Fecioara care oferă

Ave Maria

«Oferă-l pe Fiul tău, Sfîntă Fecioară,
și prezintă Domnului rodul binecuvîntat al trupului tău.
Oferă pentru împăcarea noastră comună
jertfa sfântă placută lui Dumnezeu»
.

20. În sfîrșit, Maria este Virgo offerens, Fecioara care oferă. În episodul prezentării lui Isus la Templu (cf. Lc 2, 22-35), Biserica, călăuzită de Duhul Sfînt, a întrevăzut, dincolo de împlinirea legilor privind închinarea întîiului-născut (cf. Ex 13, 11-16) și de purificarea Mamei (cf. Lev 12, 6-8), un mister de mîntuire relativ la istoria mîntuirii. Altfel spus, ea a subliniat continuitatea ofrandei fundamentale pe care Cuvîntul întrupat a făcut-o Tatălui venind în lume (cf. Evr 10, 5-7). Biserica a văzut proclamarea universalității mântuirii, căci Simeon, salutând în Copil lumina menită să lumineze popoarele și slava lui Israel (cf. Lc 2, 32), l-a recunoscut în El pe Mesia, Mântuitorul tuturor. Ea a înțeles referința profetică la pătimirea lui Cristos: cuvintele lui Simeon, unindu-i într-o aceeași profeție pe Fiul «semn de împotrivire» (Lc 2, 34) și pe Mama al cărui suflet va fi străpuns de o sabie (cf. Lc 2, 35), își vor afla împlinirea pe Calvar. Mister de mîntuire care, sub diferite aspecte, orientează episodul prezentării la Templu spre evenimentul mântuitor al Crucii. Dar Biserica însăși, mai ales începînd din Evul Mediu, a întrevăzut în inima Fecioarei, care-l duce pe Fiul său la Ierusalim pentru a-l prezenta Domnului (cf. Lc 2, 22), o voință de ofrandă (dăruire) care depășește sensul obișnuit al ritului pe care îl împlinea. Avem o mărturie a acestei intuiții în interpelarea plină de afecțiune a Sfîntului Bernard: «Oferă-l pe Fiul tău, Sfîntă Fecioară, și prezintă Domnului rodul binecuvîntat al trupului tău. Oferă pentru împăcarea noastră comună jertfa sfântă placută lui Dumnezeu» (56).

Această unire a Mamei cu Fiul său în opera de răscumpărare (57) își atinge culmea pe Calvar, unde Cristos «s-a adus lui Dumnezeu pe sine însuși jertfă neprihănită» (Evr 9, 14) și unde Maria a stat la picioarele crucii (cf. In 19, 25), «a suferit adânc împreună cu Fiul ei unul-născut și s-a unit cu suflet de mamă la jertfa lui, consimțînd cu iubire la sacrificarea Victimei născute din ea» (58), oferindu-l și ea Tatălui veșnic (59). Pentru a perpetua de-a lungul veacurilor jertfa crucii, dumnezeiescul Mîntuitor a instituit jertfa euharistică, memorial al morții și al învierii sale, și a încredințat-o Bisericii, Mireasa sa (60): aceasta, mai ales duminica, îi convoacă pe credincioși pentru a celebra Paștele Domnului pînă la întoarcerea lui (61). Biserica o împlinește în unire cu sfinții din cer și mai întîi cu Fericita Fecioară (62), a cărei iubire arzătoare și credință neclintită le imită.

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€2,00

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: