Arhivă etichetă pentru ‘consumism’

Miezul Crăciunului

„Crăciunul nu trebuie să se reducă
doar la o sărbătoare sentimentală şi consumistă,
bogată în cadouri şi în urări,
dar săracă în credinţă creştină,
săracă în umanitate”.

Cateheză despre Crăciun

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această cateheză, în iminenţa Crăciunului, aş vrea să ofer câteva idei de reflecţie ca pregătire pentru celebrarea Crăciunului. În liturgia de noapte va răsuna vestea îngerului dată păstorilor: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (Lc 2,10-12).

Imitându-i pe păstori, şi noi ne îndreptăm spiritual spre Betleem, unde Maria a dat naştere Pruncului într-un grajd, „pentru că – spune tot Sfântul Luca – nu era loc de găzduire pentru ei (2,7). Crăciunul a devenit o sărbătoare universală, şi chiar şi cel care nu crede percepe fascinaţia acestei sărbători. Însă creştinul ştie că este un eveniment decisiv Crăciunul, un foc veşnic pe care Dumnezeu l-a aprins în lume, şi nu poate fi confundat cu lucrurile efemere. Este important ca el să nu se reducă la sărbătoare numai sentimentală sau consumistă. Duminica trecută am atras atenţia cu privire la această problemă, subliniind că această sărbătoare a Crăciunului ne-a fost sechestrată de consumism. Nu: Crăciunul nu trebuie să se reducă doar la o sărbătoare sentimentală şi consumistă, bogată în cadouri şi în urări, dar săracă în credinţă creştină, săracă în umanitate. De aceea, este necesar de zăgăzuit o anumită mentalitate lumească, incapabilă să perceapă nucleul incandescent al credinţei noastre, care este acesta: „Cuvânt s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,14). Şi acesta este miezul Crăciunului, mai mult: este adevărul Crăciunului; nu există altul.

Crăciunul ne invită să reflectăm, pe de o parte, asupra dramatismului istoriei, în care oamenii, răniţi de păcat, merg neîncetat în căutarea adevărului, în căutarea milostivirii, în căutarea răscumpărării; şi, pe de altă parte, asupra bunătăţii lui Dumnezeu, care ne-a venit în întâmpinare pentru a ne comunica Adevărul care mântuieşte şi a ne face părtaşi de prietenia sa şi de viaţa sa. Şi acest dar de har: acesta este har pur, fără meritul nostru. Există un sfânt părinte care spune: „Dar uită-te și aici, și dincolo, și acolo: căutaţi meritul şi nu veţi găsi altceva decât har”. Totul este har, un dar de har. Şi acest dar de har îl primim prin simplitatea şi umanitatea Crăciunului, şi poate înlătura din inimile noastre şi din minţile noastre pesimismul, care astăzi s-a răspândit şi mai mult din cauza pandemiei. Putem să depăşim acel sentiment de rătăcire neliniştitoare, să nu ne lăsăm cuprinşi de înfrângeri şi de eşecuri, având conştiinţa regăsită că acel Prunc umil şi sărac, ascuns şi lipsit de apărare, este însuşi Dumnezeu, făcut om pentru noi. Conciliul al II-lea din Vatican, într-un text celebru din constituţia despre Biserica în lumea contemporană, ne spune că acest eveniment îl priveşte pe fiecare dintre noi. „Cu Întruparea, Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un anumit sens cu fiecare om”. „A muncit cu mâini de om, a gândit cu minte de om, a acţionat cu voinţă de om, a iubit cu inimă de om. Născându-se din Maria Fecioară, el s-a făcut cu adevărat unul dintre noi în toate asemenea nouă în afară de păcat” (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22). Însă Isus s-a născut acum două mii de ani şi mă priveşte pe mine? – Da, te priveşte pe tine şi pe mine, pe fiecare dintre noi. Isus este unul dintre noi: Dumnezeu, în Isus, este unul dintre noi.

Această realitate ne dăruieşte atâta bucurie şi atâta curaj. Dumnezeu nu ne-a privit de sus, de departe, nu a trecut pe lângă noi, nu a avut dispreţ faţă de mizeria noastră, nu s-a îmbrăcat cu un trup aparent, ci a asumat pe deplin natura noastră şi condiţia noastră umană. Nu a lăsat nimic în afară, cu excepţia păcatului: singurul lucru pe care el nu-l are. Toată umanitatea este în el. El a luat tot ceea ce suntem, aşa cum suntem. Acest lucru este esenţial pentru a înţelege credinţa creştină. Sfântul Augustin, regândindu-se la drumul său de convertire, în Confesiuni scrie: „Încă nu aveam atâta umilinţă încât să-l posed pe Dumnezeul meu, pe umilul Isus, nici nu cunoşteam încă învăţăturile slăbiciunii sale” (Confesiuni, VII, 8). Şi care este slăbiciunea lui Isus? „Slăbiciunea” lui Isus este o „învăţătură”! Pentru că ne revelează iubirea lui Dumnezeu. Crăciunul este sărbătoarea iubirii întrupate, a iubirii născute pentru noi în Isus Cristos. Isus Cristos este lumina oamenilor care străluceşte în întuneric, care dă sens existenţei umane şi întregii istorii.

Iubiţi fraţi şi surori, aceste scurte reflecţii să ne ajute să celebrăm Crăciunul cu conştiinciozitate mai mare. Însă există un alt mod de a ne pregăti, pe care vreau să vi-l amintesc vouă şi mie, şi care este la îndemâna tuturor: a medita un pic în tăcere în faţa ieslei. Ieslea este o cateheză a acelei realităţi, a ceea ce a fost făcut în acel an, în acea zi, ceea ce am auzit în Evanghelie. Pentru aceasta, anul trecut am scris o scrisoare, care ne va face să o reluăm. Se intitulează „Admirabile signum”, „Semn minunat”. La şcoala Sfântului Francisc de Assisi, putem deveni un pic copii rămânând să contemplăm scena Naşterii, şi să lăsăm ca să se renască în noi uimirea pentru modul „minunat” în care Dumnezeu a voit să vină în lume. Să cerem harul uimirii: în faţa acestui mister, a acestei realităţi aşa de duioase, aşa de frumoase, aşa de aproape de inimile noastre, Domnul să ne dea harul uimirii, pentru a-l întâlni, pentru a ne apropia de el, pentru a ne apropia de noi toţi. Acest lucru va face să se renască în noi duioşia. Alaltăieri, vorbind câtorva oameni de ştiinţă, se vorbea despre inteligenţa artificială şi despre roboţi… există roboţi programaţi pentru toţi şi pentru tot, şi acest lucru merge înainte. Şi eu le-am spus: „Însă care este acel lucru pe care roboţii nu-l vor putea face niciodată?”. Ei s-au gândit, au făcut propuneri, însă la sfârşit au fost de acord într-un lucru: duioşia. Acest lucru roboţii nu-l vor putea face. Şi asta e ceea ce ne aduce Dumnezeu, astăzi: un mod minunat în care Dumnezeu a voit să vină în lume, şi asta face să renască în noi duioşia, duioşia umană care este aproape de cea a lui Dumnezeu. Şi astăzi avem atâta nevoie de duioşie, atâta nevoie de drăgălăşenii umane, în faţa atâtor mizerii! Dacă pandemia ne-a constrâns să stăm mai distanţi, Isus, în iesle, ne arată calea duioşiei pentru a fi apropiaţi, pentru a fi umani. Să urmăm acest drum. Crăciun fericit!

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 decembrie 2020

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Consumismul ne-a sechestrat Crăciunul… Să nu mai amânăm binele!

Dacă naşterea lui Isus nu atinge viaţa noastră
– a mea, a ta, toate –
dacă nu atinge viaţa, trece în zadar!

În acest timp dificil,
în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm,
să facem ceva pentru cel care are mai puţin:
nu obişnuitul cadou pentru noi
şi pentru prietenii noştri,

ci pentru un nevoiaş la care nu se gândeşte nimeni!

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această a patra şi ultimă duminică din Advent, Evanghelia ne repropune relatarea Bunei-Vestiri. „Bucură-te”, îi spune Mariei îngerul, „vei zămisli şi vei naşte un fiu şi îl vei numi Isus” (Lc1,28.31). Pare o veste de pură bucurie, destinată s-o facă fericită pe Fecioară: cine dintre femeile din timpul său nu visa să devină mama lui Mesia? Însă, împreună cu bucuria, acele cuvinte prevesteau Mariei o mare încercare. De ce? Pentru că în acel moment ea era „logodită” (v. 27). În această situaţie, Legea lui Moise stabilea că nu trebuiau să existe raporturi şi coabitare. Aşadar, având un copil, Maria ar fi încălcat Legea, iar pedepsele pentru femei erau teribile: era prevăzută uciderea cu pietre (cf. Dt 22,20-21). Desigur, mesajul divin va umple inima Mariei cu lumină şi cu forţă; totuşi, ea s-a aflat în faţa unei alegeri cruciale: a spune „da” lui Dumnezeu riscând totul, inclusiv viaţa, sau a refuza invitaţia şi a merge înainte cu drumul său obişnuit.

Ce anume face? Răspunde aşa: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Fie (fiat). Însă în limba în care este scrisă Evanghelia nu este pur şi simplu un „să se facă”. Expresia verbală indică o dorinţă puternică, indică voinţa ca să se realizeze ceva. Cu alte cuvinte, Maria nu spune: „Dacă trebuie să fie atunci să fie…, dacă nu se poate face altfel…”. Nu este resemnare. Nu exprimă o acceptare slabă şi docilă, exprimă o dorinţă puternică, o dorinţă vie. Nu este pasivă, este activă. Nu îl îndură pe Dumnezeu, ci aderă la Dumnezeu. Este o îndrăgostită dispusă să slujească în toate şi imediat pe Domnul său. Ar fi putut să ceară un pic de timp pentru a se gândi, sau explicaţii mai mari despre ce anume se va întâmpla: eventual să pună vreo condiţie… În schimb, nu-şi ia timp, nu-l face pe Dumnezeu să aştepte, nu amână.

De câte ori – să ne gândim la noi acum – de câte ori viaţa noastră este făcută din amânări, chiar şi viaţa spirituală! De exemplu: ştiu că îmi face bine să mă rog, însă astăzi nu am timp… „mâine, mâine, mâine, mâine…” amânăm lucrurile: voi face asta mâine; ştiu că a ajuta pe cineva este important – da, trebuie să fac asta: o voi face mâine. Este acelaşi lanţ al zilelor de mâine… A amâna lucrurile. Astăzi, având Crăciunul la uşă, Maria ne invită să nu amânăm, să spunem „da”: „Trebuie să mă rog?” „Da, şi mă rog”. „Trebuie să-i ajut pe alţii? Da”. Cum să fac asta? O fac. Fără a amâna. Fiecare „da” costă. Fiecare „da” costă, însă mereu mai puţin decât a costat-o pe ea acel „da” curajos, acel „da” prompt, acel „fie mie după cuvântul tău” care ne-a adus mântuirea.

Şi noi, ce „da” putem spune? În acest timp dificil, în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm, să facem ceva pentru cel care are mai puţin: nu obişnuitul cadou pentru noi şi pentru prietenii noştri, ci pentru un nevoiaş la care nu se gândeşte nimeni! Şi un alt sfat: pentru ca Isus să se nască în noi, să pregătim inima: să mergem ca să ne rugăm. Să nu ne lăsăm „duşi înainte” de consumism: „trebuie să cumpăr cadourile, trebuie să fac asta sau aia…”. Acea frenezie de a face atâtea lucruri… cel important este Isus. Consumismul, fraţi şi surori, ne-a sechestrat Crăciunul. Consumismul nu este în ieslea din Betleem: acolo este realitatea, sărăcia, iubirea. Să pregătim inima aşa cum a făcut Maria: liberă de rău, primitoare, gata să-l găzduiască pe Dumnezeu.

„Fie mie după cuvântul tău”. Este ultima frază a Fecioarei în această ultimă duminică din Advent şi este invitaţia de a face un pas concret spre Crăciun. Pentru că dacă naşterea lui Isus nu atinge viaţa noastră – a mea, a ta, toate – dacă nu atinge viaţa, trece în zadar. La Angelus acum şi noi vom spune „fie mie după cuvântul tău”: Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să spunem asta cu viaţa, cu atitudinea din aceste ultime zile, pentru a ne pregăti bine pentru Crăciun.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori, pandemia de coronavirus a provocat o suferinţă deosebită lucrătorilor maritimi. Mulţi dintre ei – se calculează că sunt circa 400.000 în toată lumea – sunt blocaţi pe nave dincolo de termenele contractelor lor şi nu se pot întoarce acasă. Cer Fecioarei Maria, Stella Maris, să întărească aceste persoane şi pe toţi cei care trăiesc situaţii de dificultate şi îndemn guvernele să facă tot posibilul pentru ca să se poată întoarce printre cei dragi ai lor.

Anul acesta organizatorii au avut ideea fericită de a face expoziţia „100 de iesle” sub Coloane. Sunt multe iesle care desfăşoară tocmai o cateheză a credinţei pentru poporul lui Dumnezeu. Vă invit să vizitaţi ieslele sub Coloane, pentru a înţelege cum încearcă oamenii să arată cu arta cum s-a născut Isus. Ieslele care sunt sub Coloane sunt o mare cateheză a credinţei noastre.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări, familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Crăciunul, de acum aproape, să fie pentru fiecare ocazie de reînnoire interioară, de rugăciune, de convertire, de paşi înainte în credinţă şi de fraternitate între noi. Să privim în jurul nostru, să privim mai ales la cei care sunt în lipsuri: fratele care suferă, oriunde s-ar afla, fratele care suferă ne aparţine. Este Isus în iesle: cel care suferă este Isus. Să ne gândim un pic la asta. Şi Crăciunul să fie o apropiere de Isus în acest frate sau în această soră. Este acolo, în fratele nevoiaş, ieslea la care trebuie să mergem cu solidaritate. Aceasta este ieslea vie: ieslea în care îl vom întâlni cu adevărat pe Răscumpărătorul în persoanele care au nevoie. De aceea să mergem spre Noaptea Sfântă şi să aşteptăm împlinirea misterului mântuirii.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (20 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


copilul-1

Oferă o fărâmă din bucuria Crăciunului unui copil sărac, uitat, abandonat, orfan, suferind…

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

Vindecarea nu vine prin a cumpăra mai puțin, ci prin a dărui mai mult!

Ești doar un om! 
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul, 
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

„Să nu-ți întorci capul în altă parte când vezi un sărac. Dacă poți, ajută-l. Dacă nu ai nimic de oferit, stai de vorbă cu el. Și nu uita să-i vorbești Domnului despre săraci. Da, roagă-te pentru ei. Măcar atât! Dar nu te prefă că nu-i vezi! Niciodată”! Așa mi se spunea când eram mic. Era simplitatea cu care părinții și bunicii îmi traduceau învățătura Bibliei: „Dacă cineva are bogățiile lumii și-l vede pe fratele său care este în nevoie și își închide inima față de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu?” (1In 3,17). 

Însă acum, într-o lume îngrozită de criză și grăbită (deseori) spre nicăieri, cine se mai apleacă spre tineri și copii pentru a le „traduce” cuvântul divin? În vremurile lui „time is money” mai au părinții timp, mai au bunicii loc printre experți, tehnologi și tehnologii să le povestească copiilor despre Tobia și despre ceea ce alimentează viața noastră: rugăciunea, pomana și postul (Tob 12; Mt 6,1-21; Mc 9,29)? Oare luna noiembrie, când (ar trebui să) ne pomenim răposații, ne ajută să ne smulgem din „consumism” și să fim mai generoși? Nu putem sluji și aproapelui și „consumismului”, și lui Dumnezeu și mamonei (Lc 16,13)!

Să consumi mai mult decât ai nevoie și nepăsător față de nevoile celuilalt – ba uneori chiar concurând cu celălalt (celebrele îmbulzeli de Black Friday și de sărbători) – este semnul unei grave boli de care ne putem vindeca doar prin mărinimie discretă (Mt 5,16; 6,3-4). Această boală recentă – atât de recentă încât consumismul nu și-a găsit loc deocamdată în DEX, dar se regăsește în sindromul shoppingului compulsiv – ne afectează pe toți, dar mai ales distruge generațiile viitoare. Dacă nu ne vindecăm acum de această goană după neesențial, oamenii pe care-i „construim” pentru mâine nu vor avea brațele și inima libere pentru a se ține de mână cu Dumnezeu sau pentru a îmbrățișa. Mâinile și inima încărcate de „lucruri” nu pot gusta fericirea atingerii lui Dumnezeu și a îmbrățișării omului.

Trăim prea încărcați, prea împământați, pentru o viață care năzuiește spre cer. Iar vindecarea nu vine prin a cumpăra mai puțin, ci prin a dărui mai mult! Niciodată nu vom putea dărui prea mult, însă putem dărui totul (Mc 12,41-44)!


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.


Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).