). Atunci viața noastră ar avea un singur ecou: „Cristos, speranța mea, e viu! Cristos mă iubește și m-a eliberat de rău”!

Să privim cu încredere la viața sfintei Maria Magdalena și să ne începem ziua cu această convingere: „Cine se află în Cristos este o făptură nouă; lumea veche a trecut; o lume nouă a luat acum ființă” (2Cor 5,17). Această lume nouă să înceapă astăzi și în noi, în viața noastră. Maria Magdalena a avut curajul să dea naștere în viața ei unei lumi noi, să devină o făptură noi în Cristos. Nouă ce ne lipsește pentru a începe acest drum de convertire? De ce nu îndrăznim să ne ridicăm, de ce amânăm întoarcerea noastră spre Domnul? Să nu ne temem de convertire. Să nu ne temem să-l cunoaștem pe Cristos. Să nu ne temem să ne apropiem de el și să fugim de păcat. Să ne amintim cuvintele părintelui N. Steinhardt: „Nu ai cum să-l cunoști pe Cristos și să nu-ți fie rușine să mai păcătuiești”. Să-l cunoaștem și să-l iubim pe Cristos asemenea Mariei Magdalena și vom renunța la păcat!

„Dumnezeule, tu ești Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineață.
Sufletul meu e însetat de tine,
pe tine te dorește trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat și fără apă” (Ps 62,2).

22 iulie 2017

Sâmbătă din săptămâna a 15-a de peste an
SF. MARIA MAGDALENA
Ct 3,1-4a (2Cor 5,14-17); Ps 62; In 20,1-2.11-18

LECTURA I
L-am găsit pe iubitul inimii mele.
Citire din Cântarea Cântărilor 3,1-4a
Aşa spune mireasa: „În pat, în timpul nopţilor, l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. ² M-am ridicat şi am înconjurat cetatea, pe străzi şi în pieţe l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. ³ M-au găsit străjerii care înconjoară cetatea şi i-am întrebat: «L-aţi văzut pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu?» ^4aAbia trecusem de ei şi l-am găsit pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu”.

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA I
Acum nu-l mai cunoaştem pe Cristos după trup.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,14-17
Fraţilor, iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi, care judecăm că unul singur a murit pentru toţi şi, ca atare, toţi au murit. ¹⁵ El a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. ¹⁶ Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel. ¹⁷ Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut; iată, au devenit noi!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62(63),2.3-4.5-6.8-9 (R.: 2b)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne Dumnezeul meu.

² Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine,
pe tine te doreşte trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.

³ Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău,
ca să contemplu puterea şi mărirea ta.
⁴ Îndurarea este mai bună decât viaţa,
de aceea, buzele mele te laudă. R.

⁵ Aşa te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând al tău nume.
⁶ Ca şi cum m-aş sătura cu măduvă şi grăsime,
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.

⁸ Pentru că ai fost ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
⁹ Sufletul meu se alipeşte de tine
şi dreapta ta mă susţine. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Spune-ne, Marie, ce-ai văzut pe cale? Am văzut mormântul lui Cristos cel viu şi gloria Celui Înviat. (Aleluia)

EVANGHELIA
Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1-2.11-18
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. ² Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. ¹¹ Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt ¹² şi a văzut doi îngeri în haine albe care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. ¹³ Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. ¹⁴ Spunând acestea, s-a întors şi l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. ¹⁵ Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: „Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua!” ¹⁶ Isus i-a zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: „Rabbuni!” – care înseamnă „Învăţătorule!” ¹⁷ Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!»” ¹⁸ Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea.