„Eu v-am ales pe voi ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână”, spune Domnul (cf. In 15,16). Am fost aleși pentru a câștiga cerul, pentru a valorifica „minele” primite. Am fost aleși pentru ca „privind la cer și la pământ și la câte sunt în ele să înțelegem că Dumnezeu a creat totul, inclusiv omul” (cf. 2Mac 7,28). Mântuirea este cel mai mare câștig, cea mai mare realizare: atunci ne vom „trezi” și vom contempla chipul Tatălui (cf. Ps 16,15).

Sunt mulți cei care aspiră la câștigarea unor mari premii, fie la loto, fie premii ca Oscar, Nobel, Pulitzer, Sahariv etc. Dacă pentru a câștiga la loto ai nevoie de „noroc”, pentru a câștiga celelalte premii ai nevoie de talent și de multă, multă muncă. Cei care au câștigat astfel de premii au muncit și au fost răsplătiți pentru efortul depus. Însă de multe ori, atunci când se vorbește despre dorința de a câștiga un premiu, se uită un aspect: modul în care atingerea acelui obiectiv va schimba viața câștigătorului. Dacă în cazul celui care câștigă după un efort îndelungat șocul nu este atât de mare încât premiul vine ca o răsplată, în cazul celui care a cumpărat biletul câștigător la loto euforia câștigului și șocurile de după pot avea urmări devastatoare. Nu orice premiu câștigat îți face bine, ci doar acela pentru care ai muncit și pe care cu adevărat îl meriți.

Așa trebuie să fie și cu marele premiu de la fârșitul vieții: mântuirea. Acest premiu – dobândit nu pentru meritele noastre, ci pentru sacrificiul lui Cristos – ne este oferit ca binecuvântare, ca o sublimă formă de recunoștință față de cel care și-a valorificat minele, pentru cel care a trudit împlinind voința Stăpânului.

Sfinții, printre care și sfânta Cecilia, au trudit pentru a fi primiți la ospățul mirelui. Ei sunt cei care au trăit și ne-au instruit în „arta ieșirii cu înțelepciune înaintea mirelui” (cf. Mt 25,6). Ei sunt cei care ne învață „să cântăm în inima noastră numai pentru Domnul”, asemenea sfintei Cecilia. Ei sunt cei care au răspuns cu prețul vieții lor la declarația de iubire a lui Dumnezeu: „Îți voi vorbi la inimă și vei cânta ca în zilele tinereții… Te voi logodi cu mine pentru totodeauna în dreptate și fidelitate” (cf. Os 2,14-20).

Să facem și noi din viața noastră un răspuns la iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă. Să învățăm și noi arta ieșirii cu înțelepciune în întâmpinarea Mirelui. Să veghem cu înțelepciune, speranță și răbdare până în ziua întâlnirii cu cel căruia înima noastră îi cântă mărirea. Să muncim pentru a dobândi premiul oferit de Dumnezeu. Să nu visăm doar să câștigăm la loto, ci să facem din mântuire visul vieții noastre, visul după a cărui împlinire să suspinăm neîncetat și pentru a cărui primire să muncim cu toată dăruirea.

Orice premiu te poate face fericit pentru un timp
și nefericit pentru un altul.
Doar mântuirea îți aduce fericirea veșnică.

22 noiembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 33-a de peste an
Sf. Cecilia, fc. m. **
2Mac 7,1.20-31; Ps 16; Lc 19,11-28

LECTURA I
Creatorul lumii vă va da înapoi duhul şi viaţa.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1.20-31
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. ²⁰Mama a fost deosebit de minunată şi vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei şapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie datorită speranţei pe care o avea în Domnul. ²¹ Pe fiecare dintre ei îl încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile şi însufleţindu-şi cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea: ²² „Nu ştiu cum aţi apărut în sânul meu şi nu eu v-am dăruit sufletul şi viaţa, iar mădularele fiecăruia nu eu le-am alcătuit. ²³Aşadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc şi se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa şi duhul şi viaţa, pentru că voi le dispreţuiţi acum de dragul legilor lui”. ²⁴Antioh, considerându-se jignit şi bănuind dispreţ în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci şi prin jurământ, promiţându-i că-l va face totodată bogat şi foarte fericit dacă va renunţa la cele părinteşti, că îl va avea de prieten şi îi va încredinţa funcţii. ²⁵ Însă, pentru că tânărul nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă şi a îndemnat-o să-l sfătuiască pe fiul ei să se salveze. ²⁶ După multe insistenţe, a acceptat să îl convingă pe fiul ei. ²⁷ S-a aplecat asupra lui şi, bătându-şi joc de crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părintească: „Fiule, ai milă de mine, care te-am purtat în sân timp de nouă luni, te-am alăptat timp de trei ani, te-am îngrijit, te-am adus la această vârstă şi te-am îngrijit. ²⁸ Te rog, fiule, priveşte la cer şi la pământ şi la câte sunt în ele! Şi, văzându-le pe toate, dă-ţi seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic şi astfel a luat fiinţă şi neamul omenesc! ²⁹ Nu te teme de călăul acesta, ci fii vrednic de fraţii tăi! Primeşte moartea, ca să te redobândesc împreună cu fraţii tăi în ziua îndurării!” ³⁰ Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce aşteptaţi? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinţilor noştri prin Moise. ³¹ Tu, care ai adus toate relele asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.: Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.

¹ Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.

⁵ Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
⁶ Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.

^8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
¹⁵ Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. In 15,16
(Aleluia) Eu v-am ales pe voi ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
De ce nu ai pus banii mei la bancă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 19,11-28
În acel timp, Isus le-a mai spus o parabolă, pentru că se apropiau de Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând. ¹² Aşadar, le-a spus: „Un om nobil a plecat într-o ţară îndepărtată ca să primească un regat şi apoi să se întoarcă. ¹³ A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Investiţi-le până când voi veni!” ¹⁴ Însă cetăţenii săi îl urau şi au trimis în urma lui o solie, să spună: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi». ¹⁵Când s-a întors, după primirea regatului, a poruncit să fie chemaţi la el servitorii cărora le dăduse argintul, ca să afle cât au câştigat. ¹⁶ Când a venit primul, a spus: «Stăpâne, mina ta a adus venit alte zece mine». ¹⁷ El i-a zis: «Bine, servitor bun! Pentru că ai fost fidel peste puţine lucruri, să ai autoritate peste zece cetăţi”. ¹⁸ Apoi a venit al doilea şi a spus: «Mina ta, stăpâne, a mai făcut cinci mine». ¹⁹ Iar el i-a spus: «Şi tu vei fi peste cinci cetăţi”. ²⁰ A venit un altul şi i-a spus: «Stăpâne, iată mina ta pe care am pus-o deoparte într-un ştergar, ²¹ întrucât m-am temut de tine, căci eşti un om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce nu ai semănat”. ²² El i-a spus: «Din gura ta te judec, servitor rău! Ştiai că sunt un om aspru; că iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat. ²³Atunci, de ce nu ai pus banii mei la bancă? La întoarcere, i-aş fi luat cu dobândă». ²⁴ Şi a zis celor care erau de faţă: «Luaţi mina de la dânsul şi daţi-o celui care are zece mine!” ²⁵ Dar ei i-au zis: «Stăpâne, are deja zece mine!” ²⁶ «Vă spun: oricui are i se va da, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are. ²⁷ Iar pe duşmanii mei, care nu au voit ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea!»” ²⁸ Spunând acestea, Isus a pornit înainte, urcând spre Ierusalim.

Cuvântul Domnului