Arhivă etichetă pentru ‘casatoria’

La mine, la tine sau la papa Francisc se gândea Paul când a scris? Sau ce o fi vrut să spună? Și cui? Coincidență?

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare”.

Pentru câțiva ani am trăit într-o casă în care vedeam de cel puțin 5-6 ori pe zi scrise (în diferite locuri) aceste cuvinte: „Ut non circumferamur omni vento doctrinae”. N-ai cum să nu ți le întipărești în minte și mai ales în inimă. Erau peste tot! Și la masă: mâncai și le priveai. Sau, mai bine spus, te priveau, îți vorbeau. Erau șoapte care se strecurau și ne întăreau mai mult decât hrana pentru trup! Ne pregăteau pentru zilele grele. Așa ca astea! Parcă văd și acum stema și „aud” cuvintele din fotografia alăturată acestei postări. Și unde mai pui, că în aceste zile în care toți și-au amintit că avem un Papă care vorbește (ca și cum până ieri nu ar fi spus nimic interesant, important!), în Biserică se proclamă tocmai aceste cuvinte ale apostolului Paul din Scrisoarea către Efeseni, capitolul 4.

Coincidență?!

Cei care astăzi și mâine merg la sfânta Liturghie vor asculta aceste cuvinte pe care e bine să ni le întipărim în minte și în inimă, mai mult decât titlurile senzaționale din presă. Asta dacă iubim cu adevărat Biserica și ne interesează mântuirea sufletului. Ne spune Apostolul:

1 Aşadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii.

 4 Este un [singur] trup şi un [singur] Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o [singură] speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un [singur] Domno [singură] credinţă, un [singur] Botez6 un [singur] Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.

7 Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos. 8 De aceea [Scriptura] spune:

„Ridicându-se în înălţime,

a dus captivă captivitatea,

a dat daruri oamenilor”.

9 Dar ce înseamnă „s-a ridicat”, dacă nu [faptul] că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? 10 Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate.

11 Tot el i-a dat pe unii ca apostoli; pe alţii, ca profeţi; pe alţii, ca evanghelişti; pe alţii, ca păstori şi învăţători 12 pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre edificarea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos, 14 CA SĂ NU MAI FIM COPII PURTAŢI DE VALURI ŞI DUŞI ÎNCOACE ŞI ÎNCOLO DE ORICE VÂNT AL ÎNVĂŢĂTURII PRIN ÎNŞELĂCIUNEA OAMENILOR, PRIN VICLENIA LOR ÎN A PROIECTA INDUCEREA ÎN EROARE

15 Dimpotrivă, fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este capul, Cristos, 16 de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de lucrarea stabilită fiecărui membru în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire.

De la „omul vechi” la „omul nou”

17 Aşadar, vă spun aceasta şi dau mărturie în Domnul: să nu mai umblaţi cum umblă păgânii, în deşertăciunea minţii lor, 18 având gândirea întunecată, străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza împietririi inimii lor! 19 Pierzând bunul simţ, ei s-au dedat la libertinaj, practicând cu nesaţ orice fel de necurăţie20 Dar voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos. 21Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare! 23 Înnoiţi-vă duhul minţii voastre 24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!

Reguli pentru viaţa cea nouă

25 De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului28 cel care fură să nu mai fure, ci mai degrabă să trudească muncind cu mâinile sale, [făcând] ceva bun ca să aibă din ce da celui care are nevoie! 29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

Nu cred că apostolul Paul se gândea la Sfântul Părinte papa Francisc atunci când a scris aceste cuvinte, însă la starea noastră de spirit, la tulburarea noastră, cred că se gândea. Nu suntem nici primii, nici ultimii probați, încercați, amăgiți de tot felul de „doctrine” și interpretări și răstălmăciri. 

Și mai ales nu suntem nici primii care scoatem din context: vedem punctul, dar nu vedem foaia de hârtie; vedem copacul, dar nu vedem pădurea. 

Să nu facem jocul celor care au răstălmăcit mereu învățătura Bisericii, cuvintele Păstorilor și au creat tot acest haos. 

Să ne certăm între noi – în Biserică – înseamnă să aducem bucurie Diavolului și celor care îl slujesc pe el. Nu e cazul! 

Să stăm liniștiți, senini! Oare nu e Dumnezeu cel care conduce lumea și Biserica?! Oare nu mai credem în prezența și inspirația Duhului Sfânt? Oare nu a spus Cristos și continuă să ne spună: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Mulți luptă și vor lupta, dar nu vor birui împotriva Bisericii zidită pe stânca lui Petru!

Sfântul Părinte papa Francisc a fost și este fidel Evangheliei și Magisteriului Bisericii. 

Nu s-a schimbat nimic și rămâne totul așa cum învață Catehismul Bisericii Catolice.

Oare de ce nu amintește nimeni în aceste zile și în discuții, în articole, în comentarii și aceste cuvinte (și multe altele asemănătoare!) spuse/scrise/transmise/semnate de același Sfânt Părinte papa Francisc: „Referitor la proiectele de echivalare a unirilor dintre persoane homosexuale cu căsătoria, «nu există niciun fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, NICI MĂCAR ÎNDEPĂRTATE, între unirile homosexuale și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie»”. Și este inacceptabil „ca Bisericile locale să îndure presiuni în această materie și ca organismele internaționale să condiționeze ajutoarele financiare pentru țările sărace de introducerea de legi care să instituie «căsătoria» între persoane de același sex” (Exortația apostolică postsinodală a Papei Francisc, Amoris laetitia, nr. 251. Documentul, pentru cine nu l-a citit, poate fi citit integral aici: https://www.magisteriu.ro/amoris-laetitia-2016/ )”.

De ce nu citează nimeni Catehismul Bisericii Catolice?

Să nu ne lăsăm înșelați de cei care nu iubesc Biserica. Să trăim în pace! Să rămânem în unire cu Cristos, cu Biserica, cu urmașul sfântului Petru, papa Francisc. Să fim convinși de actualitatea cuvintelor lui Cristos: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

Astăzi chiar cred că apostolului Paul ne-a „citit” deja viața când, acum aproape două mii de ani, (ne-)a spus: „Să nu mai fim copii purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare” (Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,14). 

Ce bine ar fi să recitim mai des capitolul 4 din scrisoarea către Efeseni! De fapt, toată Biblia. Și la fel de bine ar fi să citim tot ce zice Sfântul Părinte, nu doar interpretările și parafrazările unora plini de interese meschine. Cine a citit sau ascultat cateheza de miercuri? (o puteți citi AICI: Despre ce vorbea cu adevărat Papa ieri, dar „jurnaliștii” au omis: glasul care atrage duioșia lui Dumnezeu și „ateismul” practic) Dar „meditația” de duminică?  (o puteți citi AICI: Contribuţie la edificarea civilizaţiei iubirii).

Nu Papa Francisc, ci Isus a spus: 1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, 2 deoarece cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vouă! 3 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu observi bârna din ochiul tău? 4 Sau cum vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» şi, iată, bârna este în ochiul tău? 5 Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea bine să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

6 Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor şi nu aruncaţi mărgăritarele în faţa porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie! (Mt 7,1-6)

Să nu ne mai lăsăm amăgiți! Sfântul Părinte și învățătura sa nu pot fi reduse la un interviu sau la un film documentar. Cu atât mai puțin Doctrina Bisericii despre familie, despre căsătorie, despre demnitatea fiecărei persoane umane. Nici măcar atunci când vorbim despre un film senzațional de bun! (Bun pentru cine?!)

Iar dacă ne place senzaționalul, extraordinarul, dacă suntem împătimiți să găsim zilnic ceva uimitor, ceva care să ne facă să tresăltăm, atunci să intrăm într-o biserică și să privim tabernacolul, să-l privim pe Isus prezent în sfânta Taină. Acela este un adevărat miracol! Acolo este senzaționalul fiecărei zile, fiecărei clipe: Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. prezent pe altar, prezent în sfânta Taină, prezent în mijlocul nostru într-o bucățică de pâine. Cristos prezent este senzaționalul de fiecare zi! El este același ieri, astăzi și în veac pentru a ne iubi până la sfârșit și pentru a ne învăța să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit: până la final, până la moarte și încă moartea pe cruce! Aceasta este cu adevărat o știre senzațională, dar despre așa ceva nu se vorbește la televizor, nici în ziare, nici pe facebook. Nici filme nu se mai fac! Dar nu-i bai! Nu-i bai deloc atâta timp cât avem creștini buni, preoți și laici, episcopi și papi, persoane consacrate și copii și tineri sfinți care ne vorbesc prin viața lor despre Dumnezeu și despre adevărurile de credință. Până la urmă, ceea ce contează este să simțim și să credem cu tărie că Dumnezeu este prezent, că Dumnezeu ne vorbește, că Domnul are un cuvânt de spus omului de astăzi, că Dumnezeu este și rămâne în mijlocul nostru în veci de veci. Avem Cuvântul său! Avem Sacramentele! Avem învățătura Bisericii! Să ne liniștim inima! Nu suntem singuri!

Să ne continuăm ziua în pace păstrând și meditând în inima noastră aceste cuvinte: 

„Să nu mai fim copii purtaţi de valuri 
şi duşi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, 
prin viclenia lor în a proiecta inducerea în eroare…

Îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora! 26 De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocazie diavolului29 Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă! 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării! 31Să fie îndepărtate dintre voi orice amărăciune, furie, mânie, răcnet, blasfemie şi orice răutate! 32Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu v-a iertat în Cristos!

AMIN!

(Scrisoarea către Efeseni poate fi citită în întregime aici: https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/56-scrisoarea-sf-apostol-paul-catre-efeseni/page/4/ Durează mai puțin decât unele articole defăimătoare la adresa celor cu care împărtășim aceeași speranță, credință și dragoste!).

PSALMUL 23 (22)

Domnul este păstorul cel bun

1 Psalm. Al lui Davíd.

Domnul este păstorul meu,

nu voi duce lipsă [de nimic];

2 el mă paşte pe păşuni verzi,

mă conduce la ape de odihnă,

3 îmi înviorează sufletul.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.

4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă mângâie.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Să nu săvârşeşti adulter

fidelitatea adulterul casatoria si familiaIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În itinerarul nostru de cateheze despre porunci ajungem astăzi la al şaselea cuvânt, care se referă la dimensiunea afectivă şi sexuală, şi afirmă: „Să nu săvârşeşti adulter”.

Referinţa imediată este la fidelitate, şi de fapt niciun raport uman nu este autentic fără fidelitate şi lealitate.

Nu se poate iubi numai până când „convine”; iubirea se manifest tocmai dincolo de pragul propriei satisfacţii, când se dăruieşte totul fără rezerve. Aşa cum afirmă Catehismul: „Iubirea vrea să fie definitivă. Nu poate să fie «până la noi ordine»” (nr. 1646). Fidelitatea este caracteristica relaţiei umane libere, mature, responsabile. Şi un prieten se dovedeşte autentic pentru că rămâne astfel în orice împrejurare, altminteri nu este un prieten. Cristos revelează iubirea autentică, El care trăieşte din iubirea nemărginită a Tatălui, şi în virtutea acestui lucru este Prietenul fidel care ne primeşte şi atunci când greşim şi vrea mereu binele nostru, chiar şi atunci când nu merităm asta.

Fiinţa umană are nevoie să fie iubită fără condiţii, şi cine este privat de această primire poartă în sine o anumită neterminare, adesea fără să ştie asta. Inima umană încearcă să umple acest gol cu surogate, acceptând compromisuri şi mediocrităţi care au numai un gust vag al iubirii. Riscul este acela de a numi „iubire” relaţii neformate şi imature, cu iluzia de a găsi lumină de viaţă în ceva ce, în cel mai bun dintre cazuri, este numai o reflexie.

Aşa se întâmplă să se supraevalueze de exemplu atracţia fizică, atracţie care în sine este un dar al lui Dumnezeu, însă are ca scop să pregătească drumul pentru un raport autentic şi fidel cu persoana. Cum spunea sfântul Ioan Paul al II-lea, fiinţa umană „este chemată la spontaneitatea deplină şi matură a raporturilor”, care „este rodul treptat al discernământului impulsurilor propriei inimi”. Este ceva ce se cucereşte, din moment ce fiecare fiinţă umană „trebuie să înveţe cu perseverenţă şi coerenţă care anume este semnificaţia trupului” (cf. Cateheză, 12 noiembrie 1980).

De aceea, chemarea la viaţa conjugală cere un discernământ sârguincios cu privire la calitatea raportului şi un timp de logodnă pentru a o verifica. Pentru a ajunge la sacramentul căsătoriei, logodnicii trebuie să maturizeze certitudinea că în legătura lor este mâna lui Dumnezeu, care îi precede şi îi însoţeşte, şi le va permite lor să spună: „Cu harul lui Cristos promit să-ţi fiu credincios/credincioasă mereu”. Nu pot să-şi promită fidelitate „în bucurie şi în durere, în caz de boală ca şi în timp de sănătate” şi să se iubească în toate zilele vieţii lor numai pe baza bunei voinţe sau a speranţei că „treaba va funcţiona”. Au nevoie să se bazeze pe terenul solid al Iubirii fidele a lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta, înainte de a primi sacramentul căsătoriei, este nevoie de o pregătire sârguincioasă, aş spune un catecumenat, pentru că se joacă toată viaţa în iubire, şi cu iubirea nu se glumeşte. Nu se poate defini „pregătire la căsătorie” trei sau patru conferinţe date în parohie; nu, aceasta nu este pregătire: aceasta este falsă pregătire. Şi responsabilitatea celui care face asta cade asupra lui: asupra parohului, asupra episcopului care permite aceste lucruri. Pregătirea trebuie să fie matură şi este nevoie de timp. Nu este un act formal: este un sacrament. Dar trebuie pregătit cu un adevărat catecumenat.

De fapt, fidelitatea este un mod de a fi, un stil de viaţă. Se lucrează cu lealitate, se vorbeşte cu sinceritate, se rămâne fideli faţă de adevăr în propriile gânduri, în propriile acţiuni. O viaţă împletită din fidelitate se exprimă în toate dimensiunile şi duce la a fi bărbaţi şi femei fideli şi credibili în orice împrejurare.

Însă pentru a ajunge la o viaţă aşa de frumoasă nu este suficientă natura noastră umană, este nevoie ca fidelitatea lui Dumnezeu să intre în existenţa noastră, să ne contagieze. Acest al şaselea cuvânt ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre Cristos, care cu fidelitatea sa poate să scoată din noi o inimă adulteră şi să ne dăruiască o inimă fidelă. În El, şi numai în El, este iubirea fără rezerve şi regândiri, dăruirea completă fără paranteze şi tenacitatea primirii până la capăt.

Din moartea şi învierea sa derivă fidelitatea noastră, din iubirea sa necondiţionată derivă statornicia în raporturi. Din comuniunea cu El, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt derivă comuniunea dintre noi şi faptul de a şti să trăim în fidelitate legăturile noastre.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 24 octombrie 2018

Cateheze despre porunci – 11/A: Să nu săvârşeşti adulter

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro

Misterul acesta este mare

Cristoa a iubit Biserica

Fraţilor, fiţi supuşi unii altora în frica lui Cristos! Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este capul femeii aşa cum şi Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor şi este! Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile să fie supuse bărbaţilor lor în toate! Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită! Tot aşa şi bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte aşa cum face Cristos pentru Biserică. Căci toţi suntem membre ale trupului său. De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va uni cu soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup. Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică.

Cuvântul Domnului

(din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 5,21-32)

%d blogeri au apreciat: