Arhivă etichetă pentru ‘casatorie’

Cum și de ce „încap” trei generații în 35 de ani și două colțuri? A treia (și ultima!) zi despre hoții de copilării

Ele nu îmbracă și nici nu dau de mâncare păpușilor,
ci unor copii adevărați,
unor ființe care mișcă și plâng.
Și plâng tare!
De cele mai multe ori plâng de foame și de ne-iubire…

Astăzi, a treia și ultima zi a copilăriilor furate, este despre cum „încap” trei generații în 35 de ani… uneori chiar în mai puțin de 35.

Au trecut ceva ani de când am fost chemat să vizitez o familie. La telefon, o voce stinsă de copil mi-a spus să merg repede să mă rog pentru mama. Era urgent și grav. Când am ajuns am găsit o femeie tânără, la vreo 35 de ani, foarte bolnavă. Abia externată. Abia respirând. Stătea într-un colț ce părea pat. În celălalt colț, doi copii: o fetiță de vreo 14-15 ani (poate 16!) care ținea în brațe un băiețel de câteva luni… Chipul fetiței emana teamă, sărăcie, foame, rușine, disperare… Totul era atât de trist și dureros. Cu privirea căutam un alt colț pe care să-l ocupă și în care să-mi revin un pic… Dar nu exista! Era atât de multă confuzie și durere, încât nici colțuri nu puteau încăpea mai mult de două în acea casă, în acea cameră… Era spațiu doar pentru oamenii puși deja la colț de mine și de tine…

M-am rugat. Puțin! Pentru că nu știam ce să spun, dar și pentru că voiam să mă trezesc din acest vis apăsător. Și apoi, femeia – sau umbra ei, atât era de slabă! – era abia externată cu „diagnosticul”: „E mai bine să moară acasă, cu cei dragi”. Erau ultimele clipe/zile. I-am spus fetiței că îmi pare tare rău pentru mama lor și că voi reveni pentru ea și pentru fratele ei cu ceva „bun”. I-au licărit un pic ochii, iar apoi mi-a spus, rușinată: „Ea e doar mama mea. El e copilul meu…”. Și-a început să plângă… 

Acum îmi pare rău că nu am plâns și eu. O lacrimă și o îmbrățișare ar fi ajutat mai mult decât un pachet cu alimente! Puteam face mai mult pentru aceste trei generații înghesuite în 35 de ani și între două colțuri în care o viață se zbătea să elibereze un loc…

Da, astăzi este despre copilăria furată celor care devin mame înainte de a-și termina propria copilărie. Astăzi este despre cele care nu îmbracă păpuși, ci ființe umane; care nu se joacă de-a mama și de-a tata, ci chiar sunt mame (și uneori tați). La vârsta lor copiii își fac planuri de viitor; însă ele își țin deja viitorul în brațe: viitorul lor a început deja fără să le lase timp de pregătire! Păpușile lor sunt reale și cer mâncare, învață să meargă, învață să vorbească. Sunt atât de reale. Aceste mame în loc să se joace muncesc; în loc să se bucure de copilărie cresc proprii lor copii. 

O știre publicată anul trecut (26 iulie 2019) vorbește de la sine: 17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani din România au devenit mame anul trecut, arată datele Organizației Salvați Copiii. 674 dintre ele au mai puțin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 și 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, 7 la a cincea naștere, iar una se află chiar la a șasea naștere (Detalii aici: https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23279205-salvati-copiii-aproape-18-000-adolescente-din-romania-devenit-mame-anul-trecut-674-sub-15-ani-3-657-afla-doua-nastere-iar-673-treia.htm ).

Pandemia generată de COVID-19 se pare că agravează această situație: mulți copii nu se vor mai întoarce la școala reală niciodată pentru că între timp au fost forțați să se căsătorească prematur sau deja au un copil, o sarcină… (https://www.osservatoreromano.va/it/news/2020-11/quo-264/la-tratta-delle-donne-viaggia-in-rete.html).

Iar educația este esențială în combaterea acestui flagel, în combaterea hoților de copilării. Nivelul de educație este invers proporțional cu numărul de mame minore: avem nevoie de educație bună pentru a putea vedea scăzând numărul de mame minore. O, de-ar dispărea de tot!!! Trebuie să ne implicăm mai mult. Toți! 

Știu deja refrenele legate de aceste copile criticate, arătate cu degetul, bârfite, desconsiderate. Știu că sunt numite – uneori chiar și de bunii creștini! – vagaboande, prostituate, pramatii etc. Însă … ce șansă li s-a oferit pentru a fi altfel? Ce șansă le-am oferit noi? Ce ajutor le-am oferit pentru a nu ajunge în situația aceasta? Ce am făcut noi pentru vecinul, vecina, fiica colegului/colegei? Ce am făcut concret pentru copiii despre care știam că trăiesc la marginea prăpastiei? Cum i-am îndepărtat de pericol? Cum am promovat educația? Cum am susținut educația în școli și în familie? Ce am făcut noi concret ca în România să nu avem mii de mame minore?

Și dacă atunci nu am făcut nimic, acum de ce îi criticăm? Măcar acum să-i ajutăm pentru ca nu cumva răul să prindă rădăcini și în noua viața, în copiii copiilor. 

Și mai e un aspect: poate că e vina lor, poate nu au ascultat de părinți, poate au fugit de acasă pentru o „libertate” despre care nu știau nimic și care le-a furat tot. Sau poate că e vina Statului: „permite” căsătorii cu „mirese” de 12-13 ani; nu face cercetări detaliate asupra „tatălui” unui copil născut de o fetiță de 13-14 ani… (Dacă ar face, probabil am descoperi că nu preoții (catolici!) sunt pedofilii mileniului sau singurii vinovați de scandalurile cu minori, ci mulți alții, mulți prea mulți care trăiesc neacuzați, nejudecați, necondamnați nici de justiție, nici de noi! Și continuă să fure și să distrugă copilării… Dar acesta este alt subiect trist, altă dramă pentru omenire, pentru Biserică și pentru copii…) Da, poate e vina Statului că nu investește mai mult și mai bine în educație. Și poate că e și vina Bisericii și a creștinilor prin felul în care se implică/ne implicăm în educație, în promovarea valorilor și a vieții. Sau poate e vina lui X sau a lui Y, a ta sau a mea… Sigur e vina cuiva, însă în fața acestor mame minore nu trebuie să căutăm doar vinovații, ci trebuie să privim la situația lor concretă: în fața mea stătea o fetiță de 14-15 ani (poate 16) și ținea un copil, un înger în brațe… Acel copil contează enorm… 

Aceste mame minore pe care le criticăm sau le neglijăm acum țin în brațele lor un prunc, un copil, o viață nouă. ȚIN ÎN BRAȚE UN OM care depinde și de noi cât de OM va crește, cât și ce caracter va avea! Nouă ne revine obligația ca această viață nouă să fie cu adevărat nouă și să nu meargă pe urmele mamei, tatălui, anturajului…. Să nu lăsăm să i se fure copilăria și acestui copil născut de o copilă. Depinde de noi ca acest furt de copilărie să fie oprit. 

Să ne amintim: „pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic!” (Edmund Burke).

Dacă ești printre cei buni, fă ceva! 

Redă copilăria unui copil fără copilărie!

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00


  1. În prima zi, adică sâmbătă 14 noiembrie 2020, am vorbit AICI despre prima copilărie furatădrama celor care devin părinți fără să fi zămislit, cei care sunt părinți fără să fi fost mai întâi copii (fericiți)… Ieri a fost o zi dedicată copiilor care își cresc frații mai mici. Rămași singuri, orfani sau abandonați de părinți, frații mai mari au devenit fără niciun preaviz „părinți”. Uneori chiar înainte de a-și trăi copilăria. Unii și-au îndeplinit acest rol cu o demnitate și responsabilitate vrednice atât de calendarul sfinților martiri, cât și de cartea recordurilor. Alții n-au mai reușit și au fugit la rândul lor lăsându-și frații orfani pentru a doua oară! Chiar acum sunt copii/adolescenți/tineri care stau în taina nopții și cugetă să fugă de această responsabilitate tocmai pentru că nu reușesc să procure cele necesare pentru frații lor mai mici.  Am văzut copii/adolescenți care plâng cu lacrimi de părinți, care oftează ca adulții…  Ce drame: părinți fără să fi zămislit, părinți fără să fi fost mai întâi copii (fericiți)… Și vine iarna, cu frigul și vitregia ei… 
  2. Ieri, duminică 15 noiembrie 2020, ZIUA MONDIALĂ A SARACILOR, am vorbit AICI despre despre cei care nu au rostit niciodată suavul „Mama”, despre cei care nu au putut să se țină de mâna celui pe care îl numim „Tăticule”. Astăzi este despre orfanii de lângă noi, care trăiesc abandonați sau, unii un pic mai norocoși, trăiesc în familii adoptive sau în case de copii. Ceilalți? Boschetari, cerșetori, victime ale traficului de persoane și de organe. Abuzați sau uitați, triști înainte de a cunoaște fericirea, ei caută un loc în inima noastră, în lumea noastră…

AICI poți citi: 
1. Prima copilărie furată; 

2. A doua copilărie furată;

3. A treia copilărie furată;

4. Mesajul Sfântului Părinte pentru a IV-a Zi Mondială a Săracilor (duminică, 15 noiembrie 2020).

Unii au nevoie de lemne pentru a nu muri de frig, alții de o pâine pentru a nu muri de foame, alții de medicamente pentru a nu muri de boli necruțătoare, dar toți au nevoie de o îmbrățișare pentru a nu muri din lipsa iubirii… 

Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Foto: Salvați copiii!

Mai este familia locul în care suntem iubiți necondiționat?

Este adevărat că nu se face primăvară cu o floare, dar uneori se poate salva o familie… măcar de dragul copiiilor care suferă atunci când părinții nu se mai iubesc! Ce nu poate o floare, poate un buchet de flori! Iar ce nu reușește un buchet, reușește iubirea, iertarea, răbdarea, cuvântul bun și blând, inima bună…

Salvarea familiei de dragul copiilor sau salvarea copiilor de dragul familiei?! Nu știu! Știu doar că nimeni nu ar trebui să sufere în locul în care ar trebui să ne simțim iubiți necondiționat: familia!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

casatoria verighete nuntaTot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și avalanșa de teorii și cuvinte care ne asaltă, creează un soi de nesiguranță, de ambiguitate, de relativism. Nu mai știm până la urmă care este calea demnă de urmat, ce formă are adevărul, ce gust are virtutea. Este atât de ușor să fim derutați și înșelați. Și sunt atât de mulți cei care se bucură atunci când ne amăgesc. Trebuia să ne simțim pe pământ ca într-o familie numeroasă, unde toți sunt frați și se iubesc, dar am transformat pământul într-o junglă în care supraviețuiește doar cel care „se descurcă”.

De multe ori suntem nevoiți să umblăm prin această junglă în întuneric și căutăm cu sufletul deschis o lumină. Simțim că pășim pe un teren mlăștinos, gata să ne înghită și atunci strigăm: „Doamne, salvează-ne, că pierim!” Cuvântul lui Dumnezeu vine să dea strălucire vieții noastre, să dea siguranță pașilor noștri. În această duminică cuvântul Domnul vrea să întipărească în inima noastră adevăruri atât de necesare timpului nostru. Iată ce ne spune Domnul astăzi.

În primul rând, Domnul ne spune: „Nu este bine ca omul să fie singur”! Și așa este: nimeni nu poate trăi singur. Avem nevoie de ceilalți, de oameni. Una dintre cele mai cumplite dureri ale timpului nostru este tocmai singurătatea. Într-o lume care atât de multe mijloace de transport și de comunicare pare imposibil ca cineva să fie singur. Și totuși: atâția sunt singuri. Și suferă! Nu este bine ca omul să fie lăsat singur. Să ieșim în întâmpinarea celor care sunt singuri. Să-i vizităm! Să nu uităm că au nevoie de un suflet, de noi și de prezența noastră, nu de daruri, de obiecte sau animale sau orice alt fel de surogat.

Nimic nu poate înlocui prezența omului, iar acest lucru este evidențiat și de următorul adevăr proclamat astăzi de cuvântul Domnului: „Omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui”. Deși era înconjurat de toată frumusețea creației și de toate animalele, nu era suficient pentru că nimeni și nimic nu poate suplini prezența aproapelui, a prietenului, a fratelui: nici bunurile, nici animalele… Nimic! Omul are nevoie de om!

Iar apoi cuvântul Domnului ne poartă spre cea mai frumoasă învățătură despre familie. Ne spune Domnul: „Îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup”. Bărbat și femeie i-a creat și doar bărbat și femeie vor constitui un singur trup. Doar uniunea dintre bărbat și femeie poate fi numită familie. Restul uniunilor se pot numi oricum, dar nu familie! Acest nume este rezervat pentru unirea dintre bărbat și femeie. Nu este corect să numești diamant o bijuterie falsă! Dacă este adevărat că nu poți construi un avion folosind doar piese de la o barcă sau de la o mașină de spălat, atunci de ce unii consideră că pot forma o familie folosind alte „piese” decât cele necesare pentru întemeierea unei familii: bărbatul și femeia?! Știu că această comparație este exagerată, dar și durerea prin care trec familiile este imensă  și prea puțini sunt cei care se zbat să-i aline suferințele.

O mare suferință trăită de numeroase familii este lipsa copiilor. Este o suferință și pentru familie și pentru Biserică și pentru societate. Copiii sunt o binecuvântare pentru toți. Iată ce spune Domnul: „Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale” –  cea mai mare binecuvântare pentru o familie sunt copiii. Nimeni și nimic nu poate înlocui în viața soților fericirea de a fi tată sau mamă. Și acest adevăr trebuie proclamat, reamintit în aceste vremuri în care mulți se tem de copii sau se tem de al doilea copil! Copiii sunt binecuvântarea familiei. Iar pentru familie, pentru soți binecuvântarea este să-și vadă copiii, apoi nepoți și strănepoții: „Să te binecuvânteze Domnul din Sion, ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale și să vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel!”. Familia trebuie să investească în oameni, în copii, mai mult decât în case, mașini și vacanțe de lux! Cine nu înțelege ce binecuvântare este pentru o familie un copil, să vorbească cu acele familii care își doresc un copil, dar din diferite motive triste, de multe ori legate de sănătate, nu-l pot avea!!! Simțind durerea unei soții care nu poate avea copii, înțelegi mai bine binecuvântarea de a fi tată sau mamă!

În lectura a doua Apostolul Paul ne amintește că Isus „Cristos a suferit moartea pentru fiecare om”. Cristos a murit pentru toți: nu doar pentru creștini, nu doar pentru catolici, ci pentru toți. Chiar și pentru omul pe care tu îl consideri cel mai păcătos! A murit pentru toți! Noi nu trebuie să facem deosebire între oameni considerându-i pe unii vrednici de Cristos, iar pe alții mai puțin vrednici. Nu suntem noi puși să judecăm și să condamnăm. Singur Cristos, care a murit pentru noi și pentru lumea întreagă, poate judeca. Iar judecata lui este plină de milostivire și-i așteaptă pe toți să se întoarcă în casa Tatălui. El îi numește pe toți „frați”: „Cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi”. Toți avem nevoie să fim sfințiți, deci toți suntem frați. Nimeni nu se poate considera pe sine sfânt, ci suntem sfinți prin Cristos și în Cristos, cel care ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt. Prin el, prin sângele lui suntem sfințiți și devenim fii ai lui Dumnezeu și frați și tot așa, numai prin el și de către el putem fi judecați!

Este el, Domnul, cel care spune: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Să fim atenți la cuvintele care preced această „poruncă” a Mântuitorului: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup”, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup”. La început nu a fost așa și nici acum nu trebuie să fie altfel. Nu trebuie să lăsăm să fie distrus cel mai important element al Bisericii și al societății de „împietrirea inimii”. Să fim atenți că și aici Cristos vorbește tot despre unirea dintre bărbat și femeie, singura și adevărata unire care poate constitui o familie. Iar familia nu este un obiect de joacă sau de probe.

Să luăm aminte: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. Ce poate fi neclar aici?! Cristos nu arată cu degetul și nu condamnă. Nu trebuie să condamnăm nici noi familiile care au trecut prin drama falimentului căsătoriei. Problema ridicată aici este cea a divorțaților recăsătoriți. Este un teren foarte sensibil și de aceea nimeni nu are dreptul să judece fără să cunoască situația în toată complexitatea ei. Însă după ce sunt cunoscute toate elementele, Biserica trebuie să arate linia de urmat și să spună care este adevărul despre familie, despre căsătorie, despre cei divorțați și recăsătoriți. Biserica trebuie să ajute oamenii să facă diferența între căsătoriile falimentare și căsătoriile nule. Oamenii nu trebuie lăsați să trăiască în ambiguitate și întuneric, ci ajutați să ajungă la claritatea vieții și să trăiască în lumină. Nu putem trăi în întuneric. Avem nevoie de lumină, lumina adevărată!

Iar finalul ne poartă spre o lume de basm, de poveste: lumea copilăriei. Iată la ce ne invită Cristos: „Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. Legat de împărăția lui Dumnezeu îmi vin în minte cuvintele Apostolului: „împărăția lui Dumnezeu nu constă în mâncare și băutură, ci în dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom 14,17). Dreptatea, pacea și bucuria se regăsesc în toată splendoarea lor în sufletul celor mici, în sufletul copiilor. Suntem chemați să primim împărăția lui Dumnezeu ca un copil pentru că sentimentele copilului sunt autentice. Un copil știe să trăiască în simplitate. Un copil știe ce înseamnă ascultarea și supunerea, dar mai ales știe ce înseamnă să aibă încredere/credință în ceea ce-l învață părinții. Copilul nu are răutatea de a modifica, de a interpreta adevărul după bunul său plac. Copilul, chiar și atunci când greșește, o face fără răutate și are mereu un puternic sentiment de vinovăție. Este minunat să fii mic, să fii copil și să ai acest har de a recunoaște că ai greșit: da, este un har să te recunoști căzut, rănit! Este un har să ceri ajutor atunci când greșești! În schimb, noi cei mari, suntem prea mândri pentru a recunoaște că am greșit, că suntem căzuți. Aroganța, orgoliul, ne face să numim normalitate starea deplorabilă în care trăim. Vrem să-i convingem pe toți că normalul este „normalitatea” noastră și că mofturile noastre de „adolescenți răsfățați” sunt de fapt drepturi, drepturile omului. Suntem atât de aroganți încât credem că doar noi privim lumea din unghiul potrivit. Ba mai mult: numai noi privim lumea și avem ochii deschiși, în timp ce alții nici măcar nu pot vedea, sunt orbi! Aroganța aceasta ne va distruge dacă nu revenim la sentimentele celor mici, dacă nu îmbrățișăm viața cu toată nevinovăția unui copil. Să învățăm să-i privim pe ceilalți cu ochi de copil, cu gingășie și dragoste. Doar așa vom intra în împărăția cerurilor. Doar așa ne vom putea numi și ne vom simți cu adevărat „frați”.

Așadar, Evanghelia a fost mereu clară și clară este și în această zi. Cristos nu a fost omul care a spus da și nu în același timp: „Credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru față de voi nu este da și nu. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi: de mine, de Silvan și de Timotei, nu este da și nu, ci în el este numai da” (cf. 2Cor 1,18-19 ). Cât de clar și hotărât Cristos spune și astăzi lucrurilor pe nume: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”! De ce trebuie noi să interpretăm și să răstălmăcim și să găsim scuze pentru a păcătui?! De ce trebuie să spunem că „Isus are dreptate, doar că se mai poate și altfel!”?! Inventăm scuze păcatului în încercarea disperată de a ne motiva propriile slăbiciuni, greșeli și păcate. Să ne privim viața cu sinceritate, încrezători în mila Domnului, și să ne recunoaștem greșitori, păcătoși, mici. Cristos a murit pentru toți, dar de harul său se bucură doar cei care se apropie de el cu smerenie, cu sufletul plin de încredere, așa cum un copil aleargă spre brațele tatălui său. Copilul știe întotdeauna, simte întotdeauna în cine trebuie să-și pună încrederea. Noi știm?

(Roma, 4 octombrie 2015 – cf. www.paxlaur.com)


7 octombrie 2018 

† DUMINICA a 27-a de peste an
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului
Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16 (10,2-12)

LECTURA I
Ei vor fi amândoi un singur trup.
Citire din cartea Genezei 2,18-24
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. 19Domnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela era numele ei. 20 Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiinţelor câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. 21 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. 22 Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. 24 De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5.6 (R.: cf. 5)
R.: Să ne binecuvânteze Domnul în toate zilele vieţii noastre!

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale. R.

6 Şi să vezi pe fiii fiilor tăi!
Pace peste Israel! R.

LECTURA A II-A
Şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,9-11
Fraţilor, vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om. 10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la glorie, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor. 11De fapt, şi cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu
se ruşinează să-i numească fraţi.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1In 4,12b
(Aleluia) Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA*
Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,2-16
În acel timp, s-au apropiat de Isus fariseii şi, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia. 3 Isus, răspunzând, le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 I-au spus: „Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase”. 5 Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; 7 de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui 8 şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. 9 Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” 10 Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. 11 El le-a spus: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. 12 Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. 13 Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. 16 Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: